luni, 22 aprilie 2013

Treaba

Joi dupa-amiaza am hotarat ca vineri sa-mi iau concediu. Brusc si hotarat!
Vineri am intrat in gradina de dimineata si am profitat din plin de acea zi. Am pus doua parcele marisoare cu ceapa ala si una cu ceapa rosie, o parcela cu morcovi si una cu sfecla. Printre picaturi, ca sa fac o pauza, mai intindeam o rufa, mai pregateam masa pentru copilul din dotare, inainte sa plece la scoala, mai dadeam de mancare la pasari si animale, mai schimbam apa lor de baut, mai aruncam un ochi la zapacita aia de closca din pod, care nici acum nu a scos nici un pui.
Dupa- amiaza m-am apucat de o parte din comenzile de sambata, mai smulgeam o buruiana, mai ingrijeam o planta din solar.
Tot vineri am constat ca tot rasadul de telina a hotarat brusc sa se imbolnaveasca de deces, plus cateva fire de rosii. Am observat ca deja este prea cald in solar pentru ele, asa ca pe timpul zilei, cand e soarele puternic, le umbrim . Si s-a dovedit ca metoda asta e de mare succes. In plus, am inceput sa udam si dimineata, nu numai seara.
Sambata, dimineata am facut pachetele cu Lucian, l-am incarcat si am rasuflat usurata cand a plecat. E o intreaga nebunie sambata dimineata pana terminam comenzile si pana il vad plecat catre abonati.
Dupa ce a plecat, m-am apucat de ceva treburi casnice si apoi am intrat iar in gradina.
Am reusit sa pun fasole de teci, alternata cu randuri de porumb dulce. Mult mai mult decat anul trecut . Si recomand la toata lumea macar un plic de porumb dulce sa luati si sa va puneti in gradini. E demential.
Dupa ce am terminat cu fasolea si porumbul, am pus cate doua randuri mari de varza si conopida.
Din pacate, obraznicaturile de rate au gasit o intrare prin gard si au reusit sa ajunga la conopida. Rezultatul :  cam 10-12 fire papate. Bag seama ca le-a placut tare, pentru ca dupa ce am acoperit gaura din gard tot dadeau tarcoale pe acolo, cautand o alta intrare. Zilele astea trebuie sa inlocuiesc acele fire.
Nu am mai pus pana acum conopida, am inteles ca e un pic pretentioasa, dar am zis sa incerc.
In cursul zilei de sambata m-a sunat Maria Nice, uimita si un pic impresionata de produsele noastre.
Puteti vedea AICI impresiile ei. M-a amuzat un pic si m-am bucurat mult ca a putut vedea care e diferenta dintre legumele din piata si cele crescute numai cu apa si soare.
Duminica dimineata am intrat cu Lucian in solar, am mai curatat cate ceva, am mai ras, am mai scos buruienile care cresc in prostie, apoi pe la pranz am zis : gata! pana aici! nu mai pot!
Dupa-amiaza a inceput o ploaie super faina, care m-a bucurat nespus. Semintele puse de mine vor incolti mult mai repede acum. Abia le astept! Poze n-am mai apucat sa fac, dar voi face.
In curand vom incepe sa punem o parte din rosii in solar si cred ca pe sambata am sa pun si in gradina din ele.
Am avut niste zile pline, productive, obositoare, excelente!

22 de comentarii:

  1. Foarte frumoasa activitatea. obositoare dar frumoasa:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Aha...de ploaia de duminica ziceai, cea care nici nu a vrut sa se uite la noi :))
    Si poze??? Unde-s pozele?
    Eu in weekend nu prea am facut mare lucru, sper sa recuperez zilele astea.
    Maine cred ca ma apuc sa mut o parte din rasaduri in gradina

    RăspundețiȘtergere
  3. am vazut si eu ce bunatati i-ati trimis Mariei :D si o aprob, mai putin in privinta gustului pentru ca Galatiul e mai departe si nu am de unde sa stiu :D, dar o cred pe cuvant :* :* (Alina)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce treabă faină faceți voi acolo! Bravo vouă. Vă doresc să vă meargă strună și să fiți și mai motivați pe viitor. Oricum, am toate îndoielile din lume că v-ar părea cumva rău c-ați fugit de București. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aaaaa, nu! In nici un caz! Nu avem absolut nici o parere de rau ca am lasat Buc.

      Ștergere
  5. Da, Maria a redat exact ce am simtit si eu dupa ce am savurat prima data ( si a doua si abia astept noua livrare) a produselor Marca Iuliana&CO.

    Inspirata de voi toti gradinarii priceputi ...sambata am muncit in micuta mea gradina, am pus separator de gazon, aranjat micutul strat de flori si am plantat ff multe seminte de diverse flori si in ghivece mari am pus morcovi, rosii chery si jardiniere cu busuioc, iasomie, marar, patrunjel, rozmari, cimbru etc...sunt asa nerabdatoare sa le vad rasarind...sper ca imi vor face aceasta bucurie...aa si le-am pregatit coji de oua pisate pe care sa le pun la radacina. Am sesizat ca am multi melcisori in gradina...cum scap de ei fara sa stropesc cu chimicale?

    vreme frumoasa si spor,
    Cati

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim :).
      Dar ai fost harnicuta, nu gluma.
      Sa faci si macerat de urzica pt plantute.
      Cu melcii...e cam naspa. Cu mana se iau, nu cunosc ceva la care sa " raspunda" .

      Ștergere
  6. Soro,sa coboriti amarata aia din pod si sa verificati ouale...sti tu cum facea tataia,o lumanare in spatele oului si vezi daca are sau nu plod.Altfel sta mult si bine closca pana-n toamna:D
    Frate-tu:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai mi-e frica, ma, de ea. E nebuna!
      Si daca are ou` plod si io o ridic, aaaa? Si-si lasa ouale balta dup`aia...
      Probleme mari avem :)))

      Ștergere
  7. Noi am pus deja rosiile in gradina,sper sa mearga bine sa nu se intample ceva cu ele.....aveti o energie debordanta,noi nu reusim sa facem atat de multe lucruri ca voi.....sambata o zi intreaga am lucrat la doua cotete pentru puii de gaina...si ceva curatenie prin casa.atat! mult succes harnicutilor!

    RăspundețiȘtergere
  8. Si eu zic ca o sa le fie bine, se anunta temperaturi din ce in ce mai mari. Dar parca nici nu-mi vine sa risc...asa ca mai stau o saptamana.
    Eh, depinde de zi, de cum ne simtim. Nu-s toate sambetele asa. Totusi suntem si un pic obligati, daca nu le facem...nu-i bine, plantutele nu au chef sa astepte.
    Spor si voua!

    RăspundețiȘtergere
  9. eu le deschid solarul (aproape) in fiecare zi. Daca n-o fac ( cum s-a intamplat spre exemplu ieri - mea culpa) cand am intrat inauntru erau aproape 50 de grade. Sarmanele erau fierte/oparite. Astazi (ca tot se anunta caldura mare) am deschis solarul pe toate partile ca pana la 5 cand ajung acasa ....Constat ca celor sapte fire ramase si plantate in fata solarului le merge la fel de bine ca celor dinauntru.:) Oricum o sa fie nevoie sa luam si noi plasa de umbrire - sau poate creste gardul viu si-o luam p'aia de pe gard. :) :) :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daaa si Lucian il deschide tot ca nu se mai poate.
      e buna plasa de umbrire, isi face treaba.

      Ștergere
  10. Eu din cate stiu udatul trebuie facut dimineata atunci cand temperatura solului e scazuta si mult mai apropiata de cea a apei cu care uzi. Daca uzi plantele seara le supui unui soc termic, deoarece caldura de peste zi ridica temperatura solului, si odata cu asta mareste si diferenta de temp. dintre sol si apa. Nu trebuie sa ma crezi pe cuvant. Poti incerca sa uzi un lot mic numai dimineata ca sa vezi diferenta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i asa, am incercat.
      Nu le supui nici unui soc daca le uzi seara. Din contra, racoarea noptii, care se lasa incetul cu incetul, le ajuta.
      Asa dimineata le uzi, soarele apare (si e puternic chiar si dimineata), apa se evapora brusc si se cam parleste tot.
      Asta e concluzia mea, din experientele pe care le-am avut.
      Nu-mi place ca trebuie sa ud si dimineata, dar e necesar. Oricum dimineata udam cu o cantitate mai mica de apa decat seara, cand le dam din abundenta.

      Ștergere
  11. Din ce stiu eu este mai bine sa uzi plantele doar dimineata. Am inteles ca voi le udati seara. Logica ar fi ca daca le udati dimineata temperatura apei este mai apropiata de cea a solului si plantele primesc altfel apa. Daca le uzi seara le supui radacinile unui soc termic, apa fiind mult mai rece decat solul. Fa o proba pe un lot mic sa poti vedea diferenta.

    RăspundețiȘtergere
  12. ideea este si ca udate dimineata le pregatesti pentru caldura ce va sa vie si nu vor suferi de sete.Altfel , lasate pana seara deja vor fi vlaguite si nu vor mai avea chef de nimic. :) Eu deocamdata le ud cu apa statuta - inca n-am intins furtunele cu picatura dar probabil ca saptamana viitoare o vom face ca deja au crescut si au flori si nu prea mai facem fata cu cana. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa mari sunt al tale? au deja flori? esti tare!
      le udam acum si dimineata, e cald tare in solar si le e bine.

      Ștergere