vineri, 30 august 2013

Grădina fericirii (Happiness Garden): Acum este aur la Roșia Montană dar mâine poate fi ...

Stiu ca sunteti ocupati, stiu ca multi zic : "e la ei acolo", stiu ca nu credeti ca se poate intampla, dar s-a intamplat deja!
Aceasta firma, corporatie sau ce dracu` e, are drepturi date de guvern sa exproprieze pe cine vrea, unde vrea, cand vrea, daca vrea. Si vrea! Nu e normal!
Voi ati fost la Rosia Montana? Nu? Nici eu! Dar as vrea sa vad raiul acela ce pare a fi din poze. As vrea sa vada si copilul meu si nepotii mei.
Se pare ca nu va fi posibil, pentru ca dupa ce vor intra in actiune acesti nenorociti, in urma lor vor lasa numai otravuri si pustiu.
 Intrati pe link-ul de mai jos, 2 minute dureaza sa cititi acel articol. E strigator la cer!

Grădina fericirii (Happiness Garden): Acum este aur la Roșia Montană dar mâine poate fi ...: Acum este aur la Roșia Montană  dar mâine poate fi sub casa ta! E oficial! Guvernul trimite România la execuție prin cianurare. S-a...

joi, 29 august 2013

Prin gradina

...nu mai sunt asa de multe legume, dar buruieni avem din belsug.
Toamna incepe sa se instaleze, semnele se vad in fiecare zi din ce in ce mai puternice. Soarele rasare mai tarziu, apune mai devreme, dimineata si seara am reinceput sa-mi port vechiul pulover lung, maro si calduros pentru ca e chiar frig. Ieri in drum spre casa am avut parte de primul fenomen de ceata, lucru care nu-mi convine deloc. E cea mai pacatoasa treaba pentru un sofer, parerea mea.

Dar hai sa o luam un pic la pas.


Rosiile tip cireasa isi vad de treaba lor in continuare, ba mai mult din cauza ploilor au reinceput sa infloreasca si sa le dea noi copili.
Dovleacul placintar are 5 dovleci pe care ii tine, a mai avut cativa micuti care s-au uscat. Dovleceilor le merge bine si lor dupa ploile astea, au reinceput sa infloreasca. Daca toamna o fi mai lunga, poate ca o sa mai pot culege cativa dovlecei si zuchini.

Pretioasa...
Anul asta ardei iuti nu prea avem, din pacate. Si noi avem partea noastra de vina, dar nu-i nimic, asa invatam.

Rosii atacate de scarboseniile alea de viermi. E invazie in gradina, dar mai ales in solar.

Catel capiat care umbla noaptea el stie pe unde, gasit in halul asta dimineata. Mi-a luat jumatate de ora sa-l curat pe purcel.

marți, 27 august 2013

Intalnire

Este sase si un pic dimineata, imi iau cana de cafea si ies incet afara din casa, sa nu-mi trezesc baietii si pe Jedi ( care doarme cracanata pe spatele lui Adi ).
In curte cainii si pisicile sunt lungiti, incovrigati, somnorosi, dar atunci cand ma simt, se trezesc si fiecare ma saluta in felul lor : un marait scurt si melodios de Bela, o miorlaitura lunga si ragusita de Tonto, o mangaiere de la Fane ( intotdeauna a fost un adevarat domn), o miorlaitura caineasca de Ursu si niste labe pe piept si o zgaltaitura zdravana de Mairon capiat.
Scap de ei intr-un final, imi aprind tigara, sorb cu pofta din cafea si imi inspectez " vastele teritorii ". Puii sunt in curte la plimbare si cautat prin iarba, ei stiu ce. Cate o rata merge agale spre poarta. Vulturica impreuna cu o brahmuta ( ca ailalta tot nu vrea sa renunte la clocit nisipul din magazie) apar si ei din spate, el un pic in fata ei, ca si cum ar conduce-o, ca si cum i-ar arata drumul.
Peste gard, in lucerna vecinului, il vad pe Blondu. Iar au aparut gainile vecinei care trebuiesc neaparat curtate. Numai de el!
 Linistea diminetii este sparta din cand in cand de cantecul cocosilor, este un aer tare si racoros, iarba uda de la ploaia de azi-noapte mi-a spalat temeinic papucii.
Imi ridic ochii spre cer si vad o urma alba pe el, o ascensiune a unui avion.

 
 Spectacolul este frumos, totusi am impresia ca locul lui nu ar trebui sa fie acolo, prea deranjeaza albastrul curat al cerului, parca l-ar zgaria.
Dintr-o data un tipat de pasare speriata alunga linistea din curte. Se aude din spatele meu. Ma intorc, dar in curte nu se vede nimic.
Totusi, continui sa ma uit la fiecare pasare si animal, incerc sa-mi dau seama care a tipat, pentru ca nu era un tipat oarecare, era un tipat de frica.
Iar se aude tipatul ingrozit, il recunosc pe Blondu si o iau la fuga spre gard sa vad ce i s-a intamplat.
Fac cativa pasi, dar pasarea care s-a oprit pe gardul meu ma face sa ma opresc.
Nu am vazut ceva mai frumos! E splendida!
Este mare, are pene maro- roscat, un cioc curbat, ochi amestecati, galben cu negru, hipnotizanti.
Se uita fix in ochii mei, fara nici o frica, parca m-ar sfida, iar eu simt ca incep sa ametesc un pic.
Apoi, dupa ce s-a hotarat ca m-a sfidat destul, isi intinde aripile, care-s lungi, foarte lungi, face un mic ocol prin fata mea si pleaca.
Blondu urla in continuare ajuns langa gard, cauta o gaura pe unde sa vina acasa. Este foarte speriat, il chem cu glas incet si calm, iar el incepe sa merga cu grija spre spartura pe unde a iesit.
Ajunge in curte, ma uit la el si constat ca nu are nimic. Nu e lovit sau ranit, este numai speriat.
O sa fie bine, poate ca avea nevoie de asa o lectie, prea umbla ca apucatul peste tot.
Pasarea care l-a atacat arata cam asa :

luni, 26 august 2013

Diverse - info pentru abonati

Iata cum a trecut o saptamana ( nebuna!!!) si n-am apucat sa mai scriu un cuvant despre noi.
In week-endul de tocmai a trecut l-am insotit pe Lucian la livrari.
Mi-a placut, am intalnit o parte din abonatii nostri si cititorii blogului, am facut cunostinta cu ei si am schimbat cateva vorbe. A fost foarte placut.
In solar toamna isi face din ce in ce mai mult prezenta, legumele sunt pe sfarsite bine de tot. In plus mai sunt si atacate de diversi viermi, insecte si alte ganganii.
Din cauza asta am hotarat ( cu parere de rau!!) ca sa scoatem livrarile de miercuri, ca fetele sa aiba timp sa se mai coaca, sa mai creasca si sa putem onora toate comenzile sambata.







Cam asta e stadiul, e si normal sa fie asa, asta-i cursul naturii.
Dar ne pregatim serios pentru sezonul de toamna cu salata, spanac, ridichi, ceapa verde.


Speram ca toate sa fie cuminti si ascultatoare ca si pana acum :)

luni, 19 august 2013

Vesti

Ie-te ca se dusera si zilele mele libere, luate cu voie sau fara voie, dar toate bine primite si savurate din plin.
Ce-am facut? Nici nu mai stiu...
 * Am facut conservaraie la greu : suc de rosii, zacusca, zarzavaturi, gemuri si compoturi. Am vrut sa termin treaba asta tocmai pentru ca stiam ca se apropie o perioada aglomerata profesional.
 * Apoi am recoltat, uscat si " arhivat" seminte. Am recoltat la greu ( asta a fost si cauza conservaraielor, ca-mi ramaneau o gramada de rosii si ardei), dar asa si trebuie pentru ca semintele inseamna painea noastra de la anul.
 * In solar rosiile sunt cam pe ultima suta de metri, am ajuns la etajele 4 si 5, fructele fiind mici si inca verzi. Din cauza caldurii s-au mai uscat din ele, dar per total stam bine. Aceeasi situatie o avem si la vinete, suntem la etajele 3 si 4 de fructificare si marea majoritate inca infloresc.
Ardeii in schimb isi traiesc a doua adolescenta, fructifica la greu. Am avut si doi monstri, unul de 240 gr, celalalt de 250 gr.
Castravetii rodesc si ei, totusi cornisonii sunt foarte ciudati (si atacati de toate cele ), cred ca din cauza caldurii pur si simplu expoldeaza in crestere. Adica ii vezi mici si in doua zile se fac uriasi. Celor semilungi le merge bine, nu prea s-au imbolnavit si rodesc bine. Fructele lor sunt foarte gustoase.
* In gradina nu prea mai am multe...am cules porumbul dulce, fasolea, tentativa de conopida care a rodit, dar n-am stiut eu cand s-o culeg, asa ca a imbatranit si a ajuns la pasari. Cred ca joi a plouat dimineata, iar dupa-amiaza a iesit un soare foarte puternic, lucru care nu a dus decat la arderea rosiilor, care acum arata cam jalnic. Nu toate sunt asa, cele romanesti nu au absolut nimic.
 * Avem sase boboci de rata si un pui de gaina, care habar n-are ca e gaina, el se crede rata. A fost clocit de rate, creste cu ratele si a preluat conducerea cardului, fiind cel mai mare dintre ei, primul nascut. Cand le schimb apa, el e primul care se balaceste in ea, cand ii mai bagam in bucatarie cu noi, el e cel care-i conduce peste tot. Si seamana cu Blondu.
Jedi cand ii vede e foarte derutata, nu stie pe care sa-l prinda. Animalul salbatic din ea nu se dezminte, a inceput sa-i ia la rontaiala, asa ca atunci cand bobocii sunt in bucatarie, ea trebuie sa dispara de acolo. Noroc ca e cuminte, o duc in dormitor si doarme dusa.
 * Ne pregatim pentru sezonul de toamna, speram sa avem salata, spanac si ceapa verde si am inceput sa ne facem planuri pentru sezonul 2014. Am invatat foarte multe anul asta, fiind primul an in care am inceput sa producem mult, suntem multumiti. Dar se poate si mai bine. Mult mai bine.
 * Nu stiu de ce am impresia ca vara a trecut deja si a trecut cam repede...

duminică, 18 august 2013

Au imbatranit dovleceii? Ce bine!

Pentru ca putem sa pregatim ceva excelent din ei! Dulceata si compot.
Nu strambati din nas inainte sa gustati asa ceva. Asta daca va veti da seama ce gustati, pentru ca nu are nici o legatura cu gustul dovlecelului asa cum il stim cu totii.
Am luat vreo cinci dovlecei din gradina, mai exact doi zuchini si trei dovlecei, din cei lasati pentru samanta sau pur si simplu neconsumati. Cam asa de mari.


Urmeaza partea cea mai dificila din tot procesul asta, curatarea monstrilor. Coaja e atat e tare ca pe tot parcursul curatarii am avut in minte numai toporul. Dar m-am descurcat pana la urma si cu cutitul.
Dupa ce monstruletii sunt curatati de coaja, gradinarii ar trebui sa le recolteze semintele.
Apoi ii taiem cubulete si ii impartim in doua parti : una pentru dulceata, cealalta pentru compot.
Sa incepem cu dulceata.
In afara de dovlecei ne mai trebuie zahar - aici am folosit 2 kg- ( la dulceturi pe mine m-a invatat mama asa : la fiecare farfurie d-aia adanca - si sa fie cu plina cu varf - de pulpa de fruct se pune tot atata zahar- cam 1 kg intra. N-am dat gres niciodata!), vanilie sau zahar vanilat, sucul de la un sfert de lamaie si apa ( 100 ml pentru fiecare farfurie cu varf de pulpa de fruct.Nu merge chestia asta in cazul fructelor zemoase).
Mai intai dovleceii trebuiesc fierti, asa ca am pus apa intr-o oala mai maricica, sa fie loc la fiert pentru ei, dupa ce apa incepe si fierbe, bagam 10 min cubuletele, apoi i-am scos si i-am pus intr-o strecuratoare la scurs.

Acum incepem dulceata propriu-zisa. Am pus zaharul intr-o oala impreuna cu 200 ml de apa si am lasat sa fiarba pana ce tot zaharul e topit si siropul incepe sa fie consistent ( se ingroasa).
Dupa ce chestia de mai sus e gata, am pus cubuletele de dovlecei in ea si am lasat sa fiarba cam 30 min ( cronometram din momentul in care incepe sa fiarba).

La final cand dulceata incepe si se leaga am pus vanilia si zeama de lamaie.
Nu sariti peste mirodenii, ca va iese un bors fara ele!
Apoi, in borcanele sterilizate si calde, am pus dulceata, am pus capacele si le-am mai bagat cam 10 min la cuptor.


Compot.
Nu am mai facut compot de dovlecei pana acum, dar o doamna draga mie, care imi citeste blogul si cu care am tot conversat pe mail, m-a indemnat sa fac trimitandu-mi totodata si reteta.
Cum stiam ce buna e dulceata, am zis sa incerc si compotul.
D-na Gabriela mi-a explicat cum procedeaza :
Reteta de compot de dovlecei.
Nu am cantitati exacte, dar este ca un compot obisnuit, numai ca este de dovlecei.
Alegi dovlecei batrani din cei lasati pentru samanta - ii cureti de coaja si scoti partea cu semintele. Pulpa care ramane ori o tai pe toata cubulete ori o faci cum faceam eu - aveam o lingurita care facea rotocoale, cred ca stii - se gaseste ceva asemanator pe la supermarketuri. Este asa ca o semisfera si cu ea faci rotocoale de doclecei. Pulpa care ramane dupa aceasta operatiune o poti taia cubulete. Deci vei avea 2 categorii de dovlecei pentru compot, asa procedam si eu - faceam 2 oale una cu cei de "friptura" si una pentru toata ziua.
Ii fierbeam ca pe compot cu zahar dupa gust ceva coaja si zeama de lamaie. Apoi ceea ce rezulta, imparteam iar 2 categorii dupa gust, in una puneam vanilie iar in cealalta puneam scortisoara. Deci 2 calitati si 2 gusturi. Le imparti cum vrei. Oricum, ma vei pomeni este un compot atat de simplu dar cu un gust deosebit ca nu vei stii ca mananci compot de dovlecei - gustul este asemanator cu cel al unui compot de ananas. Poti face, la inceput, de proba, cantitate mai mica si asa iti dai seama cat de mult ii fierbi, cat zahar, cat vanilie etc. SUPER BUN!! 


Eu am preferat sa-i fac pe toti "casual", am taiat cubulete, am pus la fiert cu zaharul, iar spre final am pus un sfert de zeama de lamaie, vanilie ( mai multa) si un strop de scortisoara.
Intr-adevar am pomenit-o pe d-na Gabriela, rezultatul e foarte bun. Lucian, dupa ce a gustat, a spus ca are un gust exotic.
La final am bagat si borcanele cu compot ( sterilizate si capsate) pentru 10 min la cuptor .

"Productia totala"
Eu zic sa incercati, sunt foarte bune ambele. Au un gust de ananas, sigur cei care gusta pentru prima data nu-si vor da seama ce mananca.
Iar la iarna, prin dulceata si compotul de dovlecei, veti mai incalzi atmosfera cu un strop de vara.
Spor sa aveti, oameni buni!

miercuri, 14 august 2013

Cu noaptea-n cap...

...ma trezesc chiar daca ma duc la birou sau sunt libera ( semn de imbatranire, as zice).
Dar exista si avantaje, vezi lucruri frumoase.
Nu credeti? Pai, uitati-va un pic!

Soarele apare incet-incet si saluta satul.


Apoi se ridica din ce in ce mai sus, mandrindu-se cu ascensiunea lui prin culori uluitoare.


Cat am stat si am cascat gura la rasaritul soarelui, pasarile s-au trezit, iar unii au luat-o deja pe coclauri. Evadarea Blondului! Nu poate rezista la nurii gainilor din vecini. Nu poate si pace!

Altii, mai cuminti, mai responsabili, mai " de casa", isi incep trezirea in doi. Sau trei.

Deja unele fete isi fac toaleta de dimineata.

Unii se simt mai bine singuri.


Altora le place mancarea pisicilor..

Apoi pleaca si ei la plimbare.
Pe cotete si magazii:)

marți, 13 august 2013

Noutati

In ultima vreme familia ni s-a mai marit cu cativa membri.
Vinerea ce tocmai trecu am fost in sat intr-o scurta plimbare cu Adi si mama, care ne-a fost musafir cateva zile. Cand am ajuns aproape de coltul strazii mele am auzit un mieunat plangaret, strident si apoi am vazut cum din iarba apare o aratare.
A fost dragoste la prima vedere intre Adi si aratarea in cauza. El a inceput sa ma roage sa o luam acasa, eu ma gandeam la cate matoance mai avem, dar m-a impresionat puterea pisicului si disperarea care i se vedea pe mutrita mica.
Asa ca...am acceptat! Cum mai puteam sa ma opun?



Aici statea pe marginea de sus a canapelei si se uita la televizor ( un lucru foarte atractiv pentru ea ).
Si s-a uitat pana...
Apoi a trebuit sa-si gaseasca o pozitie de somn mai convenabila, burtica era prea mare.

I-am pus numele Jedi ( ochi mari, urechi mari...va mai amintiti? ) si declar cu mana pe inima ca pisica asta nu e sanatoasa! Atat topaie si sare si se joaca cum n-am vazut.
Pentru ca inca e micuta o tinem in casa, restul pisicilor nu-s prea fericite cand o vad, iar Mairon ar vrea sa se joace cu ea, problema e ca o " labuta" de a lui e cat toata pisica.

Alti membri ar fi un boboc de rata si un pui de gaina. Am hotarat sa-i iau eu si sa nu-i mai las la closca. Cei doi sunt nedespartiti, daca nu se mai vad, incep si tipa si-si impart tot ce au.
Puiul de gaina este mai descurcaret decat bobocul de rata, dar acesta din urma este mai curajos, am vazut aseara cand a inceput sa o alerge pe Jedi.





Cand ne-am terminat treburile aseara si am hotarat ca e timpul de somn pentru copii, am dus pasarile la locul lor, iar pe Jedi am lasat-o in bucatarie, la locul ei.
Apoi, cand s-au vazut despartiti, a inceput o chiraiala si o mieuneala de nu ne-am vazut, protestau exact ca niste copii cand ii iei de la joaca.
Dar in seara asta ii vom lasa iar sa se joace impreuna, sunt curioasa cand or mai creste daca relatia de prietenie dintre cei trei o sa se mentina.

miercuri, 7 august 2013

Ce-am mai facut

In primul rand suntem lesinati de caldura. Cam asa :

 
 
 
 
 
Dar in ciuda caldurii am reusit sa ne punem la punct cateva treburi ramase restante, am reusit sa termin gradina din spate de mulcit si am cules porumbul dulce. Avem samanta de porumb dulce pentru la anul, inca prea-prea.
Sunt atat de incantata de anul asta atat de rodnic. Totul e din abundenta la toti. Mai deunazi o vecina spunea ca are la rosii de crede ca scoate o caruta pe zi.
Toti sunt fericiti si multumiti de roadele muncii lor. Se vede pe fetele lor, se vede din atitudinea lor. Si toata lumea a trecut la preparatul conservelor pentru iarna, se incing tuciurile si se pun rosiile la fiert pentru bulion si alte cele.
Nici eu nu puteam sa fac exceptie si profit cat pot de mult de zilele astea libere care le mai am.

 
 
 
In gradina din spate copiilor le merge bine, pentru la anul vom avea seminte din plin sa iesim cu soiurile cele bune pe piata. Am recoltat, recoltez si voi recolta in continuare semintele pentru ca intr-un final autosustinerea, din punctul asta de vedere, trebuie sa tinda spre total.


 
Avem un soi de rosii pitice, care cred ca s-ar preta foarte bine in ghivece, dar asta ramane pentru la anul sa probez, fac niste rosii micute, nu cireasa, foarte zemoase si dulci, tocmai bune pentru rosiile in bulion. 

Alte mici surprize din gradina.
 Un pepene galben a scapat ca prin minune de atacul ratelor si uite ca a rodit.

 
Iar ardeiul asta, prin culoarea lui, imi pare foarte serios si pus pe treaba :).

Alte vesti ar mai fi ca a aparut un mic articol despre noi in ECO Ferma, lucru care ne-a bucurat nespus si ca incepand cu 31 iulie am fost admisi ca membri ai Asociatiei Bio Romania ( am pus comunicatul pe pagina noastra de Facebook) .

Pentru abonatii nostri si viitorii abonati am scazut preturile la legume, care-s produse de noi in totalitate si totodata am facut o promotie la ele, sper sa va placa.
Pentru livrarile de sambata va asteptam comenzile si maine, toata ziua.