luni, 23 iunie 2014

Voi, astia...sunteti periculosi!

Nu mi-au placut niciodata mall-urile. Prea multa falsitate, impopotonare, fite si figuri pe metru patrat, mult peste limita mea de acceptare. Nu-mi plac mincinosii, lingusitorii si ipocritii.
Nu-mi plac supermarketurile pentru ca acolo vad inferioritatea cu care suntem tratati, inferioritate acceptata de marea majoritate.
Nu-mi place sa fiu "la moda", nu-mi plac fustele si rochiile, am renuntat sa-mi mai vopsesc parul, manichiura si pedichiura nu au fost niciodata punctul meu forte, iar acum de cand am ales alta viata, le-am scos complet din ecuatie.
Nu-mi place sa primesc ordine, in special de la oameni mai slabi decat mine.
De mult timp nu mai sunt motivata de bani, masini, lucruri scumpe etc. Da, banii sunt necesari, dar am ales simplitatea, strictul necesar, nu mai iau lucruri frumoase care nu imi sunt de folos.
De curand am avut o discutie care mi-a adus aminte de o alta discutie avuta cu ceva timp in urma.
Discutia veche am avut-o cu un cuplu tanar, proaspetii proprietari ai unui apartament dintr-un cartier nou din apropierea Bucurestiului, proaspeti sclavi la banci pe 30 de ani, ambii lucrand in multinationale. Erau foarte incantati ca se mutasera oarecum afara din Bucuresti, ca aveau fiecare masina lui data de companie si povesteau ca erau extrem de dedicati acelor companii. Erau fericiti.
I-am intrebat de ce nu si-au cautat o casuta batraneasca intr-un sat din apropierea orasului, in mod sigur costa mai putin, deci ratele erau intinse pe mai putini ani si-n plus sigur aveau si o gradinita unde isi mai puteau pune cate ceva, deci o alta economisire. Au spus ca au cautat, dar ca nu aveau utilitati si nu au vrut sa bage ei apa si gazele. La intrebarea mea fireasca "De ce iti trebuie apa de la teava si gaze? Ai nevoie de mai multe facturi la sfarsit de luna?" s-au blocat, nu intelegeau ce vreau sa spun.
Le-am explicat ca rostul unei mutari la tara nu este sa-ti vina mai multe facturi, ci sa traiesti mai simplu si sa fii cat mai independent. Le-am explicat ca nu au nevoie de foarte multe lucruri pe care dau bani grei, ci sunt numai bombardamentele zilnice de la TV, radio, reclame stradale in care ti se spune ca trebuie sa ai acele lucruri, ca altfel nu poti sa traiesti.
Le-am spus ca-s mai fericita cu ceapa, rosiile si branza mea, decat cu o friptura servita la mall. Le-am spus ca imi place sa merg desculta in iarba crescuta pe pamantul din curtea mea si nu am nevoie de pantofi de firma extrem de scumpi. Le-am spus ca au capete cu care trebuie sa judece singuri si nu numai sa preia ordinele de la altii. Ca o viata au pe care trebuie sa o traiasca frumos, nu impovarati de ratele unor lucruri scumpe si nefolositoare. Ca si eu am fost asa ca ei, dar mi-am dat seama de asta si as vrea ca sa spun lucrurile astea cat mai multor oameni.
Le-am explicat cum cerul de deasupra mea imi ofera spectacole zilnice si nu am nevoie de televizor. Le-am spus ca plantele, florile, animalele, pasarile mele imi ofera alte spectacole zilnice care nu ma plictisesc niciodata.
Le-am spus ca-mi place mancarea facuta de mana mea, ca-mi place sa-mi fac conserve si dulceturi, ca-mi place sa fac paine, ca-mi place gustul bun al legumelor mele.
Le-am spus ca de fapt nu sunt atat de dedicati acelor companii, ci este frica, disperarea de a intra in imposibilitatea de a plati ratele si a pierde acei pereti, acele masini si laptopuri, care nici nu sunt ale lor.
In final nu au acceptat ideile mele, li se parea un mic SF, iar eu le-am respectat decizia si nu am insistat.
Dar mi-a parut rau pentru ei pentru ca aveau ochii atat de inchisi si erau atat de prinsi in cursa, incat numai ideea de independenta personala ii speria si ii facea sa bata in retragere.
M-au privit cu niste ochi speriati, asa cum te uiti la un nebun lasat liber pe strada. Au incheiat brusc discutia si intalnirea murmurand "Voi, astia...sunteti periculosi!".
"Periculosi? m-am mirat, suntem un pericol pentru cine?".
"Pentru toti! Pentru noi, pentru patronii firmelor, pentru toti. Sunteti periculosi!"
In discutia recenta nu mi s-a spus in fata, dar mi s-a dat de inteles acelasi lucru.
Si stau si ma intreb, de ce o stare normala, naturala a devenit un lucru periculos? De ce ni se pare normal ca trebuie sa cheltuim bani, pe care nu-i avem, pe niste lucruri care nu ne sunt de folos. De ce nu mai judecam? De ce acceptam lucruri si ordine fara cracnire, fara sa analizam mai intai. De ce ne vindem libertatea pe un pumn de bani, pe niste pereti, pe o masina sau un telefon?
De ce atata grandomanie, cand se poate trai simplu si frumos ( cu ceva eforturi, normal, dar se poate trai atat de frumos!).
Dar atunci demult, cand am avut prima discutie, nu auzisem de atat de multi care au ales viata mai simpla, viata normala.
Asa ca acum pot spune: Da, noi, astia, suntem periculosi, asa cum ziceti. Si suntem din ce in ce mai multi!


Pentru mine orasul a devenit o puscarie. Una moderna, frumoasa, spectaculoasa chiar, in care gratiile nu se vad, in care ai o senzatie puternica de libertate.
Poza de mai sus nu e o simpla poza. Ea reprezinta ceva. Reprezinta lumea mea, viata mea, libertatea si independenta mea.
Libertatea fiecaruia poate fi in orice domeniu. La sat sunt lacune mari in tot: medicina, IT, invatamant, meserii uitate etc. Va puteti construi fiecare, cu ce stiti, libertatea voastra. Si veti munci pentru voi si pentru copiii vostri, nu pentru altii. `Bineinteles ca vor fi greutati la inceput, trebuie sa fiti pregatiti pentru ele, pentru zilele in care poate nu vor fi bani de paine, pentru zilele in care parca toate lucrurile din jur sunt vii si impotriva ta. Trebuie vointa, trebuie putere de a trece peste greutati, dar se poate.


(Am ezitat mult inainte sa scriu si sa public acest text. Am renuntat de mult sa mai scriu astfel de articole. Am preferat sa va arat in imagini ca se poate si altfel, ca nu e un vis, e realitate. Am preferat sa va las sa cititi printre randuri. Si acest articol are invataminte care trebuiesc citite printre randuri. Multi le vor gasi, sunt sigura )

60 de comentarii:

  1. As avea cateva obiectii:
    - Gazele sunt necesare. Pentru prepararea conservelor si dulceturilor. Stiu ca poti folosi si lemnele, dar cateodata e mai simplu asa. Pentru incalzirea casei poate ( nu neaparat).
    - Apa la teava e utila, dar ti-o poti trage tu de la fantana. Aici sunt de acord cu tine.
    - Electricitatea este necesara. O folosesti chiar sa scrii pe acest blog. Chiar si un abonament la Internet (probabil si cablu TV) folosesti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa cum am spus, banii sunt necesari. Nu am spus ca nu-s cheltuieli.
      Platim electricitatea si internetul. Si cred ca-i de ajuns. Eu m-am referit de ce sa ai facturi in plus, pentru ca facturi oricum ai.
      Apa o ai in fantana si o tragi in casa, fosa se face, iar gazele sunt utile in butelii, nu la incalzit. In felul asta doua facturi le eviti.

      Ștergere
    2. gazele vin de la butelie, fara abonament :)

      Ștergere
    3. corect! si stii ca platesti atat cat consumi, nu mai platesti si "gaurile" altora.

      Ștergere
  2. In una dintre cele mai civilizate tari de pe acest pamant se traieste fara gaze, doar cu curent si cu fosa, numai noi nu o putem face. Superb ai scris :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. in Austria de exemplu, socrul meu incalzeste cu electricitate, nici nu exista gaze la ei pe strada :). interesanta perspectiva ai descris aici, si noi incercam (si reusim) sa avem cheltuieli putine, ca nu suntem asa pretentiosi. si zau ca vine un moment cand realizezi ca e ok sa fii asa minimalist :)

      Ștergere
    2. pai nu sunt singura care promoveaza acest mod de viata si in mod sigur nu am inventat eu asta :)
      sunt multi care au ales sa faca asa, poate din vointa proprie, poate oarecum fortati.
      din cate mi-ai spus si tu, dar si altii, in alte tari se traieste in modul asta foarte bine. chiar n-ai nevoie de atat de multe lucruri pe care le cumperi si apoi uiti de ele intr-un colt de casa. e pacat. eu asa zic :)

      Ștergere
  3. Iuliana draga, iti citesc blogul de foarte mult timp. Te admir pentru ceea ce faci (tu si familia ta), dar nu toti oamenii sunt la fel. Nu toti oamenii pot renunta la confortul oferit de "oras", nu toti oamenii au vointa ta. Eu mi-am dorit enorm gradina mea, legumele mele, fructele mele si mai ales linistea mea. In momentul in care am fost pe punctul de a le obtine, inima mea a inceput sa planga si a plans pana am renuntat la acel proiect. Desi nu aveam alta problema, nu mai putem fi "eu". Imediat ce am spus nu si am renuntat sa cumpar acea gradina si casa am redevenit "eu". Inexplicabil, dar asa s-a intamplat. Am realizat ca eu sunt gradinar de weekend, ca nu pot renunta la manichiura si pedichiura, la meseria mea pe care o iubesc pur si simplu, nu consider ca sunt sclavul nimanui. Fiecare isi alege drumul in viata, nu putem fi toti la fel. Iti doresc sanatate si spor in tot ce faci, te admir sincer, dar este modul tau de viata si nu poate fi al meu. Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-ar fi placut sa treci un nume, e aiurea sa ma adresez unui anonim, dar o voi face.
      Vezi, n-ai inteles in totalitate ce am vrut sa spun. Tocmai d-aia am renuntat la a scrie astfel de articole, numai ca ultima discutie de care am pomenit m-a infuriat de-a dreptul.
      Poate in timp, cine stie...

      Ștergere
  4. Si eu am cateva obiectii:
    Sunt de acord cu tine ca este Ok sa stai la tara (si eu m-am mutat de 1 an) dar ati facuto dupa ce ati ajuns la saturatie in oras si la o anumita varsta. Un tanar nu are cum sa inteleaga acest lucru deoarece este la inceput are pofta de viata.
    Te inteleg si sunt de acord cu tot ceea ce simti, eu la cei 47 de ani ai mei si dupa o viata agitata in oras dar pentru baiatul meu de 25 de ani nu doresc o viata asa deocamdata deoarece nu o sa o -GUSTE- la fel.
    Kytty

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe de alta parte cunosc tineri care la 20 si ceva de ani au preluat ferme si s-au apucat de treaba.
      Mi-ar placea ca si Adi sa faca la fel, dar nu-l voi obliga.
      Totusi, cred ca e de datoria noastra sa le aratam tot ce pot face, iar ei sa-si aleaga ceea ce ii atrage mai mult.

      Ștergere
    2. Draga Iuliana, nu ma intelege gresit . Sunt de acord cu tot ceea ce ai spus si scris. Si eu as dori ca fiul meu sa se indrepte catre agricultura pentru ai satisfactiiiiii multe , dar in cazul in care chemarea este alta ...... In acelas timp si eu spun la fel, daca ai posibilitatea este bine sa ai casa la tara , pentruca dupo o zi stresanta de munca , ce poate sa fie mai bine decat o relaxare la tine in gradina printre platutele, copacii si animalutele tale care te asteapta.
      Te felicit inca odata pentru gradina ta si iti multumesc pentru sfaturile care m-au ajutat sa pretuiesc "MUTATUL LA TARA" care pentru mine acum un an era de "neconceput" si "cel mai rau lucru care mi se putea intampla".
      Mersi si spor la gradinarit!
      Kytty

      Ștergere
    3. Cand esti sarac lipit si traiesti la oras si nici nu ai bani sa iti platesti intretinerea uneori, desi faci tot posibilul, nu vad cum ai putea sa te muti si s aincepi o gospodarie la tara. Eu imi foresc de ani de zile (de 6 ani) de cand a aparut primul copil, chiar si mai inainte dar mai ales dupa ce a venit pe lume primul copil, sa ma mut. Am doi copii acum si visul asta chiar nu poate deveni realitate pentru mine...:D poate pe la 60 de ani cand o sa intru la pensie...daca o sa am pensie pt ca pana acum m lucrat f putin oficial...deci mai am vreo 30 de ani. Deci unii tineri vor si nu pot, nah, ca sa o zic asa.

      Ștergere
  5. Iuliana, tu ai mare dreptate in tot ceea ce ai scris.
    Si eu pledez pentru "munca pentru tine". Umbla pe facebook o zicala "daca nu lupti pentru visele tale, atunci te va angaja cineva sa lupti pentru visele lui". Mi s-a parut extrem de semnificativa. Dar... nu toata lumea stie sa viseze. Unii invata pe parcurs, altii niciodata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am vazut si eu acea zicala, mi-a mers drept la inima.
      (Stii, de fapt trebuia sa urmeze un articol despre gargarite si despre cum mi-ai atras atentia la ce greseala am facut, probabil maine va urma, nu o sa ramana asa :)

      Ștergere
    2. Am scris si eu ceva pe tema asta...
      Cineva, ieri, mi-a atras atentia ca gargaritele pozate de mine sunt Harmonia axyridis, o specie originara din Asia, invazive, in detrimentul celor bastinase care, am citit, au doar sapte puncte.... Acum o sa duc munca sa salvez gargaritele autohtone...

      Ștergere
  6. Știi de ce sunt periculoși cei care gândesc așa? Pentru că reușesc să iasă din șabloanele impuse de alții (generic spus cică societatea le impune, eu aș merge pe teoria conspirației și aș zice că există undeva un mecanism care cu asta se ocupă) și să mai deschidă și altora ochii ăia închiși despre care spui. Pentru că foarte mulți trăiesc impunând maselor acest stil de viață, mulți trăiesc din ratele pe care le plătesc timp de 30 de ani sclavii la bănci, mulți au asigurată o pâine din consumerismul halucinant al celor care cumpără ce sau cât nu consumă, mulți trăiesc (și fac averi colosale cu care ajung să controleze o parte din lumea asta) din moda vremurilor actuale când a devenit cool să te îmbraci exclusiv în brand-uri cunoscute, plătind pentru o cârpă cât nu face. Este trist într-adevăr să constați că ești privit cu milă (sau mai rău) dacă nu te preocupă coafura, shoppingul sau ultima modă în materie de unghii cu gel. Mai dau un exemplu: dacă toți ar iubi ciripitul de păsărele ca mine, ei bine, cluburile și discotecile ar falimenta rând pe rând! În final, felicitări pentru articol, mi-a plăcut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc :). Exact asta trebuia citit printre randuri, asta am vrut sa spun.

      Ștergere
  7. Sunteti "periculos" de simpatici si normali ! Va imbratisez cu mare drag,va citesc cand pot,respir prin cuvintele si fotografiile voaste bucatica aceea de pamant pe care inca nu o am,viata linistita si lipsita de sclavia conventiilor sociale. Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  8. Un articol minunat. Felicitari!
    Imi doresc sa fiu o "periculoasa" :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. in mod sigur esti pe cale sa devii :)
      mult nu mai ai din cate am vazut :)

      Ștergere
  9. Periculosi" pentru starea de satisfactie pe care o traieste angajatul care face toata viata scoala pentru a fi un angajat mai bun si mai productiv pentru patroni.
    Periculosi pentru visele de weekend ale celor care in restul saptamanii functioneaza pe pilot automat si pentru care acceptarea existentei libertatii noastre i-ar face sa nu mai fie asa de siguri ca sant fericiti
    Periculosi pentru vanzatorul de pantofi cu "staif" care e specializat pe inbracat sclavii in haine de lux.
    Periculosi pentru mamele ce viseaza pentru copiii lor un serviciu bun care sa-i tina ocupati toata ziua fara a le mai ramane timp pentru "prostii".
    Sigur ca putem fi considerati periculori chiar si pentru animalul de companie obisnuit cu mersul la "coafor",zgarzile cu paiete si crochetele in ambalaj lucios".
    Nici "agentul Smith" al zilelor noastre nu e prea fericit cu cei ca noi care circula pe sosele mai atenti la consumul masinii decat la viteza ei maxima, ce nu prea contribuim la bugetul statului cu sume provenite din amenzi.
    Vanzatorul de case supradimensionate si noi , constructorul , agentul imobiliar , producatorul de fuste cu paiete si colanti plasa , speculantul , profesorul de pictat baloane , ........ toti sant in pericol daca mentalitatea bazata pe necesitati reale s-ar generaliza

    A avut dreptate cel ce a vorbit de pericol ! Societatea actuala am impresia ca are ca principal scop acela de a-i tine pe oameni ocupati si anu le lasa timp prea mult de gandire. In urma cu 30 de ani daca gandeai altfel decat hotara sistemul puteai fi inchis ,acum esti doar etichetat visator ,aerian ,periculos si lasat sa zbori mai departe.
    Eu cred ca e mai bine si ca ne indreptam incet, incet, in directia buna [ca societate]
    Ai dreptate Iuliana , santem tot mai multi si extrem de eterogeni ca preocupari . Ne uneste insa pasul facut spre liniste ,spre libertate ,asa cum le concepen fiecare si nu cum ne spune sistemul ca trebuie sa fie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Laurentiu, se vede ca esti un veteran "periculos" :). Ai inteles si m-ai completat perfect.

      Ștergere
  10. A propos de cei doi tineri:
    Voi spune şi eu ceva... citire de la chinezi...
    "Inainte de a câştiga ceva, gândeştete la ce poţi pierde"...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uf, daca stiam zicala asta...
      Bine zice ce zice

      Ștergere
  11. Și eu mă abțin cu greu de la articole de genul acesta sau de la discuții în contradictoriu cu oameni care nu înțeleg ce înțeleg eu (și din ce în ce mai mulți, sper), mai ales că îmi place să mă contrazic :)
    P.S. faptul că anul trecut când m-am mutat la țară cumpăram lapte (de vacă), iar acum vând (de capră) cred că mă face și pe mine periculos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. moaaa, pai nu ca esti periculos, esti FOARTE periculos. asa ceva?! :)
      am glumit, desigur.
      nu pot decat sa te felicit pentru asta, sunt sigura ca ai trecut prin momente foarte grele la inceput, dar acum esti mai bine.
      iar la anul vei fi si mai bine :)

      Ștergere
    2. Încă e greu, dar e foarte frumos, așa cum e :)

      Ștergere
  12. "Mi-ar fi placut sa treci un nume, e aiurea sa ma adresez unui anonim, dar o voi face."

    are importanta? pe net oricine poate fi cine vrea. :) spune-mi Crina :) daca mi-as fi ales numele singura, Crina ar fi fost numele meu :)))

    "Vezi, n-ai inteles in totalitate ce am vrut sa spun."

    asa cum nici tu nu ai inteles ce am vrut eu sa spun. :)

    "Tocmai d-aia am renuntat la a scrie astfel de articole, numai ca ultima discutie de care am pomenit m-a infuriat de-a dreptul."

    sa mai comentez? :))) nu, doar te intreb: de ce te-a infuriat discutia? ti-ai facut rau tie si atat.

    "Poate in timp, cine stie... "

    ntz, ca mai am o problema cu cei care produc in gospodaria proprie diverse chestii si le vand apoi. Vrei sa stii care este? poate gusta dulceata sau zacusca si uita sa schimbe lingura la urmatoarea degustare :) poate a spalat cartofii in ligheanul in care s-a spalat pe picioare, poate pisicile au zburdat pe langa cosul cu rosii proaspat spalate pentru pasta de tomate...poate a uitat sa spele ugerul (parca asa se numeste :) ) vacii inainte sa o mulga si pot continua asa cu o suta de temeri pe care le am.
    Imi pare rau Iuliana, asa sunt eu, poate si tinerii de care povestesti. Asta nu inseamna ca nu te admir pentru ceea ce faci si sper din tot sufletul sa-ti mearga bine, este alegerea ta si fiecare are dreptul sa fie fericit in patratica lui. Te-am suparat? nu vreau asta, te imbratisez sa-ti treaca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand postezi un comentariu pe un blog, de regula stii cine il are, cum il cheama etc.
      E politicos sa-ti treci un nume, chiar daca nu e al tau. Asa arati o forma de respect celui care are blogul. Da, tin la chestia asta f mult. Si nu numai eu. Multi nici nu mai publica comentariile anonimilor.
      Ultima discutie despre care nu am scris si probabil ca nu voi scrie pt ca este mult prea personala, m-a infuriat, dar am facut fata cu brio. Corect ca mi-am facut rau, dar mai mult rau mi-a facut interlocutorul meu.
      Cand am scris ca vei intelege in timp, nu m-am referit la ceea ce ai scris tu. Acest articol nu este un fel de publicitate pentru produsele pe care le vand. De cand am deschis pagina de fb, am separat asta.
      Dar cu toate astea, fara nici o legatura cu articolul, imi spui ca ai o problema cu cei care produc in casa si vand. Toate temerile care le scrii acolo sunt foarte posibile, dar sa nu-mi spui ca nu ti s-a intamplat o data macar sa nu-ti gasesti un fir de par in mancare.
      Cei ca mine, care produc si apoi vand on-line, sunt foarte expusi. Netul desi e mare, in fapt e foarte mic. Un singur comentariu pe facebook si increderea oamenilor in noi s-a dus.
      Daca cumperi de la marginea drumului sau din piata ( desi si aici te poti intoarce si poti gasi persoana), e altceva.
      Asa ca astia care produc in casa si vand online, chiar si cei care vand offline, dar au mici magazine cu produsele lor, sunt f responsabili. Dar, repet, greseli se pot intampla oricat ne-am stradui sa nu le facem. Nu lucram in laborator, ci in bucatariile personale.
      Pentru tine, ca sa fii sigura ca iei un produs steril, cele mai bune produse sunt cele pe care le gasesti in supermarket. Sunt sterile din toate punctele de vedere, iar tu vei fi linistita.
      Nu mi-am facut un ideal in viata ca sa fac oamenii sa se intoarca la sat. Nici nu ar fi sanatos. In plus, sunt multi care sunt oameni de oras si gata. Chiar sora-mea e asa.
      Dar sunt multi care ar vrea, numai ca le e teama. Ei sunt tinta mea.
      Normal ca si la oras cineva isi poate gasi ceva si sa inceapa sa lucreze pe cont propriu, doar sunt atatia, nu?
      Asa cum sunt oameni care-s perfecti pentru a lucra pentru alti oameni, ei atat pot sa faca si-s fericiti cu asta.
      Si din partea mea sunt ok toate variantele. Am invatat ca in natura totul e echilibrat.
      Nu m-ai suparat. Ca sa ma superi ar fi nevoie de mult mai mult. Pe de alta parte nu-mi place sa ma contrazic. Eu spun, daca nu sunt inteleasa, nu voi insista, inchei discutia.

      Ștergere
    2. Draga Crina, nu ma pot abtine sa nu intervin, daca ai fi urmarit blogul pe care ai postat, ai fi vazut ca nicaieri nu se mentioneaza ca produsele lor se incadreaza in nu stiu ce standarde. Iuliana a precizat de la inceput ca ceea ce produce o face ca pentru copilul ei, ca pentru familia ei. Aceasta familie valorifica ceea ce ei consuma. Nu au culturi separate pentru consum propriu (curate) de cele pentru vanzare ("imbunatatite" cu chimicale) cum fac majoritatea producatorilor. Iar in ceea ce priveste teama da de a bea lapte dintr-un uger murdar, nu fi atat de sigura ca ceea ce cumperi din supermarket e net superior: da intr-adevar scapi de teama bacteriilor pentru ca produsul este pasteurizat, insa nimic nu e pur in aceasta lume. Crezi ca tot laptele provine de la ferme cu standarde HCCP ori ISO? Nu, crede-ma ca nu! Laptele se colecteaza inclusiv de la mici producatori care poate nu spala temeinic ugerul sau recipientul in care mulg.
      Sunt perfect de acord cu tine, trebuie sa fim atenti la ceea ce consumam, insa cred ca ar trebui sa profitam de cei deschisi, care ne arata unde si cum sunt crescute/produse alimentele pe care ni le ofera si sa nu ne lasam amagiti de niste ambalaje si niste sloganuri care nu inseamna decat marketing.
      Iar din cate ma duce pe mine capul, nu inteleg de la Iuliana ca vrea ca toti sa se mute la tara si sa produca alimente curate, ci pur si simplu ne incurajeaza sa fim liberi, sa incercam sa ne dam seama ca putem trai si altfel decat ne invata societatea de astazi, ca nu avem nevoie de atat de multe obiecte pentru a fi fericiti si ca nu e nevoie sa scarificam atat de mult timp din viata noastra pentru a implini visele altora.

      Draga Iuliana, apreciez foarte mult ca spui lucrurilor pe nume, iar articolele de acest gen au un puternic impact motivational asupra mea. Multumesc!

      Ștergere
  13. Iuliana, nu lasa ca unele comentarii sa-ti strice buna dispozitie, lasa-i pe aia care au bani si-si permit sa cumpere cate un cos plin de E-uri din supermarket iar pe, noi astia de avem gradini si animalute, sa ne vedem de branza si rosiile noastre...se va vedea in timp cine o sa fie mai castigat. Ce frumos canta mai acum cateva zile un cuc...oare Crina o fi ascultat vreodata cucul cantand? Pup Dana B.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu mi-au stricat nimic pt ca ma asteptam la asta :).

      te pup si eu

      Ștergere
  14. Pfff.. de ieri tot tin sa pun si eu un comentariu aici, pentru ca ai MAARE dreptate, draga Iuliana. Poti trai mai simplu, poti sa te desprinzi de stereotipurile impuse artificial de societatea de consum. Eu m-am nascut la oras, am copilarit la tara, iar acum traiesc din nou la oras. Si imi pare rau ca sunt la oras si tanjesc dupa tot ce povestesti tu aici pe blog. Dar viata asta simpla, nu usoara, clar, nu este pentru oricine. Desigur, iti ofera o cu totul alta satisfactie. Si simti ca traiesti. Poti vedea rasaritul, apusul si toate momentele zilei, scurgerea anotimpurilor altfel. Intr-o cladire de birouri nici nu iti dai seama cand a trecut ziua, luna, viata.
    Dar chiar si traind la oras cred ca te poti opune "obligatiilor" societatii. Poti gandi lucid de ce ai si nu ai nevoie. Poti reduce anumite facturi, poti lucra acasa unele lucruri ( ex: propriile fete de masa sau reparatii ), poti renunta la un job corporatist mai bine platit pentru un job care sa iti ofere mai multa libertate si in care sa te simti mai bine. Da, facturile vin cu regularitate dar nu trebuie sa uitam sa traim viata. Si da, e adevarat, sunt blocata intr-o viata la oras si nu intrevad prea curand o schimbare. Dar ma voi bucura de viata si nu voi deveni sclava unei corporatii chiar daca imi va fi mai greu uneori. Si voi visa :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sigur ca si la oras poti trai simplist si poti analiza daca un lucru iti e necesar sau nu.
      as putea adauga mai ales la oras pt ca acolo ispitele sunt mai multe, la tara nu prea sunt vitrine luminoase cu toate cele.
      esti un exemplu :)

      Ștergere
  15. În fine, azi am citit acest articol, care m-a uns pe suflet. Şi care mi-a întărit încă o dată convingerea că nu sunt singurul bucureştean care iubesc viaţa la ţară. Înţelegând această viaţă nu ca un loc într-o vilă cu termopane, aer condiţionat, saună şi grătar în curte, stând într-un balansoar cu telefonu' la ureche. Ci acea lume unde trecutul unei maşini pe uliţă este un eveniment. O căsuţă într-o curte, cu pomi, flori şi nişte animăluţe care să-mi dea lapte, ouă... un puţ în curte... magazia cu lemne... să ascult liniştea şi mirosul naturii verzi. Ceva în genul acelei perioade de aur din viaţa mea la ţară, în copilărie, la bunici. Acei ani (1961 - 1965) au constituit "Paradisul vieţii mele". Atunci am învăţat să merg desculţ - nu numai prin casă, desigur, ci pe oriunde şi oricând doream să mă simt bine, liber şi fericit. Chiar şi iarna, prin omătul pufos. Plăcerea asta o am şi acum. Şi-atunci îmi făcui cei mai adevăraţi prieteni, la fel de desculţi ca şi mine (că aşa "cerea moda" pe atunci), împreună cu care duceam văcuţele la imaş şi toată lumea era a noastră. Mi-a plăcut mult munca la câmp, în vie şi oriunde era Natură. La un moment dat, bunicii primiră un televizor (alb negru, rusesc, cu lămpi), după ce pe stradă "se băgase" curentul electric.
    Apoi... în '65 m-am mutat la oraş. Iar Paradisul meu a devenit un... Iad.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suntem mai multi bucuresteni care iubim viata la tara. Suntem si mai multi oraseni care iubim satul.
      Frumoasa copilarie ati avut, dar zic sa nu va pierdeti speranta chiar de tot. In timp... cine stie? :)

      Ștergere
    2. Io, dragă Iuliana... la cei 55 de anişori ai mei mi-am pierdut speranţa. Îmi petrec cei 10 ani pân' la pensie în Bucureştiul ăsta, într-un apartament cu 3 camere, dar cu o terasă mare pe care am transformat-o într-o seră. Unde cresc plante exotice (acum seamănă cu o pădure tropicală). Dar am o verişoară, care a fost dentistă la viaţa ei şi care a lăsat capitala pentru o căsuţă la ţară, la câţiva km distanţă. Şi unde merg cel puţin odată la doo' săptămâni ca s-o ajut la grădinăreală (cultivă nişte bujori, printre altele, florile mele preferate). Şi... bine' nţeles, mă descalţ chiar de când cobor din autobuz. Că dacă mă vede vreo vacă încălţat ?!?

      Ștergere
    3. :))) M-ati facut sa rad cu descaltatul. Dvs vi le stiti mai bine, dar mie mi s-au intamplat ( nu de multe ori, recunosc) asa niste rasturnari de situatie in bine, cand nu ma mai asteptam.
      D-aia am spus " cine stie", ca-s patita :).
      E bine, totusi, ca aveti unde va duce sa va mai ostoiti dorul de gradinareala, plante si miros de pamant reavan.
      Da`- mi pare rau de o treaba, stiu persoane care ar putea sa se mute si maine la o casuta la tara si nu vor, stau in oras si se vaita ca-i viata scumpa, ca-s facturi, ca-s cheltuieli etc, iar altii isi doresc din tot sufletul si nu au cum. Asta-mi pare rau.
      Si nu pot decat sa va felicit pentru gradinuta din balcon :)

      Ștergere
  16. Ei bine, dacă vrei să-ţi răspund, uite' ţi zâc aşe. Da, io ştiu mai bine, pentru că am început să merg în ghetele lui Adam la 4 sau 5 ani, pentru a deveni... soţ şi tată.
    Pe strada Păcii nr.2, unde stăteau bunicii mei, aveam mulţi prieteni cu care mă jucam. Mai veneau şi de pe uliţele adiacente. Însă dintre toţi, era o fetiţă care avea... aşa ceva nu ştiu cum... care mă atrăgea. În termeni actuali ar fi ca o îndrăgosteală. Am uitat cum o chema pe prima mea iubire, că trecură 50 de ani de-atunci, însă io n-am văzut-o niciodată' n 3 ani decât într-o fustiţă roşie şi desculţă. Doar iarna îşi mai trăgea nişte tuzluci. Ei, şi dacă ne iubeam, trebuia să ne şi căsătorim, pentru ca _ copiii noştri deja născuţi, băieţelul Martinel (urs galben de pluş) şi Sefora, (păpuşă chioară din cârpă) să aibă părinţi. Însă ea, "mama" lor, îmi spuse într-un moment foarte romantic de pe o cracă a nucului în care ne căţărasem, că mă ibeşte dar nu mă poate lua pentru că eu sunt un băiat de la oraş. Am rămas mut, că nu înţelegeam ce înseamnă asta. Şi m-a lămurit: adică io nu eram ca ei, pentru că mă jucam doar în sandale de oraş !
    Am stat io după masă în curte, aşa... ca în transă, tot gândindu-mă cum să fac ca să nu mai fiu "copil de oraş"... adică un fel de boier... adică ceva care ar fi foarte jenant, ruşinos... o mare umilinţă. Iar noaptea am visat ceva...
    A doua zi, aveam totul pregătit. Îmi rupsei o sanda, cu un cuţit, motivându-i bunicei mele că mi-a ros-o Ursei, câinele. Deci nu mai puteam juca cu copiii care trebuiau să vină ca să ducem vacile la păscut decât într-o sanda. Cum aşa ceva nu se putea... am plecat normal, fără încălţări. Iar când mă văzu prinţesa roşie aşa, îmi şi sări de gât şi mă sărută (pe obraz). Iar apoi, ne căsătorirăm în iaz.

    Am serviciu în Bucharest, într-un spital mare dar n-am maşină pentru făcut naveta. Iar în privinţa facturilor mă descurc. Nu sunt scumpe, pentru că fac multe economii la aproape tot: curent, mâncare şi alte "distracţii". Lucrând ca bugetar, la stat, mă' nţelegi. Iar ca să mai dau şi-un puşcoi de bani pe nişte tenişi... aş fi total crazy. Merg în şlapii mei cumpăraţi acum 3 ani de la mare.
    Sunt un om singur, care mă mulţumesc cu puţin. Din octombrie 2008, după ce mama a plecat la Dumnezeu, am renunţat şi la telefonuil mobil !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte frumos ati scris, foarte frumoasa povestea cu fetita in fustita rosie:). Asa-i de frumoasa copilaria, in special cea petrecuta la tara. Iar locul ales pentru casatorie...chiar frumos :). Imi doream o continuare a povestirii. Foarte frumos scris.

      ( Lucian mereu imi zice ca-s repezita, spun trei vorbe si am pretentia de la el sa inteleaga o intreaga poveste. Asa am facut si acum. Am vrut sa spun altceva.
      Cunosc persoane, care-s pensionate, in putere, care si-au luat o casuta la tara si o bucatica de pamant si stau acolo numai vara, iarna se intorc in oras. Dar cresc pasari (primavara iau pui, toamna ii baga la congelator), cresc legume, toamna fac conserve si se intretin si pe ei si pe copiii lor. Ei sunt pentru mine un exemplu.
      Pe de alta parte, cunosc alte persoane, la fel de pensionate si-n putere, care au si norocul unei casute mostenite la tara, pe care au lasat-o in paragina, dar cu toate astea stau in oras si se vaita ca-i viata grea. Si cunosc si alte persoane, care tanjesc dupa o viata la tara, dar din pacate, din varii motive, sunt blocati in oras.
      Asta am vrut sa spun de fapt :). Evident, a iesit altceva.

      Ștergere
  17. Iuliana dragă (să mă ierte dl. Lucian ca încep aşa), puteai să nu spui nimic, că eu tot aş fi înţeles. Am simţit io că noi suntem pe aceeaşi "lungime de undă" - prin earthing şi tocma' d-asta m-am lăsat dus de val de mi-am depănat această amintire minunată din copilărie. Că da, eu am trăit acolo aproape ca Nică Creangă. Am fost şi "La cireşe" - cele ale vecinilor erau întotdeauna mai dulci, că erau "muncite" prin sărirea unui gard, momirea câinelui de pază, julirea călcâielor de scoarţa pomului şi furatul fructelor la repezeală. Nu prea îmi venea să iau cireşe din propria ogradă, că bunică' mea ca să nu le mănânc aşa, nespălate, mă speria că le numără câte sunt în pom... Apoi fui şi "La scăldat" la iaz, unde-mi fură proprietara fustiţei roşii hăinuţele... Am avut şi "Pupăză în tei", însă capre râioase n-am avut. Am avut-o doar pe Margareta, o vacă albă şi bună, care-mi dădea lapte în fiecare dimineaţă. O mulgea mama mare, că mie îmi era frică de ea (de vacă, nu de bunică). Încercasem şi io să strâng acolo... la uger, cum văzui că făcea ea, însă deodată îmi trase Margareta o coadă peste ochi de văzui stele verzi şi de toate culorile universului. Dar când o duceam la păscut, împreună cu alte colege de-ale ei pe un imaş de lângă pădure, era tare cuminte. Şi-n timp ce ele păpau iarba proaspătă, noi copiii ne jucam de-a indienii. Mâncam şi noi de prânz ce ne dădură de-acasă, din traiste, iar apoi... după 14 ~ ştiau doamnele vaci când era ora, că mugeau într-un anumit fel, o luau singure spre casele lor, că ştia fiecare unde le e grajdul, dădeau cu botul şi deschideau portiţa.
    Mai puţin plăcut era când mă duceam în cuibar, să iau oo de la găini. Nu că mă cam speriam când dădeau din aripi când le luam ouăle calde de sub ele, însă simţeam aşa... cam naşpa să simt cum îmi intră găinaţurile reci printre degetele de la picioare. Balega de vacă avea cu totul altă consistenţă şi era caldă...
    Or în Bucureşti n-aveam să calc desculţ prin balegi, ci prin cioburi şi pete de benzină :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte frumos scrieti si povestiti, aveti si ce, asa o copilarie frumoasa, dar aveti si talent :)

      Ștergere
  18. Chestia e că io io, aşa mai ţărăneşte, nu "Eu", orăşeneşte... deci io sunt aşa... un om romantic - o specie pe cale de dispariţie în ziua de azi, unfortunately. Am rămas ancorat în trecut. Pentru mine, tot ce este vechi, e mai bun şi mai frumos devât ceea ce e nou. Îmi plac lucrurile vechi, coclite, arămii... îngălbenite... obiectele' mpăienjenite... Prefer o Pobeda în locul unui Lamborghini şi o locomotivă cu aburi (şi tender) în locul uneia electrice. Îmi place foarte mult populaţia Amish.
    Şi întrucât asfalturile capitalei şi clădirile de sticlă nu-mi prea intră-n suflet, prefer să fac "Earthing", mergând 👣 cam 90% din an ~ http://www.universulsacru.ro/impamantarea/cercetari.html

    Iar mai "nou", sunt membru în S.B.L. (Society for Barefoot Living), o organizaţie internaţională ~ http://www.barefooters.org/

    Iar cuvinte ca "scrieţi" sau "povestiţi", le iau aşa... la plural, că suntem 2: eu şi cu eul meu "alter ego".

    Mulţumesc mult Iuliana, pentru înţelegere.
    Sărut mâna

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie imi plac lucrurile vechi, ma bucur mult cand gasesc cate ceva.
      Eu multumesc :)

      Ștergere
  19. Îmi pare rău că acest site nu recunoaşte unele semne grafice (ca la "facebook"), iar link-urile nu apar normal ca să se deschidă. Dar din tot ce-am comentat până acum, aş vrea să se înţeleagă că eu sunt orăşean, născut la oraş, făcut şcoala, liceul şi facultatea aici, muncesc de 27 de ani aici, însă nu-mi place deloc această viaţă, cu aceşti oameni zbuciumaţi, grăbiţi, urâţi, încrezuţi şi... bolnavi. Prefer pământ în loc de gresie şi mersul pe jos în locul maşinilor. Nu-mi place comoditatea şi munca la calculator. Ceea ce fac acum, fac de-acasă, că mai sunt în concediu de odihnă până la 1 iulie. Iar la serviciu, trebuie să lucrez tot pe un calculator, pe un program imbecil. Însă... cu picioarele goale sub birou. Deşi ar trebui să port nişte saboţi albi, "de firmă", care face parte din ţinută. Dar pe care-i urăsc de moarte, simt că mă sufoc în ei, put ca nişte sconcşi leşinaţi.
    În fine, trebuie să suport acest chin 7 ore pe zi, inclusiv sâmbetele. Iar sporul de toxicitate, îl "iau" ca un spor pentru a purta aceşti papuci "moderni" !
    Mi-ar fi plăcut să muncesc undeva, unde să nu fie necesară încălţămintea. Aş fi lucrat aşa, cu plăcere, tot timpul anului...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact asta s-a inteles :). Ca faci parte din acea categorie mica de tarani ( in sensul bun si adevarat al cuvantului) captiv in trup si viata de orasean.

      Ștergere
  20. Doamnă Iuliana,

    Am re-re-recitit toată postarea ta... şi-am rumegat-o... şi vreau să-ţi spun că vorba aia antică şi de demult conform căreia "Cine se aseamănă se adună" este foarte adevărată.
    S-o iau pe' ndelete < bunica mea m-a învăţat să scriu cu apostrofuri, iar şcoala cu liniuţe de unire >

    1) Nici mie nu-mi place să scriu emaill-uri, cu @. Trimit d' astea că am calculator, cu Yahoo sau Aol. Pentru serviciu sau prieteni, mai ales... friends. Dar altfel, încă mai am câteva cunoştinţe în ţară, care n-au Windows şi ca atare le trimit scrisori, scrise de mână, apoi duse la poştă, cu timbre lipite cu limba de plic şi băgate în cutia poştală. Mai ales de Paşte, Crăciun sau anul nou.

    2) Nici io nu merg la supermarketuri, cu' mpinge coşu' pe roţi (prefer coşul de mână, că n-am prea mult ce cumpăra). Recunosc, am fost de câteva ori la Cora sau Carrefour (altele nu cunosc), însă pentru a-mi cumpăra un scaun rotitor pt. birou, un televizor, o maşină de spălat şi-o bicicletă. Ultima dată a fost în 2010 când mi-am luat de la Cora un capac de wc. Prea multă lume (simandicoasă şi snoabă), prea mari cozi la casă, prea... prea nu !

    3) Moda? Ce-i aia? Nu-i neam cu mine, deci ce să-mi placă? Merg aşa cum îmi place mie, cum mă simt bine, lejer. Pentru mine, nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-i sănătos. Dacă adidaşii sunt frumoşi şi sănătoşi... atunci eu sunt Dina. Sunt un om care-mi place libertatea şi nu mă las înrobit de ceea ce-mi "cere" doamna Modă.

    4) Nu sunt în armată ca să primesc ordine de la nimeni. Dacă-i sarcină de serviciu, e una. Dar altcineva nu mă comandă pe mine. Decât eul meu sau... Dumnezeu !

    5) Despre bani... da, muncesc pentru ei. Mi-a dispărut demult ideea de a munci de plăcere. Mai ales de când "criza" mi-a luat 25% din salariu. Asta pentru serviciu. Dar dacă am ceva de muncit la grădină sau în seră, asta o fac numai din plăcere. Cum de altfel, dacă am de făcut ceva artistic, o pictură, sculptură, nişte poze cu natură sau un mic concert de pian, atunci nu mă gândesc deloc la bani. Ţi-am spus, ştiu să fac economii la toate, atât cât să mă mulţumesc cu cei 1500 cât îmi dă bankomatul lunar, din care să-mi plătesc dările către stat, dar să pun şi ceva ca "bani albi pentru zile negre" şi... ca să ajut şi nişte oameni foarte săraci.

    6) Nu mă interesează politica, nu citesc ziare, iar la tembelizor nu urmăresc ştirile. Mă uit numai la Discovery, National geographic, Animal planet, Diva, MGM şi alte câteva, fără mahalagisme şi publicităţi stupide la răzătoare, ape, iaurturi şi telefoane.

    7) Nu mănânc la pizza Hut, McDonald sau la restaurante. Prefer la cele de autoservire (cu împinge tava) sau cu ceea ce ştiu să gătesc. Că ştiu, că m-a învăţat mama ! ~ Mâncarea gătită în casă are un gust aparte, special, pentru că este preparată cu suflet. Cea din oraş e făcută la comandă, pe bandă rulantă. Deci fadă. Şi scumpă.

    Ar mai fi şi alte puncte, însă mă opresc aici. Viaţa de oraş, ca şi moda sau banii a reuşit să mă înrobească. Nu m-am lăsat dus de valul modernismului. Aşa cum "Apa trece, pietrele rămân", eu sunt un... bolovan. Eu sunt EU ! Sunt un desculţ, pentru că aşa îmi place mie. Cin' mă place, bine, cine nu... ura şi la gară !
    Viaţa-i tare scurtă. De ce să mi-o mai complic şi cu alte prostii ?!?

    RăspundețiȘtergere
  21. ERATĂ:
    _______

    În ultimul paragraf, pe rândul întâi, se va citi corect: "Viaţa de oraş, ca şi moda sau banii nu a reuşit să mă înrobească". Îmi cer scuze !

    Dinu.

    RăspundețiȘtergere
  22. Aceasta este a doua postare gasita pe un blog vare-mi zguduie felul de a gandi. Multumesc, mi-ati deschis ochii :), de frica sa nu stergeti postarea am salvat-o intr-un word, pentru aceasta propozitie "rostul unei mutari la tara nu este sa-ti vina mai multe facturi, ci sa traiesti mai simplu si sa fii cat mai independent", multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  23. Draga doamna, in legatura cu, comentariul meu referitor la apa de fantana si pericolele poluarii acesteia cu microorganisme de la fosele septice ale vecinilor. Drept sa va spun, nu ma mira ca, nu ati publicat comentariul meu, la urma-urmei e periculos ideeilor pe care vreti sa le implementati. Ma intreb, daca locuiti intr-adevar intr-o localitate si beti apa din fantana cum exista la tara si va prieste. Cel mai probabil ca nu, beti aceeasi apa de robinet. Ar trebui sa fiti mai responsabila cand faceti publicitate unui anume mod de viata, dar probabil ca, pentru dumneavoastra nu conteaza bolile transmise in acest mod si nici intoxicatia cu ingrasaminte chimice, indiferent de consecintele asupra oamenilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga domnule curajos protejat de anonimitate,

      In primul rand nu stiu despre ce comentariu vorbiti. Am cautat si in spam, nu e, asa ca nu am nici cea mai vaga idee. Se mai intampla ca unele comentarii sa nu apara, mi se intampla si mie.
      In al doilea rand, NU FAC PUBLICITATE nici unui mod de viata. Aceasta este viata pe care am ales-o eu si nu-mi permit sa dau sfaturi nimanui.
      In al treilea rand, cei cu teoriile conspiratiei in cap nu fac parte din cercurile mele pt simplu motiv ca nu-mi plac, dar cu dvs voi face o exceptie, desi asta inseamna ca am facut o pauza fortata si evident nedorita de la munca din solar, cu toate ca sunt in mare intarziere.
      In al patrulea rand, asa cum am scris si am pozat si au scris si altii despre noi sau ne-au filmat, da, locuim la sat, bem apa din fantana si suntem sanatosi. La noi nu a ajuns nici o companie de apa inca, dar de vor ajunge, va fi paguba lor. Eu nu voi baga apa de la ei. Si nu ma pot abtine sa nu intreb: daca nu intelegeti niste lucruri, de ce nu aveti decenta sa taceti?
      Si in ultimul rand, cum va permiteti sa vorbiti de responsabilitate, cand dvs nu v-o asumati, ramanand anonim?

      Ștergere
    2. Draga dle ...anonim...deja sunteti paranoic.

      Ștergere
  24. BRAVO! Încă nişte tineri cu aceleaşi principii sănătoase ca şi ale mele. De 4 ani am lăsat oraşul, fără resentimente şi am plecat departe, la 250 km. La ţară. Într-o casă bătrânească, de pământ, veche de 80 ani. De la balconul de 4 mp şi 2 ghivece prăpădite, de la 60 mp în care ne învârteam ca papagalii în colivie...am ajuns la 3 000 mp, cu picioarele pe pământ. Îmi pare rău că nu am făcut pasul mai devreme. Acum putem spune că avem bucata noastră de Românie. Dacă vine vre-un cutremur mare (care va veni)....sigur voi avea unde pune capul. Pe când în oraş....dacă eşti în spaţiu, în spaţiu rămâi. Nu suntem bogaţi dar ne-am rupt de sistem. Nu avem credite la bănci dar avem din ce trăi. Dacă asta nu e fericire...atunci, ce e fericirea? În privinţa comentariilor răutăcioase, suntem obişnuiţi. Mulţi spun că ne plafonă. E o prostie. A scăpa din lanţuri şi a trăi independent, a te bucura de fiecare zi ce îţi aduce noi şi noi provocări, nu e plafonare. E demnitate umană. E normal ca atunci când urci pe brânci iar toţi cei din jur să coboare în fugă...să fii privit ca un ciudat. Dar aşa au fost întotdeauna oamenii realizaţi. Pentru cei mediocri...eşti un ciudat. Lumea are tendinţa de a merge cu turma, cum se spune. A ieşi din rând, şi a face ce vrei tu....asta e cheia vieţii. Nu suntem maşini, suntem oameni. Avem cel mai complex creier dintre toate vieţuitoarele. Suntem liberi să gândim cum vrem şi să trăim aşa cum vrem. Cine nu face faţă...e învins de sistem. Mai bine să fiu lup în codrul meu decât oaie în stâna altuia. Mult succes şi tot înainte.

    RăspundețiȘtergere
  25. Iuliana,fiti voi periculosi si sanatosi.Ceilalti (precum si dnul anonim paranoic) o sa ne umple noua salile de asteptare ale cabinetelor si conturile companiilor farmaceutice....din pacate!

    RăspundețiȘtergere