Micile bucurii ale lui octombrie

Ploua torential de cateva zile si-i tare frig. Ma-mpac bine cu treaba asta. A fost atata seceta si am avut multe probleme cu lipsa apei in vara ce-a trecut. E bine ca ploua.
Imi doream sa vina frigul, nu-mi place vantul turbat care a suflat atat de tare, dar a trecut si el.

Sambata dimineata, dupa ce a plecat Lucian la livrari, am fugit in gradina si am strans ce mai era de strans.
Dovleceilor le duceam grija, cativa i-am gasit gata stricati din cauza umezelii si frigului. Sunt dovlecei batrani pe care i-am tinut anume ca sa-mi fac dulceata. Sau poate gem, vad eu. Iarna, in clatite, gemul asta e o minune.
Am lasat in gradina varza, cateva fire de praz si ceva tufe de ardei iute. Daca ardeiul va supravietui zilelor astora, am sa-l mut in ghivece.
Apoi, dupa ce am depozitat dovleceii, m-am apucat de treaba si nu mi-am dat seama cum a trecut ziua.
Stiu ca dintr-o data am realizat ca era seara, ca ma uitam la o curte aproximativ curatata, ca erau cateva borcane de depozitat, ca aveam o durere crunta de coloana si afara mirosea a fum. Pesemne unul din vecini nu a mai rezistat si a aprins focul pentru a-si dezamorti aerul rece din casa.

 Ieri am constatat ca incepem sa avem timp seara. Intunericul ne baga in casa mai devreme si ne grabeste sa ne incheiem treburile zilnice. Mi-am reamintit de serile tihnite din iarna si m-am bucurat.

Apoi am facut si noi primul foc din acest sezon si am savurat caldura, mirosul putin uitat de fum, sunetul de lemn arzand.

Si ca peisajul sa fie complet am pus in cuptor cativa cartofi. Pe masura ce se coceau, au umplut casa cu miros de toamna-iarna. I-am devorat cu pofta, garnisiti din plin cu unt.

Mai avem treburi de facut, dar incepe sa se vada capatul si suntem in plan. Ma bucur mult, pentru ca se apropie momentul in care ne vom retrage cu totul in casa, gradina va fi de un gri amortit, apoi de un alb frumos, iar solarul va fi verde crud.  Adica, minunatul curs al naturii :).