joi, 26 iunie 2014

Legume

Ar fi vrut sa fac o postare despre legumele din gradina, dar cum aseara a fost o furtuna grozava cu multa ploaie, vant si ceva grindina, nu pot sa intru inca acolo. Este mult prea ud pentru gustul meu, asa ca amanam pe o alta data.
Plantele din solar au fost foarte chinuite anul asta de vremea rece si umeda. Nu s-au dezvoltat asa cum trebuie, si-au avortat florile, am avut si o tentativa de ceva ciuperca, fungi, dar am oprit-o din fasa, ca sa nu mai spunem de puricii aia nesuferiti de care nu putem sa scapam deloc.
In conditiile date, incearca si ele sa-si faca treaba atat cat pot de bine.
Rosiile dau semne ca-si incep procesul de coacere, foarte timid, ce-i drept.




Altele incep sa se ingalbeneasca, intrand astfel in penultimul stadiu de coacere, altele inca copilaresc, sunt verzi bine, iar altele abia au incep sa-si formeze rodul
 





Castravetii au inceput si ei, la fel de timid, sa faca un fruct, doua.


Ardeii si vinetele vad ca arata mult mai bine decat anul trecut si-s plini de flori. Acum sa vedem pe mai departe ce-o mai fi.



Vinetele sunt inca in stadiul de floare.


Ardeii iuti, desi au avut multa apa acolo unde i-am plantat, au inceput si ei sa-si faca rodul. Inca doua-trei zile si-i fac proba primului ardei iute proaspat pe anul asta.
Ca sa fim in ton cu vremea, am semanat inca o tura de rucola si ridichi, le merge de minune cu vremea asta racoroasa.
Langa rucola se vede un rand de cimbru abia rasarit.



A doua tura de dovlecei, zucchini si patison si-au facut aparitia.


Ce-am mai facut? Am mai semanat pentru a face rasad, sfecla de toamna si gulii albe si mov. Chiar sunt multumita de gulii si sfecla, desi credeam ca nu vor merge, au mers bine. Chiar si morcovii au facut cate ceva, dar recunosc ca nu i-am ingrijit cum trebuie.
Mararul care inflorise l-am scos si l-am pus la uscat, iar pe locul lui as vrea sa seman ceva mustar. Nu stiu daca o sa reziste si nu-i cumva prea tarziu pentru a-si face tecile, dar o frunza-doua tot o sa rontaim intr-o salata.
Tot ma chinui sa pun niste dovleci de copt in gradina, dar parca cineva nu vrea, cum ma apuc de parcela, cum incepe sa ploua. Astept sa se zvante, dupa care iar o iau de la capat cu buruieni ( ah, palamida aia!), sapat, nivelat, apoi iar incepe sa ploua! Parca-i un facut!
 Per total...nu stiu ce sa zic. Vremea asta ne-a dat peste cap. In conditiile date, hai sa zic ca-s multumita. Oarecum...

Stie cineva si ne poate spune...

...ce insecta este aceasta?




Pozele sunt ale Roxanei, ea m-a intrebat de insecta daca o stiu.
Am vazut-o anul asta pe vinete in solar si am vazut ca mananca afidele, am vazut-o si-n gradina pe marar. Anul trecut nu imi aduc aminte s-o fi vazut-o pe la noi.
Cred ca la insecta asta se referea si Daiana ieri.Si ea spunea ca mananca afide.
Totusi, Roxana a aflat din vorbe ca-i mai plac si carciumaresele acestei creaturi, desi mie imi e greu sa cred asta din cauza ca am vazut ca nu s-a intamplat nimic cu vinetele si nici cu mararul.
Tind sa cred ca-i benefica, dar as vrea sa fiu sigura.
Am incercat s-o "gugalesc", dar n-am gasit nimic ( sau nu stiu eu cum s-o caut).
Asadar, daca stie cineva, v-as ruga sa ne spuneti si noua cum o cheama doar, dupa asta ne vom descurca noi sa gasim ce-i poate "carcasa" :).
Multumim pentru ajutor!

Si avem rezolvarea!
D-na Liliana Costache ne-a luminat intr-un raspuns pe facebook. Multumim tare mult :)!

Common red soldier beetle

Iar Wikipedia printre altele zice: These beetles are active during the daylight hours, when they will hunt mostly for small insects on top of flowers.

 E de bine :).

miercuri, 25 iunie 2014

Discutie despre vremuri si vreme

06.00 dimineata, Lucian si cu mine eram in fata solarului, pregateam comenzile.
Subiectul discutiei la ora aia: care-s mai buni gradinari, bulgarii ( el ) sau sarbii ( eu ). Fiecare aduceam argumente, nici unul nu voia sa lase de la el.
 - Frate, ma enervezi! incerc sa inchid discutia, pentru ca stiu ca n-am sanse de reusita cu el.
 - Buna dimineata, copii! aud in spatele meu, iar inima-mi sare pana-n gat. Ma intorc si vad un chip ghidus atarnat de gard.
Mos Gheorghe era, se uita peste gard la noi, cine stie de cand statea acolo.
 - Buna dimineata, nea Gheorghe, ii spuneam amandoi intr-un glas ca la scoala.
 - Duceti marfa la oras? ne intreaba el zambind.
 - Pai o ducem, daca tot se cere, ii raspunde Lucian zambind la randul lui.
 - Ia spune-mi, ti s-au innegrit rosiile? intreaba el curios.
 - Nu, ii zice Lucian mirat.
 - Tot s-a dus, ne spune cu amar in glas. Tot-tot-tot! Si-n gradina si-n solar e totul negru, praf facut.
 - De la atata ploaie? il intreb.
 - D-apai cum! imi spune. A plouat, mai taica, a plouat de ne-a saturat anul asta.
Dar eu am o filosofie, zice el sfatos, un an e bun, un an e prost. Anul trecut a fost bun, dar ma gandeam in primavara cand au inceput ploile, ca totusi e bine, ploua cand trebuie, poate filosofia mea nu e buna mereu. Da` uite ca asa e, na! Asta-i anu` prost. A plouat prea mult, prea multa apa...Tot e negru, se repeta. Rosiile s-au dus, ceapa s-a dus. Nimic nu mai e. Praful se alege de munca noastra! Si nu numai la mine, la toti e asa. Dar ai auzit de Cutare si Cutare si Cutare ca le-a inundat solariile si gradinile? Si acum mai e apa in ele, mlastina asa. Nimic nu mai au.
 - Am auzit, nea Gheorghe, ii raspunde Lucian incet, am auzit.
 - Da` pe tine te-a inundat si saptamana trecuta? intreaba el.
 - Da. Si saptamana trecuta a venit apa iar, nu multa, numa` in spate, putin.
 - Si nu au rosiile nimic? intreaba el.
 - Pai am scos apa cu galeata, nea Gheorghe, nu au stat mult sub apa. A mai crapat o gogonea - doua, au fost un pic pleostite, dar si-au revenit acum.
 - Inseamna ca n-a fost mare, concluzioneaza el.
 - Nu, nea Gheorghe, n-a fost mare, ii zice Lucian.
 - Asta-i bine, mai copii, sunteti mai feriti aici. Ei acolo nu sunt deloc.
 Imi aduc aminte cand eram copil, incepe el incet, nu erau asa probleme. Rosiile le puneam in camp si nu le mai punea nimenea arac, asa stateau pe jos si se intindeau. Si se faceau si bune erau! Acum stai si ai grija de ele, le legi, le copilesti, le musuroiesti, le sapi si le plivesti...si tot nu-i bine. Vine o boala si gata! Nu mai ai nimic.
 - Cum, nea Gheorghe, nu se puneau pe arac? Le lasau asa cazute in camp? intreb mirata.
 - D-apai cum, imi zice, crezi ca la CAP-uri statea cineva sa puna atatia araci pe campurile alea? N-avea nimeni timp de asta. Asa stateau si cresteau si rodeau bine. Ele, singure!
Da` mergeam la sapa la porumb. La asta ne duceam! Era greu pe soarele ala, dar era si frumos. Mai vorbeam, mai radeam, ne mai luam la intrecere cateodata. Tot sa nu te plictisesti, rade el. Si la masa ne puneam toti la un loc ce aduceam si mancam cu totii si radeam si povesteam. Era frumos.
Da` acu`, povesteste el cu ochii in solar, fara tinta, nu mai e asa. Acu` sunt boli, sunt ploi acide, numai rele. Si numai noi am facut asta, numai noi...
Tacem. Ce sa-i mai spunem? Are dreptate si stie ca are dreptate.
- Hai ca va las, copii, ne spune el mai inviorat, v-am tinut din treaba. Ma duc si eu, ca si eu am treaba mea, spune el indepartandu-se. M-as baga in gradina, dar nu-mi mai vine. Nu-mi mai vine deloc.
Totu`-i negru, tot-tot-tot, il mai aud departe, vorbind ca pentru sine.

marți, 24 iunie 2014

Din greseli invata omu`. Despre gargarite.

Saptamana trecuta v-am aratat intr-o fotografie o pupa de gargarita si am scris ca-i larva de gandac de Colorado. De fapt, eram convinsa ca asta e.
Mai mult, am si omorat din ele.
Ana Maria mi-a scris pe mail ca ei nu i se pare larva de Colorado, ci pupa de gargarita. M-a facut sa ma duc in solar si sa ma uit atent, apoi am inceput sa caut si pe Google.
Intr-adevar, a avut dreptate, facusem o mare greseala.
Asadar, va arat stadiile gargaritei, astfel incat sa nu faceti aceeasi greseala ca si mine.
Ouale nu le-am vazut, asa ca nu am cum sa vi le arat.

Stadiul de larva:



Le-am vazut foarte active pe frunze, se misca cu viteza si mananca afide la greu.

Stadiul de pupa:




Nu prea le-am vazut sa se miste, stau pe frunze si par a fi lipite de ele.

Stadiul de adult.

Le stim cu totii, sunt foarte-foarte simpatice.
Ieri, intr-un comentariu, imi spunea ca sunt mai multe tipuri de gargarite, unele chiar invazive. Nu m-am documentat despre asta, dar o voi face.
In orice caz, vreau sa-i multumesc mult pentru ca m-a avertizat si mi-a aratat ca am facut o greseala.

Multumesc mult, draga mea :)

luni, 23 iunie 2014

Voi, astia...sunteti periculosi!

Nu mi-au placut niciodata mall-urile. Prea multa falsitate, impopotonare, fite si figuri pe metru patrat, mult peste limita mea de acceptare. Nu-mi plac mincinosii, lingusitorii si ipocritii.
Nu-mi plac supermarketurile pentru ca acolo vad inferioritatea cu care suntem tratati, inferioritate acceptata de marea majoritate.
Nu-mi place sa fiu "la moda", nu-mi plac fustele si rochiile, am renuntat sa-mi mai vopsesc parul, manichiura si pedichiura nu au fost niciodata punctul meu forte, iar acum de cand am ales alta viata, le-am scos complet din ecuatie.
Nu-mi place sa primesc ordine, in special de la oameni mai slabi decat mine.
De mult timp nu mai sunt motivata de bani, masini, lucruri scumpe etc. Da, banii sunt necesari, dar am ales simplitatea, strictul necesar, nu mai iau lucruri frumoase care nu imi sunt de folos.
De curand am avut o discutie care mi-a adus aminte de o alta discutie avuta cu ceva timp in urma.
Discutia veche am avut-o cu un cuplu tanar, proaspetii proprietari ai unui apartament dintr-un cartier nou din apropierea Bucurestiului, proaspeti sclavi la banci pe 30 de ani, ambii lucrand in multinationale. Erau foarte incantati ca se mutasera oarecum afara din Bucuresti, ca aveau fiecare masina lui data de companie si povesteau ca erau extrem de dedicati acelor companii. Erau fericiti.
I-am intrebat de ce nu si-au cautat o casuta batraneasca intr-un sat din apropierea orasului, in mod sigur costa mai putin, deci ratele erau intinse pe mai putini ani si-n plus sigur aveau si o gradinita unde isi mai puteau pune cate ceva, deci o alta economisire. Au spus ca au cautat, dar ca nu aveau utilitati si nu au vrut sa bage ei apa si gazele. La intrebarea mea fireasca "De ce iti trebuie apa de la teava si gaze? Ai nevoie de mai multe facturi la sfarsit de luna?" s-au blocat, nu intelegeau ce vreau sa spun.
Le-am explicat ca rostul unei mutari la tara nu este sa-ti vina mai multe facturi, ci sa traiesti mai simplu si sa fii cat mai independent. Le-am explicat ca nu au nevoie de foarte multe lucruri pe care dau bani grei, ci sunt numai bombardamentele zilnice de la TV, radio, reclame stradale in care ti se spune ca trebuie sa ai acele lucruri, ca altfel nu poti sa traiesti.
Le-am spus ca-s mai fericita cu ceapa, rosiile si branza mea, decat cu o friptura servita la mall. Le-am spus ca imi place sa merg desculta in iarba crescuta pe pamantul din curtea mea si nu am nevoie de pantofi de firma extrem de scumpi. Le-am spus ca au capete cu care trebuie sa judece singuri si nu numai sa preia ordinele de la altii. Ca o viata au pe care trebuie sa o traiasca frumos, nu impovarati de ratele unor lucruri scumpe si nefolositoare. Ca si eu am fost asa ca ei, dar mi-am dat seama de asta si as vrea ca sa spun lucrurile astea cat mai multor oameni.
Le-am explicat cum cerul de deasupra mea imi ofera spectacole zilnice si nu am nevoie de televizor. Le-am spus ca plantele, florile, animalele, pasarile mele imi ofera alte spectacole zilnice care nu ma plictisesc niciodata.
Le-am spus ca-mi place mancarea facuta de mana mea, ca-mi place sa-mi fac conserve si dulceturi, ca-mi place sa fac paine, ca-mi place gustul bun al legumelor mele.
Le-am spus ca de fapt nu sunt atat de dedicati acelor companii, ci este frica, disperarea de a intra in imposibilitatea de a plati ratele si a pierde acei pereti, acele masini si laptopuri, care nici nu sunt ale lor.
In final nu au acceptat ideile mele, li se parea un mic SF, iar eu le-am respectat decizia si nu am insistat.
Dar mi-a parut rau pentru ei pentru ca aveau ochii atat de inchisi si erau atat de prinsi in cursa, incat numai ideea de independenta personala ii speria si ii facea sa bata in retragere.
M-au privit cu niste ochi speriati, asa cum te uiti la un nebun lasat liber pe strada. Au incheiat brusc discutia si intalnirea murmurand "Voi, astia...sunteti periculosi!".
"Periculosi? m-am mirat, suntem un pericol pentru cine?".
"Pentru toti! Pentru noi, pentru patronii firmelor, pentru toti. Sunteti periculosi!"
In discutia recenta nu mi s-a spus in fata, dar mi s-a dat de inteles acelasi lucru.
Si stau si ma intreb, de ce o stare normala, naturala a devenit un lucru periculos? De ce ni se pare normal ca trebuie sa cheltuim bani, pe care nu-i avem, pe niste lucruri care nu ne sunt de folos. De ce nu mai judecam? De ce acceptam lucruri si ordine fara cracnire, fara sa analizam mai intai. De ce ne vindem libertatea pe un pumn de bani, pe niste pereti, pe o masina sau un telefon?
De ce atata grandomanie, cand se poate trai simplu si frumos ( cu ceva eforturi, normal, dar se poate trai atat de frumos!).
Dar atunci demult, cand am avut prima discutie, nu auzisem de atat de multi care au ales viata mai simpla, viata normala.
Asa ca acum pot spune: Da, noi, astia, suntem periculosi, asa cum ziceti. Si suntem din ce in ce mai multi!


Pentru mine orasul a devenit o puscarie. Una moderna, frumoasa, spectaculoasa chiar, in care gratiile nu se vad, in care ai o senzatie puternica de libertate.
Poza de mai sus nu e o simpla poza. Ea reprezinta ceva. Reprezinta lumea mea, viata mea, libertatea si independenta mea.
Libertatea fiecaruia poate fi in orice domeniu. La sat sunt lacune mari in tot: medicina, IT, invatamant, meserii uitate etc. Va puteti construi fiecare, cu ce stiti, libertatea voastra. Si veti munci pentru voi si pentru copiii vostri, nu pentru altii. `Bineinteles ca vor fi greutati la inceput, trebuie sa fiti pregatiti pentru ele, pentru zilele in care poate nu vor fi bani de paine, pentru zilele in care parca toate lucrurile din jur sunt vii si impotriva ta. Trebuie vointa, trebuie putere de a trece peste greutati, dar se poate.


(Am ezitat mult inainte sa scriu si sa public acest text. Am renuntat de mult sa mai scriu astfel de articole. Am preferat sa va arat in imagini ca se poate si altfel, ca nu e un vis, e realitate. Am preferat sa va las sa cititi printre randuri. Si acest articol are invataminte care trebuiesc citite printre randuri. Multi le vor gasi, sunt sigura )

joi, 19 iunie 2014

Si-am facut-o!

Fraaaate, ce mandra  mi-s!
Intotdeauna dulceata de nuci verzi mi s-a parut asa o chestie super extraterestra de facut. Imi aduc aminte ca in copilarie mancam la mamaia "din Dorobanti" si-mi placea la nebunie.
Imi place mirosul nucului, al nucilor verzi si uscate. Imi aduc aminte ca aveam la tara la mamaia "de la tara" un nuc mare si batran care-mi placea.
Mamaia de la tara nu facea dulceata de nuci verzi si nu din cauza ca nu s-ar fi priceput ( iarna aveam de toate, iar ca dulceata de baza aveam magiun de prune), ci mai degraba cred ca era o problema cu zaharul pe atunci.
Si iarasi imi aminte cum in fiecare sfarsit de vara - inceput de toamna veneau niste oameni in fata portii de la tara, cu carute sau tractoare pline cu diversi saci sau legume.
Iar tataia cand ii vedea se facea negru la fata, le vorbea rastit, le dadea multa sfecla de zahar, porumb, grau etc apoi dupa ce plecau, toata ziua auzeam numai de cristosi si dumnezei intr-o limba pur moldoveneasca.
Tataia cand se enerva ( si foarte rar se enerva, el a fost un om vesel, plin de imaginatie, iubitor si plin de grija pentru noi), nu-si mai putea controla accentul, deci accentul moldovenesc revenea in actualitate. Si-mi era si mai drag atunci :). Mai tarziu am aflat ca ceea ce dadeau ei era "cota".
Hai ca am luat-o pe aratura! Asadar vorbeam de dulceata de nuci verzi.
Imi promisesem de anul trecut ca anul asta nu voi rata nucile verzi si ca, desi mi se parea atat de complicat de facut, trebuie sa fac si trebuie sa iasa.
Asadar ochisem nucul si am trecut la treaba. Am cules nucile, le-am carat acasa si le-am cantarit. 15 kile!
Dupa ce le-am cantarit, mi-am dat seama cat timp o sa-mi ia sa le curat. Dar am zis ca n-o fi chiar asa de rau si m-am apucat de treaba. Dupa primele 10 nuci imi amortise mana, dupa urmatoarele 10 am facut pauza de tigara ( mda, norma de tigari a fost depasita cu mult).
Dupa vreo 50 de nuci, iti zic sigur ca te resemnezi si incepi sa-ti aduci aminte de copilarie, iti vine sa-ti tragi cate una in cap cu tot ce prinzi pentru ca ai numai idei tampite, apoi incepi sa vorbesti cu matoancele si te miri ca nu-ti raspund, dupa care iti dai seama ca e noapte si n-ai terminat.
Pe masura ce curatam nucile le puneam in vase cu apa si lamaie, pe care am schimbat-o periodic, cam din ora-n ora.
Dupa care pe la vreo zece seara incepe sa se vada fundul pungii si prinzi asa un elan de nu-ti vine sa crezi.
Nucile le-am lasat peste noapte in apa cu lamaie, dimineata le-am spalat, scurs si cantarit.
7 kg de nuci curate, fragede, frumos mirositoare. Buna treaba!
Alocam pe fiecare kg de nuci 400 ml de apa si 600 gr de zahar, punem apa cu zaharul la fiert in doua oale, amestecam bine sa se topeasca zaharul si asteptam cam 20 min sa se lege siropul.
Dupa care turnam nucile in oala, impreuna cu un pic de coaja de lamaie si le lasam la fiert. Cand incep sa se inmoaie, veti avea in bucatarie un miros divin.

Dupa vreo 30 de minute de la inceputul fierberii, am pus zeama de la cinci lamai. Si am mai lasat la foc domol vreo ora pana s-au inmuiat bine de tot si s-au umplut de siropul dulce aromat.
Iar ca rezultate avem:



Selfie :)))
Dap, am avut manusi de cauciuc, iar zeama aia a trecut ca prin branza.
Nu, nu se ia nici cu sare de lamaie, nici cu lamaie, nici cu clor, nici cu sapun. E pur si simplu...acolo!
Ce-i si mai naspa e ca zeama aia, in timp ce curatam nucile, a luat-o in sus spre coate si acu` am niste pete de zici ca-i rapan vechi de sase luni.
Dar a meritat din plin, dulceata este o minune si tare m-as mai baga la inca o tura.

miercuri, 18 iunie 2014

Fericire

Copiii au crescut mari, unul mai zapacit decat altul, iar curticica lor nu le mai era de ajuns. Tot ce-a fost iarba acolo s-a ras pana la a noua generatie si in ultimele zile din cauza ploii s-a format o mica mlastina.
Plangeau in curtea lor, tanjeau dupa verdeata si dupa mai multa miscare.
Asa ca...









...le-am dat drumul in curte.
Cei mari au facut niste moace, clar se simteau invadati.



Dar pana la urma i-au acceptat ca n-aveau incotro. Isi mai iau cei mici cate un cioc in cap de la Julieta, asa e ea mai tafnoasa, dar are inima buna, ceilalti numai se uita in cas la ei sau ii ignora.
Cateva rate au adoptat bobocii si le-au prezentat curtea, le-au aratat unde e iarba mai buna si mai grasa, iar ei s-au prins repede si au inceput sa manance.


Per ansamblu...ca la nebuni :). Cand or iesi si matoancele mici prin curte, nu o sa mai avem loc si noi.