luni, 18 martie 2013

Noutati! O prima colaborare.

Nu cred ca Luminita si Iulian Dutu ( la-gura-sobei.blogspot.ro, respectiv turtitafermecata.blogspot.com ) mai au nevoie de prezentari.
S-a scris la ziar de ei, au bloguri cunoscute, au facut si au participat la work-shopuri; doi bucuresteni care si-au luat copiii si s-au mutat intr-un sat, unde s-au apucat sa faca paine si dulceturi. Si nu orice fel de paine! Si nu orice fel de dulceturi!

Cand Iulian mi-a propus o colaborare intre noi, nu am stat prea mult pe ganduri. Ii stiam, am citit tot despre ei si produsele lor, ii admiram mult si ii admir in continuare.
Ei sunt un model pentru noi toti : oraseni care au lasat capitala pentru sat si s-au apucat sa munceasca pentru ei. Au aratat ca se poate. Normal ca drumul nu e lin, e plin de suisuri si coborasuri, dar se poate!

Asadar am acceptat propunerea lui. A urmat un sir luuuuung de mail-uri, in care efectiv l-am terorizat cu intrebari, am stabilit modul de comanda si livrare si totul a culminat cand mi-a dat lista lui. In lista vad, printre altele, gem de fructe de soc.
Acu` m-am facut de ras in fata lui cand i-am trimis pe mail intrebarea " da` ce socul face fructe?", ma fac de ras si intr-a voastra : eu habar n-aveam ca socul face fructe!
Iar el a hotarat sa-mi trimita un pachet cu o parte din produsele lui, intre care si un borcan cu acest gem.
Ne-a trimis o paine, care am aflat ca a facut-o mai "soft" ca sa-l citez, adica a pus si faina alba in ea, ca sa ne fie trecerea mai usoara de la painea cu drojdie si adaosuri pe care o mancam cu totii, pana la painea adevarata pe care o face el. Ne-a mai trimis acele " chips-uri", care sunt de fapt mere uscate si borcanul cu gem de fructe de soc.
I-am raspuns ca ne-au placut toate, painea e paine, dar e altfel...are un gust aparte, foarte bun si e mult mai hranitoare ( noi am mancat la masa cate o felie de paine, fata de aproape o paine cat se mananca in mod normal), gemul ne-a cucerit pe toti trei, il recomand la toata lumea, iar " chips-urile"...ciudate la gust, dar nu te poti opri din mancat.

Toate produsele lui le-am trecut in sheet-ul lista de preturi. Tot acolo am inserat un link care duce catre blogul lui Iulian la o postare in care se explica pe indelete cum si din ce e facuta painea. Gasiti poze ale produselor, ca sa vedeti ce puteti manca.
Asa cum am specificat in lista de preturi, comenzile se pot primi pana in ziua de miercuri, astfel incat el sa aiba timp sa va pregateasca painea sau lipiile sau ce doriti, iar noi sa va putem livra sambata dimineata produsele dorite.
Painea ramane proaspata chiar si o saptamana intreaga datorita produselor din care e facuta si vine ambalata intr-un mod igienic : intr-o punga de hartie pe care el o sigileaza.

Produsele lui, ca si ale noastre, sunt produse taranesti, facute in casa.
Va asteptam comenzile la iuliana.iordache7@gmail.com chiar de acum.

26 de comentarii:

  1. Vă recomand sa plantaţi câteva tufe de rubarbă.
    Se pot pune mai ales pe lânga gard.
    Dupa ce răsare, nu necesită ingrijire.
    Dacă veţi pune, o sa vă spun şi ce să faceţi cu ele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tufe nu stiu daca o sa gasesc in drumurile mele, nici n-am vazut la cineva, dar seminte chiar voiam sa iau. Am tot amanat pt ca sincer zic, nu am avut timp sa-i caut beneficiile. Am tot auzit ca e buna, extraordinara samd, dar nu am aprofundat.
      Dar daca tot ma indemnati o sa iau ceva seminte sa pun. Parca tin minte ca se maturizeaza in al doilea an...
      Si daca tot o sa iau seminte, asa am si motivul sa ma documentez asupra ei.

      Ștergere
    2. Am reușit cu greu să smulg o rădăcină de rubarbă de la un vecin al mătușii mele de la Sibiu. În general se găsește în Transilvania. Am comandat și semințe de pe internet, dar nu se poate recolta decât după 2 sau 3 ani.
      Se face o plăcintă și un gem geniale din ea.

      Ștergere
    3. Rabarbura ca asa ii spunem noi ardelenii este buna din aldoilea an:-) In primul an ai grijala animale ca este extrem de toxica

      Ștergere
    4. numai lucruri noi am aflat azi :). mersi, brandusa

      Ștergere
    5. In primul rand multumesc pentru cuvintele frumoase despre noi...sper intr-o colaborare cat mai lunga.

      Multumesc si domnu' Moise pentru tuberculii de nap pe care mi i-ati dat :)

      In alta ordinde de idei, vazand cat de laudata este aceasta rubarba, si pe mine ma batea gandul sa cultiv...dar am mancat placinta si...nu mi-a placut :( ....asa ca mai asteapta.
      Gem n-am avut inca ocazia.

      Ștergere
    6. cu placere, la fel si noi speram intr-o colaborare cat mai lunga :).

      Ștergere
    7. Compotul e cel mi bun pentru mine, as manca non stop:-)

      Ștergere
    8. Bafta sa aveti!
      Incercati dulceata de capsuni cu rubarba
      Eu am luat doua radacini, iar anul acesta astept sa pot culege tijele

      Ștergere
    9. Si noi bem in fiecare zi compot de mere ;)

      Ștergere
    10. De la rubarbă putem mânca (eu mănânc nu consum...) numai tulpinile. Frunzele sunt toxice.
      După recoltarea tulpinilor, frunzele se pun la macerat şi se folosesc ca îngrăşământ. (mai alungă şi anumite insecte).

      Ștergere
  2. painea am probat-o si eu, e o minune.

    off topic, ca tot vorbeam ma idemult de seminte: http://documentare.digitalarena.ro/semintele-libertatii-2012/

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiam de ei. Din lipsa de timp de multe ori abia apuc sa va citesc pe voi si pe Aventuri prin curte. Dar ma bucur sa-i descopar. Se contureaza o comunitate interesanta si o taraba de bunatati.

    P.S. Habar n-aveam ca socul face fructe. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri

    1. Citeste-i, o sa vezi cate au facut! Si n-o sa-ti para rau ca ai citit :)
      ieiiii, deci nu sunt singura :))). ce bine-mi pare :)!

      Ștergere
  4. Ce bunatati o sa fie in cosul vostru !!! Pacat ca eu sunt prea departe, altfel sigur as cotiza la voi, desi am o mica gradina si fac multe lucruri singura. Timpul e pretios si produsele sanatoase greu de gasit.
    Gemul ala de soc imi place la nebunie. Anul asta am cumparat intr-o excursie la munte si pe urma am aflat, ca socul in general ( flori si fructe ) are efect antigripal dovedit. Citeste aici : http://www.cauldronsandcrockpots.com/2010/09/sambucu/

    RăspundețiȘtergere
  5. Citesc de ceva vreme blogul tau, si azi am inteles ce vreti voi sa faceti si nu pot sa nu va doresc din toata inima sa reusiti. Si noi ne-am mutat de la oras - unul mai mic, in alta parte a tarii - la sat, in urma cu 4 ani, gradina si roadele ei sunt numai pentru noi, rude si prieteni, dar totodata e si meseria mea - cea de agronom - si inteleg ce inseamna ceea ce faceti si cat de minunat este. sper sa aflu numai vesti bune, va tin pumnii si lumea ar fi mai frumoasa daca ar exista mai multi oameni ca voi, care fac ce faceti voi. am cautat o postare pe blog in care spuneti cum ati ajuns sa faceti ceea ce faceti, ce va determinat. n-am gasit, daca e te rog spune-mi care e, daca nu as vrea sa-mi povestesti. inca o data felicitari, spor la munca si sa reusiti din plin sa faceti ceea ce ati inceput.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bine ai venit!
      ce ne-a determinat...? in mare, cam toti sefii nostri fosti si actuali :))).
      intotdeauna Lucian a vrut sa fie propriul lui stapan. si eu aveam ceva idei de genul asta, dar fiind mai mica, inca nu vedeam totul asa cum e. in timp, el mi-a aratat si am inteles.
      noi am mai avut in bucuresti acu ceva mai multi ani, intr-un institut, un bufet. ne-a prins din pacate, cine-si mai aduce aminte, acea marire de preturi groaznica din anii 94-95. n-am mai putut continua cu bufetul, am pus lacatul pe usa si ne-am angajat.
      producerea mancarii, in momentul asta ni s-a parut cea mai buna alegere. si cea mai riscanta, dar cine sa se sperie de asta:)?
      si asa incet-incet, de-a lungul a vreo 2-3 ani ne-am gandit si s-a conturat o idee, un plan. apoi am facut ceea ce am facut : am vandut apartamentul, am cumparat aici si ne-am apucat de treaba.
      colaborarea cu iulian nu am gandit-o noi, el a venit cu propunerea. si am zis de ce nu? cu cat ai mai multe, cu atat e mai bine.
      sper sa avem si clienti acum, ii asteptam.
      stiu ca e ceva oarecum nou, oamenilor le place ideea, dar nu prea au incredere.
      mi-as dori sa ne acorde un mic credit, astfel incat noi sa le aratam cine suntem si ceea ce putem face. si o sa fie bine pe mai departe, in mod sigur le va place :).
      dar avem nevoie de acel mic credit( sansa ) din partea lor, pt inceput.
      sper ca am raspuns destul de complet la intrebarea ta.
      cu alte cuvinte : vrem sa fim propriul nostru stapan!
      multumesc mult pt cuvintele frumoase si incurajari, avem nevoie de asta :)

      Ștergere
  6. exista in fiecare dintre noi o frica pe care o stapanim sau ne stapaneste. voi o stapaniti se vede din tot ce faceti. dimineata la cafea va citesc, fara sa vreau am realizat ca atat voi cat si simona fusaru mi-au devenit prieteni virtuali, prieteni dragi. ma inspir in ce faceti voi si simt ca prind incredere sa fac si eu pasul. acum inca nu e prea tarziu dar daca amanam posibil sa fie prea tarziu. nu stiu cum ati rezolvat voi cu venitul lunar pe famile dar nu e obligatoriu sa faci public asta. Doamneeeeee cat de mult as vrea sa devenim parteneri de idei si chiar de bloguri, sa ma exteriorizez voua si blogherilor si sa dau spre lectura voastra nu jurnale cotidiene ci reportaje din ruralul meu, chit ca ele se desfasoara mai rar adica atunci cand dezbrac camasa de urbanoid. va imbratisez, sa creasta plantutzele si sa fie cat mai puternica aceasta comunitate de OAMENI care respecta natura, respecta fiinta si... sa-i numesc poate, HOMO RURALIS ECOLOGICUS.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc mult :), ma bucura si ma onoreaza faptul ca ne consideri prietenii tai.
      referitor la bugetul lunar, am mai scris, nu am ascuns faptul ca eu inca lucrez in Bucuresti. fac naveta zilnic. fiind la inceput, altfel nu se poate. Lucian se ocupa de restul acasa : solar, plante, pasari, gradina etc. munceste mult mai mult si mai greu decat mine.
      imi place denumirea pe care ne-ai dat-o :))), chiar ni se potriveste.
      si mai am o intrebare : ce mai astepti? de ce nu faci pasul?

      Ștergere
  7. Fructele de soc,acele bobite mici si negricioase, sunt o delicatesa si sunt foarte bune pt bolnavii de inima,insa trebuiesc spalate cu doua-trei ape clocotite ca sa scoata toxicitatea din ele,apoi se pun la fiert ca orice dulceata normala. mult succes si ma bucur ca v-am gasit acest blog,este minunat si util.

    RăspundețiȘtergere