De sezon

Gradinarit de ianuarie

Iata ca am ajuns la jumatatea lui ianuarie si deja ma simt ca iepuroiul ala din "Alice in tara minunilor". Ala care n-are timp deloc, stiti voi.
E treaba multa si o sa fie si mai multa. In principal ingrijim culturile, plantam rasaduri de salata, spanac, kale, mangold etc si semanam alte culturi de primavara. In paralel, am inceput construirea rasadnitei, am definitivat culturile pentru anul asta, am terminat inventarul semintelor si am inceput sa introduc in magazin gamele de rasaduri  pe care le vom avea disponibile (aici mai am de lucru, dar musai trebuie sa termin saptamana asta cu ele). Curiosii pot arunca un ochi aici.

Asadar, plantele se prezinta cam asa, intre gerul care a trecut si cel care e aproape sa vina.
In solarul mare avem salata care a reinceput sa creasca, dar am avut si pierderi, din pacate.

Asta e, n-avem ce face, natura isi ia tributul. Avem rasad gata de plantat, am mai semanat o tura, asa ca nu stam chiar rau.

Spanacul plantat e stagnat, dar cu soarele din ultimele doua zile a reinceput sa creasca, iar cel de rasad sta foarte bine si ne asteapta sa-l mutam la locul definitiv.

Mustarul Mizuna este de neoprit, gerul nu l-a afectat deloc, spre deosebire de celelalte soiuri. Din fericire si aici stam bine, avem rasad marisor.

Mangoldul a fost afectat de ger, dar incepe sa-si revina. Patrunjelul isi traieste a doua copilarie, nu are probleme cu temperaturile mici.

O alta planta care nu a fost afectata de ger este rucola. Cea mai batrana a fost un pic stagnata, cea mai tanara sta foarte bine.

Kalele si-au incetinit si ele in acea perioada cresterea, dar acum si-au revenit.
Ne indreptam spre iesirea din solarul mare, via solarul mic. Inainte de plecare mai aruncam o privire si zic ca nu stam rau deloc.

In drum spre el trecem pe la gaini (care au inceput sa oua iara. Nu stiu de la ce li se trage,  probabil ca le-a dat peste cap caldura asta, dar nici nu mai conteaza. Ouale alea sunt mai mult decat binevenite) si constatam ca nu mai au boabe, asa ca le servim pe fete ca merita!

Insotiti de chiraiala si certurile lor, intram in al doilea solar care se prezinta cam asa:

Mai avem de plantat vreo trei razoare si-i gata plin. Azi se va intampla treaba asta.

Cam asta e situatia cu plantele. Au fost pierderi, au fost stagnari, dar nu-i atat de rau. Ne asteptam la asta, doar e ianuarie.
Se poate gradinareala in ianuarie? In solar, sigur ca se poate, iar rezultatele sunt destul de bune.

Atunci cand uitarea este buna

Buna ziua! Eu sunt Iuliana si sunt o mare uituca :)!
Am mai facut eu cu ceva vreme in urma o postare despre asta. De atunci lucrurile nu s-au imbunatatit, din contra. Evident, nici nu cred ca or sa se imbunatateasca, asa ca m-am resemnat si m-am adaptat asa cum si cat am putut.
E neplacut sa uiti, iar cateodata chestia asta te pune in niste situatii extrem de stanjenitoare si neplacute. Dar uite ca zilele astea am descoperit ca uneori este bine sa se mai intample si asa. Poti avea surprize placute si poti invata cate ceva :).

Am inceput, impreuna cu Lucian, sa sapam, semanam, plantam, adica sa pregatim culturile din primavara. Cum spatiul nostru nu este mare, incercam sa cultivam fiecare bucatica de pamant libera.
De cele mai multe ori ne iese treaba asta, insa peste sezoane apar fel si fel de probleme cu culturile principale, fel si fel de chestii in general, iar unele parcele cultivate cu cine stie ce, se umplu de buruieni si apoi raman in uitare.
Rau, nu? Asa-i! Totusi...
Dupa cum spunem, ne-am apucat serios de treaba. Pe spatiul ramas necultivat din toamna in solarii, pregatim culturile de primavara. Evident, totul incepe cu o curatenie strasnica (strans plante uscate, sfori de legare, etichete si alte minuni ce mai raman din vara), apoi urmeaza sapatul si aranjatul pamantului, dupa care semanatul sau plantatul, dupa caz.
Intr-una din zilele trecute eram in unul din solarii si strangeam plantele uscate, ba cu mana, ba cu grebla, dupa cum era cazul.
La un moment dat, vad ceva verde. Prea verde si prea viu pentru coltul ala de solar. Dau putin pamantul la o parte din jurul frunzulitelor...

....ma uit atent la ele si nu-mi vine a crede. Sa fie ...? imi zic in gand neincrezatoare.
Si ma apuc sa sap mai serios in jurul lor.

Ei bine, da! constat cu bucurie si ma apuc mai tare de plantele uscate de deasupra lor.
Dupa ce am curatat locul acela se vedeau foarte multe frunzulite verzi ale morcovilor.
In timp ce ii scoteam din pamant, ma gandeam cand mama naibii i-am semanat acolo si cum am putut sa uit in halul asta de ei.
Apoi mi-am adus aminte ca prin iulie i-am semanat in ideea "uite, a mai ramas un loc gol, hai sa-l umplu repede si p-asta!", ca erau morcovi romanesti, tardivi, de toamna.
In scurt timp, i-am scos pe toti. Unii erau mai micuti, acolo unde mi-au cazut seminte cu ghiotura, altii erau marisori.

Ma gandeam cum de nu au inghetat, dar apoi mi-am adus aminte de stratul gros de buruieni uscate pe care le-au avut deasupra. Acele buruieni uscate au functionat ca o folie de agril, dar mai bine decat aceasta, protejandu-i foarte-foarte bine de inghet..

O parte din recolta surpriza

La final s-a adunat  o cantitate maricica de morcovi, spre marea mea multumire.


Cu ocazia asta am doborat si un mit: credeam ca pamantul nostru, care-i greu si lutos, nu poate produce radacinoase foarte multe si mari, dar uite ca s-a putut. Totusi, morcovii (sau eu?) au avut si putin noroc, fiind intr-un colt mai lasat din solar (acolo e o mica vale) apa s-a tot strans si au avut umiditate suficienta pentru a se dezvolta. Normal, daca-i ingrijeam, recolta era mult mai mare.

Asadar, iata cum uitarea asta nesuferita iti mai ofera si surprize placute din cand in cand. M-am simtit ca atunci cand gasesti ceva banuti intr-o haina veche si uitata :)).