Dora sau cum se intampla dragostea la prima vedere

Dupa o zi super incarcata si obositoare in care am cules, ambalat, impachetat intr-un ritm sustinut de teama ca ne prinde noaptea si nu vom termina comenzile pentru a doua zi, iaca veni si seara, deci timpul ca Lucian sa faca turul mini fermelor de unde ne luam branzeturile.
Asa ca se urca in masina si pleaca, iar eu intru in casa, pregatesc mesele animalelor si le linistesc foamea din burtici, pregatesc mancarea pentru noi si in timp ce-mi asteptam consortul la masa, intru sa-mi verific mail-urile si alte mesaje.
Tocmai ce incercam sa-i raspund cuiva la un mail, aud un pic de zarva afara si vocea lui Lucian in care incerca sa tempereze cainocii bucurosi ca-l vad. Nu am luat in seama, dar el intra in casa, ma striga, intorc capul spre el si-l vad cu un ghemotoc negru in brate. Instantaneu m-a dus gandul la un catel. N-apuc sa-l intreb ce s-a intamplat cand aud un behait subtire si speriat. Nu stiu cand am ajuns langa el si am luat micul animalut in brate umplandu-l de pupaturi si dragaleli fara sa ma mai gandesc ca-l pot speria in felul asta.
Apoi el incepe si-mi povesteste ca atunci cand a plecat, era aproape sa se urce in masina, nea ciobanul a venit repede la el si i-a pus iada-n brate, spunandu-i s-o mai tinem cateva zile s-apoi s-o taiem, ca-i fatata cu betesug la un piciorus si nu prea are sanse. Dupa care a inchis poarta si a plecat, lasandu-l singur cu iada in brate.
Mai intai n-am realizat ce vrea sa spuna. Taiat? Ce? Mutra asta?!

Am strans mai tare iada in brate, i-am mai dat o tura de pupaceli si apoi am pus-o usor jos sa vedem ce are. Bietul pui, intr-adevar avea o problema cu piciorusul drept din fata de la genunchi in jos.
Bun, gandesc rapid, maine pleci in Bucuresti, asa ca eu maine voi suna la medic si ne programam poimaine la prima ora.
Dar gandul imi e intrerupt de o behaiala jalnica, urmata de alta si alta si alta.
Ma, zic cu voce tare, ori ti-e foame ori ti-e dor de mamica ta ori amandoua. Apoi, ca si cum totul s-a luminat brusc, ne intrebam unul pe altul in acelasi timp si cu acelasi ton disperat: ce mananca caprele??

Dimineata urmatoare pe la sapte fara ceva, Lucian era langa vacuta asteptand sa o mulga tanti si sa ia laptele vital Dorei. Apoi s-a postat in fata farmaciei si a asteptat farmacistele sa vina si sa deschida pravalia ca sa ne luam biberoanele pentru bebelusul nou adoptat.
A venit acasa intr-un suflet cu ele, am fiert putin lapte, l-am racit rapid si mandra in sinea mea de propria-mi constatare ca nu mi-am pierdut dexteritatea cu biberoanele, desi au trecut 15 ani de la ultima utilizare, am inceput sa hranim puiul.
La inceput a fost cam greut, dar ne-a ajutat mult foamea lui. Si cand a dat de gustul laptelui, totul a inceput sa mearga natural. E atat de scumpa cand mananca de nu pot sa povestesc :)!

Lucian a plecat, eu am sunat la medic si ne-am programat pentru a doua zi dimineata, iar pentru restul zilei nu mi-a ramas de facut decat sa am grija sa arda focul bine si sa-i fie cald la pui, plus biberoanele cu lapte caldut date din doua in doua ore.
A doua zi am fost la cabinetul veterinar unde doctorul ne-a spus ca piciorul e rupt si ca probabil va schiopata toata viata, ca in rest e foarte bine si sanatoasa, ca va trai foarte bine si asa, nu va fi foarte afectectata, dupa care ne-a dat cateva sfaturi despre alimentatie si ingrijire.
Au urmat cautari pe net, bucuria ca avem in casa o carte despre ingrijirea caprelor si cu siguranta vor mai urma alte cautari si sfaturi.
Inca suntem in faza biberonului, dar in curand vom incepe diversificarea.
O luam incetul cu incetul, pas cu pas, ca sa nu gresim cumva. Dar ne-am trasat un fel de plan. Lucian are tema pentru o camera adaptata pentru ea, va reconditiona si rearanja o camera nefolosita din cotetul ratelor. Eu am tema sa invat despre alimentatia iezilor si apoi a capritei adulte ce va deveni si amandoi trebuie sa invatam totul despre ingrijirea ei. Iar Adi are ca tema sa se joace cu ea (primul lucru cand vine de la scoala, se duce direct la ea sa vada ce face). Momentan, pentru ca pe parcurs sigur vor aparea fel si fel de provocari, noutati, schimbari de planuri.
Asta in timp ce Dora mananca din ce in ce mai bine, se simte bine, nu mai plange dupa mamica ei, se joaca si topaie peste tot atat cat o lasa piciorusul si a devenit o rasfatata. Nici n-ar avea cum sa fie altfel, caci ne-a topit pe toti trei.

De acum asteptam sa se opreasca ploaia, sa se mai zvante putin ca sa poata iesi afara la soare, sa-si cunoasca curtea, viitorii prieteni de prin ea si lumea asta mare si frumoasa in care s-a nascut :).