Raspuns. Plus ceva vesti.

Ieri a trebuit sa ajung in Bucuresti, timp de stat pe blog si facebook n-a fost, dar am vazut aseara cate reactii au starnit articolele si filmarea despre noi.
Ela, o prietena tare draga ( si a se citi prieten in adevaratul sens al cuvantului ) a hotarat sa iasa din carapacea ei si sa raspunda celor care au comentat fel si fel de tampenii si rautati.
Draga mea, iti multumesc mult, dar fa ca mine: priveste partea plina a paharului. Ai vazut cat de multi erau cei care ne-au incurajat si felicitat? Mult mai multi decat ceilalti. Asta e un semn bun! E un semn ca romanii vor sa munceasca ei pentru ei! E un semn ca romanii incep sa nu mai accepte statutul de sclav si incep sa caute solutii. Ceilalti vor fi tarati de curent, cativa probabil ca vor reusi sa se redreseze din mers si vor urma curentul, restul vor ramane pe margine.
Dar eu iti multumesc tare mult pentru ceea ce ai facut, ai reusit sa ma si amuzi numai inchipuindu-mi mutrita ta enervata :).
Ieri a fost o zi din aia in care nu ai timp nici sa mori! Si ca de obicei dupa o zi plina de agitatie, ma trezesc inaintea cocosilor ( sic!), in plus am si ceva inspiratie la scris.
Bucurestiul l-am regasit la fel de aglomerat, plin de balti si gropi, cu aceleasi zgomote puternice si aceeasi oameni ingandurati.
Am ajuns acasa seara, pe la opt, iar drumul de intoarcere mi-a prins bine. Era liber, era racoare bine, nu mai ploua, deci s-a creat unul din acele momente in care eram eu cu mine si m-am putut gandi la multe lucruri.
Am intrat seara in sat, unde nu era nici tipenie de om, am parcat masina in fata curtii si m-am dat jos sa-mi deschid portile mari.
Un Mairon suparat, care statea lungit cu botul pe labe, m-a vazut, s-a inseninat, a scos un fel de chiot de bucurie si a venit in goana spre mine.
Am deschis poarta mica si incercam sa ma strecor incet prin ea, astfel incat sa evit contactul cu niste laboante mari si murdare de noroi, spunandu-i pe un ton mai rastit:
- Sa nu sari! Sa nu indraznesti! Nu sari! Ma, n-auzi?! Stai...
Apoi a fost prea tarziu, m-am trezit lipita de porti si cu un cateloi inalt cat mine, care statea in doua labe si pe care il durea fix in varful cozii de hainele mele bune.
Dupa care nu mi-a mai pasat de ele, dragostea, bucuria si dorul lui m-au inmuiat, l-am luat in brate si ne-am dragalit, apoi a venit si Ursu, chiar si Piston, care e mai retinut din fire. Miorlaituri infometate nu au intarziat sa se faca auzite si am vazut cardul de matoance care veneau spre mine cu cozile pe post de catarg. Chiar si cei doi ratoi mai tineri, care inca erau prin curte, m-au sasait in semn de salut.
Dupa ce am reusit sa merg, sa deschid portile si sa bag masina in curte, am intrat in solar unde Lucian era pe cale sa incheie ziua de munca, pentru ca treaba, asa cum suparat mi-a spus, nu o terminase inca. Din pacate, ziua e prea scurta.
In scurt timp a venit si Adi in solar si nerabdator ma chema in casa sa-mi arate ceea ce a scris. Baiatul meu s-a apucat sa scrie :). Mi-a placut, l-am incurajat si-l voi sustine.
Astazi iar o sa fie o zi la fel de aglomerata, pregatim comenzile pentru maine, in plus mai avem de lucru foarte mult in solar.
Ieri Lucian a semanat salata, rucola, spanac pentru rasad, care vor fi plantate in gradina si ceva ridichi.
De saptamana viitoare, mai precis de miercuri, incepem livrarea rasadurilor de rosii puse la comanda. Putem sa livram ardeii si vinetele, dar sunt inca micute. Vremea asta ne tine pe loc, iar plantutele sufera din lipsa soarelui. Tot saptamana viitoare sper sa reusim sa punem si noi la loc definitiv rosiile noastre, ca deja o cer cu disperare :)

Pana atunci va mai asteptam comenzile si azi pana pe la 14.00, maine livram.
Sa aveti un week-end cu soare, oameni buni!