Nu-mi plac supermarketurile pentru ca acolo vad inferioritatea cu care suntem tratati, inferioritate acceptata de marea majoritate.
Nu-mi place sa fiu "la moda", nu-mi plac fustele si rochiile, am renuntat sa-mi mai vopsesc parul, manichiura si pedichiura nu au fost niciodata punctul meu forte, iar acum de cand am ales alta viata, le-am scos complet din ecuatie.
Nu-mi place sa primesc ordine, in special de la oameni mai slabi decat mine.
De mult timp nu mai sunt motivata de bani, masini, lucruri scumpe etc. Da, banii sunt necesari, dar am ales simplitatea, strictul necesar, nu mai iau lucruri frumoase care nu imi sunt de folos.
De curand am avut o discutie care mi-a adus aminte de o alta discutie avuta cu ceva timp in urma.
Discutia veche am avut-o cu un cuplu tanar, proaspetii proprietari ai unui apartament dintr-un cartier nou din apropierea Bucurestiului, proaspeti sclavi la banci pe 30 de ani, ambii lucrand in multinationale. Erau foarte incantati ca se mutasera oarecum afara din Bucuresti, ca aveau fiecare masina lui data de companie si povesteau ca erau extrem de dedicati acelor companii. Erau fericiti.
I-am intrebat de ce nu si-au cautat o casuta batraneasca intr-un sat din apropierea orasului, in mod sigur costa mai putin, deci ratele erau intinse pe mai putini ani si-n plus sigur aveau si o gradinita unde isi mai puteau pune cate ceva, deci o alta economisire. Au spus ca au cautat, dar ca nu aveau utilitati si nu au vrut sa bage ei apa si gazele. La intrebarea mea fireasca "De ce iti trebuie apa de la teava si gaze? Ai nevoie de mai multe facturi la sfarsit de luna?" s-au blocat, nu intelegeau ce vreau sa spun.
Le-am explicat ca rostul unei mutari la tara nu este sa-ti vina mai multe facturi, ci sa traiesti mai simplu si sa fii cat mai independent. Le-am explicat ca nu au nevoie de foarte multe lucruri pe care dau bani grei, ci sunt numai bombardamentele zilnice de la TV, radio, reclame stradale in care ti se spune ca trebuie sa ai acele lucruri, ca altfel nu poti sa traiesti.
Le-am spus ca-s mai fericita cu ceapa, rosiile si branza mea, decat cu o friptura servita la mall. Le-am spus ca imi place sa merg desculta in iarba crescuta pe pamantul din curtea mea si nu am nevoie de pantofi de firma extrem de scumpi. Le-am spus ca au capete cu care trebuie sa judece singuri si nu numai sa preia ordinele de la altii. Ca o viata au pe care trebuie sa o traiasca frumos, nu impovarati de ratele unor lucruri scumpe si nefolositoare. Ca si eu am fost asa ca ei, dar mi-am dat seama de asta si as vrea ca sa spun lucrurile astea cat mai multor oameni.
Le-am explicat cum cerul de deasupra mea imi ofera spectacole zilnice si nu am nevoie de televizor. Le-am spus ca plantele, florile, animalele, pasarile mele imi ofera alte spectacole zilnice care nu ma plictisesc niciodata.
Le-am spus ca-mi place mancarea facuta de mana mea, ca-mi place sa-mi fac conserve si dulceturi, ca-mi place sa fac paine, ca-mi place gustul bun al legumelor mele.
Le-am spus ca de fapt nu sunt atat de dedicati acelor companii, ci este frica, disperarea de a intra in imposibilitatea de a plati ratele si a pierde acei pereti, acele masini si laptopuri, care nici nu sunt ale lor.
In final nu au acceptat ideile mele, li se parea un mic SF, iar eu le-am respectat decizia si nu am insistat.
Dar mi-a parut rau pentru ei pentru ca aveau ochii atat de inchisi si erau atat de prinsi in cursa, incat numai ideea de independenta personala ii speria si ii facea sa bata in retragere.
M-au privit cu niste ochi speriati, asa cum te uiti la un nebun lasat liber pe strada. Au incheiat brusc discutia si intalnirea murmurand "Voi, astia...sunteti periculosi!".
"Periculosi? m-am mirat, suntem un pericol pentru cine?".
"Pentru toti! Pentru noi, pentru patronii firmelor, pentru toti. Sunteti periculosi!"
In discutia recenta nu mi s-a spus in fata, dar mi s-a dat de inteles acelasi lucru.
Si stau si ma intreb, de ce o stare normala, naturala a devenit un lucru periculos? De ce ni se pare normal ca trebuie sa cheltuim bani, pe care nu-i avem, pe niste lucruri care nu ne sunt de folos. De ce nu mai judecam? De ce acceptam lucruri si ordine fara cracnire, fara sa analizam mai intai. De ce ne vindem libertatea pe un pumn de bani, pe niste pereti, pe o masina sau un telefon?
De ce atata grandomanie, cand se poate trai simplu si frumos ( cu ceva eforturi, normal, dar se poate trai atat de frumos!).
Dar atunci demult, cand am avut prima discutie, nu auzisem de atat de multi care au ales viata mai simpla, viata normala.
Asa ca acum pot spune: Da, noi, astia, suntem periculosi, asa cum ziceti. Si suntem din ce in ce mai multi!
Pentru mine orasul a devenit o puscarie. Una moderna, frumoasa, spectaculoasa chiar, in care gratiile nu se vad, in care ai o senzatie puternica de libertate.
Poza de mai sus nu e o simpla poza. Ea reprezinta ceva. Reprezinta lumea mea, viata mea, libertatea si independenta mea.
Libertatea fiecaruia poate fi in orice domeniu. La sat sunt lacune mari in tot: medicina, IT, invatamant, meserii uitate etc. Va puteti construi fiecare, cu ce stiti, libertatea voastra. Si veti munci pentru voi si pentru copiii vostri, nu pentru altii. `Bineinteles ca vor fi greutati la inceput, trebuie sa fiti pregatiti pentru ele, pentru zilele in care poate nu vor fi bani de paine, pentru zilele in care parca toate lucrurile din jur sunt vii si impotriva ta. Trebuie vointa, trebuie putere de a trece peste greutati, dar se poate.
(Am ezitat mult inainte sa scriu si sa public acest text. Am renuntat de mult sa mai scriu astfel de articole. Am preferat sa va arat in imagini ca se poate si altfel, ca nu e un vis, e realitate. Am preferat sa va las sa cititi printre randuri. Si acest articol are invataminte care trebuiesc citite printre randuri. Multi le vor gasi, sunt sigura )
