luni, 31 august 2015

Noi si ale noastre

Vad ca nu se duce caldura asta nesuferita... O vreau plecata de tot, a facut numai rau.
Bine, sunt si in faza in care imi doresc iarna, zapada, soba arzand, iar eu asezata in motul patului cu o carte in mana.  Mi-e dor sa citesc. N-am mai avut timp de asa ceva de cand am intrat in sezon, totul a mers ( inca merge) pe repede-inainte.
Probabil ca la iarna ii voi duce dorul, dar acum m-a asfixiat de tot. Si nu numai pe mine.
Cu toate astea, sunt semne de toamna. Copacii sunt primii care dau de veste, curtea si gradina sunt nou imbracate in frunze galbene.


Legumele se descurca si ele cum pot printre valuri de caldura, paienjeni si omizi.
Anul asta m-au zapacit vinetele. Au aparut in locuri in care nu le-am cultivat niciodata. Nu stiu care e fenomenul, cum au aparut acolo, cert e ca-s multe aparute de capul lor. Pe unele le-am lasat, iar acum incep sa fructifice.
Ce-mi place la vinete e ca nu sunt foarte afectate de caldura. Cat ar fi de cald, ele merg mai departe.



Ce a mai aparut spontan au fost rosiile salbatice cultivate anul trecut. Le-am lasat si pe ele, desi unele au aparut exact unde nu trebuie si deranjeaza cu tepii lor.


In solar, pe etajele superioare au aparut niste gogonele care ma sperie. Sunt uriase. In special la firele care nu au fructificat foarte bine pe etajele inferioare.

Si din cherry-uri si-au mai revenit, vedem ce ramane dupa zilele astea de canicula.


Ardeii capia si gogosarii se inrosesc pe zi ce trece, atragandu-mi atentia ca mai am inca multa treaba, ca sunt in plin sezon de pus conserve.


Capitolul ardei iuti e cam incheiat la noi. Mai sunt plante care inca o mai duc, dar marea majoritate a cedat. Cu toate astea, au fructificat bine. Am cules ardeii si am mai facut o tura de dulceata, am bagat si la otet, am pus multi la uscat.


Mai am cateva plante de Habanero care-s inca vivante, dar se lasa asteptate. Abia astept sa-i gust!


In gradina, dovleceilor le-a prins bine perioada mai racoroasa.


La fel patisonilor si dovleceilor spaghetti.


Porumbul se maturizeaza, sfecla, telina, prazul cresc si ele, verzei nu-i prea merge bine.



Lucian a scos o parte din culturile de vara care si-au incheiat activitatea si pregateste terenul pentru cele de toamna: salatele de tot felul, spanac, ceapa, usturoi, ridichi etc.


Ca tot a venit vorba de Lucian, a ridicat chioscul si l-a acoperit.


Nu-i inca terminat, mai are de pus cateva foi de tabla, plus podeaua, plus altele care or sa mai fie pe acolo, dar noi am inceput sa-l populam seara si-i tare placut.

Pasarile si animalele sunt bine cu toatele. Puii de tot felul au crescut si umplu curtea, gradina, chioscul si creierul meu asa cum stiu ei mai bine.







Uite ca se duse si vara asta si in curand una lume incepe liceul. Ce-i haios e ca alta lume inca nu-si vine a crede ca are copiloi asa de mare.
Desi avem emotii cu totii, stim ca totul va fi bine.



6 comentarii:

  1. Cine a rontait frunzele gogosarilor?
    Anul asta la noi e jale cu ardeii, nu am avut suficienta apa si toti is patati si ridati.
    Chioscul arata super, imi place la nebunie lemnul brut, cu noduri. Felicitari lui Lucian pentru veleitatile de arhitect si bafta lui Adi la liceu! Si tie, evident, numai de bine! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da` eu stiu cine le-o fi rontait?
      Am avut si eu probleme cu ardeii, apoi a urmat o perioada in care a fost bine, drept rezultat ce am cules pana acum.
      De acum om vedea ce o mai fi, ca scarbosenia aia de tuta absoluta a atacat tot. E invazie.
      Multumesc mult, toate cele bune si voua :)

      Ștergere