De ziua nationala, cu imaginatie...sau nu

Nu stiu daca voua vi se intampla, dar eu, atunci cand ma gandesc la Romania, ma gandesc la o femeie. O femeie inca tanara, inca frumoasa, cu niste ochi imensi, albastri si un chip curat, luminos, linistit, zambitor. Imbracata intr-o rochie alba, atat de alba incat te dor ochii.
O femeie care este mama. O femeie care isi iubeste copiii nelimitat, neconditionat. Care a trecut prin multe si bune si rele. Dar a trecut prin toate pentru ca a avut copiii alaturi. Dragostea pentru ei i-a dat puteri inzecite. Numai ca in ultimul timp Romania nu mai este asa. Romania este ingandurata, suparata, pe fata i-au aparut riduri adanci sapate de lacrimile care-i curg mereu. Romania este singura, copiii ei nu se mai gandesc la ea. Multi dintre ei o parasesc.
- Alte mame, i-au spus unii dintre ei pe un ton dispretuitor, sunt mai marinimoase, sunt mai bogate, ne arata alte cai, ne ofera mai multe oportunitati!
-In casele altor mame, tipa altii, este mult mai curat, este mult mai multa mancare, mai buna decat ceea ce ne dai tu!
-Alte mame sunt mai frumoase, mai bogate, primim bani mai multi de la ele! nu se lasa altii mai prejos.
Iar pe Romania o dor toate aceste cuvinte, nu se poate gandi decat la ele. Isi plange copiii si se gandeste unde a gresit. Si din femeia frumoasa, surazatoare, curata, a devenit o femeie obosita, care nu mai poate zambi. Plange si umbla imbracata in haine vechi, murdare, rupte. Le mai carpeste pe ici pe colo, dar nu ii mai pasa de ea, nu-i mai pasa cum arata.
- Cu ce am gresit? gandeste ea cu lacrimi curgand pe obrazul palid si murdar. Cand am gresit? Ce le-am facut? Va vreau inapoi, copiii mei!
Dar ei sunt surzi! Miraje, promisiuni imbietoare, mincinoase, spuse pe un ton soptit, insinuant, mult prea placut urechilor, le-au luat mintile. Unele colturi si treptele scarilor din casele altor mame au devenit atat de atragatoare. Sunt locuri bune unde unii copii se aseaza si apoi intind mainile, asteptand mila unora, castigand bani din umilinta, minciuna, delasare, necinste, injosire. Cat de usor se castiga banii in casa noii lor mame! Nu ca in Romania, unde mama ii punea la munca si nu puteau castiga atat nicicum. Nu-i mai intereseaza de Romania, daca mai are sau nu ceva de mancare, daca e sanatoasa sau nu, daca mai traieste sau moare. Ba inca unii o vorbesc de rau in fata mamelor actuale, o injura si o scuipa. Altii isi ascund adevarata mama, declarand in gura mare ca-s fii naturali ai mamelor lor adoptive.
-Le e rusine cu mine, isi spuse ea trista. De ce? Ce le-am facut?
Asadar, Romania s-a imbolnavit, este cazuta acum, fara mancare, fara caldura, fara haine care sa-i protejeze corpul bolnav si din ce in ce mai plapand. Sta intinsa pe pamantul rece, obosita si bolnava, cu ochii la cer. Isi spune ca poate numai de acolo mai poate sa astepte un semn, un ajutor. Dar ii pare ca si cerul, pe cat e de frumos si albastru, pe atat e de rece, tacut, distant. Si plange gandindu-se la copiii ce-au parasit-o. Si plange gandindu-se la cuvintele grele pe care i le-au spus. Si pe care le-a primit ca o sageata infipta cu putere, exact la tinta - in inima ei - cu lacrimi pe obraz curgand din ochii mari, albastri, indurerati.
Intre timp, copiii ramasi langa ea, se intreaba ce se intampla. O vad plangand, vorbind singura, umbland in haine murdare, ratacind aiurea-n lume sau stand intinsa pe pamant cu ochii ficsi spre cer.
-Probabil ca innebuneste, isi zic ei, deh...si varsta poate! Sa-i gasim un doctor.
Nu au bani pentru un doctor adevarat, dar au gasit un vraci. Un vraci care le promite ca o s-o faca bine, ca are un tratament minune si ca daca or s-o lase singura numai cu el, o perioada, si-i va aplica acel tratament, el le va da banii inapoi. Dar el si copiii ramasi trebuie sa semneze un contract, care sa parafeze acordul lor. Bineinteles, il vor semna numai ca Romania sa fie sigura ca banii vor fi inapoiati copiilor ei iubiti.
Atat de cumsecade si bun la suflet e acel vraci! Ce noroc pe Romania! Ce noroc pe noi! isi spun copiii bucurosi, lasand-o singura cu vraciul. Iar vraciul inchide usa in urma lor, frecandu-si mainile de bucurie. Ce nu stiu ei este ca vraciul este batran, foarte batran, iar pentru a trai mai departe are nevoie de sange proaspat - o raritate in lumea asta mare, stearpa, insensibila, fara viata, pe care el o cunoaste foarte bine, pentru ca el a facut-o asa.
Si in fiecare zi el isi suge portia de sange proaspat, devenind din ce in ce mai puternic. Si cu fiece zi, Romania devine din ce in ce mai slabita. Ochii ii sunt goi, durerea e vie, se citeste pe fata ei, o doare de fiecare data cand vraciul ii scoate sangele si o doare ca nu isi vede copiii.
-  Te rog, il roaga Romania cu glas soptit, indurerat, lasa-ma, ma doare, nu mai pot. Nu mai am ce sa-ti mai dau, sangele meu e pe terminate. Vreau sa-i vad! Te rog...
- Lor nu le pasa de tine, tipa vraciul, nu intelegi? Te-au parasit! Si apoi am un acord cu ei, am semnat un contract, eu iti sug sangele, iar lor le dau bani! In transe! Chiar azi am fost la ei si am dat transa a patra! Nici nu au intrebat de tine, dar cat s-au bucurat de bani! Ei nu mai au nevoie de tine, dar eu inca mai am. Inca mai ai ceva resurse, care-mi trebuiesc, imi sunt vitale.
Iar ea plange, de dorul copiilor ei, plange din cauza durerii pe care i-o provoaca vraciul atunci cand ii smulge sangele din ea, isi plange soarta hotarata de altii.
Nu mai poate decat sa stea cazuta, cu ochii inchisi si sa-si cheme copiii incet, cu glas soptit, mai mult in gand, s-o ajute. Sa vina sa o ridice, sa vina sa o ia de acolo. Sa-i dea ceva de mancare, ca sa se poata inzdraveni. Sa poata sa isi recupereze sangele pierdut. Sa se insanatoseasca, sa le poata da ce le dadea si chiar mai mult! Mai mult decat le dau acum mamele adoptive copiilor ei plecati de langa ea.
-Atat vreau, iubitii mei, o sansa. Un pic de ajutor. Veniti, copiii mei, sa ma ajutati sa ma ridic. O sa va arat ca pot face multe, mult mai multe, dar ajutati-ma sa ma ridic...Copiii mei...Copiii mei...

Voi auziti ceva? Nu? Vi s-a parut? Nu, nici eu nu aud nimic.
Si am atata treaba, nu am timp de ascultat prostii! Trebuie sa fac fasole cu ciolan " mancarea traditionala" de ziua nationala si  indusa de televiziunile atat de pricepute in a spala creierele gutumanilor. Trebuie apoi sa ma intalnesc cu vecinii, sa discutam politica. Ce, nu stiati? De la al cu tata-n gura pan` la al cu barba sura, toti fac politica in Romania. A devenit sport national. Apoi putem continua cu o barfa mica, despre tampitul ala de vecin care s-a apucat sa-si faca curte si gradina ( sau casa sau masina sau streang ca sa se spanzure, nu conteaza, orice si oricine e tocmai bun de barfit), de unde a avut atatia bani, cum a facut, cine e el?
Sa mai cream cate ceva? Sa mai muncim cate ceva? Sa ne facem utili? Sa ne ajutam apropiatii? Sa ne ascultam si sa ne jucam cu copiii?
Mda...pai... suntem capabili, suntem destepti, am putea s-o facem.
Sau nu...tocmai incepe telenovela. Uf! Cata treaba am! Deci, chiar n-am timp! N-am timp sa ascult prostii!

[ Aceasta postare NU este un pamflet, asa ca va rog s-o luati ca atare. Orice asemanare cu realitatea NU este numai o intamplare.]

Solar - post 5

Pentru că m-am tot lăudat cu solarul că-i gata, am zis că ar trebui să vă arat și ceva poze.

După cum se vede s-a terminat de sudat si țeava de sus, cea care fixează solarul mai bine.

 Ușile din față. A făcut o intrare separată pentru noi, ca să nu fie nevoie să deschidem ușile mari.

Și s-a apucat să curețe țevăraia și să dea cu grund.

Ușile din spate.

Cam ăsta-i stadiul, am dat comandă pentru folie, o așteptăm, ni s-a promis că durează două săptămâni, mai avem una de așteptat.
Când l-oi vede și invelit cred că o să fac dansul ploii pe lângă el.

Azi mă laud

Că am cu ce, mă, am cu ce :). Mă rog, partial, cu ajutorul mamei, dar am cu ce.
Acum un an, un an și ceva ( sau chiar doi, dar n-am chef la ora asta de calcule), am primit de un 1 martie sau 8 martie o violetă. Nu am avut noroc sau mai bine zis, nu am reusit să țin nicio violetă in viață. La fel si cu planta in cauză, după un timp a inceput să dea semne că incepea să se imbolnăvească de deces. La final mi-a mai rămas fix o frunză, care părea că ar fi avut ceva viață in ea, pe care am pus-o intr-un pic de apă. Și frunzulița mea a făcut rădăcini, am pus-o iară in ghiveci si in vară mama mi-a zis să-i schimb ghiveciul, pentru că era prea mic și deja aveam mai multe plante acolo. La inceput nu prea mi-a venit a crede, dar cand am scos plăntuța de acolo am vazut că erau șase plante.
Care acum arată in felul următor ( mai am numai patru, pentru că două le-am dăruit).

Frumușele foc, așa-i? Așa-i!Și am cam terminat cu lăudatul, că doar atat am.
Dimineață, mașinile erau imbrăcate in gheață, ba incă aveau și flori frumos colorate pe geamuri, in multe modele. Pe câmp totul era inghețat. Iarna-i tare aproape și cred că ar fi cazul să vină, să ne aducă zăpadă.
De ceva timp nu a mai inghețat peste noapte.
Alte noutăti ar mai fi că Ursu s-a apucat sa imite cocoșii, când îi aude cântând, incepe și el să  "cânte", interesant fiind că păstrează tonalitatea.
PS Fetelor, voi cum ați rezolvat cu spațiul de foto al lui Google? Că mie incepe să-mi facă figuri....