Prin curte se plimba gaini multumite, cantand incetisor, closti mandre si-nfoiate cu pui piuitori in jurul lor, matoance care topaie de zici ca-s atinse de streche si caini jucausi si impiedicati. Ratele profita de vremea rece ca sa mai faca o baie in apa proaspat pusa in ligheane.
Vin dinspre gradina si-n intampinare imi vine un ratoi in fuga, ceea ce ma face sa fiu atenta la comportamentul lui. Nu stiu cu ce le-am gresit, dar de la un timp cand ma vad, ma sasaie amenintator.
Ma linistesc atunci cand vad motivul pentru care alerga disperat: are atasati de coada doi catei - al mare maro, care e tare neastamparat si si-a castigat rapid rolul de lider si aia neagra, miniatura lui Mairon, dracoasa de nu se poate.
Il scap pe ratoi de zanatici si drept multumire imi iau iar sasaieli amenintoare. Il ignor si plec, dar ii spun printre dinti ca data viitoare il las sa faca vreo doua ture de curte cu pitocii atasati de mandra-i coada, macar sa invete sa aprecieze ajutorul dat.
Caldura din ultimul timp a reusit sa dea peste cap toate plantele. Rosiile se indreapta rapid de final, dovleceii avorteaza la greu sau li se strica fructele in vrej, varza a ramas in stadiul de salata infoiata, telina e stagnata.
Vinetele si ardeii insa merg nesperat de bine. Am urmat sfatul celor care mi-au scris pe blog si am udat ardeii din belsug. Rezultatul a fost ca fructele atinse de lipsa de calciu s-au redus considerabil.
Revelatia verii au fost castravetii in saramura acriti rapid la soare. Am "tocat" impreuna cu Adi cateva borcane bune.
Recoltam si conservam, ne pregatim de iarna asa cum stim mai bine.
De fapt, incepe sa mi se cam acreasca de facut conserve, dar nu am de ales. Nu am de gand sa irosesc nici o leguma in van.
Doua zile mi-au pulsat mainile si am stranutat ca o matoanca alergica, dar mandra mi-s ca am reusit sa fac prima tura de dulceata de ardei iuti, mai ales ca l-am facut pe Adi fericit. Ii ducea dorul si mi-e tare drag cand il vad ca o savureaza. Acum am de asteptat sa se mai coaca o alta tura de ardei, ceea ce e bine, chiar am nevoie de o pauza sa uit usturimile lor.
Chioscul de va povesteam intr-o postare mai veche, a crescut si s-a inaltat, in curand urmeaza acoperisul. Mai e de lucru la el, Lucian are ganduri mari de aranjat inauntru.
Dar asa cum e el in stadiul asta, deja a devenit locul preferat al nostru: matoance, catei, pasari si oameni. Abia astept sa fie gata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu