vineri, 7 martie 2014

Sfarsit de saptamana aglomerata, friguroasa, cu prea multa apa

Urata saptamana! Oricat ai incerca sa nu fi influentat de vremea asta, oricat i-ai gasi niscai scuze, tot te saturi. Sincer, mi-a ajuns!
A plouat extrem de mult, toata saptamana trecuta si saptamana asta a turnat mai mult sau mai putin in fiecare zi si in fiecare noapte.
Satul e un pic cam inundat, multe strazi sunt absolut impracticabile. Ieri copiloiul a luat-o pe strada obisnuita pe unde vine de la scoala, iar cand a ajuns acasa l-am vazut cu pantalonii sumesi pana la genunchi, ca-n mijlocul verii N-a stiut ca apa e asa de mare, ii ajungea pana la mijlocul gambei. Bineinteles, era ud fleasca pana la piele. Apa a ajuns si a depasit unele podete.
In camp, totu-i inundat, iar oamenii sunt ingrijorati. Acum era timpul de dus gunoi de grajd la camp, era timpul pentru ceva lucrari in camp, dar nu se pot face.

Poza e facuta acum dimineata, ieri unde e verde era tot o apa, inclusiv la noi in gradina a intrat bine de tot. Si in solar a intrat apa, nu pe o portiune mare, dar e acolo.
In curte totul e numai un noroi, trebuie sa mergem cu grija pentru ca alunecam mai rau decat pe zapada.

Matoancele sufera tare pe tema asta si se deplaseaza numai pe sus.


Ratele`s ca ieri, turbate de fericire, in plus au inceput sa-si dea jos penele "de iarna".
Sper ca stiu ce fac.


Si-n timp ce-mi admiram "podoabele" pasaresti, vad altele evadate din curti, dar pazite :)


Iar noi incercam sa ne mai ostoim dorul de primavara cu o privire in solar.


Salata si rucola puse la loc definitiv.

Am pus anuntul pentru rasaduri cu valabilitate pana pe 17 martie, dar in mod sigur vom opri comenzile mult mai devreme, probabil la inceputul saptamanii viitoare. Semintele-s pe terminate, iar comenzile au fost mari si multumim inca o data celor care ni le-au dat.
Maine livram, asa ca daca mai sunt doritori va mai asteptam si azi, maxim ora 13.00.

6 comentarii:

  1. Da, asa este Iuliana, ai dreptate. Acum inteleg de ce sunt englezii asa cum sunt. :)
    Destepte pisicutele, si ale noastre cand le scot in curte, atat isi scutura labutele de fiecare picatura de apa si ne intorc o fata de-aia pe care poti citi astfel: "voi chiar nu glumiti, noi trebuie sa stam afara pe vremea asta!" Imi inmoaie sufletul, le iau in brate si apoi le bag inapoi in casa.
    Foarte bine arata salata! Astept rucola sa se faca si apoi niste ridichi.:)
    Sporuri mari sa aveti si sa vina soarele mai repede!
    Cu drag,
    MihaelaT.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum o da un pic de soare or sa inceapa toate sa se dezvolte. Pana atunci stau asa in stadiul asta de vegetatie.

      Cu drag :)

      Ștergere
  2. Dupa o iarna destul de blanda un inceput de primavara ploios si cu temperaturi scazute, nu stiu cum va fi in continuare dar parca mi-a taiat tot elanul, cand stiu ca acum 2 saptamani puteam sa seman in gradina si acum musteste de apa. Ma apuca toate nabadaile, bine cel putin ca nu sunt la Valcea, cred ca turbam in casa. Un sfarsit de saptamana frumos si cu spor va doresc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. noi avem balti in toata regula si-n gradina si-n solar. dar suntem bine fata de altii din sat care nu mai pot iesi din casa din cauza apei.
      ne-a dat de ne-a saturat...

      Ștergere
  3. Sa uitam pentru o clipa de tot ce ne supara si sa ne gandim la lucrurile minunate din viata noastra. Asa ca bucura -te de ziua aceasta si gandeste-te ca dupa ploaie vine soare.
    Sa ai o primavara insorita cu spor si roade bogate.
    LA MULTI ANI!
    Cu stima si respect,

    RăspundețiȘtergere