luni, 9 iunie 2014

Gradina la inceput de iunie. Noi experiente

Desi anul asta a inceput cam prost, ploile si inundatiile ne-au dat de furca, totusi gradina arata foarte bine.
Apa le-a facut bine plantelor, soarele inca nu e foarte puternic, asa ca plantutele care au scapat de inundatii s-au dezvoltat foarte bine, au un verde sanatos, nu-s bolnave si nici n-au daunatori ca cele din solar.

Dintr-o parcela intreaga semanata cu seminte de dovlecei, au iesit numai jumatate, cealalta jumatate a fost sub apa. Dar au flori si sper sa lege cat de curand. Saptamana trecuta am pregatit si semanat o alta parcela cu dovlecei Patison.
Spre deosebire de anul trecut cand mai spre sfarsitul lunii iunie am si mancat fasole fideluta, anul asta abia saptamana trecuta am semanat doua parcelute. Si vor mai urma altele in solar, probabil saptamana viitoare.

Am urmat sfatul prietenelor gradinarese si nu am plantat galbenelele in solar, ci afara, iar acum sunt frumoase si inflorite.



O mare parte din rosiile din gradina au gogonici, cherry-urile in primul rand, dar si restul soiurilor mari.

Kalele rosii, desi nu credeam ca vor rezista foarte bine la caldura, soiul fiind Siberian Red, soi de frig, au crescut foarte mari si ce-mi place cel mai mult e ca sub ele nu prea sunt buruieni.

Feniculul e o minune, creste intr-una ( oare cand s-o opri?) si a inceput sa formeze bulbi. Este foarte aromat, aroma lui se simte in mai toata gradina, in special seara sau dupa o ploaie.



Vedetele gradinii de anul asta presimt ca vor fi rosiile salbatice. Cresc sub forma de copacel, au foarte multi tepi pe fiecare vas al frunzei, atat pe fata cat si pe dos, dar si pe flori. Fructele vor fi inchise intr-un fel de capacel la fel de ornat cu tepi, dupa care, in momentul in care vor fi coapte, acel capacel se va deschide lasand la vedere o rosie mica de tip cherry. Abia le astept!


Gradina per ansamblu, o mini salbaticie, exact stilul meu. Treimea din stanga a gradinii nu e lucrata toata, sper ca saptamana viitoare sa terminam si acolo.
Experientele de anul asta sunt legumele si plantele aromatice la ghiveci. Cu busuiocul am dat-o in bara prima data, a doua oara a iesit si-i deja aranjat in ghivecele.

Cu cimbrul am dat-o in bara in doua dati, a treia sigur e cu noroc.
Rosiile pentru ghivece sunt tare frumusele si le merge bine.



Am mai incercat Kale verzi si rosii, merg excelent.

Oregano, putina menta, ardei iuti.


Si asa cum spuneam la ultima postare, solarul si-a schimbat aspectul, cateva sute de plantute au fost puse la loc definitiv pentru recolta din toamna.


13 comentarii:

  1. Minunat ! toate arata foarte bine :) in primele imagini ai niste rosii foarte mari, ma gandesc ca alea mai au un pic si se coc, si rosiile din ghiveci arata excelent, iar cele salbatice sunt o noutate pentru mine. Te pup, Iuliana ! Dana B.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acelea sunt un soi determinat, dar foarte productiv. Sper sa se coaca, nu mai pot, nu mai rezist dupa o rosie :)
      Cele salbatice sunt o noutate si pt mine, abia astept sa le vad cu rod.
      Pup si eu :)

      Ștergere
  2. Rosii salbatice? Cu tepi si capacel? Sunt curioasa sa ne spui cum sunt la gust... (doar oroarea mea de tepi ma impiedica sa spun acum ca vreau si eu la anu'. Dar m-ai facut tare curioasa....)

    In rest toate arata super-frumos. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nu știu când mai aveți timp să le faceți pe toate. Sunteți incredibili! Aveți ajutoare? Știu că sunt greu de găsit, dar mă gândesc că poate, totuși... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cautam ajutoare. Desi plateam peste medie, pentru noi altu`-i pretul, asa ca le-am spus sa se duca de unde au venit.
      Dar inca nu mi-am pierdut speranta ca vom gasi pe cineva corect.

      Ștergere
  4. Toată admiraţia pentru aşa realizări!
    Şi pentru rezistenţa fizică - îmi imaginez câtă muncă.
    Eu, cu toate planurile şi dorinţele mele de hărnicie, de-abia mă mai mişc după ce am săpat vinetele (3 rânduri de 7-8 metri) şi am pus câteva rânduri de fasole. Azi mă mişc cu văicăreli. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersul de robot, asa? :)
      Incearca si mulceste-le, scapi de sapat macar. Lasa, ca suntem mult in urma. In gradina nu am pus araci la toate rosiile, balatiile au invadat si locuri pe care nu le voiam invadate, in solar iar trebe copilit, mai avem o bucatica de gradina si un sfert din solar de lucrat.
      Si tot asa :)

      Ștergere
    2. Mulţumesc pentru idee. Aşa o să fac.
      Spor la treabă!

      Ștergere
  5. Buna dimineata. Indiferent de ce zici, gradina arata bine sa nu mai vorbim de solar si pana la urma mergem pe principiul "decat un pamant dezvelit mai bine acoperit cu o buruiana" daca cresc temperaturile cum e si normal ai o protectie asigurata si o rezerva de umiditate. O zi minunata plina de spor si roade frumoase. Sunr curios cum arata rosiile salbatice cand se coc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna dimineata,

      Mie imi place gradina asa cum e ea acum, o mini salbaticie. In solar se vede stilul lui Lucian - nici o frunza sa nu iasa din front, in gradina e stilul meu - gen flower power.
      Si de n-om apuca sa lucram si bucatica aia de gradina, vorba ta, lasam buruienile in voia lor acolo, asa am facut si anul trecut, pamantul trebuie sa fie acoperit.

      Ștergere
    2. O da, asta cu flower-power vs totul la dunga e si la noi. Mie imi place sa le alternez, sa le imbin, insa Edi le vrea ca pe revista, rosiile la rosii, florile la flori, toate in patratelul lor :)
      Spor la treaba dragilor, si toata admiratia pentru ce aveti acolo!

      Ștergere
    3. si eventual toate frunzele aliniate in salut regulamentar :)))
      mult spor si voua si felicitari pt munca din ferma lu` mos Ghita, rezultatele sunt admirabile.

      Ștergere