duminică, 30 decembrie 2012

Bilant, planuri, urari si muzica

Ca toata lumea si noi ne facem la sfarsit de an un bilant. Recapitulam ce a fost, cum a fost, daca am facut bine sau nu, cum ar fi trebuit sa procedam.
A fost un an greu, un an al schimbarii - si ce schimbare - un an al invataturii. Un an cu mult stres, multi nervi, multe ingrijorari, multe emotii. Dar am strans din dinti si am mers mai departe, important a fost ca am fost sanatosi, am fost impreuna si am fost sustinuti, incurajati.
Dar a fost si un an al realizarilor. Desi greu, am dus la capat cam tot ceea ce ne-am propus pentru anul asta. Am muncit mult si ne-a placut.
De fapt, abia asteptam sa muncesc mult, fizic vorbind, pentru ca simteam ca ma sufoc in birou, in masina, in drumurile zilnice pe care le faceam. Eram plictisita, simteam ca imi trece timpul si nu realizez nimic, numai rutina si lucruri plictisitoare, dar care aduceau un venit constant. Venit care il faceam jumate-jumate cu bancile. Am fost nesabuiti, am luat unele lucruri care nu erau atat de necesare si pe care le-am platit de doua-trei ori bancilor.
Dar am putut vinde apartamentul, urmatorul lucru a fost achitarea datoriilor catre banci si nu pot sa descriu acel sentiment. Apoi am luat casuta si ne-am apucat de treaba. Intr-adevar, sentimentul este de libertate. Usurare si libertate. Si desi va fi mai greu pe cont propriu, suntem mandri ca am iesit din cercul ala vicios.
Am observat ca suntem toti pe acelasi calapod, parca ne-a modelat cineva pe toti. Adica toti ne indeamna sa consumam cat mai mult, nu conteaza daca ai nevoie sau nu de lucrurile alea, trebuie sa le iei, sa le ai pentru ca meriti! Nu ai bani? Peste tot sunt reclame sau birouri ale unor societati de creditare dubioase. Si ma doare inima cand vad oamenii ca stau pe scaune, asculta ce le spun viperele alea imbracate office si vor sa cheltuiasca bani care nu sunt ai lor. Ma doare pentru ca stiu, si-mi vine sa ma duc si sa-i scutur, sa-i trag de acolo. Dar mai stiu ca nu o sa fiu inteleasa, fiecare trebuie sa invete pe propria piele.
Da, a fost un fel de evadare din sistem.
Am hotarat sa nu ne bagam apa si canal, vom ramane cu putul nostru si cu fosa noastra si nu vom baga bani in buzunarele unor multinationale care fac profituri foarte mari, dar uita sa mai plateasca un impozit sau o taxa tarii asteia amarate. Vor fi probleme, evident, dar nu vom mai depinde de nimeni. Decat de vidanja la cateva luni. Si asta-i un compromis pe care il pot accepta.
A fost un an dur, dar bun.
Azi dimineata am iesit in curte, era un aer rece si bun, curat, pe care il simteam pana in adancul plamanilor. Si un soare stralucitor. Si liniste.
Ma gandeam la ce am realizat si ce vom face mai departe.
Asta-i una din realizari.



Da, inca nu e invelit, vremea nu prea l-a lasat. Dar mai are de curatat si de dat cu grund numai usile mari si apoi poate fi invelit. A muncit foarte mult, in stilul lui, treaba trebuie facuta bine de la inceput pana la sfarsit, ca apoi sa nu mai muncesti inca o data la acel lucru.
Iar eu abia astept sa ma apuc de treaba in el. Lucian rade de mine, zice ca o sa-mi iasa pe nas, ceea ce mai mult ca sigur ca e adevarat, dar eu tot nu mai am rabdare.
De la anul care vine avem asteptari mari, foarte mari. Va fi un an mai greu decat cel ce tocmai se termina.
Pe 2013 il privim fix in ochi, fara teama, stim ce ne asteapta. Dar putem s-o facem si stim ca va fi bine.
Iar am scris mult, nu vreau sa va plictisesc asa ca am sa inchei cu niste multumiri si ceva urari.
Si ceva muzica.


Vreau sa multumesc cititorilor mei, nu ma asteptam sa ma citeasca si altcineva in afara de familie. Daca la inceput a fost o joaca, apoi a devenit serios. La un moment dat chiar m-am speriat cand am vazut cati ma citesc si am realizat ce inseamna lucrul asta. Dar am primit numai cuvinte frumoase si incurajari, ceea ce a fost extraordinar si mi-a dat putere sa continui sa scriu in blog.
Eu stiu din proprie experienta ca multi din cei care ma citesc o fac pentru ca isi doresc sa se mute la tara, isi doresc aer curat, liniste, munca fizica, isi doresc sa nu se mai simta ca niste robotei pe care altii ii conduc si-i ghideaza. Dragilor, puteti sa o faceti! Daca noi am putut si daca cei din blogroll-ul meu au facut-o, puteti si voi. Numai sa aveti curajul sa incepeti. Apoi totul va urma de la sine. Va fi greu, dar nu de nerealizat.
Apoi vreau sa le multumesc colegilor de bloggerit, pentru ca m-au citit, m-au promovat, ne-au incurajat, ne-au sfatuit, ne-au ajutat si i-am simtit aproape de mine, de noi. Nu credeam ca le voi atrage atentia in vreun fel.

Anul care vine vi-l doresc la toti mai bun, mai bogat, plin de realizari. Ceea ce va doriti sa vi se implineasca. Sa fiti sanatosi, sa aveti familiile langa voi, sa fiti uniti, sa fiti curajosi, sa fiti oameni.
Eu va multumesc inca o data pentru ca aveti rabdare cu mine si-mi cititi ineptiile si gandurile mele cam zapacite. Dar asta-i viata noastra, astea-s pataniile noastre si vreau ca sa le stiti. Vorba aceea : oamenii destepti invata din pataniile altora. Sper sa va ajute.


Ne auzim in 2013! An nou mai bun, plin de bucurii!La multi ani!

sâmbătă, 29 decembrie 2012

Agricultura sustenabilă: Sepp Holzer - Permacultura - prima carte tradusă de TEI ( reblogging)

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din TEI. :) Am fi vrut să terminăm de editat cartea cu ceva zile în urmă. Iată-ne, însă, făraă voia noastră, în rolul lui Moș Crăciun.

Dragi prieteni, mai jos aveți link către "Permacultura" lui Holzer - integrală, tradusă pentru prima oară în română și disponibilă gratuit.

Înainte de a da clic pe link, vă rugăm să distribuiți linkul către carte însoțit de textul de mai jos (pe care-l veți regăsi și în partea introductivă a volumului).

Pe scurt, TEI există pentru că există câțiva oameni care, după putința fiecăruia, sacrifică din timpul lor pentru toți ceilalți. "Permacultura" lui Holzer e doar începutul. În planul nostru editorial, figurează nume grele, ca Bill Mollison, Edward Faulkner sau Ianto Evans. Ca să traducem mai mult și mai bine și să facem din TEI cel mai minunat proiect de acest gen, avem nevoie de: buni cunoscători de engleză, franceză sau altă limbă de circulație internațională, corectori, terminologi, DTP-iști - care pot să sacrifice câteva ore lunar.


Deci...

“Ajută-ne să ajutăm!
Cartea pe care o ții acum în mâini sau o citești pe ecran este rezultatul a sute de ore de muncă migăloasă – traducere, verificare terminologică, adaptare, corectură, editare, punere în pagină și design. Nenumărate e-mailuri și mii de corecturi. Nici un membru al grupului TEI – fie el traducător profesionist sau amator – nu este plătit pentru munca sa; tot ceea ce facem, facem gratuit, fără să cerem sponsorizări la Monsanto și fără să așteptăm medalii, diplome și, eventual, statui în fața ministerului agriculturii. Unii pot numi asta sacrificiu, alții civism, alții tâmpenie crasă și pierdere de timp.
Nu suntem sprijiniți de nici un partid politic sau ONG, nici unul dintre noi nu are de gând să candideze la președinție la următoarele alegeri, nici unul dintre noi nu are fabrică de produs insecticide. Dar asta nu înseamnă că nu avem și noi, la rândul nostru, nevoie de ajutor. În schimbul faptului că, prin intermediul nostru, ai acces gratuit în limba română la cărți de importanță fundamentală, pe care nici o editură din România nu a avut puterea sau curajul să le traducă, te rugăm să ne dai o mână de ajutor.
Dacă te simți stăpân pe orice limbă de circulație internațională și îți poți sacrifica câteva ore lunar pentru a traduce 10–20 pagini împreună cu noi, dă-ne de știre la adresa de mail: carti.din.tei@gmail.com. Cu cât vom fi mai mulți, cu atât vom putea traduce mai multe volume într-un timp din ce în ce mai scurt – performanță pe care nici o editură, din străinătate sau din România, probabil că n-a atins-o vreodată.
Și chiar dacă nu ești atât de deprins cu o limbă străină, tot ne poți fi de mare folos – dă mai departe cartea de față și celelalte cărți din colecția TEI, anunță-ți prietenii, recomand-o, tipărește-o, fă-o cadou, urmărește-ne pe Facebook, pe Scribd și oriunde vom mai apărea. Poți chiar să-ți enervezi socrii dându-le din când în când citate din cărțile traduse și publicate de noi, promitem că nu ne supărăm. Suntem siguri că, pe măsură ce crește numărul oamenilor care știu despre TEI, care citesc și aplică cele scrise în cărțile noastre, vom fi o țară din ce în ce mai greu de mințit, de controlat și de cumpărat. Îți mulțumim!”
 Pentru descarcarea cartii accesati link-ul de mai sus. Merita!
 Hai sa dam o mana de ajutor, dati de stire si voi!
Multumim pentru eforturile voastre!

joi, 27 decembrie 2012

miercuri, 26 decembrie 2012

Linistea de sarbatori

Bine v-am gasit, dragii mei, sper ca a venit Mosul la voi si mai sper sa aveti niste sarbatori asa cum vi le doriti.
Mosul a trecut si pe la noi, a adus pentru fiecare cate ceva, in special lui Adi i-a adus exact ce-si dorea. Nu stim cum Mosul stie sa aduca exact ce-si doreste fiecare.
In anul asta, spre deosebire de alti ani, mi-au iesit toate asa cum le-am dorit. Mi s-a mai intamplat in trecut ca o prajitura sa nu iasa sau cozonacul sa nu creasca, dar anul asta, desi am facut multe lucruri pe care nu le mai facusem, mi-au iesit toate. I-am spus si lui Lucian si alor mei, simt o stare de bine, de liniste, de multumire, stare pe care nu am mai simtit-o pana acum. Nu-mi pot explica, dar cred ca si din cauza asta toate au iesit asa cum le-am dorit.
In seara de Ajun am asteptat colindatorii, iar ei au venit in grupuri mai mari sau mai mici, unii au cantat colinde, altii nu, dar la toti le-am impartit covrigi si bomboane. Iar in dimineata de Craciun, dis de dimineata, pe la opt fara un pic au venit primii baieti cu Steaua. Si apoi tot au venit, au cantat, ne-au urat " la multi ani", iar noi ne-am bucurat si i-am rasplatit.
Adi a fost si el la colindat in seara de Ajun, a fost si cu Steaua si tare mult i-a mai placut. A ajuns la concluzia ca trebuia sa ne fi mutat mai devreme la tara ( bineinteles, el isi facea socoteala cati covrigi, bomboane, fructe, bani a pierdut in anii in care nu a fost la colindat).
In dimineata asta cerul e senin, soarele e stralucitor, iar afara e cald. Am iesit sa fac o tura prin curte si gradina insotita de animalele si pasarile noastre.

Tantalaul plecat in recunoastere si insotit de doua matoance mai indraznete. Iar Mitilla se uita dupa ei.

Iar Vulturica si-a luat in serios rolul de lider al grupului de gaini si cocosi si-i conduce peste tot. Iar ei il urmeaza credinciosi.

Aici i-a scos din curte, se bucura cu totii ca s-a mai dus din zapada si pot scormoni iar in pamant dupa cate vreo insecta.

Dar altii sunt mai comozi si n-au chef de plimbat.


Cum am spus afara e senin, soarele-i sus pe cer, iar muntii mei dragi mi-au facut si ei un cadou frumos. S-au lasat vazuti.
Asta-i privelistea pe care o vad pe geamul de la bucatarie.

Asa-i ca-s frumosi?

duminică, 23 decembrie 2012

De Craciun - racituri si urari

Am promis ca voi reveni cu retetele de racituri, atunci cand le voi face. Ieri, toata ziua, am fiert, am tocat, am umplut si am fiert iara. Desi am muncit mult, mi-a placut tare, am avut sentimentul si bucuria pe care le am atunci cand fac conserve toamna si pun muraturi.
Dar am avut si ajutoare de nadejde, fara ele nu stiu cand terminam. In primul rand, pentru ca am fost tare cuminte Mosul mi-a adus mai devreme o masina electrica de tocat ( acu` eu nu cred ca am fost asa cuminte, dar sa nu-l dezamagim pe Mos) cu accesoriu pentru umplut carnati. In al doilea rand, Lucian m-a ajutat si el, cel mai mare ajutor a fost curatarea usturoiului, aproape o funie, din productia proprie.
Retetele le-am gasit pe www.pofta-mare.ro/retete_craciun. Mi-au placut retetele, imi place si site-ul. Sunt retete facute simplu, fara adaosuri proprii aiuristice, scurt si la obiect.
Sa incepem cu carnatii, am respectat reteta dar am mai adaugat niste ierburi uscate, ceva cimbru, maghiran, foarte-foarte putin busuioc si boia de ardei iute.
Amestecul arata cam asa :


Iar produsul final :


Caltabosii au mers foarte repede si la preparat amestecul si la umplut, am pus doua oua si patrunjel uscat. La final aratau in felul urmator :


Leberul a mers un pic mai greu, dar cu ajutorul robotelului primit, l-am dovedit si pe el. Si aici am pus doua oua si ceva mai mult usturoi.


Toba a ramas ultima la umplut si nu i-am mai facut poze, deja eram franta pe la ora aia. Am respectat reteta intocmai, probleme am avut cu cusutul...nu ma pricep eu la cusut nasturi, daramite burti de porc, dar a iesit bine si aici, cu un pic de efort.
La final le-am pus pe toate intr-o oala uriasa, in zeama in care au fiert organele si carnea ( ficatul l-am pus separat si am aruncat apa in care a fiert), am pus o cana mare de vin alb, condimente ( sare, piper boabe, 2-3 foi dafin ) si le-am lasat sa fiarba la foc mic in jur de 40 de minute, intepand din loc in loc. Totusi, desi am facut lucrul asta un leber tot a plesnit, asa ca l-am gustat si nu mi-a venit sa cred cat de bun a iesit.
Ca si cantitati, pe langa ce organe aveam de la porc, am mai luat un ficat mare si jumatate de kg de rinichi.
Acum vreau sa va arat si masina electrica de tocat, pe care o recomand din toata inima ( nu producatorul, ci aparatul in sine). Toaca foarte bine carnea, are accesorii pentru carnati si suc de rosii, este foarte simpla in utilizare si curatare.


Lucian a terminat de facut sunculitele - le-a pus  in zeama de varza trei zile, apoi le-a fiert in zeama aia si le-a aplicat un strat gros de usturoi pisat amestecat cu cimbru, patrunjel si seminte de marar, toate uscate. Acum sunt puse afara pe sfori, asteapta sa fie afumate impreuna cu carnatii, dar vrea sa bage si niste branza la afumat, cred ca o sa iasa grozava. A terminat si afumatoarea de facut, revin cu poze si detalii.
Azi voi face sarmalele si cozonacii, iar pe seara vom astepta colindatorii . Ma bucur pentru Adi ca se duce la colindat, abia astept sa-i aud impresiile, deja de ieri a stabilit cu prietenii lui cand pleaca si ce traseu vor face.
Maine voi face ceva curatenie prin casa ( si voua vi se intampla sa faceti in casa un dezastru dupa gatit d-asta industrial sau sunt eu defecta?), apoi ne vom odihni un pic si-l vom astepta pe Mos.
Noi va uram cu drag un Craciun exact asa cum vi-l doriti, multa liniste, sanatate si numai bine! Craciun fericit!

miercuri, 19 decembrie 2012

Despre țărani

Ieri l-am rugat pe Lucian să se ducă in târgul din satul vecin, să ne mai luăm cate una alta, v-am mai povestit de târgul din fiecare marți. Și s-a dus, iar aseară mi-a povestit ceva foarte interesant.
Acu` trebuie să vă spun câte ceva despre el. E un tip fooooarte vorbăret, se bagă in vorbă cu toată lumea, râde si glumește cu toată lumea. Aș putea spune că el e partea " vorbăreață" a familiei.
Eu sunt mai tacută, mai retrasă, chiar un pic taciturnă. Cred că din pricina asta el e Lucian sau vecine, iar eu sunt doamna, doamna Iulia sau mă doamnă.
In fine, aseară mi-a povestit cum a intrat in vorbă cu mai mulți oameni de pe la târg care aveau produse la vânzare. Toată lumea, fără nici o excepție, se plângea de vremuri, de prețuri, de afacerile pe care le aveau cu legume sau cu animale și care merg din ce in ce mai prost.
Mi-a spus că la un moment dat se strânsesera in jurul lui mai mulți oameni intre care și un inginer agronom. Lucian a inceput să-i intrebe de ce nu se asociază intre ei, pentru că ar avea mai multă putere astfel și posibil mai multe câștiguri. Iar omul a inceput să-i spună că intotdeauna există câte unul mai hoț și că le e frică de treaba asta, plus că le aduce aminte de CAP-urile din vremea răposatului. Lucian le-a răspuns că motivul ăsta e ca in povestea cu drobul de sare și-n plus lucrurile nu-s de capul lor, totul se controlează, că in țară lumea a inceput să se asocieze și-s numai exemple pozitive și bune de urmat, dar oamenii o tot țineau pe a lor, că le e frică să nu fie inșelați.
Apoi oamenii au inceput să-l intrebe pe Lucian de solar ( da..mai nou suntem bucureștenii cu solarul ăla mare ), despre cum vrem să incepem, cum vrem să ne vindem produsele. Iar el le-a spus, le-a povestit despre instalația de picurare, despre mulcire si folia de mulcire, despre folia de agril și le-a mai spus că nu vom renunța ușor la ideea de asociație. Ei...și aici a avut o mare surpriză! Oamenii nu știau ce e aia mulcire, folie de mulcire, de agril nu mai zic, inclusiv inginerul s-a mirat cand a auzit de ea și nu știau cum arată o instalație de picurare. Intre acei oameni erau cațiva care aveau solarii și se laudau că acum aveau roșii in ele. Dar nu știau cum arată o instalație de picurare. Și tare s-au mai mirat la exemplele lui Lucian, care le-a explicat pe ințelesul lor ce inseamnă fiecare in parte : " Mata te duci in solar, dai drumul la instalație și apoi te duci și bei o cafea. Când o termini, plantele sunt gata udate, fără risipă de apă și fără efort mare"
Apoi Lucian a lăsat orice jenă la o parte și le-a spus că noi nu știm incă nimic despre legumicultură, dar că ne-am luat cărți, care nu sunt foarte scumpe si le-am citit si răscitit. Că am facut cărări pe net despre metode de a cultiva legume in mod organic, le-a povestit despre culturile bio ( aici au sărit toti cu gura că e foarte greu, chiar imposibil ), despre cum iși pot crește animalele cât mai curat, dacă nu bio. Că ar trebui să pună mâna să-și cumpere cărți și să vadă care-s noutățile, cum se cultivă pe afară, ce metode au alții.
Și le-a mai spus că după ce terminam solarul toți care vor sa vină și să vadă sunt bineveniți. Să vină, să vadă, să invețe și să-și facă! Cu cât vom fi mai mulți, cu atât va fi mai bine pentru toată lumea. Și pentru noi, cei care vom cultiva și vom vinde, dar și pentru cei care vor cumpara, pentru că vor mânca produse curate, care intr-adevar le vor menține sănătatea sau îi vor însănătoși.
Și să-i scoatem naibii o data pe olandezii aia, cu produsele lor din plastic crescute in aer, de la noi din piață. Nu știu cum oamenii pot cumpăra porcăriile alea și cum le pot mânca. Sau mai rău, le dau și la copii.
Apoi Lucian in stilul lui caracteristic, l-a intrebat pe inginer de ce e atât de greu ca primaria să facă niște cursuri sau niște prezentări sau să tiparească niște pliante, in care să le spună oamenilor despre lucrurile astea, pentru că păreau real interesați, mai ales când le-a explicat câte beneficii poate aduce mulcirea și folia de mulcire, la fel instalația de picurare. Omul a dat din umeri, dar și el a fost de acord ca tare bine le-ar prinde, pentru că la noi incă se face agricultura ca pe vremea bunicilor.
Hai să-nchei cu o melodie care-mi place tare mult ( vedeți că-i d-aia cu strigături :) ).


marți, 18 decembrie 2012

O poveste adevarata

Bine v-am gasit, dragii mei!
Azi am sa va spun o poveste, tot se apropie sarbatorile, asa ca eu zic ca-i nimerita. O poveste despre o fata simpla, un pic zapacita, un pic aiurita, un pic cam baietoasa ( necazul bunicii ei care credea ca nu o s-o mai vada maritata).
O sa ne intoarcem un pic in timp, cam in urma cu optsprezece ani.
Era o dupa-amiaza de vara, iar fata era la o terasa cu cea mai buna prietena a ei la un pahar de cola de la tec ( va mai amintiti?). Radeau cu gura pana la urechi, orice li se parea amuzant, tineretea si viata de om matur care abia incepea le facea ca totul sa li se para bun, frumos, roz, facandu-le sa freamete de nerabdare in asteptarea cunoasterii viitorului lor. Erau niste copile inca.
La un moment dat, prietena fetei a vazut o cunostinta trecand prin fata terasei si l-a strigat chemandu-l la masa lor. Fata noastra cand a vazut acel baiat a deschis ochii mari, maxilarul a inceput sa raspunda gravitatiei pamantului si noroc ca s-a controlat si nu au inceput sa-i curga rauri de saliva pe la colturile gurii. Desi era foarte putin interesata de capitolul relatii, baieti, prietenii, cand l-a vazut pe baiat a stiut ca EL este. Un baiat frumos, un pic cam obraznicut, un pic cam trecut prin viata, brunet, inalt, cu parul lung, cu niste ochi caprui care o hipnotizau. Desi nu stiuse pana atunci, brusc si-a dat seama ca era exact genul ei!
Si desi citise o gramada de carti de dragoste in care el si ea se vad si sunt trazniti de dragoste, se iau de mana si traiesc fericiti pana la adanci batraneti, nu credea in astfel de prostii.
Totusi, baiatul se uita la ea cu aceeasi moaca pe care o avea si ea. Parca erau niste mici tampitei cu creierele golite brusc. Cat au stat la terasa s-au uitat unul la altul, ochi in ochi, neputand sa se concentreze la ce se vorbea.
Intr-un final s-au ridicat sa plece. Baiatul s-a ridicat si el, a venit langa ea fixand-o in continuare, a luat-o usor de mana si...nu i-a mai dat drumul.
Dupa patru ani s-au casatorit la starea civila. A fost ceva simplu, in familie. Ei erau la inceput de drum, cu posibilitati materiale limitate. Au izbucnit in plans amandoi la intrebarea pusa de ofiterul starii civile. Si au raspuns afirmativ, cu ochii in lacrimi. Erau tineri, frumosi si de data asta tremurau gandindu-se la ce-i asteapta in viitor. Dupa alti doi ani li s-a nascut un copil, un baietel, cea mai mare realizare a lor. Acel copil a insemnat, inseamna si va insemna sufletul, aerul si viata lor.
Si viitorul lor a fost bun! Au avut si necazuri si greutati si neimpliniri, dar si multe bucurii, multe rasete, multe experiente, multe invataminte. Au cunoscut ce inseamna dragostea si familia si ce inseamna sa ai un acasa.
De la ziua aceea, in care cu lacrimi in ochi de fericire au semnat acea hartie roz, au trecut fix paisprezece ani.
18.12.1998
 La multi ani, iubitul meu!
Iti multumesc!

luni, 17 decembrie 2012

Dare de seama

Si taiaram porcul sambata. De fapt, a fost cam purcel, ca nu a fost asa mare.
Porcul a fost intepat la vecinul de l-am cumparat, ca nu puteam suporta, apoi adus cu roaba si transat la noi. Ca la nebuni, dupa cum ar spune vecinul acela, care s-a uitat cam chioras cand a auzit ca nu vreau sa taiem porcul in curte la noi. Dar s-a conformat, ca n-a avut incotro.
A venit si cu " echipa de soc ", baietii lui care s-au ocupat de transat. Eu am carat apa, Lucian a ajutat si el baietii si la un moment dat a venit clipa : scosul matelor...
Mai, deci e cel mai scarbos lucru pe care l-am facut in viata mea! Si nu cred ca-l mai fac vreodata. L-am facut acum, dar imi e de ajuns. Va scutesc de detalii, nici nu vreau sa-mi mai amintesc.
Asadar am muncit sambata ca sclavii pe plantatie, nu imi inchipuiam ca e asa mult de munca. Si inca nu am terminat, urmeaza pregatirea raciturilor, dupa cum le spune tanti Ioana la toba, carnati etc., dar asta ramane pe week-endul viitor.
Seara am picat lati toti trei, noi de munca, iar Adi din cauza derdelusului . Mi-a povestit ca a avut ceva experiente noi cu derdelusul. Prima oara a intrat scurt si direct intr-un boschet, a doua oara "l-a aruncat sania", a treia oara mi-a zis ca a ajuns pana la poalele delusorului, dar cu ceva curbe si ocolisuri fara voie si fara control, abia a patra oara a reusit sa-si termine cursa. Cand a ajuns acasa era ud, plin de zapada, rosu in obraji, iar mie imi venea sa musc din ei.
Oboseala si-a spus cuvantul, pentru ca duminica ne-am trezit tarziu, in jur de opt jumatate ( cine ma stie, isi da seama cat de tarzie e ora asta pentru mine) in niste chiraituri, latraturi, miorlaituri de nu stiam nici pe ce lume mai sunt. La animale si la pasari le trecuse ora de masa si erau lihnite.
Stau si ma uit la gaini si nu-mi vine a crede cat de grase sunt si cat de mult au crescut puii. Nu mai sunt pui de fapt, deja sunt gaini si cocosi. Chiar doi dintre ei au inceput sa cante. Unul canta cat de cat normal, dar al doilea saracul nu prea are voce si scoate niste sunete tare ciudate. Si gainile se uita la el cam dintr-o parte, clatinand din cap a paguba. Iar Vulturica a crescut foarte mult. Este inalt si masiv. Este foarte frumos, iar cand canta, ne cam asurzeste. Cand il apuca si intrecutul in strigaturi cu Blondul, atunci sa te tii. Urla care mai de care, sa-si arate reciproc cine-i seful in curtea aia! Dar imi e drag de ei, mai ales de Vulturica si Coculica pentru ca s-au facut bine.
Tot duminica am primit doua puicute de la un mosulica de la care cumparam branza. Lucian a prins tare drag de el, iar mosulica la randul lui a prins drag de Lucian. Chiar l-a certat un pic pentru ca nu mai trecuse pe la el de ceva timp. Puicutele sunt de talie mai mica, dar foarte frumoase. Una-i roscata cu pene negre, iar cealalta e gri cu pene negre. Sunt un pic speriate, un pic stinghere, dar or sa se obisnuiasca cu noi si cu restul clanului de galinacee.
Prima parte a zilei am petrecut-o facand treburile casnice uzuale, ceva lectii - cam fara chef, deh, de apropie vacanta si apoi relaxare totala si citit de voie. De mult nu am mai avut atata timp sa stau in motul patului si sa citesc cat vreau eu, dar ieri am profitat la maxim.
Saptamana asta este ultima saptamana de munca din anul asta si evident ca abia astept sa treaca, sa intru si eu in vacanta.

joi, 13 decembrie 2012

Despre una, despre alta

Deci baietii astia care se ocupa cu meteorologia chiar nu au glumit! E friiiig! De aseara a inceput iar un vant turbat si o frigaraie de-ti venea sa sari pe loc, ca pe trambulina.
Dimineata a fost inca si mai frig, dar in casa era cald si bine. Panourile isi fac treaba, temperatura nu a scazut sub 20 de grade.
Credeam ca saracutul meu Renault nu o sa porneasca, era inghetat tot de sus pana jos, dar a pornit dragul de el la cheie. L-am lasat in voia lui sa se incalzeasca si am pornit apoi la drum spre munca. Dupa doua zile in care nu am iesit din curte, am vazut si eu cum mai arata satul ( alb tot ) si soselele, care m-au speriat. Desi pana la A1 imi lua cam 15 minute, azi am facut 35. La mine in sat, dar si in celelalte e cam aceeasi situatie, s-a dat zapada, dar soselele sunt acoperite de un strat gros de gheata, care mi-a pus la incercare abilitatile - cam firave - de sofer, pentru ca asa cum v-am spus e o zona de colinute si o parte din sosele sunt numai curbe destul de adanci, iar unele mai sunt si in panta. Iar pentru mine chestia asta este un cosmar.  Pe A1 s-a mers impecabil, soseaua este curata si uscata.
Animalutele s-au bagat care pe unde au putut din cauza frigului, iar ieri in cotetul gainilor am gasit un ou, dar era crapat. A trecut ceva timp de cand nu am mai gasit oua.
Ratele cred ca au luat-o razna de tot, pentru ca isi fac baie in zapada, se tavalesc prin ea in gradina si le place la nebunie. Degeaba le-am gonit de acolo, se duc exact unde e zapada mai mare. In schimb gainile o ocolesc, merg exact pe cararile facute de noi. A facut Lucian o carare in gradina din spate, care se opreste cam brusc pe la jumatatea solarului. Ieri gainile au luat-o pe acolo si cand au ajuns la capatul aleii se uitau nedumerite in jur, nu stiau ce sa mai faca si de ce se termina drumul atat de brusc.

 

Tot ieri a sosit si generatorul, gata! pot rasufla usurata, Lucian l-a pornit, merge si-si face treaba. De acum nu mai mi-e teama ca s-ar putea sa pice curentul, iar noi sa ramanem in pom.
Sambata vom taia porcul, sa vedem cum o sa ma descurc cu toate cele. Vreau sa fac toba, leber, caltabos si carnati. N-am mai facut pana acum, dar nu cred ca e un capat de lume, am inceput sa caut retete ( asa cum imi plac mie : simple, rapide, fara bataie de cap si bune). Daca or sa iasa bune, am sa vi le impartasesc. Dar mai intai trebuiesc probate de mine.

miercuri, 12 decembrie 2012

Si zapezile venira

A inceput sa ninga de aseara, cred ca in jur de 16.30-17.00, incet, frumos, apoi a inceput un pui de vant, care s-a transformat repede intr-un vantoi in toata regula.
Toata noaptea a nins si a batut vantul, viscol in toata regula, nu alta.
Nici ieri si nici azi nu am ajuns la birou.
Azi dimineata in jur de opt, opt si ceva ne-au dat zapada de pe strada, dar in curte a fost o alta poveste. Oricum nu puteam iesi din curte, dar nici pe strada nu se putea circula, ca sa ajung la sosea.
A venit o vecina pe la noi mai acum o ora si a spus ca si drumurile pana la A1 au fost nepracticabile, drept rezultat nu a venit nici o masina de paine pana la ora asta.
Eu mi-am pus masina mea la treaba, in toata casa miroase a paine coapta.




Am dat zapada, am facut o carare mai bine zis, pe langa casa pana la poarta si apoi la gaini si rate, ca sa le pot da de mancare.
Nu ma mai doare spatele ( o merge pe principiul cui pe cui se scoate ? ), dar se prefigureaza o prea frumoasa febra musculara. Apoi a intrat Lucian in actiune si a facut loc mult in curte si in fata curtii, ca sa putem misca masinile, sa putem iesi cu ele.
Scoala lui Adi este inchisa azi, nu fac cursuri, astfel ca am un copil fericit, care se tavaleste cu cainii in zapada, a zapacit pisicile prin curte, iar acum are foarte multa treaba, isi face o cetate in gradina. E rosu in obraji, plin de zapada si zambeste cu gura pana la urechi. Nici mancare nu i-a mai trebuit.
In rest totul a fost bine, nu a picat curentul, nici internetul si, in sfarsit, azi ne ajunge generatorul. O sa fiu mult mai linistita cu el, ca solutie de back-up.




Cam asa arata curtea dimineata. Acum a iesit soarele, nu mai bate vantul, dar imi pare mai frig. E prima iarna aici, am asteptat-o si ne cam place pana acum. Cel putin Adi e foarte fericit ca are atata loc si atata zapada sa se poata tavali.
Animalele sunt bine, cainii se joaca prin zapada, pisicilor nu le prea place in schimb. Gainile si ratele nu prea ies, e drept ca la ele nici nu am dat zapada, dar au loc sa se miste.
O surpriza placuta mi-a facut Brandusa ( aventuriprincurte.blogspot.com), m-a sunat dimineata sa ma intrebe cum suntem, daca e totul ok. Mi-a mai dat niste sfaturi bune despre hidrofor, izolatii si despre specialitatea lor, gaini si rate. M-a bucurat tare mult gestul ei si-i multumesc inca o data.

luni, 10 decembrie 2012

Si a plouat ca-n povesti

A plouat de a rupt pamantul. Si a batut un vant turbat.
Asta sambata, ca de duminica seara ...e alta poveste.



Singurele fericite au fost ratele.

Cum vedeau o baltoaca erau buluc in ea. Daca era cu noroi mai mult, cu atat mai mare era placerea. S-au facut ca niste porci toate. Iar zapacitei de mai sus nu i-a ajuns ploaia, a simtit nevoia sa se bage si in lighean.
Iar de duminica seara a inceput sa fulguiasca.
Dimineata asta s-a lasat cu surprize : totul era alb, frumos, zapada era destul de mare, cam pana la jumatatea gambei ( poze maine, sper, ca azi dimineata n-a fost timp ). Asadar dupa bautul cafelei, am trecut la dat zapada in curte, la pasari, pe langa masini, in fata portii. Excelent exercitiu, abia imi trecuse durerea de spate, acum a revenit, draga mea prietena extrem de fidela.
Am ras de rate si gaini ca nu le venea sa iasa afara din cotete, nu le venea sa calce pe zapada. Au stat ceva pana si-au luat curaj sa iasa. Se uitau din pragul cotetelor, foarte curioase, la chestia aia alba care era peste tot in curte.
Drumul pana la autostrada a fost greoi, mai ales in portiunile unde e vale si-s si curbe, dar era curatat se putea circula.
Si intr-un final am intrat in Bucuresti, in aglomeratie, in strazile inundate de zapada topita, iar pe masini era o chestie negra care parea a aduce a un soi de zapada.
Urat!

joi, 6 decembrie 2012

Vremea, campania electorala...deci, nimicuri

In primul si-n primul rand vreau sa intre-n cap la toata lumea ca sunt o persoana apolitica. Cand e vorba de politica mi se intampla acelasi lucru cand imi vorbeste Lucian de motoare : in secunda unu imi iau fata de prost, in secunda doi imi zboara gandul la orice altceva.

Dupa cum stim cu totii suntem in campanie electorala ( sau azi nu mai suntem? s-a terminat? ). Evident si-n satul meu e campanie. Afise, masini cu portavoce, alaiuri ( cand am vazut prima data un alai d-asta electoral la noi pe strada, am zis ca a murit cineva si ma uitam dupa cosciug, intrebandu-ma in acelasi timp de ce-s toti imbracati in verde).
Si la noi in sat au fost plimbari electorale. Primarul, care a fost la pdl si la ultimele alegeri a trecut la psd sau usl cum s-or numi acu` ( am scris numele lor cu litere mici intentionat) ca sa fie reales, a impartit ieri fulare si brichete, ca  nu ie bani . Locul unde s-a oprit : fix in fata curtii noastre ( " avantaj " ca suntem ultima casa de pe strada, pe partea noastra - dupa noi e camp).
Si au inceput oamenii sa-l intrebe de una de alta. Mi-a placut cum a raspuns cand oamenii l-au intrebat cand ne asfalteaza si noua strada, ca de doi ani tot zice ca o asfalteaza, dar se pare ca inceputul e mai greu, sfarsitul...om vedea.
 La anu` sigur-sigur! E prima pe lista, cu prioritate! Si apoi cealalta, spre autostrada. Dar sa iesim noi..altii nush ce or face. In sat mai e un drum care duce spre A1, mult mai scurt, cred ca-s in jur de 5 km pana acolo. Dar acest drum nu se poate strabate decat cu caruta ( poti si cu masina, daca vrei sa scapi de ea). Si asa ocolim cu totii cam 10-12 km ca sa ajungem pe autostrada.
In timp ce vorbeau acolo, apare caravana lui ppdd, cu alai si muzica. Si cand il vede ppdd-eu` pe primar, adicatalea pe concurenta, trage aer in piept, umfla plamanii, isi ia portavocea si incepe sa urle : Dragi locuitori ai judetului Arges.... Evident ca oamenii au inceput sa-l corecteze intr-un mod blajin, pur romanesc : Baaaa, bouleeee, baaaa! Esti in Dambovita, tampitu` dreacului!!! Ba, ce bou e asta!

De cateva zile incoace, hai sa zic doua saptamani, se plombeaza gaurile pe drumurile comunale. Cu timpul am facut " cunostinta" cu toate gropile din satele prin care trec pana acasa. Nu am putut sa nu observ ( a fost ca un deja-vu, de fapt ) modul in care s-au plombat. Arata cam ca in modul in care cos eu atunci cand vreau sa carpesc cate ceva ( v-am zis vreodata ca eu nu stiu sa cos, nu-mi place si nici nu vreau sa invat? ).
Am urmarit o mare groapa, lata cat toata soseaua si adanca pana la jumatatea rotii si cu mare satisfactie am vazut luni dimineata ca era astupata ( ca nu pot sa-i zic nici macar plombata). Aseara insa, a naibii groapa, a inviat partial! Am luat-o in plin cu roata din dreapta fata, parca sa-mi faca in ciuda.
Pe drumul spre casa, tot aseara, am intalnit mai multe fenomene ale naturii : ploaie, ceata si ploaie, lapovita, ninsoare, iar lapovita si la final, acasa, ploaie. Tare ciudat mi s-a parut ca intr-o ora sa trec prin toate. Cea mai criminala e ploaia cu ceata. 

Dar, de la un timp, ma bucura un lucru. Baietii care conduc tiruri si-au impodobit masinile cu luminite albe, rosii, albastre, in fel si fel de forme. Si in toata ceata si ploaia aia nesuferita, unde mai pui ca e intuneric bezna, cand vad masinile lor asa frumos impodobite, incep si ma mai destind un pic, imi fac drumul un pic mai placut.
Si parca tirurile nu mai par asa amenintatoare cu stelute luminoase pe ele.

marți, 4 decembrie 2012

Multumim Gore

Nu cred in iad sau rai, dar sper ca sa existe un loc mai bun, atunci cand ei se duc, ferit de rautatea oamenilor si de masini.



Multumim, puica mica, pentru timpul cat ai stat cu noi.

luni, 3 decembrie 2012

Cu treburi pe acasa

Tare bine mi-a prins si vinerea asta libera ( cred ca si voua la fel ), am rezolvat niste treburi care se cereau facute, iar zilele astea au picat la fix. Am terminat exact la tanc, dupa aceea a venit ploaia si frigul.
Vineri a fost o zi dedicata gatitului si temelor la fizica. Apropos de fizica, eu cred ca toata clasa lui fiu-meu mi-a cam facut " urari de bine", pentru ca m-am apucat sa-i cumpar o culegere de fizica, el a dus-o la scoala, d-nei profesoare i-a placut si a decis ca toata clasa sa lucreze din culegere. A facut cate o copie la fiecare copil si le-a dat la teme...de i-a zapacit bine!
Sambata s-a muncit la greu, am facut curatenie luna in cotetele gainilor si ratelor, apoi am facut o dezinfectare la fel de temeinica cu var.
Mie mi se parea ca gainilor le e frig in cotetul lor ( e vechi, ramas de la vechii proprietari, l-a mai reparat Lucian pe ici-colo, dar nu a avut timp sa le faca un cotet nou ) asa ca m-am apucat sa " tapitez" peretii cotetului cu cartoane. Aveam o multime de cutii mari de carton ramase de la mutare, cutii bune din carton gros. Si m-am apucat sa fixez cartonul pe peretii cotetului, ca sa am eu constiinta linistita ca nu o sa le mai fie asa de frig. Cotetul a iesit grozav asa, cel putin ratelor si matoancelor nu le venea sa mai iasa din el. Problema a fost seara cand au vrut gainile sa intre la culcare. Am ras de ele, zapacitele, veneau pana in prag, isi lungeau gaturile si se uitau inauntru, apoi coborau scara, ajungeau in curte  si se uitau in sus la cotet. Apoi iar se duceau in prag si se uitau inauntru. Tare ciudat li s-a parut. Pana la urma unul din cocosei a avut curaj si a intrat. Si dupa el si restul.
A doua problema a fost dimineata cand le-am deschis, nu-mi dadeam seama ce au de nu ies afara, ele care stateau buluc pe usa dimineata. Dar mi-am dat seama, inauntru e mai intuneric acum si aveau impresia ca inca nu era dimineata.
Joi seara am observat ca Vulturica nu se simtea bine : statea ghemuit, nu mergea, nu manca, in schimb bea apa intr-una. Vineri dimineata era si mai slabit. Drept urmare am luat cocosul in brate si am pornit sa-l cautam pe veterinar. I-am gasit casa, evident ca el nu era acasa ( doar nu o sa gasesti pe cineva cand ai nevoie disperata de el), i-am luat numarul de telefon si l-am sunat. Mai pe dupa-amiza a venit la noi si s-a uitat la cocos. A zis ca poate e batut (!) si i-a facut o injectie. Sambata dimineata a urmat Coculica, exact aceleasi simptome. De data asta a venit veterinarul singur la noi, asa spusese vineri ca trece sa-l vada sambata pe Vulturica, i-am aratat-o si pe Coculica si i-a facut si ei o injectie. Vulturica si-a revenit, a mancat, s-a plimbat, a mancat iar, a baut apa, Coculica nu pare sa-si revina asa repede. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost faptul ca ei singuri s-au izolat de ceilalti, nu mai stau in cotet cu ei. I-am mutat in magazie, oricum le e mai cald acolo. Si azi dimineata Vulturica a iesit afara, a mancat, e vioi, Coculica nu, picoteste, sta ghemuita, cu toate ca ieri a iesit un pic afara si a mancat.
Dupa ce am terminat cu curatatul cotetelor, m-am apucat sa-mi continui mica gradinita de flori, mi-am pus cepele de lalele si cateva radacini de tufanele pe care mi le-a dat tanti Ioana.


Inca nu era totul terminat, dar dupa ce am terminat nu am mai avut chef de facut poze. Spatele ma omora de-a dreptu`.
Duminica a fost zi de leneveala, citit, jucat un pic cu animalele, urmarit pe Coculica si pe Vulturica ( &co - imi este tare teama sa nu fie vreo boala si sa se intinda la toti, dar pare totul ok pana acum, niciunul nu da semn ca ar avea ceva ) si am facut o paine. La masina, nu va inchipuiti ca altfel. Am pus faina din grau de pe camp si macinata la moara, nu faina din comert. Si a iesit intr-un mare fel.


Toata casa a mirosit a paine proaspata, iar gustul...delicios!