Inimi (rosii cinstite I)

Toata lumea cred ca a auzit de soiul de tomate "Inima de bou". Stiu sigur ca are multi fani, Lucian numarandu-se printre ei. Ar lasa orice alta rosie in favoarea unei "Inimi de bou".
Seminte din acest soi se gasesc din belsug in comert, plus ca au aparut pe net fel si fel de vanzatori/cultivatori etc care-si lauda acest soi. Au si de ce, soiul este intr-adevar gustos, suculent, cu piele subtire, asa cum ii sta bine unei rosii.
Anul asta am avut placerea sa cresc mai multe tipuri de tomate din acest soi, iar azi voi prezenta cateva din ele, cele mai harnice, care s-au copt primele.
Aceste rosii (soiuri multe, vechi si bune)  le-am plantat mult mai tarziu, pe la inceputul lui iunie, ca sa fiu sigura ca vor creste bine si armonios.

In imagine avem patru soiuri de Inima de Bou de culoare roz, rosie, galbena si alba.
Inima de bou roz, ca si cea rosie, nu au absolut nici o asemanare cu cele din comert. Pot spune ca acelea din comert sunt mici copii nereusite ale acestui soi.

Inima de bou rosie

 Cresc in ciorchini de cate trei - patru - cinci fructe, iar fructele sunt mari, cu umeri usori verzi.

Inima de bou rosie

Gustul este absolut fantastic si nu are nici o legatura cu cele din comert. Este gustul rosiilor de pe vremuri, iar cand rupi rosia in doua, aceasta se brumeaza. Nu am mai vazut din copilarie asa rosii.

Inima de bou roz

Plantele au crestere nedeterminata si ce mi s-a parut absolut spectaculos la ele, nu sufera de lipsa de calciu.

Toate patru soiurile au frunze rare, cresc cam alambicat, iar semintele-s putine in fruct.

Pe etajele unu si doi au fructe mari, pe celelalte sunt mai mici, dar inca sunt in crestere. Rodesc foarte bine pentru un soi.

Daca cea galbena mi s-a parut cea mai frumoasa dintre ele, ei bine, cea alba mi s-a parut o adevarata minune. E atat de delicata si frumoasa, o adevarata bijuterie.
Sfatul meu este ca aceste soiuri sa nu lipseasca din gradinile pasionatilor.
Merita cu varf si indesat orice efort.

Podul fermecat

Sau as fi putut intitula postarea de azi " Gaini incapatanate si zapacite", dar hai sa nu-i diminuam din stropul de magie pe care vreau sa il strecor pe aici.
Acum vreo doua saptamani, podul magic al casei mele mi-a daruit o closca frumoasa si noua puiuti extrem de pufosi si piuitori. Evident, i-am acceptat cu bucurie, pe langa cei mari si mici pe care mi i-a mai daruit pana acum. Nici nu aveam de ales, de altfel.
Intr-una din zilele astea, prin geamurile larg deschise, printre oale aburinde, printre sunet de hota harnica si sunet de telefoane, printre miorlaituri de pisici rasfatate care voiau cu tot dinadinsul sa intre in casa, toate acoperite de un Rammstein sacadat , aud piuituri puternice si insistente.
Opresc tot ce scotea zgomot si ascult atent. Piuiturile se auzeau puternic, asa ca imi scot capul pe geamul care da in spate. Brusc, s-a facut liniste! Gainile la umbra, ratele in ligheane, iar closca "mare" cu puii langa ea care piuiau incet si multumiti.
Nimic suspect. Totusi, ca sa fiu sigura ca nu se mai intampla iar, ma incrunt spre pasari si le spun sa nu imi mai sperie puii mici.

Ma reintorc in bucatarie, dau drumul la un Du Hast binevenit, apoi si la hota, ca nu se mai putea respira si imi vad de oalele aburinde.
N-apuc sa invart o lingura in oale, ca iar se aud piuturi! Ma enervez si hotarata sa le fac morala la pasari, cum ca si ele au fost mici si nu le-a chinuit nimeni, ma duc in spate.

Ma ghidez dupa sunete si chiar sub geamul din spate vad o closca noua cu doi puiuti langa ea. Dar cum piuiturile tot se auzeau si nu erau de la cei doi, imi ridic privirea deasupra geamului si vad in pragul podului inca patru puiuti disperati ca nu isi mai vedeau mama.
Asa ca iau o scara, ma urc pana-n gura podului, iau minunile mici si i le returnez proaspetei mamici. Apoi le pun malai si apa, caci asa cum banuiam, erau rupti de foame si de sete.
 

Bucuroasa de cadou si multumita ca pitocii mananca bine si beau apa,ma reintorc in bucatarie la oalele mele.
Lucrez vreo doua ore bune, apoi imi iau o pauza binemeritata si ies prin curte sa vad ce-mi fac pitocii noi, dar si restul gastii.
 In timp ce ma duceam in spate la ei, aud chiraituri de closca. Ma uit in spatele meu si vad closca mare, ma uit in fata si vad closca noua cu cei sase pui, dar totusi parca se mai auzea o cloncanitura in plus.

Ghidata dupa sunet, ma duc iar in dreptul geamului. O alta closca tocmai voia sa coboare din pod, evident cu plozii dupa ea. O las sa coboare, apoi repet operatiunea urcat scara si coborat pui.
 

Si iau doi si-i cobor, apoi inca doi si inca doi...si ei tot veneau tipand la gura podului si nu se mai terminau.

Dar iata ca intr-un final s-au terminat, iar totalul a fost de doisprezece puiuti la cea de-a doua closca.
Repet operatiunea apa si mancare, iar ei s-au repezit imediat la ele, ghidati de mama closca.
Asadar, optsprezece pui intr-o zi, iesiti de capul lor, in cel mai natural mod cu putinta.



Concluzie: anul asta a fost anul gainilor.
Desi nu am vrut sa mai cresc pui, sa le mai inmultesc, ele au reusit sa-si dubleze numarul singure, ajutate numai de podul fermecat in care se simt atat de bine :).

Trei ani

Oare ce-ai putea sa faci intr-o zi de duminica de august cand reminiscente din trecut te trezesc brusc la sase fara un pic dimineata cu senzatia ca e luni si ai intarziat?

Ai putea sa faci mai multe chestii, inclusiv sa te culci la loc, dar tinand cont ca am intrat in august, ultima luna de vara, ca toamna e pe undeva pe aproape, ca locuiesti la tara...ei bine, iti bei cafeaua si iesi afara la treaba.
Te asteapta soarele printre copaci si roua din iarba, te asteapta pasari si animale infometate sa le dai sa manance, te asteapta plantele, te asteapta, cuminti si rabdatoare, borcanele abia cumparate.
Asa ca treci la treaba pana nu da caldura aia mare.

Curtea noastra nu a fost niciodata si nici nu cred ca va fi una ordonata si extrem de curata. Multe pasari si animale merg libere pe acolo si se vede. Dar asta e alegerea noastra, pur si simplu nu suportam sa le vedem inchise undeva. Si ele, ca si noi, au dreptul la un spatiu mare.
Peste toate astea, acum la noi e santier. Lucian construieste in pauzele de la ingrijit plante, pregatit si livrat comenzi, un chiosc, sa-i zic. Un loc acoperit in care sa ne bem dimineata cafeaua si in care sa mai stam la o vorba seara tarziu. Sau sa ne asezam musafirii la umbra. Sau sa fumez atunci cand ploua sau ninge. Ma rog, un chiosc.

Ne doream de mult asa ceva si uite ca i-a venit timpul.
Si cum tot ce e nou in curte starneste o mare curiozitate, evident ca barnele de lemn, scandurile, tevile si sculele lui Lucian sunt punctul de atractie a animalelor, matoancelor in special.
Toata lumea le vrea si le revendica.

Si-n timp ce Lucian isi vedea de chioscul lui,  eu m-am apucat de cules multe legume si plante aromatice.

Dupa cules am pus aromaticele in buchetele la uscat si am trecut la spalat, tocat, fiert, conservat legume.
Iar timpul a trecut pe nesimtite, extrem de repede si am vazut cum soarele incepe si apune.

In zgomotele specifice curtii, in zgomotele incete pe care le facea Lucian cand lucra lemnul, in linistea serii am realizat brusc ca suntem in august si-n iulie s-au implinit trei ani de cand ne-am mutat aici, trei ani de cand ne-am schimbat radical viata.
Am aruncat o privire pe geamul de la bucatarie si m-am uitat la Lucian cum lucra la lemn si m-am gandit cat de multe a invatat de cand suntem aici si cate lucruri noi pentru el a facut.
Apoi mi-am aruncat privirea in curte unde gaini, rate, pisici mari si mici, caini mari si mici se jucau sau stateau pe iarba din curte.

Mi-am reintors privirea in bucatarie si m-am uitat lung la borcanele fierbinti inca...

si am realizat cat de mult ne-am schimbat. Cat de multe am invatat de cand suntem aici, cate lucruri noi am inceput si am reusit sa le ducem la final, cat de mult am invatat sa ne bazam doar pe noi.

Trei ani si parca-s o viata, dar cu toate astea parca au trecut ca trei zile.
Trei ani in care am invatat sa-mi pun ordine in viata, in care mi-am schimbat radical prioritatile, in care am invatat ca linistea interioara e mult mai pretioasa decat banii si alte lucruri materiale.
Trei ani in care Adi, copilul meu bun, a crescut si s-a inaltat, lasandu-ma undeva in urma, cam pe la umarul lui.
Trei ani in care am invatat ce inseamna dragostea neconditionata a unui animal, in care am invatat sa iubesc si sa dau atentie tuturor animalelor azi, pentru ca maine poate fi prea tarziu.

Trei ani in care am invatat ce realizare mare inseamna sa ai in farfurie ceea ce tu stii de la samanta.

Trei ani in care am invatat ca nu trebuie sa fiu pe placul nimanui si ca nu trebuie sa fac lucruri care sunt pe placul altora, ci lucruri care sunt corecte si cinstite.
Trei ani in care am invatat ca in viata ai o multime de alegeri de facut, iar alegerile acelea, desi sunt numai si numai ale tale, pot sa afecteze radical si ireversibil lumea din jurul tau.

 Trei ani trecuti ca trei zile si traiti ca treizeci. Si suntem inca la inceput :).