joi, 29 noiembrie 2012

De ziua nationala, cu imaginatie...sau nu

Nu stiu daca voua vi se intampla, dar eu, atunci cand ma gandesc la Romania, ma gandesc la o femeie. O femeie inca tanara, inca frumoasa, cu niste ochi imensi, albastri si un chip curat, luminos, linistit, zambitor. Imbracata intr-o rochie alba, atat de alba incat te dor ochii.
O femeie care este mama. O femeie care isi iubeste copiii nelimitat, neconditionat. Care a trecut prin multe si bune si rele. Dar a trecut prin toate pentru ca a avut copiii alaturi. Dragostea pentru ei i-a dat puteri inzecite. Numai ca in ultimul timp Romania nu mai este asa. Romania este ingandurata, suparata, pe fata i-au aparut riduri adanci sapate de lacrimile care-i curg mereu. Romania este singura, copiii ei nu se mai gandesc la ea. Multi dintre ei o parasesc.
- Alte mame, i-au spus unii dintre ei pe un ton dispretuitor, sunt mai marinimoase, sunt mai bogate, ne arata alte cai, ne ofera mai multe oportunitati!
-In casele altor mame, tipa altii, este mult mai curat, este mult mai multa mancare, mai buna decat ceea ce ne dai tu!
-Alte mame sunt mai frumoase, mai bogate, primim bani mai multi de la ele! nu se lasa altii mai prejos.
Iar pe Romania o dor toate aceste cuvinte, nu se poate gandi decat la ele. Isi plange copiii si se gandeste unde a gresit. Si din femeia frumoasa, surazatoare, curata, a devenit o femeie obosita, care nu mai poate zambi. Plange si umbla imbracata in haine vechi, murdare, rupte. Le mai carpeste pe ici pe colo, dar nu ii mai pasa de ea, nu-i mai pasa cum arata.
- Cu ce am gresit? gandeste ea cu lacrimi curgand pe obrazul palid si murdar. Cand am gresit? Ce le-am facut? Va vreau inapoi, copiii mei!
Dar ei sunt surzi! Miraje, promisiuni imbietoare, mincinoase, spuse pe un ton soptit, insinuant, mult prea placut urechilor, le-au luat mintile. Unele colturi si treptele scarilor din casele altor mame au devenit atat de atragatoare. Sunt locuri bune unde unii copii se aseaza si apoi intind mainile, asteptand mila unora, castigand bani din umilinta, minciuna, delasare, necinste, injosire. Cat de usor se castiga banii in casa noii lor mame! Nu ca in Romania, unde mama ii punea la munca si nu puteau castiga atat nicicum. Nu-i mai intereseaza de Romania, daca mai are sau nu ceva de mancare, daca e sanatoasa sau nu, daca mai traieste sau moare. Ba inca unii o vorbesc de rau in fata mamelor actuale, o injura si o scuipa. Altii isi ascund adevarata mama, declarand in gura mare ca-s fii naturali ai mamelor lor adoptive.
-Le e rusine cu mine, isi spuse ea trista. De ce? Ce le-am facut?
Asadar, Romania s-a imbolnavit, este cazuta acum, fara mancare, fara caldura, fara haine care sa-i protejeze corpul bolnav si din ce in ce mai plapand. Sta intinsa pe pamantul rece, obosita si bolnava, cu ochii la cer. Isi spune ca poate numai de acolo mai poate sa astepte un semn, un ajutor. Dar ii pare ca si cerul, pe cat e de frumos si albastru, pe atat e de rece, tacut, distant. Si plange gandindu-se la copiii ce-au parasit-o. Si plange gandindu-se la cuvintele grele pe care i le-au spus. Si pe care le-a primit ca o sageata infipta cu putere, exact la tinta - in inima ei - cu lacrimi pe obraz curgand din ochii mari, albastri, indurerati.
Intre timp, copiii ramasi langa ea, se intreaba ce se intampla. O vad plangand, vorbind singura, umbland in haine murdare, ratacind aiurea-n lume sau stand intinsa pe pamant cu ochii ficsi spre cer.
-Probabil ca innebuneste, isi zic ei, deh...si varsta poate! Sa-i gasim un doctor.
Nu au bani pentru un doctor adevarat, dar au gasit un vraci. Un vraci care le promite ca o s-o faca bine, ca are un tratament minune si ca daca or s-o lase singura numai cu el, o perioada, si-i va aplica acel tratament, el le va da banii inapoi. Dar el si copiii ramasi trebuie sa semneze un contract, care sa parafeze acordul lor. Bineinteles, il vor semna numai ca Romania sa fie sigura ca banii vor fi inapoiati copiilor ei iubiti.
Atat de cumsecade si bun la suflet e acel vraci! Ce noroc pe Romania! Ce noroc pe noi! isi spun copiii bucurosi, lasand-o singura cu vraciul. Iar vraciul inchide usa in urma lor, frecandu-si mainile de bucurie. Ce nu stiu ei este ca vraciul este batran, foarte batran, iar pentru a trai mai departe are nevoie de sange proaspat - o raritate in lumea asta mare, stearpa, insensibila, fara viata, pe care el o cunoaste foarte bine, pentru ca el a facut-o asa.
Si in fiecare zi el isi suge portia de sange proaspat, devenind din ce in ce mai puternic. Si cu fiece zi, Romania devine din ce in ce mai slabita. Ochii ii sunt goi, durerea e vie, se citeste pe fata ei, o doare de fiecare data cand vraciul ii scoate sangele si o doare ca nu isi vede copiii.
Te rog, il roaga Romania cu glas soptit, indurerat, lasa-ma, ma doare, nu mai pot. Nu mai am ce sa-ti mai dau, sangele meu e pe terminate. Vreau sa-i vad! Te rog...
- Lor nu le pasa de tine, tipa vraciul, nu intelegi? Te-au parasit! Si apoi am un acord cu ei, am semnat un contract, eu iti sug sangele, iar lor le dau bani! In transe! Chiar azi am fost la ei si am dat transa a patra! Nici nu au intrebat de tine, dar cat s-au bucurat de bani! Ei nu mai au nevoie de tine, dar eu inca mai am. Inca mai ai ceva resurse, care-mi trebuiesc, imi sunt vitale.
Iar ea plange, de dorul copiilor ei, plange din cauza durerii pe care i-o provoaca vraciul atunci cand ii smulge sangele din ea, isi plange soarta hotarata de altii.
Nu mai poate decat sa stea cazuta, cu ochii inchisi si sa-si cheme copiii incet, cu glas soptit, mai mult in gand, s-o ajute. Sa vina sa o ridice, sa vina sa o ia de acolo. Sa-i dea ceva de mancare, ca sa se poata inzdraveni. Sa poata sa isi recupereze sangele pierdut. Sa se insanatoseasca, sa le poata da ce le dadea si chiar mai mult! Mai mult decat le dau acum mamele adoptive copiilor ei plecati de langa ea.
-Atat vreau, iubitii mei, o sansa. Un pic de ajutor. Veniti, copiii mei, sa ma ajutati sa ma ridic. O sa va arat ca pot face multe, mult mai multe, dar ajutati-ma sa ma ridic...Copiii mei...Copiii mei...

Voi auziti ceva? Nu? Vi s-a parut? Nu, nici eu nu aud nimic.
Si am atata treaba, nu am timp de ascultat prostii! Trebuie sa fac fasole cu ciolan " mancarea traditionala" de ziua nationala si  indusa de televiziunile atat de pricepute in a spala creierele gutumanilor. Trebuie apoi sa ma intalnesc cu vecinii, sa discutam politica. Ce, nu stiati? De la al cu tata-n gura pan` la al cu barba sura, toti fac politica in Romania. A devenit sport national. Apoi putem continua cu o barfa mica, despre tampitul ala de vecin care s-a apucat sa-si faca curte si gradina ( sau casa sau masina sau streang ca sa se spanzure, nu conteaza, orice si oricine e tocmai bun de barfit), de unde a avut atatia bani, cum a facut, cine e el?
Sa mai cream cate ceva? Sa mai muncim cate ceva? Sa ne facem utili? Sa ne ajutam apropiatii? Sa ne ascultam si sa ne jucam cu copiii?
Mda...pai... suntem capabili, suntem destepti, am putea s-o facem.
Sau nu...tocmai incepe telenovela. Uf! Cata treaba am! Deci, chiar n-am timp! N-am timp sa ascult prostii!

[ Aceasta postare NU este un pamflet, asa ca va rog s-o luati ca atare. Orice asemanare cu realitatea NU este numai o intamplare.]

26 de comentarii:

  1. Frate, aproape mi-au dat lacrimile...te bat daca in viitorul apropiat nu-ti pui mintisoara aia a ta si scrii o carte...macar pentru copii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e..esti tu dragut
      si usor impresionabil :)

      Ștergere
    2. Gabi are dreptate!!!Asta ma gandeam si eu:"aproape mi-au dat lacrimile.." si TREBUIE SA SCRII O CARTE!!!Ai atat talent si merita sa incerci..

      Ștergere
    3. Mersi Rodica, dar nu cred ca m-ar citi cineva :). Nu cred ca am atat de MULT talent.

      Ștergere
  2. Fara cuvinte. Foarte bine ai surprins situatia reala.
    Din pacate, nimic nu vine pe gratis, nici munca nu se face singura, nici masina nu se fura fara un pic de chin, nici la cersit nu mai e ce era, nici banii in tara nu mai vin garla.
    Ce sa-i faci, pana si mamele adoptive s-au saturat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. l-am vrut ca o continuare a postului Simonei ( fusaru.blogspot.com)- Simonica, sper sa nu te superi prea tare pe mine
      si a iesit...ce a iesit

      Ștergere
  3. ba chiar ma bucur, simtim la fel, dar punem trairile in cuvinte in moduri total diferite!
    la multi ani noua, iuliana, de 1 Decembrie, ca e ziua noastra! fara mandrie ca suntem romani si ca noi nu mai e nimeni de jmecheri ce suntem, fara regrete ca suntem romani si suntem saracii europei. nationalitatea e un fapt pentru care n-avem vina sau merit. insa demintatea o castigam singuri. romani demni care-si respecta glia, neamul, traditia.

    RăspundețiȘtergere
  4. Doare? Chiar doare? Ce bine ar fi sa doara cu adevarat. Am 50 de ani si ma doare tot mai rau desi am crezut ca o sa devin, cu timpul, macar resemnata, daca nu complet insensibila. Nu, doare foarte rau. Dincolo de faptul ca ai scris minunat, de-ar durea! De ne-ar durea!Tot mai cred ca durerea e solutia, cand doare asa tare te scoli si faci ceva. Sau dimpotriva. Nu, nu dimpotriva, sper ca nu. Multumesc, mi-a mers drept in inima.

    RăspundețiȘtergere
  5. Dureros de adevarat:(, din pacate . Sunteti foarte talentata, felicitari!Si DA ar fi bine sa ne doara de'adevaratelea , sa ne trezim odata sa mergem cu totii la vot... sa le dam peste bot(scuzati expresia , dar asta merita ) . Ideea este ca, nu vad nici un copil demn de asa mama. Ce facem ???
    La multi ani dragi romani !

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu sunt pesimista. Nu cred ca se va mai indrepta ceva in tara asta. Invatamantul si cultura, singurele care ne-ar putea ridica, sunt in cadere libera. Pe zi ce trece, poporul se adanceste in prostie, mitocanie si hotie. Dupa mine, Romania e pierduta. Putem sa-i punem cruce. Imi pare rau ca am ajuns sa vorbesc asa, pentru ca fac parte din generatia aia crescuta pe vremea lui Ceausescu, cu simtul patriotismului treaz, cu mandrie pentru tot ce inseamna Romania, ma rog: lucruri desuete in zilele noastre...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu tot atunci am fost crescuta, ma rog, partial, dar cea mai mare parte a copilariei atunci a fost.
      Eu sunt idiot de optimista cateodata, in unele situatii. Ca cea de fata.
      Inca mai sper si cred...poate-poate, cine stie?

      Ștergere
  7. Iarta-ma ca revin, dar nu cred ca doar invatamantul si cultura ne-ar mai putea ridica, ba chiar cred ca pornirea, repornirea tine de indeletniciri de baza, ca cele pe care le faceti voi, Iuliana, tu, Simona, altii ca voi. Oare de ce ma feresc sa spun agricultura si cresterea animalelor? Doar despre asta vorbesc. La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poti sa revii oricand, nu trebuie sa-ti ceri scuze, esti intre prieteni :)

      Ștergere
    2. La noi pana si asta e o consecinta a educatiei serioase pe care am primit-o. Nu intamplator noi toate suntem cam de aceeasi varsta. Suntem persoane formate de scoala de dinainte de '89 sau, in cel mai rau caz, de imediat dupa, cand inca nu incepuse "reforma invatamantului". Suntem, din cate am vazut, persoane cu studii superioare, care au facut ALEGEREA de a trai altfel. Ne place frumosul, ni-l aducem in preajma, il cultivam, ne place sa traim curat (din toate punctele de vedere), ne facem timp sa citim, sa studiem... Cum spuneam: invatamant si cultura. Serioase, solide.

      Ștergere
  8. Si eu mai sper intr-o minune,macar pentru voi.Cind te apuci de politica?

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu mai sper inca,macar pentru voi.Cind intri inpolitica?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pot suferi politica si nu am de gand sa fac asa ceva. Dar tu ma cunosti mai bine :)

      Ștergere
  10. fato....fara cuvinte ....speranta este in continuare ptr Romania, pacat ca nu se face nimic impotriva vraciului si totusi sa nu uitam ciini care targ de hainele deja zdrentuite ale romaniei inspre burtile lor infometate.... jeni

    RăspundețiȘtergere
  11. Mie nu mi-e rusine ca sant ROMAN...deloc!!!mai imi e cateodata rusine ca ei[aiaaa] sant romani.Dar cum nu e padure fara uscaturi...Si cred ca de fapt asta-i formatia noastra genetica:sa facem tot ce facem[nu mai enumar acu' ca-i deranjant]si sa traim asa cum traim...Peste tot e asa,dar nu mai apucam sa ne mai uitam si la altii[contrar obiceiului]dar daca te hotarasti si intri in politica-TE VOTEZ!!!anda
    LA MULTI ANI ROMANI!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Multumesc Anda si La Multi Ani!
    Si nu, nu intru in politica, nu am de gand sa fac asa ceva :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Eu cred ca noi, romanii, traversam un fel de adolescenta rebela (chiar lejer tembela, as indrazni s-o numesc), in care negam cu vehementa trecutul, scoatem limba prezentului si refuzam cu obstinatie sa credem in viitor. In noi insine... ce sa mai vorbim?
    Dar, asa cum li e intampla mai tuturor adolescentilor, o sa crestem si noi mari, intr-o buna zi.
    Pana una alta, de ziua noastra, la multi ani, IulianaI!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesant punctul tau de vedere si frumos spus. Mi-a placut.
      La multi ani,Lauriciu!

      Ștergere