joi, 31 iulie 2014

Dimineata racoroasa. Planuri pentru ziua de azi.

E dimineata devreme si-i racoare, cam bate un vanticel, iar picioarele le am sloi. Dar nu iau masuri, imi place asa. Dupa ce-am baut jumatate de cana de cafea, ies afara-n curte si pornesc in placuta-mi rutina.

Ma duc in spate la pasari si deschid usile cotetului, cocosii striga la mine de ceva timp, iar in drum spre ei iau fix in fata o mare panza de paianjen. N-am tipat, eram prea adormita, dar m-am trezit instantaneu.
Deschid usile si ma feresc de zborul aparent necontrolat al puilor. In fiecare dimineata ma face sa zambesc nerabdarea lor de a iesi din cotet. In fapt, sunt inca needucati. Pasarile mari au regulile lor dupa care ies din cotet, dar copiilor nu le pasa acum de asta. Or sa aiba toata viata sa traiasca dupa reguli.
Dupa aterizare, unii pui se duc fix la adapatorile cu boabe, daca nu sunt boabe vin fuga la mine si incep sa piuie si sa se fataie prin picioarele mele, iar altii fug in curte si dau din aripi.
Ma grabesc sa le umplu adapatorile, iar ei incep sa manance cu pofta. Apoi fiecare porneste la plimbare.

Le spal ligheanele si le pun apa proaspata. Si aici avem un mic ritual care ma amuza, tin furtunul in mana in timp ce un boboc sau mai multi incearca sa prinda jetul de apa.
Termin cu pasarile si ma duc sa deschid solarul, sa intind furtunul si sa dau drumul la apa pe instalatie.
In drum spre el observ mici amanunte. Cineva nu e inca treaz de-a binelea.

In timp ce altcineva s-a trezit cu fata la cerceaf.

Am terminat cu solarul si urmeaza hranirea cainilor si matoancelor. Le pregatesc mancarea si le pun separat. Cainii mananca afara, fiecare in castronul lui, iar pisicile in casa, la locul lor, pentru a le feri de rautatile puilor si ratelor.
La caini intotdeauna le pun mancarea asa: intai lui Ursu, apoi lui Mairon, apoi lui Piston. Ei stiu care e ordinea si ma asteapta fiecare langa castronul lui. Sunt tare haiosi atunci cand ma vad cu oala in mana, fiecare se ridica de unde sta si-si ocupa locul langa castronul lui.
Numai Ureche e inca needucata, dar o sa invatam impreuna, deja baietii i-au cam aplicat niste mici lectii.
Dupa toate astea, intru in casa, imi iau cana si pot sa ma duc, in liniste si negrabita, sa-mi admir plantutele, sa le vorbesc, sa observ si alte lucruri.

O lacusta inca doarme pe bobocul de trandafir.

Un paianjen, cred. Il ignor, nu-s insectele mele preferate.

O tufa de trandafiri care-i mai inalta decat maine. Am avut noroc cu ei, sunt tare rezistenti, chiar nu i-am ingrijit deloc.
Apoi intru si-n gradina prin iarba plina de roua si ma uit la dovleceii care anul asta sunt pe post de plante decorative.

La fasolea de teci de care trebuie sa ma ocup cat de curand, dar si la craite care au crescut ca nebunele de la atata apa.

Apoi ma indrept spre casa, mai am treburi neterminate, iar azi avem ceva de treaba in solar. Avem de cules San Marzano, s-au facut suficiente pentru prima tura de bulion.
Anul asta voi face mult mai mult bulion, sa-mi ajunga pana la urmatoarea tura de la anul.
Nu exista comparatie fata de cel cumparat din magazine, cum de altfel nici un aliment facut in casa nu se poate compara cu cele din comert.

luni, 28 iulie 2014

Mici momente din viata noastra de la tara

Perioada pe care tocmai o parcurgem e perioada care-mi place cel mai mult. Incep sa se vada rezultate, incep sa fac conserve, dulceturi si compoturi, ne bucuram din plin de avantajele vietii la tara.

Ma rog, anul asta nu-i tocmai usor in privinta asta, dar ceva-ceva a ramas. Incerc sa vad partea plina, nu cealalta.

 Ceapa am scos-o la fix, am mai spus ca incepuse sa se strice, dar pierderile nu-s mari. Daca anul trecut nu am avut ceapa de facut funii, anul asta am avut cu ce sa ma joc.

Nu pot sa-mi dau seama ce le lipseste dovleceilor de nu fac rod asa cum trebuie. Sunt plini de flori, au avut apa, au avut soare, au avut caldura, i-am bibilit si gadilat, dar nu leaga.
 

Ardeii si gogosarii cresc bine, dar si aici incepe sa-si faca prezenta, la unii din ei, lipsa de calciu.


Primele rosii Mari de DB care s-au copt.

 In privinta rosiilor avem noroc cu solarul. In gradina nu mai e neam de rosie, mana a mancat tot, tot, tot.

In week-end-ul care a trecut am facut un gem de prune care mi-a adus aminte de magiunul pe care il facea mamaie. Doar ca prunele mele fiind varatice, deci nu prea dulci, am fost nevoita sa pun si zahar in el, dar sper ca in toamna sa ajung pe la Bolintin special pentru cules prune din acelea tomnatice, dulci si zemoase, pentru a putea face un magiun adevarat.



Chiar daca anul asta gradinaritul nu ne-a prea dat multe motive sa zambim, copiii nostri o fac din plin :)