Trei ani

Oare ce-ai putea sa faci intr-o zi de duminica de august cand reminiscente din trecut te trezesc brusc la sase fara un pic dimineata cu senzatia ca e luni si ai intarziat?

Ai putea sa faci mai multe chestii, inclusiv sa te culci la loc, dar tinand cont ca am intrat in august, ultima luna de vara, ca toamna e pe undeva pe aproape, ca locuiesti la tara...ei bine, iti bei cafeaua si iesi afara la treaba.
Te asteapta soarele printre copaci si roua din iarba, te asteapta pasari si animale infometate sa le dai sa manance, te asteapta plantele, te asteapta, cuminti si rabdatoare, borcanele abia cumparate.
Asa ca treci la treaba pana nu da caldura aia mare.

Curtea noastra nu a fost niciodata si nici nu cred ca va fi una ordonata si extrem de curata. Multe pasari si animale merg libere pe acolo si se vede. Dar asta e alegerea noastra, pur si simplu nu suportam sa le vedem inchise undeva. Si ele, ca si noi, au dreptul la un spatiu mare.
Peste toate astea, acum la noi e santier. Lucian construieste in pauzele de la ingrijit plante, pregatit si livrat comenzi, un chiosc, sa-i zic. Un loc acoperit in care sa ne bem dimineata cafeaua si in care sa mai stam la o vorba seara tarziu. Sau sa ne asezam musafirii la umbra. Sau sa fumez atunci cand ploua sau ninge. Ma rog, un chiosc.

Ne doream de mult asa ceva si uite ca i-a venit timpul.
Si cum tot ce e nou in curte starneste o mare curiozitate, evident ca barnele de lemn, scandurile, tevile si sculele lui Lucian sunt punctul de atractie a animalelor, matoancelor in special.
Toata lumea le vrea si le revendica.

Si-n timp ce Lucian isi vedea de chioscul lui,  eu m-am apucat de cules multe legume si plante aromatice.

Dupa cules am pus aromaticele in buchetele la uscat si am trecut la spalat, tocat, fiert, conservat legume.
Iar timpul a trecut pe nesimtite, extrem de repede si am vazut cum soarele incepe si apune.

In zgomotele specifice curtii, in zgomotele incete pe care le facea Lucian cand lucra lemnul, in linistea serii am realizat brusc ca suntem in august si-n iulie s-au implinit trei ani de cand ne-am mutat aici, trei ani de cand ne-am schimbat radical viata.
Am aruncat o privire pe geamul de la bucatarie si m-am uitat la Lucian cum lucra la lemn si m-am gandit cat de multe a invatat de cand suntem aici si cate lucruri noi pentru el a facut.
Apoi mi-am aruncat privirea in curte unde gaini, rate, pisici mari si mici, caini mari si mici se jucau sau stateau pe iarba din curte.

Mi-am reintors privirea in bucatarie si m-am uitat lung la borcanele fierbinti inca...

si am realizat cat de mult ne-am schimbat. Cat de multe am invatat de cand suntem aici, cate lucruri noi am inceput si am reusit sa le ducem la final, cat de mult am invatat sa ne bazam doar pe noi.

Trei ani si parca-s o viata, dar cu toate astea parca au trecut ca trei zile.
Trei ani in care am invatat sa-mi pun ordine in viata, in care mi-am schimbat radical prioritatile, in care am invatat ca linistea interioara e mult mai pretioasa decat banii si alte lucruri materiale.
Trei ani in care Adi, copilul meu bun, a crescut si s-a inaltat, lasandu-ma undeva in urma, cam pe la umarul lui.
Trei ani in care am invatat ce inseamna dragostea neconditionata a unui animal, in care am invatat sa iubesc si sa dau atentie tuturor animalelor azi, pentru ca maine poate fi prea tarziu.

Trei ani in care am invatat ce realizare mare inseamna sa ai in farfurie ceea ce tu stii de la samanta.

Trei ani in care am invatat ca nu trebuie sa fiu pe placul nimanui si ca nu trebuie sa fac lucruri care sunt pe placul altora, ci lucruri care sunt corecte si cinstite.
Trei ani in care am invatat ca in viata ai o multime de alegeri de facut, iar alegerile acelea, desi sunt numai si numai ale tale, pot sa afecteze radical si ireversibil lumea din jurul tau.

 Trei ani trecuti ca trei zile si traiti ca treizeci. Si suntem inca la inceput :).