Pregatiri pentru culturi viitoare

Am inceput de ceva timp sa imi pregatesc culturile pentru anul viitor. La rosii, in special, ele sunt mai harnice. De fapt, le e timpul acum.
Caldura din zilele astea a grabit coacerea lor. Si cum pe timp de zi, cand afara e infernal pur si simplu, nu pot sa stau decat pentru putin timp, e tocmai bine pentru a-mi pregati culturile de anul viitor.
Asadar, dis de dimineata, mi-am luat o ladita si am trecut la cules.

Cand nu am mai putut sta afara, mi-am inceput treaba in casa.

Am luat rosiile soi cu soi, le-am spalat, le-am pozat, apoi am trecut la recoltat seminte.

Rosii Mari de Prahova - un soi la care tin foarte mult.

Orange Banana - desi este unul din preferatele mele, anul asta l-am cam vitregit.

 Azoychka - alt soi preferat.

Necunoscuta nr.1 - a aparut printre Azoychka un fir care a rodit foarte bine, dar mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca fructele sunt rosii. Habar n-am ce soi este, nu-mi aduc aminte de el. Fructele sunt pline, foarte dulci, mult prea dulci pentru gustul meu si-s generoase in privinta sucului. Aroma de rosie adevarata pe care o emana, e absolut fantastica.

Paul Robeson

Aunt Ruby`s German Green - sunt super, da` super!, bune.

Black Truffle, ca si Green Zebra, mi-au aratat ca anul trecut a fost intr-adevar dezastruos pentru rosii. Anul trecut au fost mici ca dimensiuni, atat planta, cat si fructul. Abia anul asta am putut sa vad plantele la adevaratele lor dimensiuni.

Yellow Brandywine - o rosie adevarata

Dupa ce am terminat, am admirat casoletele cu seminte puse la macerat. In curand, cand o sa inceapa fermentatia, or sa fie niste chestii destul de neplacute la vedere, dar atat de valoroase pentru mine.
Iar la final, evident ca nu am mai putut rabda si m-am rasplatit pentru treaba facuta :).

La inceput de iulie...

...totul pare ca incepe sa mearga bine si frumos. S-a incalzit, ceea ce e bine pentru toti, avem soare si multa lumina care fac numai bine plantelor.
Curtea arata intr-un mare fel, in sensul ca o parte e frezata de buruieni, o parte nu ( si buruienile sunt imense), dar ma bucur ca Lucian a apucat sa taie buruienile din fata curtii, cel putin asa nu mai arata ca o curte parasita.
Pomii sunt plini de omizi. Mi-e ciuda de un prun care (in sfarsit!) a revenit la sentimente mai bune anul asta, are fructe si incearca sa le tina, dar ce te faci cu omizile, ca l-au invadat.
In ultima vreme mi-am luat un mers extra-grabit atunci cand intru in solar prin fata, e o poteca pe sub pruni, din cauza omizilor care cad intr-o veselie din ei si mi-e sila rau de ele. Nu stiu de ce imi tin si respiratia pana ma vad trecuta de ei.
Ce mai avem prin curte? A, da! Au aparut prietenele mele, urechelnitele si trebuie sa recunosc ca si-au facut intrarea intr-un mare fel.
Intr-una din serile trecute, una rece de-a binelea, m-am dus in solar sa-l inchid. Am inchis usile de jos si incep sa trag de sfori ca sa inchid si ferestrele de sus. In semi-intunericul de atunci mi s-a parut ca vad ceva cazand, iar in secunda doi am simtit ceva pe mine. M-am uitat mai atent, am realizat ca am doua urechelnite sub maieu, apoi un mare urlet mi-a iesit din toti plamanii mei si mi-am inceput mandrul dans nestapanit care ma apuca atunci cand cad jivine d-alea pe mine. Am mai povestit eu anul trecut ce atractie au pentru mine ( pe Lucian niciodata n-a cazut vreuna) si ce topaieli ma apuca cand le simt.

Marea majoritate a gainilor sunt closti! Clocesc pamantul, pietre, saci de rafie sau ce mai gasesc ele prin magazie. M-au zapacit de tot si se pare ca nu mai merge faza cu bagatul tartitei in apa. In juma` de ora le vad iar la locul lor, caraind infoiate la mine, parca facandu-mi in ciuda.

De cand a dat caldura, matoancele stau numai afara. Dorm toata ziua pe la umbra, iar seara, dupa ce mananca, se umple curtea de matoance topaitoare, cu mare chef de joaca.

Cainii sunt bine si ei, mandra fata a reusit si a fatat. Evident, nu stiu de ce am tras sperante ca o sa fie macar ea o catelusa normala, sa fete asa...mai cumsecade la numar. Ne-a fericit cu sapte catelusi grasani, albi, gri si negri.

Unul din rarele momente cand Piston a stat la poza.

Despre plante am tot povestit. Ne bucuram din plin de rodul unora dintre ele. 

Pe altele le mai asteptam.

Pe cateva am gasit semne de musafiri nepoftiti.

Si printre altele, am gasit niste obraznicaturi care m-au alergat cu noaptea-n cap prin solar :).

Ma bucur din plin de plante aromatice.

Si am facut un mic experiment cu busuiocul Dwarf Greek, care e un busuioc de ghiveci, foarte aromat. L-am plantat si am asteptat sa vad ce face.
A facut foarte bine, printre rosiile mele tunsoarea lui gen " afro-style"  e un punct de culoare si forma care ma face sa zambesc.

Serile mi le petrec in solar sau gradina, dar gradina e cea care imi da mai mult de lucru, fiind nemulcita momentan.
Dar imi place lucrul in gradina pentru ca de obicei toate matoancele vin dupa mine si se joaca in jurul meu, cainii stau lungiti la poarta gradinii si printre straturi aud piuturi de puiuti care se bucura si se cearta atunci cand gasesc vreo insecta buna de mancat.

Iunie la final

Luna asta, pentru noi, a fost ciudata. Multe lucruri s-au intamplat, bune si rele, si am avut multe emotii. O luna alambicata.
Ne-am revazut prieteni dragi, dupa doi ani de la ultima vedere, veniti de peste mari si tari, am luptat (si nu-i un cuvant mare deloc!) impotriva daunatorilor din solar cu multi nervi si incrancenare, dar am reusit, ca niciodata pana acum, sa ne salvam culturile cu pierderi cat de cat mici, in plus am dat drumul la vanzare rosiilor timpurii mult mai devreme decat in anii precedenti.
Poate o mai fi experienta capatata.
Vinerea ce tocmai a trecut, pe langa emotiile asteptarii notelor de la examenul lui Adi, pe langa agitatia specifica zilei in care pregatim comenzi pentru livrarea din ziua urmatoare, ne-am trezit si cu cei de la firma de certificare la poarta. Au intrat peste tot, au controlat plante, solar, gradina, macerate, acte etc, iar la final ne-au anuntat ca am terminat perioada de conversie si am devenit producatori de legume ecologice. Mare realizare si mare bucurie!
Dupa plecarea lor, am aflat si notele lui Adi si ne-am linistit, iar pe seara am terminat si comenzile pentru a doua zi. Dupa care am picat franti, lesinati, terminati, dar multumiti.
Cam asa a fost toata luna asta. N-a fost rea deloc, numai ca a fost extrem de agitata, cu emotii multe, dar la final, cumva, lucrurile se aranjeaza bine.
Destul de stresant pentru o persoana ca mine, careia ii place sa stie cu exactitate ce va face maine, poimaine samd.
Azi m-am trezit inaintea gainilor. O fi tot un efect a ceea ce s-a intamplat, nu stiu.
Hodorogind prin bucatarie, m-au auzit matoancele si au inceput a chirai pe la usa. Le-am dat drumul inauntru, au mancat, apoi s-au culcusit prin colturi si au adormit multumite.

Incet si greu, se lumineaza de ziua si prin geamul larg deschis aud cantecul cocosilor, apoi cascatul lung si zgomotos al lui Mairon, apoi gaini si rate cum umbla prin curte.
Dupa care imi aud vecinii cum incep sa misune prin curti, pe la pasari si animale.
Ies din casa si dau cu ochii de lemne, lucru ce-mi aduce aminte ca ar trebui sa ne pregatim pentru o prima tura.

Ridic ochii si vad un cer plumburiu, in timp ce simt racoarea accentuata a diminetii.

Sper totusi sa iasa soarele azi, avem multe gogonici dornice sa se transforme in rosii gustoase.
Intru in solar si ma uit multumita la plante. Analizez frunze, flori, fructe, asa cum fac mereu. Sunt multumita pentru ca am reusit sa le legam si copilim pana sus. Acum arata bine si sunt aerisite.

Mai fac doi pasi si dau nas in nas cu un Ciuline complet adormit, care incepe si-mi povesteste ce s-a mai intamplat in noaptea ce-a trecut, dupa care, ca raspuns la alintarile mele, mi se infasoara de picioare si hotaraste sa ma insoteasca in plimbare.

Si mergem impreuna mai departe, admirand tomate, dovlecei revigorati, vinete, busuioc, praz...

Aseara, in solar fiind cu Lucian, el legand la niste rosii, iar eu incercand sa mai scap prazul de buruieni, acesta ne-a adus aminte de intamplari din copilarie.
Cum ma indemna tataie sa mananc iarna praz, iar eu nu voiam defel. Intotdeauna aveau, iar mamaie il lua dintr-o groapa special facuta, acoperita cu folie. Cum mancam, tot iarna, prune uscate sau gutui ciupite de ger, puse in geam si parfumand toata camera. Sau struguri stafiditi de ger, dar dulci si buni, anume lasati de tataie in vie.
Despre camerele din fata, cele bune, ale strabunicelor noastre, in care nu aveam voie sa intram, dar faceam tot ce ne statea in putinta sa intram si sa vedem ce-i acolo.
Bucurii de copil.

Ies din solar si intru in gradina. Am reusit si am plantat tot ce ne propusesem.

Plantele sunt inca zapacite un pic, dar ploile au venit la fix pentru ele, or sa le ajute in acomodare.

Varza de toamna e prima care si-a revenit.

Urmata de mandra telina.

Dar nici dovleceii semanati nu se lasa mai prejos si nici arpagicul pus in urma cu cateva zile.

Intre timp, Ciuline hotaraste sa  inspecteze si el gradina, dar de la inaltime, povestindu-mi pe limba lui, el stie ce.

Ma intorc cu fata spre toata gradina si vad puii iesiti la plimbare pe sub corcodusi.

Chiar! Anul asta nu avem corcoduse, desi imi facusem planuri mari cu ele. Gemul este delicios, de nectar sa nu mai zic.

E pacat si mi-e ciuda, dar pana la urma, cred ca nu le poti avea chiar pe toate.
Gandurile imi sunt intrerupte de mici zgomote. Am intaziat cu mancarea la pasari si animale, iar ele incep a vocifera.
Da, asta-i viata la tara :). Trebuie sa-mi termin plimbarea si sa ma duc la treaba.