Iunie la final

Luna asta, pentru noi, a fost ciudata. Multe lucruri s-au intamplat, bune si rele, si am avut multe emotii. O luna alambicata.
Ne-am revazut prieteni dragi, dupa doi ani de la ultima vedere, veniti de peste mari si tari, am luptat (si nu-i un cuvant mare deloc!) impotriva daunatorilor din solar cu multi nervi si incrancenare, dar am reusit, ca niciodata pana acum, sa ne salvam culturile cu pierderi cat de cat mici, in plus am dat drumul la vanzare rosiilor timpurii mult mai devreme decat in anii precedenti.
Poate o mai fi experienta capatata.
Vinerea ce tocmai a trecut, pe langa emotiile asteptarii notelor de la examenul lui Adi, pe langa agitatia specifica zilei in care pregatim comenzi pentru livrarea din ziua urmatoare, ne-am trezit si cu cei de la firma de certificare la poarta. Au intrat peste tot, au controlat plante, solar, gradina, macerate, acte etc, iar la final ne-au anuntat ca am terminat perioada de conversie si am devenit producatori de legume ecologice. Mare realizare si mare bucurie!
Dupa plecarea lor, am aflat si notele lui Adi si ne-am linistit, iar pe seara am terminat si comenzile pentru a doua zi. Dupa care am picat franti, lesinati, terminati, dar multumiti.
Cam asa a fost toata luna asta. N-a fost rea deloc, numai ca a fost extrem de agitata, cu emotii multe, dar la final, cumva, lucrurile se aranjeaza bine.
Destul de stresant pentru o persoana ca mine, careia ii place sa stie cu exactitate ce va face maine, poimaine samd.
Azi m-am trezit inaintea gainilor. O fi tot un efect a ceea ce s-a intamplat, nu stiu.
Hodorogind prin bucatarie, m-au auzit matoancele si au inceput a chirai pe la usa. Le-am dat drumul inauntru, au mancat, apoi s-au culcusit prin colturi si au adormit multumite.

Incet si greu, se lumineaza de ziua si prin geamul larg deschis aud cantecul cocosilor, apoi cascatul lung si zgomotos al lui Mairon, apoi gaini si rate cum umbla prin curte.
Dupa care imi aud vecinii cum incep sa misune prin curti, pe la pasari si animale.
Ies din casa si dau cu ochii de lemne, lucru ce-mi aduce aminte ca ar trebui sa ne pregatim pentru o prima tura.

Ridic ochii si vad un cer plumburiu, in timp ce simt racoarea accentuata a diminetii.

Sper totusi sa iasa soarele azi, avem multe gogonici dornice sa se transforme in rosii gustoase.
Intru in solar si ma uit multumita la plante. Analizez frunze, flori, fructe, asa cum fac mereu. Sunt multumita pentru ca am reusit sa le legam si copilim pana sus. Acum arata bine si sunt aerisite.

Mai fac doi pasi si dau nas in nas cu un Ciuline complet adormit, care incepe si-mi povesteste ce s-a mai intamplat in noaptea ce-a trecut, dupa care, ca raspuns la alintarile mele, mi se infasoara de picioare si hotaraste sa ma insoteasca in plimbare.

Si mergem impreuna mai departe, admirand tomate, dovlecei revigorati, vinete, busuioc, praz...

Aseara, in solar fiind cu Lucian, el legand la niste rosii, iar eu incercand sa mai scap prazul de buruieni, acesta ne-a adus aminte de intamplari din copilarie.
Cum ma indemna tataie sa mananc iarna praz, iar eu nu voiam defel. Intotdeauna aveau, iar mamaie il lua dintr-o groapa special facuta, acoperita cu folie. Cum mancam, tot iarna, prune uscate sau gutui ciupite de ger, puse in geam si parfumand toata camera. Sau struguri stafiditi de ger, dar dulci si buni, anume lasati de tataie in vie.
Despre camerele din fata, cele bune, ale strabunicelor noastre, in care nu aveam voie sa intram, dar faceam tot ce ne statea in putinta sa intram si sa vedem ce-i acolo.
Bucurii de copil.

Ies din solar si intru in gradina. Am reusit si am plantat tot ce ne propusesem.

Plantele sunt inca zapacite un pic, dar ploile au venit la fix pentru ele, or sa le ajute in acomodare.

Varza de toamna e prima care si-a revenit.

Urmata de mandra telina.

Dar nici dovleceii semanati nu se lasa mai prejos si nici arpagicul pus in urma cu cateva zile.

Intre timp, Ciuline hotaraste sa  inspecteze si el gradina, dar de la inaltime, povestindu-mi pe limba lui, el stie ce.

Ma intorc cu fata spre toata gradina si vad puii iesiti la plimbare pe sub corcodusi.

Chiar! Anul asta nu avem corcoduse, desi imi facusem planuri mari cu ele. Gemul este delicios, de nectar sa nu mai zic.

E pacat si mi-e ciuda, dar pana la urma, cred ca nu le poti avea chiar pe toate.
Gandurile imi sunt intrerupte de mici zgomote. Am intaziat cu mancarea la pasari si animale, iar ele incep a vocifera.
Da, asta-i viata la tara :). Trebuie sa-mi termin plimbarea si sa ma duc la treaba.