Era foarte placut afara, tocmai potrivit pentru vopsit, asa ca muncea cu spor incercand sa profite cat mai mult de vreme.
La un moment dat incep cainii sa latre a om, dar nu-si ridica privirea de la lucrul ce-l facea.
- Sa traiti! aude printre latraturi.
Se opreste din treaba si se uita spre strada. Doi pusti intr-o caruta se oprisera in fata curtii.
-Noroc! le raspunde.
-La treaba, ha? il intreaba unul dintre cei doi.
-Mna, raspunde in doi peri, intrebandu-se ce vor de la el.
-Da` ce faceti aici?
Se uita lung la ei neintelegand ce vor de fapt. Sau poate au chef de glume.
-Un solar, le zice, gandind ca poate pustii cred ca face un hangar pentru avioane.
-Ahaaaa... se mira cei doi la unison. Da` ce vreti sa puneti in el?
"Ma, astia fac misto de mine!" ajunge el la concluzia finala.
-Niscai iarba, le raspunde.
Cei doi se uita unul la altul nedumeriti. Dar cel care parea mai istet ii spune.
- Auzi nene, am auzit ca ai luat balegar, asa-i?
- Da! le zice, gandind ca gura lumii nici pamantul n-o astupa.
- Cica ai dat un milion juma pe caruta, asa?
- Nu! Am dat mai putin.
- Si ai luat balegar de porc in loc de vaca si era paios, nu era curat.
- Ba baieti, daca tot se intreaba lumea si stie asa de bine, ce ma mai intrebati pe mine?! Dar balegarul este de oaie si e curat. Si poate va retin din treaba! Ia roiti-o de aici!
- Nu, domne, ca asa vorbeste lumea....nu te supara pe noi acuma...
- Nu ma supar, dar taiati-o de aici! Acum! Ca s-ar putea sa iasa cainii din curte la voi!
Cei doi pleaca bombanind si uitandu-se lung la solar.
El se apuca iar de treaba, oarecum enervat de intamplare. Dupa un timp il vede pe un vecin ca-l saluta si intra in curte.
- Ce mai faci mai vecine, tot la treaba? il intreaba vecinul.
- Pai da, ii raspunde, trebuie sa-l termin o data. Mai vecine, se oprira doi pusti mai adineauri in fata curtii si m-au luat la intrebari. Ce pun in solar, ce baligar am luat. M-am cam enervat asa....
- Doi pusti? Cum aratau?
- E, eu stiu...erau doi pusti intr-o caruta. Erau bruneti, imbracati cu...
- Vecine, lasa-i pe ei, ca nu-i stiu asa. Zi-mi de cal.
- De cal ? Ce sa zic de cal? il intreaba nelamurit.
- Calul ce culoare avea?
Pe moment ramane blocat. "Ce culoare avea calul? Ce legatura are? Ce are vecinu` azi?!" gandeste el uitandu-se contrariat la om.
- Alb, ii raspunde uitandu-se banuitor in continuare.
Il vede pe vecin cum se lumineaza, un zambet triumfator aparandu-i pe fata.
- Alb?! Ha! Stiam io!!! Ba, al dracu` ce e el?! Ba, da` n-am vazut ce-l roade, baaaa!
El nu intelege, se uita la om si nu-si da seama ce are.
-Ce-ai mai vecine, il intreaba, despre ce vorbesti?
Omul isi ia o fata solemna, se indreapta de spate si incepe sa urle cat il tin plamanii :
- Vecineeee, e ala cu solarul din vale! Concurenta, vecineeee, concurentaaaa!!! A trimis spionii la mata! Ce dracu` nu pricepi?!