luni, 29 septembrie 2014

Amalgam la sfarsit de septembrie

De la o vreme parca totul merge cu viteza a cincea si fara frana. Drumuri multe, treburi multe, conserve, muraturi, legume, mirosuri, cine de ramas bun, promisiuni de revedere in anul ce urmeaza si iar conserve, zacusti, mirosuri. Borcane, multe borcane.

Atat de multe incat mi-e greata, dar sunt si recunoscatoare pentru tot. Un amalgam. Oricum, parca incepe sa se vada un sfarsit.
Astea cate-s? Da, suficient, am terminat. Ce mai e de facut? Cam asta-i socoteala aproape zilnica, plus cantarit din ochi legume si facut socoteli pentru ce mai urmeaza.


In rest, suntem cam bine cu totii. Copiloiul si-a intrat cat de cat in ritm cu scoala si noi o data cu el.
Prin curte, pasarile isi imbraca incet penajul de iarna. Ratele sunt atat de albe si frumoase, asta pana la prima ploaie, iar gainile sunt grasune si par multumite. Puii au crescut si-au devenit gaini si cocosi. Spre bucuria mea, sunt mai multe gaini.

 Cainii incep si ei sa-si imbogateasca blanitele din dotare, se pregatesc pentru frig. Ursu doarme intr-una, saracul mos, mananca si cand nu ii e somn, latra. Cred ca nici el nu stie la ce si cine, dar latra rar si apasat.

Mairon si Ureche topaie, alearga, chitaie, se joaca, fac ture prin curte intr-o viteza de ma ametesc cand trec pe langa mine, se taraie, latra, chelalaie. Apoi se opresc brusc, beau amandoi o galeata de apa, se tolanesc care la soare, care la umbra si pentru cateva ore suntem linistiti cu totii: pasari, oameni si pisici.


Am inceput timid sa curatam gradina, sa strangem araci, sa strangem buruieni uscate, urmeaza stransul instalatiei de irigare, absolut neutilizata anul asta acolo.
Curtea e plina de pene, bete, papuci, saci de rafie, pledurile pentru dormit ale cainilor. Mare parte din balamuc e meritul lui Ureche. Stiu ca e numai o faza a lor, dar ma innebuneste faza asta, nu pot tine ritmul cu ei. 
In solar e un amalgam de legume de vara, toamna si iarna. Urmeaza si acolo curatenia, apoi asezatul noilor locatari dupa cum le e rostul.
E sfarsit de septembrie, e foarte frig dimineata si seara si am inceput sa ma uit din ce in ce mai des si mai lung la soba.
Inca putin.

vineri, 19 septembrie 2014

Buna dimineata!

In dimineata asta chiar am simtit frigul! In varful nasului si in degetele de la picioare. Nu au inghetat, dar erau reci-reci.
Aerul era tare, curat si rece, iar lumina incepe sa semene cu lumina din zilele friguroase.

Mi-am luat aparatul, era perioada propice a zilei pentru facut fotografii. N-aveam cum rata asta.


 In plus, imi place sa surprind gesturile si miscarile animalelor si pasarilor.

Incep si ele, dragele, sa caute zonele cu soare.



Sau locuri mai caldute...spre exemplu roaba din magazie. :)

 Dar am realizat ca timpul meu de joaca s-a scurs atunci cand am auzit cum ma striga copiloiul din dotare. Era gata, spalat, imbracat si pregatit sa plece la scoala ( uite ca deja a trecut prima saptamana de scoala!).
Asa ca l-am condus pana la poarta, asa cum facem zilnic. Acolo am fost salutati de cateva pasarele adormite si ciufulite.

L-am pupacit, i-am spus asa cum ii spun in fiecare zi, sa fie atent si cuminte si sa se grabeasca, sa nu intarzie.
Mi-a raspuns, adormit inca, printr-un mic mormait: Aham..., apoi a plecat cu mersul lui agale si lenes spre nesuferita aia de scoala :)

Am zambit in urma lui, m-am mirat (a cata oara?) cat de norocoasa pot sa fiu sa il am, apoi am intrat in curte cu gandul la treburile zilei.
Vinerea e o zi aglomerata la noi de ceva timp. Ce bine! :)
Buna dimineata!

joi, 18 septembrie 2014

Antidot

Observ, de la un timp, ca oamenilor parca nu le mai ajunge nimic. Nici spatiul, nici internetul, parca nici aerul. Si atunci incep sa arunce cu sageti otravite in stanga si-n dreapta in incercarea de a se scoate in evidenta cat de destepti sunt, cat de experimentati, cat de corecti pot sa fie.
Si nu stiu cum se face ca numai cei falsi, mincinosi, ipocriti si aroganti sunt cu gura mare. Sau poate ca vorba batranilor cu prostii si fudulia se adevereste inca o data.
Am tot citit stiri, ziare, bloguri. Sincer, mi-e sila de ceea ce se intampla acum!
Asa ca zic sa facem o tura prin solar si gradina, sa luam o gura de aer sa ne treaca greata si sa vedem lucruri frumoase si adevarate care sa ne incante ochii si creierii incinsi.

Toamna de acum imi place. E dulce, aromata si cumsecade. Desi plantutele de vara incep sa-si inchida ciclul firesc, datorita soarelui bland viata le e prelungita.

Vinetele mele, desi anul asta nu au facut fructe mari, au rodit bine. Multe au flori si fructe micute. Ele sunt unele din legumele mele preferate, iar anul asta am experimentat retete si conserve noi datorita lor.



Rosiile au fost tare chinuite. Mai sunt inca. Boli, ciuperci, mana, viermi, purici si alte porcarii. Dar sunt niste luptatoare. Au facut fructe si au dat tot ce e mai bun.
Nu-mi voi putea indeplini toate visele cu ele, aveam in cap conserve noi, dar tot e bine si asa. De acum ne gandim ce vom face la anul.

Ardeii, niste dragalasi de-a dreptul, rodesc si infloresc inca. Nu au fructe mari, dar toamna si-a spus cuvantul si aici, aroma si gustul lor sunt excelente.

Ardeii iuti au fost foarte iuti anul asta, au rodit foarte bine, desi startul nu a fost prea stralucit. Am putut face conserve vechi si noi. Inca imi mai dau de treaba pentru ca rodesc in continuare. Iar eu nu pot decat sa ma bucur de asta.

Dupa esecul cu castravetii de vara, am sperante mari la cei de toamna. Sunt infloriti si deja au fructe micute. Imi par si mai sanatosi decat ceilalti.

Busuiocul a fost un succes. Primul an in care mi-a iesit bine. Dimineata, cand intru in solar, ma ia cu ameteli de la mirosul pe care il emana.

Am pregatit deja culturile de toamna, unele-s mai avansate, altele sunt mai incete. In curand sper sa pot rontai o ridiche, dupa cum vad, mult nu mai dureaza si-s gata.

Prin curte si gradina multe nu mai sunt, dar mai am cativa bezmetici de trandafiri infloriti.



Craite africane care-s o splendoare. Toata vara au inflorit si vad ca o fac in continuare.

Cativa dovlecei care infloresc, dar nu se prea grabesc sa faca roade, kale mancate de omizi, fenicul care ma striga sa-i culeg semintele si pamant care-si asteapta seminte pentru culturile timpurii de primavara.


E frig dimineata si seara. Frig bine. Ies aburi din gura la fiecare respiratie. Sigur ca nu mai asteptam inca o vara. Dar pe la pranz soarele prinde putere si atunci ne bucuram de caldura lui cu totii.

Bucurati-va si voi! Chiar e loc pentru toti pe lumea asta!

joi, 11 septembrie 2014

Vesti

Fiecare zi incepe cu trezitul in cantecele cocosilor batrani, numai ca, de ceva vreme, suntem bonificati cu sunetele caraghioase ale cocosilor mici in incercarea lor de a canta frumos, asa cum o fac Vulturica si Blondu`. Inca nu le iese, dar sunt haiosi. Par uimiti de sunetele pe care le scot.
Ma uit la pui cat au crescut si-mi sunt tare dragi. Sunt rasfatati si mototoi, asemeni ratelor, se tin dupa mine asa cum se tin pisicile si cainii, iar cand merg prin curte trebuie sa-i ocolesc. Unul nu s-ar da la o parte din calea mea, chit ca-i rata, gaina, matoanca sau caine.
Matoancele au crescut, sunt rasfatate, sunt alintate si sunt foarte iubarete. Cateodata, cand au ele chef, numai intind o mana spre ele si incep sa torcaie pe diferite tonuri.


 Se joaca ca descreieratele, topaie, se maraie si nu le mai ajunge curtea, gardul, pomii.
Cea neagra e cea mai haioasa, mai ales cand miorlaie. Daca maica-sa miorlaie miu, ea miorlaie, pe un ton subtirel si foarte delicat, mau. Ma gandeam ca asa sa-i ramana numele, Mau, asa cum si lui Miu i-am zis Miu. Dar imediat m-a bufnit rasul numai gandindu-ma ce miorlaiala mi-ar iesi din gura atunci cand le chem la mancare.

Desi ma asteptam la asta, dar parca nu asa curand, Mairon a devenit seful curtii. Intr-o seara s-a repezit la Piston, l-a batut destul de rau, cu toate ca am incercat sa-l aparam pe bietul mos si sa-l scapam, iar in alta seara i-a venit randul lui Ursu.
M-a uimit felul in care si-a aratat superioritatea in fata lor, mai ales in fata lui Ursu, care fusese seful lor pana in acel moment. Pe Ursu nu l-a batut, numai a marait intr-un fel pe care nu-l mai auzisem pana atunci, statea foarte teapan in fata lui si se uita fix la el. Parca ii simteam nervii, adrenalina si parca era o tensiune in aer.
Apoi, dupa un timp, l-am vazut pe Ursu cum a inceput sa geama incet, s-a lungit pe pamant, si-a pus  botul pe labe si s-a facut mic in fata lui Mairon.
Si asta a fost tot... 
Iar daca pe Ursu il tolereaza in curte, Piston sta numai in fata portii. Cand il chem la masa intra cu frica, mananca repede si iese.
Asta nu inseamna ca Mairon s-a schimbat cu ceva. E la fel de zapacit, se joaca cu Ureche, alearga, trage de noi sa ne jucam cu el.
Iar Ureche e rasfatata de toti, creste, ne musca, topaie, alearga pisicile, gainile si ratele.


In alta ordine de idei, toamna s-a pus stapana de-a binelea si pe la noi, dimineata si seara ii simt raceala, dar peste zi e caldut si bine.


Plantele sunt pe final, iar gandul ca o sa duc dorul rosiilor ma cam da peste cap.


In solar unele o duc mai bine.



Unele mai putin bine.

Iar altele nu o mai duc in nici un fel.

Desi nu-mi place, nici nu m-am saturat de vara, asta e legea firii.
Incet-incet incepem sa ne gandim la cele necesare perioadei friguroase, dar totodata savuram caldura si cerul curat de toamna.


Fac fel si fel de conserve, ma bucur de roade atat cat au fost si incerc sa aranjez cat mai frumos borcanele, astfel incat culorile legumelor conservate sa-mi mai aline dorul in iarna dupa cele proaspete.

Desi-s trei ani de acum, tot nu ma pot opri din mirare atunci cand pun legumele mele in conservele mele. Am reusit sa inchid un cerc: de la samanta la produsul final.

marți, 9 septembrie 2014

Rosii - rezumat pentru 2015 (2)

A venit timpul sa continui ce am inceput in august, anume prezentarea si parerea personala despre soiurile de rosii pe care le-am cultivat anul asta.

Brandywine black


Rodeste bine pentru un soi, fructele sunt mari, carnoase si zemoase, coaja subtire, cu gustul special al soiurilor asa-zis negre. Cresterea nedeterminata, in solar au ajuns in jur de 3m inaltime, iar impresia mea e ca e un fel de magnet pentru boli. Dar indiferent de anumite puncte slabe, punctul forte e gustul.

Black Truffle

E un fel de dublu-cherry, crestere determinata, coaja cam tare, rodeste binisor ( poate ca afara i-ar merge mai bine, dar anul asta nu am avut cum sa aflu asta), zemoasa, gustul e bun, fara sa exceleze.

Green Zebra (sau amazoanele mamei)


Cele trei fructe din imagine sunt niste luptatoare in adevaratul sens al cuvantului. Am avut in jur de 15 fire in faza de rasad. Dupa nebunia din primavara, cand am pierdut o mare parte din rasaduri, am reusit sa plantez la loc definitiv 3 fire. Din aceastea, in timpul ploilor din vara, 2 au pierit repede, iar unul era pe cale sa-si dea sufletul, nu inainte de a face un copil, pe care l-am bagat direct in pamant, l-am ingrijit si care a reusit sa formeze cele trei fructe de mai sus si sa le duca pana la coacere, dupa care a cazut rapus de putregaiul cenusiu.
Aceste trei fructe mi-au daruit suficiente seminte pentru a reusi la anul sa am o cantitate maricica din acest soi.
Nu am reusit sa-mi dau seama ce fel de crestere are, fructele sunt un fel de dublu-cherry, coaja subtire, iar gustul este fenomenal.

Stupice

Alt dublu-cherry, rodeste bine, crestere nedeterminata, coaja cam tare, gust bun.

Kumato


Cherry, culoare neagra, coaja tare, rodeste bine, gust specific de tomata neagra.

Brandywine Red

 Au fost foarte afectate de inundatiile din primavara, abia acum si-au revenit, au rodit si s-au copt. Fructele din imagine sunt de pe etajul patru. Crestere nedeterminata, coaja subtire, zemoase, dulci, gust bun.

Coeur d`Albenga


Face parte din categoria "Inima de bou", forma lor seamana oarecum cu a perelor, coaja subtire, carnoase, zemoase, rodesc bine. Ce am observat: nu-s sensibile la lipsa de calciu asa cum sunt ale noastre. Gustul este bun, dulce.

Perun

 Dragalasele de ele :)
Le-am prezentat si anul trecut, rodesc bine, gustul este bun, nu am ce sa le reprosez.

 Pe partea de cherry-uri am cultivat din toate culorile si formele, din pacate cele din gradina s-au dus, speram ca anul care vine sa ajungem sa le gustam pe toate.

Blyan Rozov


Anul trecut la Indagra am primit un plic de seminte din partea celor care le aduc la noi pe piata. Le-am semanat intr-o doara si am plantat cateva fire la loc definitiv. Acum imi pare rau ca nu le-am pus pe toate.


Crestere nedeterminata, fructe mari ( am avut una de 730gr, dar marea majoritate de pe etajele inferioare sunt in jurul a 500gr), culoare roz, zemoase, carnoase, gust incredibil de bun, rodesc foarte bine.

Am mai cultivat Black Krim, crestere nedeterminata, fructe mari, de culoare neagra, rodeste bine, gust bun, dar inferioare fata de Brandywine si Paul Robeson.
Alte soiuri, care au supravietuit anului asta, au mai fost cele de Buzau, care niciodata nu vor lipsi de la noi, Prunisoare de Dambovita, Tata Vacii romaneasca si Inima de bou roz si rosu.