Aseara cerul a fost rosu

Nu l-am putut fotografia. Ceea ce mi s-a desfasurat in fata ochilor m-a impresionat pana la micire.
Mai intai aerul si cerul au fost galbene, apoi portocalii, transformandu-se la final intr-un rosu aprig, manios si dureros. Nici n-am iesit afara, am stat in casa la fereastra uitandu-ma la acea culoare impresionanta.
As vrea sa scriu despre mai multe lucruri, dar nu pot.
As vrea sa pot zambi, vazand (in sfarsit!) umanitatea, solidaritatea, legaturile care s-au format, oamenii frumosi si tacuti care nu s-au vazut pana acum. Dar imi vine sa plang.
As vrea sa rad, vazand imbecilitatea si cretinismul unora. Dar imi vine sa urlu.
Asa ca am sa tac. Poate pentru moment, poate pentru totdeauna.
Totusi, multe intrebari imi vin in cap, una din ele fiind aproape hipnotica: de ce?
Aseara cerul a fost rosu aratandu-ne, in felul lui, furia. Si poate ceea ce ar trebui sa facem pe mai departe.

sursa google

Aseara cerul a fost rosu. Nimic nu mai este ca inainte. Nu mai poate fi.

( Desi sper sa nu am asemenea specimene care ma citesc, ma vad nevoita sa fac o mica precizare. Atat eu, cat si familia mea, suntem rockeri. Rock-ul este muzica pe care o simtim, este stilul nostru de viata.
Asadar, NU voi da drumul comentariilor idioate referitoare la aceasta muzica, nu va obositi sa le scrieti. Dati un simplu unfollow. Asa e mai bine pentru toti.)

Prima bruma

Ieri a dat prima bruma. Nu stiu de ce m-am mirat, doar e timpul pentru asa ceva.
Afara e un aer rece si tare, cerul se lumineaza usor, iar peisajul este putin deranjat de aburii respiratiei.

Desi zgribulita bine, nu ma las si imi incep turul matinal prin curte. La prima vedere constat ca masina e inghetata bocna, iar geamurile au capatat model de sezon.

Plantele sunt inghetate si mult nu mai au pana vor intra in perioada de "hibernare".

Pana sa intru in solar, arunc o privire peste gard. Strada si-a schimbat aspectul, frunzele copacilor sunt frumos colorate, dar mult nu mai rezista prinse-n crengi, iar iarba va disparea si ea in curand.

Intru repede-n solar, gandind ca poate e un pic mai cald. Dar nu-i. Folia este inghetata si inauntru e frig bine.

Plantele sunt un pic zgribulite, dar isi vor reveni. Sunt puse numai soiuri care rezista la temperaturi mici, asa ca nu imi fac griji prea multe.

Tot solarul e invadat de rosii si mustar. Au iesit in nestire chiar si-n locuri in care nu au fost plantate vreodata.

Mustarul va rezista si-l voi lasa pana cand se va putea, dar de sarmanele rosioare chiar imi pare rau.

S-au grabit sa rasara cand nu le mai era timpul, inselate de vremea calda.
In curand verdele va disparea din peisajul de afara, asa ca incerc sa-l fotografiez cat de mult pot.

Dar foarte repede mainile incep sa-mi inghete dureros, aducandu-mi aminte de gerurile ce vor veni.
Uf! Nici n-am simtit cand a trecut vara asta!

Seara de toamna

In timp ce mainile ii umbla harnice prin pamant, ochii ii sunt atenti la radacinile firave care trebuiesc asezate cu grija, iar gandurile au liber sa faca ce vor.
Cele mai bune momente in care se poate gandi la tot, in care are timpul si starea necesara, sunt cele in care planteaza.
Ca si cel de acum. Pune in pamantul negru plantute verzi cu radacini firave si se gandeste. La copil, la sot, la plante si animale, la ce a mers bine sau nu, la ce produse noi ar mai putea scoate, la cheltuieli si venituri, la desteptaciunea sau tampenia oamenilor cu care s-a intalnit, la iarna ce vine, la bucurii si suparari, la vreme si vremuri.
In momentul asta se gandeste la toamna asta frumoasa pe care o traieste. E ca la carte, isi spune, cu ploi, cu soare, cu vreme calduta, cateodata frigut, dar e ca la carte.
In sfarsit, a terminat de plantat pe ziua de azi. Se uita la cele cateva sute de plantute pe care le-a mutat la locul definitiv si simte ca vor apa.  Nu vrea sa le chinuie, asa ca se grabeste sa le ude, terminand de tot treaba in solar pe ziua de azi.
E devreme inca, constata in timp ce inchide solarul si incepe a pasi prin curte. Imediat ii ies in intampinare catei voiosi si mereu bucurosi ca o vad.
Numai Mairon nu se ridica de unde e asezat si se uita intr-o parte, de parca ar vrea sa se faca nevazut. Lucru ce il face sa iasa in evidenta.

O bufneste rasul in timp ce-i vede privirea vinovata, botul si mustatile pline de resturi de malai. A dus dimineata in magazie un sac gol in care a fost malai, iar el l-a gasit si a dat iama prin el, desi stie ca nu are voie sa scotoceasca pe acolo. Il mangaie pe cap si merge mai departe.
In drum spre gradina, observa cum soarele o priveste peste gard.

Ridica ochii si incepe sa vada mult mai multe lucruri:

Cerul curat

Frunzele copacilor care incep sa fie de un galben din ce in ce mai intens.

Sau rosu frumos.

Intra agale in gradina, permanent insotita de cate cineva.

Face o tura scurta pe acolo si observa ultimele zvacniri de viata ale gradinii inainte de a intra in somnul lung de peste iarna.

Da, e timpul! In definitiv, am intrat in ultimele zile din octombrie, isi spune in timp ce nu poate ignora ocheadele pe care i le arunca soarele prin grad.

Prin curte aude scancete si miorlaituri lungi si jalnice, semn ca unora le e foame rau. Oftand, se intoarce din drum si se duce spre casa.
Hm, isi spune, cred ca le e foame. Se pare ca-i tarziu de acum, puii se aduna la culcare.

Grabeste pasul spre casa in timp ce ochii ii umbla pe cer. Intr-un colt de curte, pe crengile usor golase ale unui salcam batran, vede o pereche de gugustiuci ramasi stana de piatra cu ochii indreptati spre un loc anume.

Le urmareste privirea si apoi zambeste fara sa vrea.