joi, 9 iulie 2015

Pregatiri pentru culturi viitoare

Am inceput de ceva timp sa imi pregatesc culturile pentru anul viitor. La rosii, in special, ele sunt mai harnice. De fapt, le e timpul acum.
Caldura din zilele astea a grabit coacerea lor. Si cum pe timp de zi, cand afara e infernal pur si simplu, nu pot sa stau decat pentru putin timp, e tocmai bine pentru a-mi pregati culturile de anul viitor.
Asadar, dis de dimineata, mi-am luat o ladita si am trecut la cules.


Cand nu am mai putut sta afara, mi-am inceput treaba in casa.
Am luat rosiile soi cu soi, le-am spalat, le-am pozat, apoi am trecut la recoltat seminte.


Rosii Mari de Prahova - un soi la care tin foarte mult.


Orange Banana - desi este unul din preferatele mele, anul asta l-am cam vitregit.



 Azoychka - alt soi preferat.



Necunoscuta nr.1 - a aparut printre Azoychka un fir care a rodit foarte bine, dar mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca fructele sunt rosii. Habar n-am ce soi este, nu-mi aduc aminte de el. Fructele sunt pline, foarte dulci, mult prea dulci pentru gustul meu si-s generoase in privinta sucului. Aroma de rosie adevarata pe care o emana, e absolut fantastica.



Paul Robeson




Aunt Ruby`s German Green - sunt super, da` super!, bune.




Black Truffle, ca si Green Zebra, mi-au aratat ca anul trecut a fost intr-adevar dezastruos pentru rosii. Anul trecut au fost mici ca dimensiuni, atat planta, cat si fructul. Abia anul asta am putut sa vad plantele la adevaratele lor dimensiuni.




Yellow Brandywine - o rosie adevarata

Dupa ce am terminat, am admirat casoletele cu seminte puse la macerat. In curand, cand o sa inceapa fermentatia, or sa fie niste chestii destul de neplacute la vedere, dar atat de valoroase pentru mine.
Iar la final, evident ca nu am mai putut rabda si m-am rasplatit pentru treaba facuta :).



12 comentarii:

  1. Doamne ce nebunie de culori!!! Imi inchipui nebunia de gusturi :)
    Arata impecabil rosiile acestea taiate.
    Sa aveti spor in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. atunci cand amesteci mai multe soiuri de rosii intr-o salata, abia atunci iti dai seama de gustul, culoarea, compozitia fiecaruia.
      si iese o nebunie :)

      Ștergere
  2. sa se dea numai cate una, s-ajunga la toata lumea...

    RăspundețiȘtergere
  3. Iti dau cyvantul meu de onoare ca n-am mai vazut ceva mai apetisant in materie de rosii. Ultima poza este o minune! Le mananci cu ochii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In ultima poza se vede pofta ce aveam de rosii dupa cateva ore de stat cu nasul in ele :))

      Ștergere
  4. Multe soiuri si arata apetisant toate! Abia astept si eu sa manac rosii din gradina!

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna,
    Rosii Aurora aveti anul acesta?
    Spor in toate,
    Letitia

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna, n-am mai vazut pana acum seminte puse la macerat, doar puse in sita, spalate si uscate.
    Sunt curioasa cum e procedura asta.
    Multumesc!
    Claudia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut! Daca le lasi la macerat, se vor curata mult mai repede si mai bine. Le lasi la macerat, le pui in sita si le speli, apoi le pui la uscat.

      Ștergere