marți, 30 aprilie 2013

Cozonaci pentru Paste

Dragii mei, dupa cum se stie, la noi nu prea merge sarbatoare fara gustosul cozonac. Parca nu e sarbatoare, asa?
Multi dintre noi ne-am invatat sa cumparam din supermarket, ca-s mai ieftini, sa fie acolo pe masa.
Dar nu se mananca, pentru ca nu-s gustosi  ( au gust de cauciuc, nu-s dulci defel, sunt super fazi!), in felul asta aruncand niste bani aiurea la gunoi. Spun asta din proprie experienta, dar si din ce am auzit pe la altii.
Asadar noi impreuna cu Iulian si Luminita venim cu o propunere care voi care arata cam in " halul " asta ( eu am apa in gura, sincer!) :

 

Pe blogul lui http://turtitafermecata.blogspot.ro/ ne spune si reteta si modul in care prepara aceste minunatii.
Cozonacii vor fi cu mac si cacao sau cu rahat.
Un cozonac are aproximativ un kilogram si costa 40 de lei.
Doritorii pot trimite comenzile pe iuliana.iordache7@gmail.com azi si maine.

luni, 29 aprilie 2013

Gradina, pasari, flori. Dupa week-end.

A trecut si weekend-ul asta, in stilul caracteristic al weekend-urilor, adica ultra rapid! De facut treaba prin gradina, am cam facut ceva, drept dovada febra musculara care o am.

Am spus intr-o postare, mai deunazi, ca-mi place verdele buruienilor si chiar ele imi plac. E! M-am razgandit! Mai mult, le-am declarat razboi!
Sambata am intrat in solar la destelenit culturile, care erau pline ( ma, da` pline!) de buruieni. Dupa ce am jumulit buruieni cat sa hranesti doua vaci mari si infometate, dupa ce nu-mi mai simteam mainile si picioarele, am constatat ca nu se prea vedea mare diferenta! Cresc buruienile in solar cum creste Fat-Frumos in povesti, intr-o zi cat altii-n zece!

In gradina am reusit sa pun seminte de pepene rosu, pepene galben, dovlecei albi si verzi si dovleci placintari. Cam atat, restul a fost amanat pe saptamana asta.
Fasolea, porumbul, ceapa au incoltit frumos, incet-incet se inverzeste gradina din spate. Morcovul si sfecla inca nu dau semne. Le-ar cam trebui si ceva ploaie, nu numai udatura mea cu furtunul. Cea mai mare surpriza mi-au facut-o capsunile, pentru ca-s inflorite toate, iar doua dintre ele deja au o tentativa de fruct format.

De vineri seara o brahmuta a cazut closca. Bucurie mare pe mine, pentru ca nebuna din pod nu a scos nici un pui ( i-am luat ouale si acum e in curs de a " redeveni " gaina ).
Ei, dar bucuria mi-a fost de scurta durata, pentru ca nebuna de brahmuta nu vrea sa cloceasca acolo unde am pus-o eu ( o camera din cotetul ratelor, complet singura, spatiu mare, confort sporit!). Nu, ea vrea sa cloceasca in mijlocul curtii. M-am chinuit cu ea vineri seara, sambata toata ziua, pana ieri, cand ( in sfarsit!!!) s-a hotarat ca vrea sa ramana closca.
Si cum la noi e ca la nimeni, pentru ca nebuna nu vrea sa cloceasca in cotet, am facut un cotet in jurul gainii. I-am pus paie, i-am pus oua si de ieri nu s-a mai miscat de acolo.
In plus, a cazut si pitica closca. Mai, da` scoate niste sunete demne de filme horror. Pitica a hotarat ca vrea sa cloceasca intr-un raft din magazie. Sambata am intrat in magazie dupa ceva, eram ca o primavara, dusa pe ganduri si cam lesinata din cauza caldurii. Afara soare puternic, in magazie intuneric, ea e gri si n-am vazut-o in raftul ala, iar cand a inceput nebuna sa oracaie, era sa fac gaura in tavan. Noroc ca am inima buna.
Pentru ea nu am avut decat un ou sa-i pun, ca atat a ouat. Nu trag speranta ca o iesi ceva, dar o las sa-si faca mendrele.

Duminica dimineata am avut parte de o alta surpriza frumoasa. Liliacul a hotarat sa infloreasca chiar de Florii! Am luat-o personal, ca pe un cadou .

Tot duminica am vazut ca am si lalele roz, e o nebunie acolo la ele, tare imi sunt dragi.

In rest, pasarile sunt bine, cam sufera de cald, puii alearga de bezmetici prin toata curtea si pe vreme ce cresc devin din ce in ce mai blanzi. Cum ma vad alearga la mine piuind, povestindu-mi ei stiu ce. Apoi, daca vad ca plec, vin dupa mine. Si asa ma plimb eu prin curte cu turma de pisici, caini si pui dupa mine. Din cand in cand ni se mai alatura cate o rata, care confunda turma noastra cu a ei.

Iar aici avem imaginea bucatii mele de cer duminica dimineata.


Cam frumos, asa :) ?
Later edit : Am scos la vanzare rasaduri de rosii, gasiti preturile in sheet-ul : Preturi.

vineri, 26 aprilie 2013

Gata de livrare!

Azi e vineri, ziua in care incepem sa pregatim comenzile.
Pe unele din ele le-am pregatit azi dimineata si-s in curs de livrare sau deja livrate.
Dupa cum se vede in poza avem salata cu capatana si ceva salata creata.
Cea creata nu e gata toata, dar avem cate ceva de dat.



Ca si nouatate avem modul de ambalare al oualelor.
Vor fi livrate cam asa de acum incolo:

Stim ca au mai fost mici accidente produse la transport si ne dorim sa le inlaturam.
Week-end spornic si cu soare va doresc!

joi, 25 aprilie 2013

Surprize

Cand am ajuns aseara acasa, ca de obicei, nu intru in casa, ci ma duc sa-mi vad pasarile, dupa ce scap de jughinelile cainilor, care sar pe mine si se inghesuie la mangaiat, ma duc in solar sa-mi vad plantutele, ma duc ( mai nou) in gradina.
Bucurie mare am avut cand am gasit puii zglobii prin curte. Lucian a hotarat sa nu-i mai lase inchisi in tarc si fiindca tot avea treaba prin curte, lucra la gard, sa-i lase liberi impreuna cu ceilalti.
Erau atat de bucurosi, se miscau peste tot, iar cand m-au vazut, au navalit spre mine, urcandu-se pe incaltaminte si strangandu-se in jurul meu. Parca voiau sa-mi spuna "uite cat de bine ne e asa si uite ce cuminti suntem!". Ce-or fi mancat toata ziua, nu stiu, dar aveau niste gusici de abia isi mai tineau capetele drepte. Iar cand s-a lasat seara au intrat singuri in cotet, peste cei mari. Sunt cativa mai mamosi, acestia se baga pur si simplu in gaini, iar cativa dorm langa si pe Vulturica. Iar el ii suporta cu stoicism, mai ales foiala dinanintea somnului.
Apoi, "inspectand" noul gard, care-mi apara gradina de guri mancacioase, am avut o surpriza mare si placuta.
E normal ca luni sa aiba niste tentative de boboci, iar ieri sa arate asa ?
Cred ca e normal, de ce ar fi ale mele diferite, nu? Totusi m-au surprins, ma gandeam ca va mai dura ceva pana or sa-si deschida florile. Stiu ca luasem si unele roz, astept restul de boboci sa se deschida.
Apoi le-am intors spatele si am dat nas in nas cu un prun, care-i harnic si el, a inflorit.
Agrisul ( ca am agris, da?:) sar`na ca mi-ai spus, habar n-aveam ) e inflorit de tot acum.

Matoanca in flori. Sunt lesinate pisicile dupa flori!


Si zgubiliticul familiei, care latra, topaie ( eu cred ca daca a avut vieti anterioare, asta a fost capra sigur!), chinuie pisicile, fura incaltaminte, sare garduri si sapa! El stie ce cauta, dar face niste gropi cat capul lui de mari.
PS Da! Azi m-am trezit mai devreme decat de obicei :).
Cam asta e mereu urmarea unei zile oribile, agitate si foarte urate.
Dar in dimineata asta am avut parte iara de un rasarit superb, de o liniste buna, sparta numai de cantecele cocosilor.
Sa speram la mai bine in toate. O zi excelenta, oameni buni!

miercuri, 24 aprilie 2013

Rasaduri si un mic info pentru abonati

Pentru ca toata lumea isi lauda rasadurile, am zis sa nu ma las mai prejos nici eu.
Plantutele au crescut frumos, unele-s gata de plantare. Din pacate, noi suntem un pic in urma, dar vom recupera curand.
Siriana cresc frumos, sunt sanatoase, iar eu sunt foarte incantata de ele.

Nici Buzau 47 si Buzau 50 nu se lasa mai prejos. Am vazut o mica diferenta la repicare, in sensul ca ele au avut o mica perioada de stagnare la repicat, fata de Siriana, care se vedea cu ochiul liber cum creste continuu.
In curand dam drumul la vanzare si la rasadul de rosii, am sa fac un anunt la timpul potrivit, cel mai probabil saptamana viitoare.
Aici avem Inima de Bou care tipa dupa repicare, azi sau maine le linisteste Lucian si pe ele.

Rasad de castraveti  (sincer va sfatuiesc sa nu va faceti). Am zis ca poate e vreo diferenta, ca-i scot mai repede, dar nu le merge asa de bine. Cel mai bun e semanatul direct afara in gradina.


Alte rasaduri care inca-s micute.

Prin solar salata creste si-si formeaza capatanile. In curand ii dam drumul si ei " in lume" .

Ieri am primit de la mama cativa stoloni de capsuni luati de la mamaie, de la Bolintin. Capsunile alea mi-au facut copilaria mult mai frumoasa decat o aveam.
Aseara, printre picaturi, in timp ce asteptam sa se fiarba mancarea, am reusit sa ii plantez. Multi sunt cu flori, dar nu prea trag speranta ca or sa le tina.

Si acum info pentru abonati : 
- Dam drumul la livrare si la spanac - pe unii nu am apucat sa-i anunt saptamana trecuta.
- Pentru cei care vor comenzi in cursul saptamanii : eu saptamana viitoare ajung in Bucuresti numai luni si marti. Asa ca ori stabilim o zi de livrare in cursul saptamanii, daca sunt comenzi, ori ramane pe marti 30.04, ori livram sambata. Astept de la voi sugestii, cum va e mai bine.
- Nu uitati, pentru ceilalti, va asteptam necesarul azi si maine, ca vineri sa avem timp sa pregatim comenzile.
- Deasemenea, asa cum v-a mai spus Lucian, asteptam de la voi un feedback, in special critici, ce nu am facut bine si sugestii, cum v-ar fi voua mai bine.
Noi trebuie sa ne imbunatatim serviciile, am primit numai feeback-uri pozitive, dar chiar nu cred ca suntem asa perfecti. In mod sigur am mai zbarcit-o ( problema mea cu patrunjelul :) ).
Asa ca ori lasati un comentariu, ori dati-ne un mail, ori spuneti-i in fata lui Lucian, fara nicio jena sau retinere.
Va rugam!

marți, 23 aprilie 2013

La pas prin curte si gradina

Primavara si-a intrat pe deplin in drepturi, iar daca ne luam dupa temperaturile care vor fi saptamana viitoare se pare ca vara e pe aproape.
In curte-i totul verde, in momentul asta ma bucur si de verdele buruienilor, zambilele si narcisele s-au trecut, dar incep in forta lalelele si liliacul.
Imi place curtea mea, asa cum e : verde, mare, nu prea curata, plina cu gaini, rate, caini si pisici. Ma bucur ca am apucat sa pun cate ceva si in gradina, sper ca sambata de vine sa ajung sa pun pepeni ( rosu si galben), dovlecei si dolveci placintari.
A! Si ceva rosii.
Mda...si ceva fire de conopida in locul celor mancate de rate.

 

Cea de mai jos e una din cele puse de mine in toamna.

 Nu au toate boboci asa mari, dar incep incet-incet.

Am in curte un pomisor care face flori asa frumoase, nu stiu ce anume este, dar imi place tare mult.


Madamele la plimbare insotite de Cavaler :)


Trandafirii pusi in toamna ma bucura cu frunzulitele lor noi. Problema e ca nu mai stiu ce trandafiri am luat, ce culori aveau. Am uitat si, evident, am aruncat si ambalajele :). Asa ca daca vor fi atat de amabili sa faca flori anul asta, prin vara voi afla.



Puii mananca, se joaca, se bat, adica cresc. Cand ma vad se aduna toti in jurul meu.


Ratele nu mai au chef sa doarma in cotet, stau pe afara si noaptea.
Aici avem un ratoi super obosit si ravasit...la opt rate eu zic ca arata inca bine :).

In gradina din spate, acolo unde am lucrat sambata, conopida arata cam asa.


Deci, care nu stie, va zic eu acum : ratele sunt innebunite dupa frunzele de conopida. Papa tot, tot, tot!
Si varza.

Si de la arac in sus e cam ce am lucrat eu sambata si duminica.

In gradina din fata tarhonului ii merge de minune afara, iar mangoldul a ajuns un fel de monstru al mangoldului.


Si un rasarit frumos de azi de dimineata.

Am pus azi la poze, ca sa compensez postarea de ieri, ca am primit "reclamatii".