miercuri, 26 noiembrie 2014

Ridichea de iarna

Imi aduc aminte ca lui tataie la tara nu-i lipseau ridichiile negre de iarna. Fan ridichi de iarna era putin spus. Manca asa cu o placere reala radacinoasele astea, iar eu nu-mi puteam inchipui ce i-o fi placand la ele. Nu-mi placea nici gustul, mirosul nici atat.
Mereu ma indemna sa mananc si eu. "Ia, tataie, ca e bun!" era argumentul lui suprem, iar daca nici asa nu voiam sa gust, eram "capoasa ca ma-ta!".
Mi-am adus aminte la inceputul anului astuia de ele cand imi faceam planurile pentru culturile ce urmau. Mereu am in cap gradina lor, legumele lor, modul cum preparau conservele pentru iarna etc.
Cu toate astea in minte, anul asta am hotarat sa pun si eu ridichi de iarna. Am citit mult despre ele, despre proprietatile lor fabuloase si nici macar timpul lung pana la recoltare nu m-a dat inapoi. Nu am stat 3 luni dupa ele, dupa cum erau instructiunile, ci aproape patru. Nu mai conteaza acum, oricum le voi avea mereu.


Le-am semanat pe la sfarsitul lui iunie, inceputul lui iulie si au dat tare greu. Am pus ridichi rosii, albe si negre, iar cele albe erau lungi si rotunde.
Si ca-n bancurile cu prosti, cum pe cele albe le asteptam cel mai mult, taman alea n-au legat. Radacinile s-au lungit, erau cele mai pline de afide ( urasc chestiile astea extrem de paguboase! am ajuns de o iau razna cand le vad!) si intr-o zi frumoasa de toamna mi-au venit asa niste nervi pe ele, ca le-am scos si le-am dat la rate. Oricum erau un focar puternic de afide.
Asa ca am ramas cu cele negre si rosii.


Le-am ingrijit, le-am rupt frunzele cu afide, avand grija ca "miezul" frunzelor sa ramana neatins, le-am udat, am mai rascolit un pic pamantul din jurul lor, cat sa intre un pic de aer pe acolo, am mai descoperit si cate una - doua mancate de ele stiu ce:

 Si le-am asteptat sa creasca pana mi s-au lungit urechile ca la magari.
Dar iata ca a venit o buna zi si fura gata, iar eu pusa fata-n fata cu ele. Am scos vreo doua mai mici, le-am spalat, le-am curatat si dat pe razatoare.

Am pus un pic de sare, un pic de ulei, un strop de otet ( ca lamaie n-aveam). Am renuntat la piper ca mi s-au parut destul de picante si am mai aruncat in castron cateva fire de marar.
Salata la final nu am mai apucat s-o fotografiez ca prea imi ploua in gura, dar mai am o poza cu ea aproape gata, dar fara marar.

Tot ce pot sa spun este ca a meritat, iar tataie avea dreptate.
Bineinteles ca lui Adi nu-i plac, dar banui ca si cu el se va intampla ca si cu mine: trebuie sa mai creasca ca sa isi poata da seama de ce e bun, gustos si sanatos :).

luni, 24 noiembrie 2014

Final de noiembrie in solar

De foooarte mult timp nu am mai vazut o raza de soare. Cred ca este o luna deja. Si se simte din plin, atat de noi, cat mai ales de plantutele din solar.
Dar haideti sa facem o tura!

Ridichiile de luna, colorate si haioase, sunt printre putinele legume care se simt foarte bine in perioada asta. Cresc, isi formeaza capatanile si nu-s atinse de boli. E adevarat ca am redus si udarea la minim.

Suratele lor, ridichiile de iarna rosii si negre, sunt cam atinse de afide ( eu nu stiu cum mai traiesc si pocitaniile alea pe frigul asta!), dar se descurca binisor. Nu am avut si nici nu avem ridichi uriase, dar sunt gustoase.

Deliciosul spanac resimte din plin lipsa soarelui, e cam mic si intarziat. De altfel, i-am dat si un concediu de odihna de la livrari.

Salata de iarna este extrem de frumoasa ( si gustoasa), dar si ea este intarziata din cauza lipsei soarelui.

Rucola este in lumea ei, vremea asta ii prieste.

Usturoiul verde este cam fragil, dar tare gustos. Si asteapta saracul o curatenie prin strat de ceva timp, l-au asaltat cu totu` buruienile ( care nu-s afectate de loc de lipsa soarelui).

Kalele cresc foarte frumos si intr-un ritm rapid.

O noua tura de ceapa verde. E cam anemica si creste mai greu, dar ne vom descurca cu ea.

Ce mai avem prin solar? Mai avem parcele noi de verdeturi: ridichi, salata, spanac si ceapa in diferite stadii.



Si cateva urme usoare din vara.

Cat de curand urmeaza alte insamantari, dar despre asta vom vorbi la timpul potrivit.