sâmbătă, 29 septembrie 2012

Doi baieti si doua fete inca isi asteapta noii stapani

De ce sunt atrase toate animalele si pasarile din curte? Nu stiti? Pai va spun eu : de ce e nou in acea curte. In cazul nostru de tevile pentru solar.
Unde e joaca mai buna si mai potrivita, decat acolo.



Matucele cresc, se joaca, se bat, ies niste batai cu tipete si urlete, mananca orice si dorm duse.
Isi extind din ce in ce teritoriul, mai intai timid, apoi se comporta ca niste adevarati invingatori.





Ne surprind cu abilitatile lor, le place sa se catere peste tot, apoi incep si zbiara pentru ca nu se mai pot da jos.
Atitudinea baietilor cand li se umfla muschiuletii pe ei. Vedeti si pozitia coditei? Este impresionant din cap pana in picioare!


Si dupa joaca, o binemeritata odihna.

 Sau nu...mai bine punem de-o bataie !

 Sau mai bine mergem sa vedem ce e acolo...


Dar mai bine e langa fratele cel mare.


joi, 27 septembrie 2012

Despre omenie

Suntem mutati de ceva vreme in sat, dar si acum continuam sa ne miram si sa ne minunam de oamenii de acolo. Generalizez, pentru ca nu cred ca numai la mine in sat sunt asa, ci peste tot, asta cred ca e firea lor.
Am inceput apoi sa ne cunoastem vecinii, mai intai din vedere, apoi si pe vorbite. Mi se parea atat de aiurea ca un om sa-mi zambeasca la 7.00-7.30 dimineata, incat, recunosc, pe unii i-am banuit ca nu sunt in toate facultatile mintale. Chiar in dimineata asta, un mosulica, vecin de-al nostru, a iesit la poarta cand mi-a auzit masina, numai ca sa ma salute, sa-mi faca cu mana. L-am urmarit in oglinda si imediat cum am trecut, a intrat zambind in curte. Omul ala a iesit din curtea lui si si-a lasat treaba pentru un minut, ca sa ma salute pe mine. Nici nu stiu cum il cheama, il cunosc din vedere.
Apoi am inceput sa primim de la vecini cateva rosii, cativa castraveti ( Numai sa gustati, ca sa vedeti ca-s cele mai bune !), sfaturi multe, vorbe calde si frumoase, fiecare incerca, atat cat stia si cum credea ca e mai bine, sa-si dea o parere, sa ne ajute atat cat puteau.
Si atunci am realizat ca noi suntem salbatici! Noi, orasenii astia robotizati, setati pe drumul catre servici si inapoi catre casa, noi care stam inchisi in aia cativa metri patrati ai nostri, cu grijile pentru rate, pentru facturi, pentru intretinere, pentru...pentru...pentru... suntem salbatici in adevaratul sens al cuvantului. Poate ca o sa para dur ceea ce spun acum, dar e foarte adevarat. Nu mai zambim, nu mai ajutam pentru ca asa e omeneste, ci pentru un interes, nu ne intereseaza daca vecinul mai traieste sau nu, daca are ce sa manance sau nu.
Cam de o saptamana Lucian s-a apucat de constructia solarului. Toata curtea e plina de fel si fel de fieratanii, drepte, indoite, acolade etc. Evident, nu putea sa le aduca singur sau sa se descurce singur cu ele ( suprafata pe care facem solarul are 600 de metri patrati, intra o multime de fieratanii ). Si a gasit vecin cu care sa le aduca acasa de la fabrica de unde le-a cumparat. Acel vecin desi avea treaba, l-a ajutat.
Apoi a inceput sa sape gropile, sa le betoneze. Si au aparut vecini care l-au ajutat. A incercat sa plateasca oamenii, unii au luat banii, dar au spus ca mai vin sa ajute dar fara bani, altii au spus ca din prietenie si nu au luat bani, dar au baut o bere impreuna seara, dupa munca. Altii au venit si si-au dat cu parerea, cum sa faca mai bine, altii l-au invitat la ei sa vina sa vada alte solarii, ca sa stie cum sa-l construiasca pe al nostru.
Si nu am incetat sa ne miram, nici acum, de firea si caracterul acestor oameni. In fiecare dimineata imi incarc bateriile pentru noua zi ce incepe, pe langa privelistea frumoasa a muntilor, atunci cand vor ei sa se arate, cu zambetele oamenilor.
Oare cum am putut sta atat de mult in oras?

luni, 24 septembrie 2012

Culorile gradinii mele. Rezultate finale.

Dupa doua saptamani absolut cri-mi-na-le la servici, am avut si eu timp ieri sa ma ocup mai bine de muraturi.
Am muncit mult si desi a fost din cale afara de obositor, munca a fost foarte placuta. Una din cele mai placute munci este aceea de a pune muraturi, de a face conserve si dulceturi.
M-am trezit de dimineata, am baut cafeaua si am decis sa incep cu o pauza. Asa ca am dat o raita in gradina si mi-am clatit ochii cu acele culori frumoase pe care numai toamna le poate da.
Desi mici, darurile gradinii sunt inca indestulatoare. I-a prins bine si ploaia de a fost.
Asa-i ca-s niste culori frumoase?



 Apoi, cu bateriile incarcate, mi-am suflecat manecile si m-am apucat de treaba. Am pus gogonele, in otet de data asta, ca nu m-am putut abtine, gogosari in otet si o salata de gogosari pe care am invatat-o de la Mamaie ( soacra mea), absolut fantastica, pe care o fac an de an. Am sa v-o spun si voua.
Se toaca 3-4 kg de gogosari, 1-2 conopide, 1 telina, 1 kg de morcovi si toate se pun intr-un lighean mare de plastic sau ceramica . Amestecul ar trebui sa arate cam asa (Trebuie sa va avertizez: in faza asta legumele emana niste miresme...deja incepe inghititul in sec) :



Apoi se ia un litru de otet, o cana de 200 ml de ulei, doua cani de zahar, 5-6 linguri de sare de muraturi, piper, foi dafin si se pun intr-o oala la fiert. Amestecul se da in clocot bine - bine, apoi lichidul se toarna fierbinte in ligheanul cu tocaturile. Se amesteca bine si se acopera cu un servet. Ideal este ca legumele sa stea asa pana a doua zi, dar eu dupa doua-trei ore le-am si pus in borcane, timpul ma omoara.
In tot timpul in care le lasati, mai amestecati din cand in cand. O sa vedeti ca legumele se inmoaie, iar gogosarii isi lasa un suc dulce, cu o culoare frumoasa si placut mirositor. In faza asta garantez ca or sa va curga rauri-rauri din cavitatile voastre bucale, greu incercate la salata asta.
Iar produsul final arata ...

Si cu cele de mai jos declar sezonul muraturilor inchis!
De fapt, aproape inchis ca mai am varza de pus.




A fost o zi obositoare, dar foarte productiva si pentru mine si pentru Lucian ( el a montat biblioteca, in sfarsit a fost gata dupa aproape cinci saptamani de la comanda, ce sa mai zic, niste profesionisti adevarati!....
O biblioteca micuta, pe care am conceput-o dupa nevoile noastre, dar nu mai conteaza asta, ne bucuram mult de ea).

O zi la fel de obositoare a fost si pentru " bestiile" de mai jos, dupa cum prea bine se vede. Noi ne speteam muncind si ele... ne faceau in ciuda .

 Ei? Cum e viata de om si cum e viata de animal rasfatat?

joi, 20 septembrie 2012

Ce se mai gaseste prin curtea noastra



Da, este o piele de sarpe! Domnul a trecut prin curtea noastra, a vizitat gramada de resturi vegetale puse la uscat/descompus si ne-a lasat o mica amintire.
Si cand ma gandesc de cate ori am trecut cu totii pe acolo si el ne-o fi salutat incetisor, usor susurator din varful limbii...mi se face pielea de gaina.
Iac! Iac! IAC!

luni, 17 septembrie 2012

Din gradina adunate si-n borcane aruncate!


Pentru ca rosiile mele ( incet, dar sigur ) se tot duc si am observat ca nici gogonelele nu mai cresc, ci stagneaza, unele chiar incep sa se ofileasca, am hotarat ca e timpul sa le culeg si sa le conserv. O parte din ele, pentru ca timp nu a fost pentru tot.
Cum otetul, din pacate, nu mai e suportat foarte bine de organismul meu, incerc sa folosesc cat mai putin, iar acolo unde se poate sa-l elimin de tot si nici nu vreau ca puiul meu sa ajunga asa ca mine, desi si el este lesinat dupa otet.
Trebuie sa recunosc ca nu sunt o fana a gogonelelor, dar cele facute de Tataie ( socrul meu) m-au cucerit. Reteta, spune el, este de la mama lui, asa se puneau gogonelele atunci, asa le pune si el acum. Si e tare buna aceasta reteta simpla, rapida si putin costisitoare, exact pe gustul meu. Am incercat-o si eu, au iesit bune, asa ca va pot da si voua.
Punem in borcane marar uscat ( flori ), gogonelele ( mie imi plac mult cele parguite si am pus si din ele), morcovi, hrean, foi de dafin ( nu am pus, ca nu imi place mirosul si aroma foilor de dafin) si ardei iute. Acum, daca aveti niste criminali de ardei iuti, asa cum sunt ai mei, este suficient unul singur, pentru ca gogonelele trebuie sa aiba o tenta de iute, nu sa fie folosite pe post de ardei iuti. Daca nu-s foarte iuti puteti pune doi sau trei, ii gustati si voi inainte.
Saramura : se pune o lingura plina cu sare pentru muraturi la un litru de apa si se pune la foc. Apa nu se da in clocot, trebuie sa fie calda, iar sarea sa fie dizolvata bine, sa nu se mai vada. Apoi se toarna in borcane si se capseaza. Mie mi-au iesit asa.


O sa inghititi in sec pe langa ele cam doua luni, pana sunt murate bine, dar asteptarea merita.

Duminica, am hotarat ca trebuie sa fac ceva si cu ardeii iuti, pentru ca incepusera sa se usuce pe plante. Asa ca m-am apucat sa-i culeg ( acum inteleg eu de ce sunt asa scumpi la piata, cresterea si intretinerea lor nu este cine stie ce, dar culesul....m-a imbolnavit de nervi si plictiseala! Tare, tare migaloasa treaba!).
Si la ardei iuti am o reteta pe care o fac in fiecare an, asa cum imi place mie: simpla, rapida, putin costisitoare.
Se pun ardeii in borcane ( puteti pune optional foi de dafin, boabe de mustar si piper), cand borcanul este trei sferturi plin se pune o lingurita rasa de zahar si jumatate de lingurita de sare pentru muraturi, apoi se completeaza pana la refuz cu ardei. Reteta este pentru borcane de 400 gr. Daca puneti in borcane de 800 gr, dublati cantitatile. Dupa ce borcanele sunt pline se pune otet pana la jumatatea borcanului si se completeaza cu apa pana ardeii sunt acoperiti. Dureaza cam 5 saptamani pana-s murati bine.
Ai mei arata cam asa :

Si acum... asteptam.

vineri, 14 septembrie 2012

Instinctul matern...al lui Ursu!

 Daaa, dragii mei, azi vorbim de instictul matern al lui Ursu. Pentru ca, scumpul de el, si-a descoperit si si-a dezvoltat acest instinct.
Intr-o buna zi, puii de pisica si-au facut curaj si au iesit afara in curte pentru prima data in viata lor. Erau cam capiati de lumina, de spatiu, de noua lume pe care tocmai o descoperisera.
Ursu i-a vazut imediat si s-a dus la ei. Noi intepenisem cand l-am vazut cum se duce glont la ei, dar bunul Ursul ne-a dat o lectie de viata : i-a adulmecat si apoi s-a pus pe spalat cu simt de raspundere.
Puii si ei, la randul lor, il cred mama adoptiva, pentru ca atunci cand ies afara, daca nu o vad pe Mitilla, se duc glont la el. De regula, se pun pe miorlait. Toti patru in acelasi timp, invaluindu-l din toate partile, dandu-i lui saracu` Ursu niste concerte de zile mari, zapacindu-l asa cum numai niste copii stiu sa o faca.
El mai intai ii miroase, daca nu se potolesc, incepe si-i mangaie cu botul, daca tot nu inteleg de vorba buna, isi pune limboaca in functiune si le face rapid cate o spalatura temeinica. Puii ies din gura lui fleasca, cu frezuri de punk-isti.



























Mai are o regula bine stabilita. In cazul in care Mitilla nu e prin preajma, iar puii nu au de gand sa intre la locul lor, se aseaza langa ei si ii pazeste, urmarindu-i cu privirea. Nimic nu-i scapa din joaca si miscarile lor. S-a intamplat ca un pui sa se duca mai departe si sa nu mai stie sa se intoarca, evident punandu-se pe urlat. Ursul il aude, imediat se duce la el si-l indruma spre locul lor, impingandu-l usor cu botul. Apoi se aseaza langa ei, cu un oftat prelung si greu, avand o fata de mama eroina greu incercata de viata.
De regula, atunci cand mananca nu accepta pe nimeni langa el. Cine are curajul sa se apropie de el sau ii ploua prea tare in gura si ar vrea sa guste din mancarea lui, isi ia un mare si fioros marait.
Dar puilor nu le face nimic. Ii accepta si ii lasa sa limpaie din mancarea lui, desi scoate niste sunete de adult agasat si iritat, pufaind pe nas ca o locomotiva.
Puii au o problema cu laptele. Nu prea il mai beau asa cum il bausera pana acum. In schimb, le place tare mult mancarea adultilor si mananca cu simt de raspundere. O fetita, cea mai dezghetata dintre ei, a gasit in curte un os de-al lui Ursu, apucandu-se sa-l rontaie. Sa nu mai spun ce pozitie avea, ca statea ca un arici deasupra osului, acesta fiind oricum mai mare decat ea.
Ursu si-ar fi vrut osul inapoi, numai ca s-a ales cu niste maraituri fioroase de matuca agresiva. N-a avut ce face decat sa se aseze langa pui si sa astepte ca puiul sa-si dea seama ca nu il poate manca si sa-l lase.
Este foarte haios cand il vedem ca isi cauta un loc linistit, la umbra, se intinde si-si pune botul pe labe, incercand sa atipeasca un pic, dar cate un pui il vede, fuge repejor la el si daca-i in toane bune, incepe sa ii bage cate o labuta in nas sau in gura sau incepe sa se joace cu mustatile lui.
Iar Ursu inchide ochii, ofteaza din toti ranunchii si rabda. Ca o mamica devotata si cu multe responsabilitati.


joi, 13 septembrie 2012

Gradina mea la mijloc de septembrie

Vine toamna, bine-mi pare, in gradina-i mic dezastru!
E, exagerez, nu-i chiar dezastru. Cred ca-i si normal ca plantele sa inceapa sa arate asa, noaptea e chiar frig.
Sa incepem cu rosiile, care arata de la jalnic la binisor.
Cele inima de bou sunt in continuare bolnave, chestia aia s-a extins, multe s-au uscat. Dar nu le-am stropit cu nimic, nu am vrut. Nici nu stiu daca sa mai pun la anul, imi plac totusi, dar par foarte sensibile la toate bolile existente. Ma mai gandesc. Celelalte ( un hibrid, cumparate, nu facute de mine) sunt in stare buna, iar cele cireasa au fost de-a dreptul incredibile, au rodit intr-una, fructe bune si gustoase, mai ales cele galbene si negre de Crimeea.



 

Ardeii parca isi traiesc a doua adolescenta. Au rod mult, dar sunt micuti, si-s plini de flori.
Cei iuti sunt pur si simplu nebuni. Cresc, le dau mereu lastari, rodesc si-s plini de flori. Le prieste, se vede clar, o temperatura mai mica.
 




 Varza....ce sa zic de ea, decat ca-i varza! Am pus cred ca vreo 10, poate 12 verze. Din ele numai doua au o tentativa de capatana, restul numai frunze.
Dar tot raul spre bine, pentru ca le vor manca ratele.





 Fasolea de toamna creste bine, unele plantute incep sa faca flori. Sa speram ca si temperatura ne va ajuta ca sa-i culegem pastaile.



Vinetele...au rodit, dar au facut fructe mici. Si ele au fost incercate de gandacii de colorado si boli. Inca mai fac flori si fructe, dar nu cred ca o mai duc mult, pentru ca sunt foarte sensibile la frig.



Castravetii de toamna ( dupa ce au trecut printr-o batalie cu cainii si i-am gasit  rupti, sifonati si vestejiti, le-am construit o mica cetate ), par in regula si se vad florile. La fel ca la fasole, e cam loterie, in functie de temperaturi vom vedea daca mai apuca sau nu sa rodeasca.



Dovleceii inca mai au fructe, dar cred ca si ei sunt pe duca. Oricum, au fost un succes, chiar nu le-am facut nimic, in afara de udat. Au rodit intr-una. Am inteles ca le-ar fi trebuit si lor macar un mic sapat, nu m-am ocupat deloc de ei.


Si cu el nu stiu ce sa fac, de cand l-am plantat nici n-a crescut, nici n-a murit. Vegeteaza. O sa-l iau sa-l pun iar in ghiveci... candva..

Per total suntem multumiti. Primul nostru an de gradinarit. Nu stiam nici sa tinem sapa in mana,dar am vrut sa o facem. Si ne-a placut.  In curand o vom face intr-un stil mai mare, pentru ca ne apucam de solar. Am luat materialele, iar acum incepe munca adevarata, la construirea lui.
 Cata treaba :)! Multi zic : Pai ce sa fac la tara? E plictiseala! Noi, Lucian si eu, nu ne mai vedem capul de treaba. Dar cred ca trebuie sa-ti si placa, sa muncesti cu drag, sa vrei sa muncesti.
Si acum, aproape de final, ca sa revin, ca am deviat, avem conserve, congelatorul e plin ( chiar am ajuns la concluzia ca a cam inceput sa ne " stranga" ), nu am mai cumparat legumele importante si, in primul si-n primul rand, am inceput sa mancam sanatos.
Nu-i credeam pe altii ca-s satisfactii in gradinarit, dar au avut dreptate. Sunt satisfactii si-s chiar mari.