Din cate stiu, mustarul pentru salate a aparut recent la noi si inca nu-i foarte "asimilat" de multi, fiind confundat cu mustarul pasta nelipsit de pe mesele romanilor.
Ceea ce nu e chiar bine pentru ca se rateaza o ocazie foarte buna pentru a hrani organismul cu multe vitamine, unde mai pui ca se rateaza si un gust absolut fabulos.
Personal a inceput sa-mi placa atat de mult incat l-as manca singur in salata, dar ca si la rosii cand e musai sa amesteci mai multe soiuri pentru un gust desavarsit, la fel si la salatele de verdeturi e musai sa amesteci mai multe verzituri de neamuri diferite.
Dar sa revenim la modul in care l-am cultivat.
Mustarul este o planta putin pretentioasa si creste foarte bine in conditii de temperaturi mai reci. Este sensibil la apa multa, acesta reusind sa-l omoare foarte rapid. Ii place pamantul reavan si am observat ca se dezvolta mai bine fiind udat de jos (prin picurare) decat prin stropire directa.
Dar se descurca foarte bine si cu stropirea directa, noi asa il udam fiind plantat numai pe razoare, peste iarna noi desfiintam instalatiile de picurare.
Semintele le semanam toamna tarziu sau primavara devreme, germinarea are loc cam in 7 zile, apoi incepe cresterea destul de rapida a rasadului. Am semanat anul asta prin august niste mustar, dar n-a germinat deloc.
Dupa ce rasadul este destul de mare, adica atunci cand are patru frunze adevarate, urmeaza plantarea definitiva.
Va urma natural, ca la orice planta, perioada de stagnare specifica, apoi mustarul nazdravan isi da seama ca ii place noua casa si ii este mult mai bine singur decat inghesuit si-si da drumul la crestere destul de rapid.
Lucrarile pe care le-am aplicat au fost de udare, plivire si spart crusta de la suprafata pamantului.
Ii place soarele si lumina in exces si, asa cum am mai spus, temperaturile mai mici.
Mustar iesit in cultura de spanac |
Mustar in cultura de rucola |
Rezista peste iarna in solar la geruri mai blande, noi il acoperim cu agril cu folie dubla sau tripla in noptile geroase.
Sunt multe soiuri de mustar, care mai de care mai frumoase, mai interesante si mai gustoase.
Cu cat planta creste mai mare, iar frunzele sunt mai mai mature, mai ingrosate, cu atat gustul ii este mai bun si mai accentuat.
Cel rosu are un gust picant ca de hrean (el este preferatul meu), cele verzi au un gust dulce-picant (preferatele lui Lucian) si completeaza salatele de verdeturi in cel mai bun mod cu putinta.
La final, recapitulam:
- este o planta destul de usor de cultivat si ingrijit,
- are o crestere destul de rapida, daca ii oferi conditiile necesare cresterii
- recoltarea se face esalonat, avand grija sa nu ii rupi "inima"; in felul asta planta este stimulata sa produca alte frunze
- mustarul este folosit si pe post de ingrasamant verde, imbogatind si ajutand pamantul pentru culturile viitoare
Asadar, nu ar trebui sa lipseasca din meniuri, gradini si solarii :).
dar de unde se iau semintele? si daca n-am solar, am vreo sansa sa-l vad crescandu-mi toamna in gradina? cand ar trebui sa-l seman?
RăspundețiȘtergereeu le iau de la semintelegumeflori.ro ca au seminte certificate, dar au si din cele traditionale. sunt ok ca si magazin online si nu am avut probleme cu semintele.
Ștergerept gradina semanat la inceput de septembrie si udat bine pamantul pana germineaza, apoi avut grija sa nu se usuce, sa fie reavan.
ai toate sansele sa mananci, creste f bine si rezista pana la un ger mai aspru.
Multumesc!
ȘtergereBuna ziua. Multumesc pentru informatii. Daca nu deranjez prea tare as vrea sa te intreb cateva lucruri, in ce culturi merge asociat, cu cine se impaca sau cu cine nu este compatibil. O zi buna cu spor si rezultate bune va doresc.
RăspundețiȘtergereBuna ziua. Eu l-am cultivat intercalat si la distanta cu salata, mangold, ceapa verde, rucola.
ȘtergereA iesit de nebun in usturoi si-n spanac, au mers de minune impreuna, dar in momentul in care a crescut peste cele doua le-a cam sufocat. Mustarul a crescut mare, usturoiul si spanacul au ramas mici.
Agreaza cam toate verdeturile de toamna/primavara cu conditia sa se respecte o distanta la plantare de minim 15 cm intre plante.
Toate cele bune!
La primavara, nu mai ratez sa seman niste seminte de mustar.Deja mi-ati starnit curiozitatea destul de grav in privinta gustului :) .Din cate am inteles se poate folosi si ca pat verde de iarna, asta impotriva ploilor care intaresc pamantul neacoperit din toamna pana in primavara.numai bine,
RăspundețiȘtergereEu zic ca o data incercat, nu va mai lipsi din gradina. Incercati in primavara, gustati, apoi vorbim :).
ȘtergereNumai bine,