vineri, 29 august 2014

Final de august

E vineri, sfarsit de saptamana, sfarsit de luna, sfarsit de...hm, hai sa-i zic vara. Incepe o noua luna, frumoasa in felul ei, asemenea celorlalte.

Diminetile sunt racoroase si senine, ceru`-i curat si frumos, verdele e inca verde, desi incep sa apara frunze galbene in iarba.

Tradafirii inca au flori, muscatele la fel. Le-a mers bine la muscate afara.


Copiloiului din dotare incep sa i se intristeze ochisorii cand se uita pe calendar si vede ca raman din ce in ce mai putine zile pana la inceperea scolii. Urmeaza un an greu pentru toti, dar o vom scoate la capat cu siguranta.

Am hranit pasarile si animalele, iar ele-s multumite si linistite acum ( dimineata cand ies in curte o e agitatie si o chiraiala pe toate limbile, de nu-mi aud nici gandurile), unele din pasari s-au bagat la umbra, altele se plimba agale prin curte. Cainii dorm, numai Ursu latra, el stie la cine, saracu` nu mai vede bine, nici nu mai aude, dar are simtul datoriei in sange. Matoancele topaie si se joaca-n soare, facandu-ma sa zambesc.

Astazi e o zi agitata, facem paine, pregatim comenzile pentru maine, iar printre picaturi as vrea sa mai umplu cateva borcane cu cate ceva.
A fost un sezon greu, dificil, iar lucrul asta ma face sa fiu recunoscatoare pentru fiecare leguma, pentru fiecare borcan umplut.




Prin sat se aud strigate care ne anunta ca au sosit cei care au de vanzare cartofi, varza, sare, pepeni ( inca!).
Peste ceva timp vor cobori cei de la deal si ne vor aduce mere, pere, poate si prune. Acestia din urma functioneaza mai mult pe troc, vor in schimb grau, floare si porumb.


Aerul incepe sa miroasa a fum, a bulion, a toamna.

16 comentarii:

  1. "vor in schimb grau, floare" - cat de frumos suna. e ea, floarea, unica, aducatoare de ulei duna :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Iuliana,

    cred ca ai oarece probleme cu gmail-ul, am trimis o comanda pentru maine (la sora-mea)
    cu drag,
    Maria Dinca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Maria,

      Da, sunt probleme cu gmail-ul, dar am primit comanda, intr-un final. Ti-am raspuns.

      Multumim mult.

      Cu drag,

      Ștergere
  3. Trebuie sa ne pregatim pt. gradina de toamna. Si pentru cea de iarna, nu?

    RăspundețiȘtergere
  4. Nici nu stiam ca vinetele cresc asa de inalte... Eu am renuntat de anul trecut sa mai pun.
    E frumos totul la voi. Asa a fost mereu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vinetele sunt mai scunde anul asta fata de anul trecut.
      Anul trecut unele ajunsesera pana la plasa de umbrire ( 2.30m)
      Nici la noi nu au facut multe, comparativ cu anul trecut.

      Mersi :)

      Ștergere
  5. Spor la treaba, sa fiti sanatosi, succes la scoala, sunteti prietenii mei!

    RăspundețiȘtergere
  6. E tare frumoasa si toamna, doar ca mi-as dori sa fie mai lunga, sa mi se mai coaca si mie legumele crescute tarziu :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Offff.... vacanta asta trece asa repede...
    Bafta multa "copiloiului" anul asta (si-n toti anii ce vor urma). E un an greu, dar frumos.
    Cred ca mai greu este pentru parinti pentru ca pruncul mai incheie un capitol, incepe altul... se apropie momentul cand "isi va lua zborul"...
    Sa fiti sanatosi sa-l puteti sustine si el sa puna in practica tot ce a invatat de la voi, pentru ca-s convinsa ca a invatat multe.

    Solarul vostru e de poveste. Sa va bucurati de tot ce aveti :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ih! Cand am citit "isi va lua zborul", mi-a trecut un cui prin inima :)
      Dar sigur, asta e legea firii.
      Ma bucur acum ca suntem zi de zi impreuna si nu mai am cateva ore pe zi sa-l vad ca atunci cand faceam naveta la Bucuresti.

      Si voi sa va bucurati de ale voastre!

      Ștergere
  8. Miros de toamna simt si eu de cateva zile. Mi-e mila de copilasi, ii inteleg perfect. Asa de urat imi era in ultimele zile de vacanta, cand dulapul se umplea cu caiete, cand toata lumea imi aducea aminte ca "mai e putin si o iei de coada!", cand mama trecea in revista temele suplimentare (pe care de cele mai multe ori nu le prea faceam la timp...). Saluta-l din partea mea si spune-i ca cineva, acolo, il intelege. Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa-i si el, parca nici nu se mai bucura de zilele de vacanta ce-au mai ramas, face ce face si-si aduce aminte.
      Dar trebuie sa ne revenim la program cu totii.
      Ii spun, in mod sigur se va bucura :)

      Ștergere