Aseara cerul a fost rosu

Nu l-am putut fotografia. Ceea ce mi s-a desfasurat in fata ochilor m-a impresionat pana la micire.
Mai intai aerul si cerul au fost galbene, apoi portocalii, transformandu-se la final intr-un rosu aprig, manios si dureros. Nici n-am iesit afara, am stat in casa la fereastra uitandu-ma la acea culoare impresionanta.
As vrea sa scriu despre mai multe lucruri, dar nu pot.
As vrea sa pot zambi, vazand (in sfarsit!) umanitatea, solidaritatea, legaturile care s-au format, oamenii frumosi si tacuti care nu s-au vazut pana acum. Dar imi vine sa plang.
As vrea sa rad, vazand imbecilitatea si cretinismul unora. Dar imi vine sa urlu.
Asa ca am sa tac. Poate pentru moment, poate pentru totdeauna.
Totusi, multe intrebari imi vin in cap, una din ele fiind aproape hipnotica: de ce?
Aseara cerul a fost rosu aratandu-ne, in felul lui, furia. Si poate ceea ce ar trebui sa facem pe mai departe.

sursa google

Aseara cerul a fost rosu. Nimic nu mai este ca inainte. Nu mai poate fi.

( Desi sper sa nu am asemenea specimene care ma citesc, ma vad nevoita sa fac o mica precizare. Atat eu, cat si familia mea, suntem rockeri. Rock-ul este muzica pe care o simtim, este stilul nostru de viata.
Asadar, NU voi da drumul comentariilor idioate referitoare la aceasta muzica, nu va obositi sa le scrieti. Dati un simplu unfollow. Asa e mai bine pentru toti.)