Pricopseala

Si se facea, mări, ca eram intr-o zi de vara friguroasa, in luna iulie a anului 2014. Culmea culmilor baltate, in acea zi era cald!
Nu cald sa scoti limba d-un cot, da` de un deșt tot o scoteai.
Ce pot sa fac eu acum, imi zic in gand cu voce tare, ca treaba as avea, da` nu ma lasa caldura. Da` parca nici n-as sta, ca-mi sta norocu` dup-aia, chibzuiesc adanc in fata pasarilor.
Vorbeam eu cu mine, ca poate ma mai auzea vreun pui sau rata sa-mi mai dea cate o povata, dar n-a fost chip! Si va si zic de ce. Eram in plina dupa-amiaza.
Nu v-ati prins, asa-i? Na, ca va lamuresc acu`! La tara, dupa masa de la pranz, mai tine forfota o tara, apoi liniste! Nu mai auzi om, nu mai auzi cocos, nici cainii nu mai latra. Toata lumea doarme sau numa` isi odihneste vreun ochi sau doi, dupa caz, da` sigur e o liniste de vorbesti tu cu tine in soapta.
Si numa` ce-mi vine ideea sa ma duc in fundu` gradinii la corcodusi, s-o mai strange de-o galeata si-n plus e umbra acolo.
 Nu va dati repede cu sama, ca noi mai copilarim inca! Le strangeam pentru nectar si nu pentru acreala d-aia de tuica.
Zis si facut! Ma inarmez cu curaj, tigari, galeata si cu Tonto dupa mine, ca-si traia crizele existentiale in timpul ala, imi fac avant si o iau alene spre gradina.
Nu stiti de ce curaj? Pai sa va zic! Nu stiu care-i treaba, dar parca toate urechelnitele din sat au venit la noi. Si le place foarte! Atat de tare le place ca nu vor sa mai plece. Mai mult, s-au si impuiat!
Si iar nu stiu care e treaba ca pica numa` pe mine. Si atunci incepe haiul, cum simt una pe mine incep sa dau din maini ca nebuna, in timp ce topai ca o capra bezmetica si ma invartesc ca un sfredel harnic, toate insotite de niste sunete care n-am crezut ca le pot scoate.
Intr-o zi mi-a vazut mandrul dans o vecina, a facut ochii cat roata de la caruta si a facut stanga imprejur ca o catana veche, disparand intr-o clipita. Nu stiu daca voia sa plece de acasa-n sat sau venea la mine, da` sigur se razgandise. Nici eu n-am mai strigat-o, ca eram mult prea ocupata cu aruncatul urechelnitelor, dar alta data cand ne-am vazut se uita luuuung la mine si a trecut mai departe tinand o distanta respectabila intre noi.
Dar sa revenim! Deci eram  la corcodusi intr-o liniste tihnita, tulburata din cand in cand de comentariile acide ale lui Tonto, culegeam corcodusele roscate avand in cap Du hast-ul lui Rammstein.
Cand, deodata, se aude o jelanie subtire! Ma incrunt si ma gandesc cine indrazneste asa sacrilegiu.
 Se lasa linistea, dar nu de tot, s-apoi iar se aude, mai dihai ca inainte. Niste scancete, niste oracaieli tanguitoare, care parca erau pe langa mine, parca erau mai departe.
S-atunci ma hotarasc sa caut creatura care le scotea. Ma uit pe langa gard, de-a lungul si de-a latul, ma uit prin gradina, nu prea bine ca aveam padure de mandre buruieni, pana la urma ajung si la poarta cercetand atent ulita, ba inca ma uit si prin santurile laterale ale acesteia pline de iarba si macesi.
Nimic nu gasesc! Dar uite ca nu se mai aude! Mai stau un pic uitandu-ma in gol, apoi gandesc ca ce a fost, a fost si s-a dus, asa ca ma intorc la placuta indeletnicire ce faceam.
Si iaca trece vremea, nectarul l-am gatat si ies in curte intr-o binemeritata pauza si incep a cerceta intai pasarile, apoi animalele, dupa care o iau agale spre solar.
Cand ma-ntorc, imi rotesc privirea in toata curtea si-n viteza uitaturii prind ceva ce nu era de-al casei. Imi intorc ochii mintenas si gasesc o pata neagra care se uita la mine lung, gales si rugator.

Ma apropii de creatura si numa` ce se da pe spate, cu picioarele in sus. Ii vad ochii tristi, ma aplec si-o cercetez. Rapid vad colonii de purici si capuse, coaste mici si fragile impungeau blanita murdara, burta supta, lipita de sira spinarii.
Si iar ma uit in ochii ei si-i vad tristetea si supararea si-i inteleg rugamintile disperate.
Oftez, ma duc in casa si aduc picaturile de deparazitare, iar dupa ce termin ii dau sa manance ceva. A mancat cu atata disperare, incat aproape mi-au dat lacrimile, dupa care singura s-a dus in magazie intr-un colt, s-a asezat, a suspinat si a adormit.
Vreo cateva zile a avut ochii tristi, n-a plecat din magazie deloc, dupa care s-a transformat.

De curand a inceput sa cerceteze curtea, se joaca cu Mairon si a invatat ca pisicile-s periculoase si zgarie rau.

Asadar, ea e Ureche :)

Venita ea stie de unde, aruncata de un "om", inca n-are mare incredere in noi, dar in timp si-o va capata. Deja a inceput sa se joace cu noi, sa ne ia la rontaiala picioarele, papucii, degetele, dar inca nu are destul curaj sa stea numai in curte. Magazia e locul unde se simte in siguranta.
Normal ca nu o voi forta, toate vor fi la timpul lor.