Alegeri, decizii, motive

Putem sa-i spunem acestei postari ca-i un fel de refulare. Un rezultat al mai multor intamplari recente. Un raspuns sau o clarificare.
Va dau mai jos cateva exemple. Sper sa nu ma lungesc, dar cum sunt nevorbita, cine mai stie :).

 * Am fost recent in Bucuresti in vizite la neamuri ca ma usca dorul de ei. La intoarcere am oprit in Auchan-ul de pe Maniu sa ne refacem stocul de cafea si sa mai tragem un ochi la legumele care le vand. Trecand peste faptul ca aveau niste ceapa verde fara nici un miros de ceapa (cum mama naibii reusesc sa o faca asa?!), am auzit o discutie intre doua tipe la raionul de lactate:
- Auzi, ce smantana sa iau? Lichida sau solida? Pentru ca la ciorbe se pune d-aia lichida.

 * Saptamana trecuta a aparut in online un articol despre noi. O surpriza placuta a fost ca multi ne-au felicitat si incurajat si am descoperit ca sunt oameni care chiar au urmarit blogul si stiu multe despre noi. Insa unii s-au apucat sa compare mere cu pere, s-au apucat sa ne faca socoteli la bani, la castig, iar cineva a spus ca nu ne permitem un all-inclusive (asta chiar m-a facut sa rad, stiindu-mi firea si felul de a fi). Insa dintre toate comentariile, unul mi-a atras atentia. In el cineva spunea ca o sa faca si el acest pas dar la pensie, cand stie ca-i vine un venit sigur lunar si se intreba de ce am facut-o pentru ca nici noi nu intinerim si la batranete e mai greu de muncit.

 * Sambata asta m-am dus pana la magazinul din sat. Acolo cineva mi-a spus ca tot nu intelege de ce am lasat noi Bucurestiul pentru praful din Rascaeti. Iar eu tot nu pot sa inteleg de ce ei nu inteleg!

Pai s-o luam pe rand, zic.
In momentul in care am auzit smantana lichida, in cap mi-a venit imaginea oalei de lut a lui mamaie plina cu smantana sau galetusele de smantana pe care le iau de aici din sat. Poti sa te joci cu ele, pline fiind: sa le rotesti, sa le rastorni cu fundul in sus, sa le arunci si prinzi - smantana aia nu o sa cada niciodata din ele! Natural, nu exista smantana lichida. Numai faptul ca stiu lucrul asta, ar fi unul din motivele mutarii. Iar faptul ca putem consuma smantana adevarata, ar fi altul.

Alt motiv ar fi ca m-am saturat sa mi se spuna fel si fel de lucruri idioate prin fel si fel de mesaje si sa fiu obligata sa consum ceea ce-mi zic ei. De exemplu, cat de nociv este laptele crud, baut caldut imediat dupa muls si care mi se acreste intr-o zi, dar cat de bun si sanatos e cel mort din cutie de carton valabil un an, cel putin. Sau branza facuta-n casa din lapte crud. Sau ouale. Sau ca trebuie, e imperios necesar chiar, sa cumpar nu stiu ce produs, pentru ca merit. Sau ca la ciorba se pune smantana lichida.
Lucrurile astea nu mai tin. Am inteles metoda, am inteles cauza, nu-mi place si refuz.
Fiecare trebuie sa poata alege ceea ce crede ca-i mai bun pentru el.

Atunci cand cineva vorbeste prima data cu noi, prima intrebare este: care a fost motivul pentru care v-ati mutat? E o intrebare normala si fireasca la care raspund cu placere: stres, praf, mizerie, targete, vanzari, aglomeratie, galagie, telefoane, rapoarte, blocaje, stat cu orele-n trafic, faptul ca nu eram langa copil etc (cel mai mult m-a durut si ma doare si o sa ma doara toata viata faptul ca nu am fost langa Adi cand a facut primul pas si a trebuit soacra-mea sa-mi povesteasca. Eu eram la birou, la munca. Atunci am realizat ca nici o suma de bani, oricat ar fi de mare, nu poate justifica aceasta lipsa pe care o am: faptul ca nu am vazut primul pas facut de copilul meu.)
Printre altele, am visat si ceva de genul asta:

Si il am. Ce vedeti in poza de mai sus este o sosea pe langa sat (se vede satul in dreapta sus). In stanga sus se vede una din cele patru paduri care-l inconjoara.
Ei? Cum e dimineata pe la 08.30 pe Maniu :)?

 Revenind, imediat dupa prima intrebare, inevitabil, a doua intrebare este: aveti apa calda/baie?
Ma! atat ma enerveaza intrebarea asta de nu pot sa spun! Tin minte ca i-am raspuns odata cuiva mai cu nervi, exasperata de intrebarea asta si de faptul ca nu se stie un lucru atat de banal: Da, frate, s-a inventat apa calda si la tara! Si unii de pe acolo au baile cat sufrageria ta! Intorci caruta-n ele!
Mi-a parut rau imediat dupa ce mi-a iesit porumbelul pentru ca mi-am dat seama ca informatiile nu ajung in presa si la tv, adica acolo unde se uita tot romanul. Ca se promoveaza tot ce-i mai rau si mai urat si altceva nu are loc. D-aia am si renuntat la televizor de mai bine de sase ani. Dar asta e un alt subiect.
Asadar, alt motiv: spatiu mare, curte si gradina, confort. Ca vin la pachet cu multa munca, asta e partea a doua, dar trebuie sa iei in calcul ca sedentarismul face ravagii in organism. Iar daca la tara ti-e "jena" de munca, mai bine las-o balta!

Un alt motiv pentru care ne-am mutat la tara a fost Adi.
Adi, cam pana-n intr-aIII a - a IV a a fost un copil foarte slab, foarte palid, transparent chiar, cu niste cearcane mari, negre si adanci, cu nasul mereu curgand, cu gatul mereu inflamat, deseori cu puncte de puroi in gat, cu alergii la tot si toate. La un moment dat avea niste bube pe picioare de imi era jena sa il las in pantalon scurt si-mi plangea sufletul pentru el.
Am fost cu el peste tot, evident. A inghitit saracu` antibiotice si alte porcarii prescrise, fara a avea nici un rezultat. Insa o singura doctorita (si a fost ultimul control pe care i l-am mai facut in privinta asta) mi-a spus ca e un mic alergic, ca nu ii prescrie nici un tratament medicamentos pentru ca nu e bolnav in adevaratul sens al cuvantului, dar ca i-ar prinde foarte bine aerul si mancarea de tara.
Dupa o luna de stat aici, fiind si vara, Adi s-a bronzat si a capatat un aspect sanatos. Iar aspectul i-a ramas asa si acum, desi nu putem spune ca sta numai pe afara, fir-ar mama lui de computer!. La cca 2-3 luni de cand ne-am mutat aici, alergiile s-au oprit. De tot. A mai racit de cateva ori, insa a avut forme usoare care au trecut c-un ceai si o supa. Nu febra, nu bolit la pat. Noi, Lucian si cu mine, nu am mai racit deloc de cand suntem aici. Lucian are 1.85m in inaltime, iar Adi, care luna asta face 16 ani, l-a depasit pe taica-sau cu juma` de lat de palma, fiind si mult mai legat, mai voinic decat el.
NU spun ca lucrul asta e valabil pentru toti copiii, spun numai ceea ce ni s-a intamplat noua.

Mai vreti motive? Mai luati motive :).

In privinta pensiei, zic asa: hai sa fim optimisti si sa credem ca pana ne-o veni randul sa intram in pensie si cativa ani dup-aia, sistemul de pensii de stat nu o sa dea faliment.
De ce ar crede careva ca doar patronul la care lucreaza poate plati taxele si asigurarile la stat, iar tu, cel care lucrezi in firma ta, nu ai face-o? Ce-i diferit? Nimic, poate doar faptul ca stii exact si sigur cat si ce ai platit, ca am mai auzit cazuri cand unii au zis ca platesc oamenilor taxele si nu au facut-o.
Iar in ceea ce priveste all-inclusive-ul, sarind peste nelamurirea pe care o am (de ce ar crede careva ca idealul meu in viata a fost sau este sa muncesc un an ca sa stau o saptamana la un hotel aglomerat si zgomotos cine stie pe unde), am sa arat o mica parte dintr-un altfel de "all-inclusive":

Evident, este vorba de alegeri si moduri de a privi viata. Este vorba de ceea ce iti doresti de la viata.
Fiecare alege ce crede ca-i mai bine pentru el. Dar inainte de asta trebuie sa te informezi, iar astea nu-s vorbe-n vant.
Sunt una din persoanele care am ales o viata mai simpla, mai linistita, mai saraca, din punctul unora de vedere. Eu o consider cu mult mai bogata fata de cea din Bucuresti. Desigur ca ei se refera la partea financiara. Desigur ca eu ma refer la restul aspectelor prin care iti poti face o viata mai plina, mai bogata, mai frumoasa. O viata pe care s-o simti cu adevarat c-o traiesti, nu s-o simti ca trece pe langa tine.
Am ales sa fiu sclav pe plantatia mea decat pe a altora. Noii mei sefi, plantele, sunt mult mai reusiti decat cei umani (a nu se intelege ca am avut parte numai de sefi naspa, ca nu-i deloc asa!).
Arat ca se poate si altfel.
Promovez si recomand viata la tara, dar spun tututor mereu si mereu ca viata la tara nu e pentru toti, ca nu e o viata usoara. De aceea trebuie sa te informezi.
Sunt alegerile noastre si cine vrea sa vada, vede. Cine vrea sa inteleaga, intelege.
Cine nu, nu-i bai mare. In timpul asta, de cand lucrez cu plante si animale, am invatat ca Natura nu face nimic aiurea si fara rost. Cumva, face ca totul sa fie foarte echilibrat.

Munca unui om

Am mai scris aici si aici cateva intamplari din copilaria mea de la Bolintin Vale. M-am oprit din a mai povesti pentru ca este un subiect delicat de cativa ani incoace. Mai exact de noua ani.
In tot ce-i legat de copilaria mea de acolo, tataia e prezent. Altfel nici nu ar avea cum. Iar eu, dupa atatia ani, nu i-am acceptat moartea si nu am acceptat locul unde este acum.
Dar sa trecem peste asta, postarea de fata se vrea una vesela si poate putin nostalgica.
Desi nu este o curte foarte mare, copil fiind si comparand cu curtea din Bucuresti in care locuiam, cea de la tara mi se parea uriasa. O sursa inepuizabila de chestii de descoperit, multi pomi in care ma cataram, vie mare in care ma puteam ascunde de matura mamaiei atunci cand faceam dracii (si ce le mai faceam...adica, mai subtil spus, nu am fost un copil cuminte si ascultator), iarba multa, pasari si animale, lanuri de porumb si miristi pe langa casa.
Verile plecam dimineata si ne intorceam mai pe dupa-amiaza rupti de foame, cateodata si cu hainele rupte, plini de praf si obositi. Mancam, ne incarcam bateriile si plecam iara. Dupa care ne mai intorceam seara, de obicei adusi de mamaie sau tataie, care plecau sa ne caute prin sat.
Casa bunicilor avea sobe cu plite pe care mamaie ne gatea fel si fel de minuni, langa care stateam sa ne incalzim iarna cand ajungeam acasa inghetati, iar pantalonii (din lana, foarte grosi, facuti de mamaie la andrele) stateau pur si simplu in picioare din cauza zapezii si ghetii pe care o aveam pe ei.

Acolo, in fata casei, in fiecare toamna tataie punea masa de lemn afara, mamaie scotea ligheanele mari folosite numai la conserve, iar ei stateau pe scaunele si tocau legumele din gradina, facand conserve pentru iarna. Iar eu mancam la rosii si ardei si beam zeama lasata de ele pana ma durea burta.
In casa este un hol mare, hol in care impodobeam bradul de Craciun. Imi aduc aminte ca-mi era asa de frig, holul nefiind incalzit, dar bucuria de a face bomboane de pom, de a aseza globurile de sticla in pom (in fiecare an spargeam cel putin unul, nu stiu cum reuseam, desi mamaie mereu ma avertiza sa am grija), de a lega mere de codite si apoi de a le agata pe cregile bradului, bucuria asta era atat de mare incat la un moment dat ma incalzeam cumva si imi era bine. Evident ca puteam intra oricand intr-una din camerele incalzite, dar nu se putea face pauza atunci cand impodobesti bradul, nu-i asa?
Cand eram mici-mici nu participam la impodobirea bradului. Pur si simplu ne trezeam intr-o dimineata si bradul era acolo in hol, mandru si impodobit.
Cand am mai crescut, mamaie ne-a luat cu ea si-l impodobeam impreuna, iar cand sora-mea era mica, ne-a venit si noua randul sa impodobim pomul in liniste, fara zgomot, in timp ce ea dormea, astfel incat sa-i vedem mutrita surprinsa dimineata cand vedea pomul.

Iarba asta multa si frumoasa se afla sub bolta de vie. In stanga, cum ne uitam in imagine, se afla randurile cu vie. Dar strugurii din bolta erau altfel, iar tataie ni-i pastra. Erau struguri pe care el ii numea "Tata vacii", un soi cu boabe mari, roz si foarte dulci.
Aici sub bolta aveam voie sa aducem copii si sa ne jucam cu totii. Imi aduc aminte ca aveam un joc, de fapt nici nu stiu daca era un joc, in care mai multi copii ne luam de mana, intr-un sir fiind asezati cu totii si ne invarteam. Din cauza rotirii prindeam viteza din ce in ce mai mare, iar.ideea era ca ultimul copil din sir, care era cel mai expus, sa reuseasca sa se mentina pe picioare cat mai mult, lucru deloc usor.
Ei bine, intr-o zi l-am adus la joaca si pe un baiat cam bataus, cam obraznicut si l-am provocat la acest joc, noi, restul copiilor, fiind vorbiti dinainte sa ne invartim cu toata forta, stiind ce ar putea pati. Voiam numai sa-l speriem putin ca sa ne lase in pace pe viitor.
Noi i-am propus, el a acceptat, noi ne-am uitat complice unul la altul stiind ce aveam de facut, ne-am luat de maini si am inceput sa ne invartim cu toata puterea noastra.
Prima tura a fost usoara, a doua tura a inceput sa mearga cu pasi mai mari, la a treia tura avea momente cand nu mai atingea pamantul cu picioarele, iar la a patra tura a inceput efectiv sa pluteasca peste florile de la marginea ierbii, urland cat putea de tare sa ne oprim.
E, dar nici opritul nu era usor, ca aveam viteza mare si depindeam unul de altul. Asa ca n-am mai apucat sa ne oprim, iar baiatul nostru a zburat prin peretele boltii si a aterizat direct in vie, urland cat il tineau plamanii. Ne-am luat o cearta de la mamaie, dar de atunci acel baiat s-a mai potolit cu noi.

Camera buna din fata :). Minunea minunilor, camera lucrurilor frumoase, camera in care nu prea aveam voie atunci cand eram copii.  In furiile adolescentei, cand aburii independentei ne dadeau tarcoale, aceasta a fost pe rand camera mea si apoi a lui Cri, fratele mai mic, nascut imediat decat mine. Dupa ce a trecut si aceasta perioada si noi ne-am luat locul in camerele folosite zi de zi.
In fiecare toamna tataie ne pastra cativa ciorchini din aceasta vie si ni-i dadea cand erau atinsi de ger si smochiniti. O adevarata delicatesa pentru noi, erau foarte, foarte dulci.

Gutuiul batran care facea fructe cam cum voia el. Intr-un an mai multe, in altul mai putine. Dar in fiecare an mamaie punea gutui in geam in camera mare (alta decat cea din fata. aici, in camera mare, sus pe sifonier punea cozonacii proaspat facuti pentru Craciun, nuci si piersici facute din aluat, atat de bune si pareau atat de adevarate colorate de ea, piscoturi si alte bunatati pe care le mancam in acea perioada. era o nebunie de mirosuri acolo: gutui, prajituri, aroma de nuca si vanilie, miros de cozonaci).

 

Tataie ne spunea mereu ca toamna trebuiesc lasate cateva fructe in pomi ca plata, altfel pomul se supara ca el nu are nici una, desi a muncit tot anul si a facut fructe. Asa ca la anul nu va mai face nimic. Iar eu le-am lasat :).

Livada cu pruni. Pe parcursul anilor, tataie a inlocuit prunii care se uscau sau erau prea batrani sau de care nu era multumit. Tin minte ca fix intre randurile de pruni din a doua poza avea un prun care crescuse inalt si subtire, putin cam stramb, dar care facea niste prune ciudate. Erau mari, cam de marimea unui mar mai mic, de culoare alba si foarte dulci. Facea foarte putine prune, erau ani in care nu facea deloc. Dar cand avea abia asteptam sa mananc o pruna sau doua din el. Era ca un ritual :). Tataie ne lua cu el langa prun, culegea doua fructe (obligatoriu cat mai apropiate ca dimensiune) si ni le dadea in acelasi timp mie si lui Cri (altfel putea iesi scandal ca mi-a dat mie prima sau ca i-a dat lui primul, ca pruna mea e mai mare si a lui mai mica... niste ofticosi eram amandoi :)!)

N-am mai vazut astfel de pruni, nici nu prea stiu cum se numesc, dar anul asta as vrea sa mergem la Indagra si poate gasesc acolo sa iau.

Nucii din curtea pasarilor. De cand ma stiu acolo au fost nuci. In primavara am luat si eu un pui si l-am plantat in curtea mea. S-a prins si-s tare bucuroasa.

Cel mai mult uram iarna cand ne punea mamaie sa spargem nuci! Atat de plictisitor mi se parea ca nu eram in stare sa fac mai nimic. Noroc cu tataie ca venea la masa langa mine si incepea si el sa sparga in timp ce-mi spunea povesti sau fel si fel de intamplari. Iar eu ramaneam cu gura cascata la el, cu o nuca in mana si ciocanul in cealalta si-l ascultam fara sa respir. Si nu stiu cum, dintr-o data nucile se terminau, iar eu puteam iesi afara la joaca.

Perele din perii astia se coc la sfarsit de octombrie. Sunt dulci, parfumate si zemoase. 

Continuarea locului de joaca de sub bolta.

Tufanicile lui mamaie. Intotdeauna i-au placut florile si intotdeauna au fost flori in curte.

Izma sau menta salbatica. Iarna, un ceai de izma facut la plita si baut langa ea, era una din placerile iernii.

Cam asta e turul facut prin curtea bunicilor. Vremea nu prea m-a ajutat sa fac poze frumoase, dar se poate vede pe unde e verde (de fapt, e peste tot acolo), se vad pomii, se vede cum tataie a organizat curtea, gradina, via, curtea pasarilor si animalelor. Se vede mintea lui organizata, se vede spre ce a tins, se vede ceea ce ne-a lasat.

Se vede munca de-o viata a unui om.

Doi intr-unu` (articol lung)

Am mai scris despre subiectul asta, dar anul asta am constatat ca s-a facut o campanie foarte-foarte agresiva pentru promovarea lenei. Pe langa mesajele subliminale din campaniile supermarketelor, in articole din ziare, anul asta am vazut acest subiect dezvoltat pe larg pe bloguri. "Pe persoana fizica", cum s-ar zice. Asta-i o noutate pentru mine. O surpriza foarte neplacuta.
" Pai, de ce sa mai fac? gasesc totul la supermarket."
" Conservele facute in casa sunt mai scumpe. Pe langa bani, investesti timp, efort, consumi curent, apa, gaz etc. Nu mai bine le iau de-a gata din supermarket? Sunt si mai ieftine!"
"N-am timp. N-am loc de depozitare."
Toata vara si toamna am facut conserve. Inca mai fac si cred ca anul asta ma apuca Craciunul si eu tot o sa mai bag la borcan. Sunt pasionata de asa ceva, recunosc. Dar trecand peste asta, imi place sa stiu ce mananc, imi place sa stiu ce mananca ai mei.
Sunt o persoana simpla si din multele defecte pe care le am, unul este foarte mare: nu am rabdare. Nu-mi plac retetele complicate, nu-mi place sa stau trei zile sa fac o chestie. Dar va spun ca ies chestii gustoase si din retete simple, cu ingrediente cat mai putine.
Este important sa stiti ce mancati. Este important sa mai producem cate ceva, nu sa fim numai piata de desfacere si sa inghitim ca pelicanii toate porcariile din supermarket.

(Aici am sa fac o paranteza. La ultima vizita in Bucuresti, dupa o perioada foarte lunga in care nu mai fusesem in oras, m-a uimit numarul foarte mare de oameni grasi pe care l-am vazut. Si nu-s numai adulti, sunt si foarte multi copii. E obezitate data de mancarea multa, ieftina si proasta, se vede clar. Cred ca in cativa ani ii vom depasi pe americani la treaba asta).

Inca nu au dat brumele puternice, inca se mai gasesc legume romanesti. Duceti-va in piete, luati de la tarani (va asigur ca nu or sa se imbogateasca pe banii vostri, o fac altii fara stiinta voastra si fara sa va dati seama) si alocati-va macar jumatate de ora pentru un borcan sau doua, pentru o punguta-doua de legume congelate. O sa va placa sentimentul de a sti ceea ce mancati, de a sti ca-i ceva facut de mana voastra. Macar acasa fiti proprii vostri sefi!

Partea a doua - retete

Mai jos am sa va dau doua-trei retete din ceea ce am facut, sunt retete rapide, fara prea mare bataie de cap.
Marea majoritate a conservelor mele le pot folosi atat la ciorbe, cat si la tocanite, mancaruri pentru felul doi - v-am zis ca n-am rabdare :).

Fasole teci si dovlecei in suc de rosii

Tecile si dovleceii se spala, curata si se toaca feliute/cubulete. 

Intr-o oala punem apa la fiert cu un varf de sare grunjoasa si in momentul in care clocoteste, bagam tecile si lasam sa fiarba 2-3 minute pana ce acestea isi schimba culoarea.

In momentul asta ne putem opri si putem incerca varianta congelatorului. Tecile prefierte si racite le bagam in pungute, dovleceii si rosiile, asa crude cum sunt, tocate cubulete, le repartizam rapid in portioare si via congelator cu ele. Cat a durat toata treaba? 20 de minute cu tot cu spalat, tocat, fiert!

Daca nu vrem congelat, mergem mai departe.

Dupa ce s-au fiert tecile, le scoatem si in aceeasi apa punem dovleceii. Ii lasam si pe ei 2-3 minute sa fiarba pana isi schimba culoarea.

Pana se racesc tecile si dovleceii, luam rosiile, le bagam la robot sau le dam pe razatoare, iar sucul obtinut il punem la fiert cu o lingurita de sare grunjoasa/litru de suc.

Cat fierbe sucul, pregatim borcanele. Le spalam si le bagam la cuptor pentru sterilizare. Sunt gata cand sunt perfect uscate.

Si uite cum rapid ne apropiem de final cu toate! Sucul de rosii a dat intr-un clocot, doua, asa ca inchidem focul si daca vreti acum ii puteti adauga o mana buna de patrunjel proaspat tocat.

In borcanele fierbinti asezam tecile si dovleceii in trei sferturi din borcan:

Apoi turnam sucul de rosii.

Veti intalni situatia de mai sus. datorita faptului ca sucul este gros, nu patrunde bine printre legume. Asa ca luam o baghetuta, un cutit, ceva subtire si mai lung si facem loc sucului printre legume. Nu trebuie sa existe bule de aer, caci altfel continutul se va strica.

La final, borcanul arata cam asa:

Capsam borcanele, apoi e necesar sa le sterilizam. Ori le bagam in cuptorul incalzit pentru 20 de min, ori le punem la bain-marie pentru 10-15 minute de cand incepe apa sa fiarba.

Pe acelasi principiu si cu acelasi mod de lucru va puteti juca cu continutul: morcovi, cherry-uri, dovlecei, ardei, teci etc.

Cat a durat? O ora.

Muraturi in saramura sau otet

Cu otetul am cam lasat-o moale de tot. Desi imi place la nebunie, organismul meu nu il mai suporta si imi face rau. Da` rau de tot. Probabil ca oi avea si eu ceva, dar si otetul din comert e groaznic de tare.

La muraturile in saramura punem ce ne trece prin cap si ce ne face cu ochiul: gogonele, ardei gras, capia sau gogosar, ardei iute, conopida, morcovi, sfecla, varza rosie, hrean, castraveti, un pepenas sau doi, daca ne place, telina frunze si radacina. Le putem pune pe toate sau numai cateva, in functie de gust, buget etc.

Curatam si spalam legume, borcane. Tocam ce-i de tocat sau facem cubulete, bastonase, paralelipede sau cum va place.

Pe un pat de varza rosie (sau frunze de telina):

asezam cat mai bine legumele in borcane.

Turnam peste ele o saramura rece din apa si sare grunjoasa (o lingura de sare/litru de apa) si capacim.

Timp de pregatire: 30 de minute cu totul.

Asa arata borcanele dupa doua-trei zile cand incepe fermentatia necesara murarii.

In otet

Otetul am ajuns sa-l diluez bine de tot. La 150 ml de otet pun un litru de apa. Acu` voi faceti cum va place, de obicei proportia era o parte otet la trei parti de apa sau chiar jumate-jumate (ceea ce mi se pare infiorator).

Ingrediente: gogosar, conopida, morcov, telina

Avem doua variante in cazul asta: ori ii tocam marunt ori felii mai mari. 

In cazul in care decidem sa ii facem felii asezam legumele in borcanele sterilizate si turnam peste ele o saramura fierbinte (calculati in functie de numarul de borcane pe care le puneti): 150 ml otet, 1 litru de apa, 1 lingura cu varf de sare grunjoasa, piper, boabe mustar, o lingurita zahar (daca considerati ca-i cazul sau va place mai dulce).

In cazul in care le tocam:

Le punem intr-un lighean, turnam amestecul cu otet de mai sus peste ele si le lasam o zi in acel lighean amestecand din cand in cand. A doua zi turnam salata in borcane sterilizate. Se poate consuma imediat.

Cat a durat? O ora.

Cam atat caci mi-e teama ca plictisesc.

Dupa cum se vede, sunt retete rapide, simple, sanatoase si gustoase. Tot ce trebuie facut este sa vreti sa va apucati de asa ceva.

Nu cred ca nu exista loc pentru un borcanas, doua. Nu cred ca nu exista timp. Cred ca exista teama de esec, multa comoditate si nepasare. Dar e necesar un simplu gest pentru a trece peste ele si apoi nu va veti mai opri din a face asta si o sa va minunati cum de nu ati facut-o pana acum sau va veti reaminti cat de placut este acest lucru :).

In curand nu or sa mai fie legume romanesti, asa ca puteti chiar azi sa trageti o fuga in piata la tarani.

Nu va trebuie decat un pic de vointa. Spor!