Treburi multe si marunte

Perioada asta a conservelor, muraturilor, gemurilor si dulceturilor e o perioada care-mi place tare mult. Pe langa faptul ca imi place sa fac conserve, imi place sa vad roadele muncii de pana acum stranse frumos in ligheane, ladite, oale.

Chestia asta, zic eu, mi-a fost insuflata de mamaie si tataie de la Bolintin. Era ca o sarbatoare atunci, in copilaria mea, erau cateva zile la rand in care ei numai asta faceau si totul parca era ca un ritual. Eram fascinata cand vedeam galetile pline cu rosii coapte, roaba plina cu ardei, un lighean urias plin cu verdeata, alt lighean cu morcovi, alt lighean cu...
Caci da, mamaie scotea numai si numai atunci niste ligheane uriase in care puneau legumele tocate, ligheane pe care mi le doream cu ardoare, dar niciodata nu le gaseam oricat de mult am cautat. Iar ei stateau pe scaunele, trageau o masuta scunda de lemn si tocau, tocau, tocau de dimineata pana seara. Iar mirosul din curte in zilele alea imi placea la nebunie!
Normal ca nu-i ajutam la treaba, numai stateam in picioarele lor, le puneam intrebari infantile, intrerupandu-le conversatiile si mancam rosii si ardei pana mi se facea rau.

Acum, cand am reusit sa le calc pe urme, in perioada asta ma gandesc des la ei, la ce faceau si cum faceau. La graba lor inceata data de venirea serii si care nu-i la fel ca graba mea, data de reminiscente de stres si repezeala ramase din urmele adanci lasate de perioada traita in oras.

Asadar, ultimele zile le-am petrecut bucurandu-ne,

mirandu-ne,

culegand si facand conserve,

,

 

 
 Incepand sa facem bilantul sezonului ce-i cam pe incheiate.

Iar printre picaturi, la o pauza de cafea sau vorba sau degeaba, ne-am distrat de mutritele, joaca si bucuria animalelor din dotare.

Frumoasa-i viata la tara, nu-i asa? :)