Doua povesti cu pisici

De multa vreme nu am mai avut timp sa va mai povestesc despre animalele curtii noastre. Nici acum nu prea e timp, dar coloana mea imi spune altceva, iar eu am invatat sa o ascult.
Azi va voi povesti despre progeniturile lui Miu. Caci da, asa cum o stim cu totii, discreta si foarte rapida in rezolvarea "treburilor" pisicesti, ne-a luat-o inainte.
Dar nici Mau, fiica-sa, nu s-a lasat mai prejos si, imitand ceea ce vazu la mama-sa, ne-a cadorisit cu un pui.

Dar sa incepem povestea din momentul in care Miu avea deja puii, iar Mau a intrat in travaliu.
In ziua aia Mau s-a mutat cu totu` in cutia maica-sii in care statea cu fratii ei mai mici. Initial am tot luat-o de acolo, nu intelegeam ce are, dupa care i-am simtit la mana contractiile si mi-am dat seama ca e bortosica si trebuie sa fete. Pana atunci nu ne-am dat seama nici unul ca Mau are pui.
L-am anuntat pe Lucian de veste, care mi-a aruncat o privire plina de repros,  asa ca m-am intors cu spatele la el si mi-am vazut de pazitul pisicii.

Ce mi s-a parut cu totul si cu totul special, a fost grija lui Miu fata de Mau. O spala peste tot, se intindea langa ea si o lua in brate incercand s-o consoleze, s-o aline, apoi se ridica si iar o spala. Mi s-a parut lucrul asta absolut incredibil! Nu am crezut ca animalele pot avea atata grija, ca pot simti lucrurile astea.

Treaba hilara ( si-o sa vedeti de ce) a fost ca in acea perioada am avut problema cu spatele (care s-a acutizat atunci, a fost foarte urat), am inceput sa ma simt din ce in ce mai rau, asa ca nu am avut de ales decat sa ma intind in pat si sa zac, ametita de analgezice.

La un moment dat, stiu ca a venit Adi sa-mi spuna ca Mau fata, dar nu am fost in stare sa fac nimic. Dimineata cand m-am trezit, am vazut in cutie pe Miu, cei cinci pui ai ei, pe Mau si inca o gagalice mica si complet neagra.

Cand s-a trezit Lucian, mi-a povestit ( si asta e treaba hilara, dupa privirile pline de repros pe care mi le-a aruncat atunci cand i-am spus de Mau) ca el a ajutat-o pe Mau sa fete, ca de fapt a avut doi pui, unul avand cordonul nu stiu cum si pe care l-a nascut mort.
Din acea zi, puii au avut doua mame. Au fost crescuti toti sase la gramada, fiecare sugea unde apuca si era spalat, ingrijit, frezat de fiecare mama in parte.

Este incredibila grija lor fata de pui! In permanenta este una din ele cu ei, atunci cand o parte sunt afara si o parte in casa sau sunt amandoua cu ei afara.

Se joaca impreuna, ii pazesc, ii spala, le arata cum sa se catere in pomi, ii cheama daca se indeparteaza si-mi urla-n creieri, cerandu-mi ajutorul, daca vreunul nu raspunde la apel, facandu-ma sa incep sa-l caut si eu impreuna cu ele.

Puii...sunt absolut bezmetici, nebuni, zapaciti, iubitori si nesimtit de dulci.

Ciuline a profitat de ocazia nasterii puilor si a reusit sa fie adoptat de-a binelea de Miu si Mau, a stat cu puii si sta si acum.

Este vazut de pitoci ca un frate mai mare si chiar asa se comporta, desi cateodata le mai arde cate o labuta in mod rauvoitor.

Gogu

Ea este Gogu! Gogu, Gogut, Goguta, Gogulica. Si are o poveste speciala :).

Intr-o zi, cand treburi urgente m-au chemat in Bucuresti, primesc un telefon de la Adi in care imi spune ca a gasit un pui sub masina, ca e paralizat de picioarele din spate, ca are dureri mari, ca ii e tare mila de el si nu stie ce sa-i faca.

Nu mi-a venit a crede, am zis mai intai ca poate i se pare, dar totusi tonul lui imi spunea altceva.

Cand am ajuns acasa, am gasit puiul intr-o stare jalnica. Nu se putea misca, tremura foarte rau, ochii lui imi spuneau ca are dureri uriase, incerca sa miorlaie, dar nu mai avea glas si putere. Avea lacrimi in ochi! Prima data cand am vazut o pisica asa.

Pe moment n-am stiut ce sa-i fac altceva decat sa-i dau un praf de analgezic direct in gura. Dupa putin timp, analgezicul facandu-si efectul, matuca s-a linistit si a adormit.

A doua zi am fost la doctor, care ne-a spus initial ca nu prea are sanse. A fost muscat sau lovit de caini ( Adi imi spusese ca Miu s-a batut cu cainii, posibil atunci sa fi fost calcat de unul din ei).

Dar nu a renuntat nici el ( este acelasi doctor care ni l-a salvat pe Mairon de parvoviroza) si nici noi.

I-a facut tratament, iar Lucian a fost zi de zi la Gaesti cu Gogut la doctor.

Cu timpul a inceput sa umble, numai cu picioarele din fata functionale, cele din spate fiind inerte, numai ca au aparut escare (daca va uitati atent in poza de mai sus, o sa vedeti pe piciorul din spate escarele vindecate). Au mai fost probleme cu constipatia si cu altele de genul asta, dar s-au rezolvat.

Doctorul ne-a ajutat si de data asta, escarele acum sunt numai semne pe piciorul ei, iar Gogu este bine.

De ceva timp a inceput sa miste picioarele din spate, dar inca nu e stabila. Se poate ridica si poate pasi, numai ca ea ar vrea sa fuga si atunci piciorusele din spate nu o mai asculta.

De cateva zile am inceput sa o dau afara. Plangea foarte rau si era apatica atunci cand ramanea singura-n casa. Bucuria ei nu v-o pot descrie atunci cand am pus-o in iarba si s-a vazut libera afara pentru prima data.

Nu va pot descrie nici ingrijorarea mea atunci cand e afara. Dar nu e lasata singura niciodata, in permanenta are cate o matoanca langa ea.

De acum intra si iese cand vrea, desi atunci cand oboseste incepe si taraste picioarele. In momentul ala eu o iau in casa sa se odihneasca, dar de cele mai multe ori plange ca vrea inapoi afara.

A devenit cea mai rasfatata matoanca din casa :).

Dar si ea ne rasfata la randul ei cu pupaturi si alintaturi si mangaieri de labuta pe fata.

Caci stie ca de acum e salvata si ca totul va fi bine.