Trei ani

Oare ce-ai putea sa faci intr-o zi de duminica de august cand reminiscente din trecut te trezesc brusc la sase fara un pic dimineata cu senzatia ca e luni si ai intarziat?

Ai putea sa faci mai multe chestii, inclusiv sa te culci la loc, dar tinand cont ca am intrat in august, ultima luna de vara, ca toamna e pe undeva pe aproape, ca locuiesti la tara...ei bine, iti bei cafeaua si iesi afara la treaba.
Te asteapta soarele printre copaci si roua din iarba, te asteapta pasari si animale infometate sa le dai sa manance, te asteapta plantele, te asteapta, cuminti si rabdatoare, borcanele abia cumparate.
Asa ca treci la treaba pana nu da caldura aia mare.

Curtea noastra nu a fost niciodata si nici nu cred ca va fi una ordonata si extrem de curata. Multe pasari si animale merg libere pe acolo si se vede. Dar asta e alegerea noastra, pur si simplu nu suportam sa le vedem inchise undeva. Si ele, ca si noi, au dreptul la un spatiu mare.
Peste toate astea, acum la noi e santier. Lucian construieste in pauzele de la ingrijit plante, pregatit si livrat comenzi, un chiosc, sa-i zic. Un loc acoperit in care sa ne bem dimineata cafeaua si in care sa mai stam la o vorba seara tarziu. Sau sa ne asezam musafirii la umbra. Sau sa fumez atunci cand ploua sau ninge. Ma rog, un chiosc.

Ne doream de mult asa ceva si uite ca i-a venit timpul.
Si cum tot ce e nou in curte starneste o mare curiozitate, evident ca barnele de lemn, scandurile, tevile si sculele lui Lucian sunt punctul de atractie a animalelor, matoancelor in special.
Toata lumea le vrea si le revendica.

Si-n timp ce Lucian isi vedea de chioscul lui,  eu m-am apucat de cules multe legume si plante aromatice.

Dupa cules am pus aromaticele in buchetele la uscat si am trecut la spalat, tocat, fiert, conservat legume.
Iar timpul a trecut pe nesimtite, extrem de repede si am vazut cum soarele incepe si apune.

In zgomotele specifice curtii, in zgomotele incete pe care le facea Lucian cand lucra lemnul, in linistea serii am realizat brusc ca suntem in august si-n iulie s-au implinit trei ani de cand ne-am mutat aici, trei ani de cand ne-am schimbat radical viata.
Am aruncat o privire pe geamul de la bucatarie si m-am uitat la Lucian cum lucra la lemn si m-am gandit cat de multe a invatat de cand suntem aici si cate lucruri noi pentru el a facut.
Apoi mi-am aruncat privirea in curte unde gaini, rate, pisici mari si mici, caini mari si mici se jucau sau stateau pe iarba din curte.

Mi-am reintors privirea in bucatarie si m-am uitat lung la borcanele fierbinti inca...

si am realizat cat de mult ne-am schimbat. Cat de multe am invatat de cand suntem aici, cate lucruri noi am inceput si am reusit sa le ducem la final, cat de mult am invatat sa ne bazam doar pe noi.

Trei ani si parca-s o viata, dar cu toate astea parca au trecut ca trei zile.
Trei ani in care am invatat sa-mi pun ordine in viata, in care mi-am schimbat radical prioritatile, in care am invatat ca linistea interioara e mult mai pretioasa decat banii si alte lucruri materiale.
Trei ani in care Adi, copilul meu bun, a crescut si s-a inaltat, lasandu-ma undeva in urma, cam pe la umarul lui.
Trei ani in care am invatat ce inseamna dragostea neconditionata a unui animal, in care am invatat sa iubesc si sa dau atentie tuturor animalelor azi, pentru ca maine poate fi prea tarziu.

Trei ani in care am invatat ce realizare mare inseamna sa ai in farfurie ceea ce tu stii de la samanta.

Trei ani in care am invatat ca nu trebuie sa fiu pe placul nimanui si ca nu trebuie sa fac lucruri care sunt pe placul altora, ci lucruri care sunt corecte si cinstite.
Trei ani in care am invatat ca in viata ai o multime de alegeri de facut, iar alegerile acelea, desi sunt numai si numai ale tale, pot sa afecteze radical si ireversibil lumea din jurul tau.

 Trei ani trecuti ca trei zile si traiti ca treizeci. Si suntem inca la inceput :).

D`ale noastre

Pe la noi e cald, insuportabil de-a dreptul. Nu-i normala caldura asta! Suferim cu totii din cauza ei, oameni, animale, pasari, plante. Practic, mai miscam cate ceva dimineata si seara tarziu, dupa ce soarele e apus de mult.
Cu toate astea, am reusit sa fac ceva poze noii mele "haite". Au crescut cateii, sunt grasani si au inceput sa ma recunoasca cand ma duc la ei. De fapt, cred ca au invatat ca eu sunt cea cu mancarea.
Asadar, aici avem cateva exemplare de viitori vajnici dulai. Caci da, par a fi de talie mare.

Au inceput sa iasa din magazia unde au stat pana acum si sa exploreze curtea din spate, iar unii dintre ei mai curajosi au inceput sa vina si in fata.
Este foarte frumoasa faza asta cand ii vezi ca descopera fel si fel de lucruri si sunt curiosi la orice. Cand descopera viata, de fapt.

Latra, maraie, se joaca si incearca sa alerge. Sunt foarte frumosi.
Evident, nu ii vom putea creste pe toti, o parte de ei sunt pentru adoptie. Asa ca daca printre voi exista cineva care doreste sa aiba un prieten, care doreste sa aiba parte de cea mai pura dragoste, va rog sa imi spuneti. Valabil si pentru cei care isi doresc vreo matoanca jucausa si rasfatata, dornica de afectiune si mangaieri.

Alte noutati ar fi ca saptamana trecuta m-am mai trezit cu inca sapte puiuti de gaina aterizati din pod direct in curte. I-am primit cu drag si pe ei.

Zapauga asta de closca nu vrea sa se duca cu ei in gradina, acolo unde eu zic ca sunt mai protejati, au si mai multa umbra si loc mai mult de plimbare, ea vrea sa stea cu ei in curte. Ii plimba toata ziua peste tot, le gaseste ea stie ce de mancare si-i apara de matoance si catei mici, curiosi la vederea noilor aratari.
Plantele, din cauza caldurii foarte mari, sunt bolnave si evident avem pierderi destul de mari, plus ca  stagneaza. Mai mult de atat, imi par imbatranite cumva.

Altceva nu avem ce face decat sa culegem, curatam si conservam fructele care sunt afectate, in felul asta mai diminuam din pagube.
Mai mult, parca li s-a accelerat ciclul de imbatranire. Am ramas uimita cand am vazut ca gogosarii incep sa se coaca. Imi pare tare devreme pentru ei.

Plantele si legumele arata cam asa. Nu-i chiar rau, dar nu-i nici bine.

Vinetele sunt cele care nu sunt afectate pana acum de nimic si vad ca se descurca bine in continuare.

Noua tura de castraveti a inceput sa produca, iar din cea veche, cei lungi adica, am inceput sa fac conserve.

Asadar, ca spre final, ne ingrijim plantutele de vara,

Conservarim zilnic,

Deci singurul lucru care mai trebuia inceput erau culturile de toamna.Ceea ce am si facut :).

Pe final de iulie

Cald, foarte cald. Ne-a zapacit caldura de tot pe toti. Mi-e mila de bietele pasari si animale, sufera foarte rau din cauza caldurii. Toata ziua zac pur si simplu pe la umbra, pe unde apuca, iar seara, dupa ce-au mancat, zici ca a dat strechea in toate. Toata curtea e plina de pisici inviorate, care topaie prin iarba, sar pe gard, peste gard, in pomi sau in capul nostru ( cele mici inca invata cataraturile).

Privirea lui Miu atunci cand ii e foame, iar eu apar brusc in fata ei. Graitoare, nu-i asa?

 Cateii sunt niste dulci, in curand sper sa le pot face niste poze mai bune. Sunt grasi ca niste purcei, latra amenintator tot ce intra in magazie peste ei si chitaie tare cand le e foame. Inca nu stiu sa manance bine cu gurile, asa ca isi baga si capatanicile cu totul in mancare, iar la final avem niste catei frezati si "gelati".
Plantele sunt oarecum bine atat in solar cat si in gradina ( mai putin castravetii si dovleceii), numai ca sufera si ele, ca toata lumea, de cald si arsita. Rosiile au cam inceput sa se imbolnaveasca din cauza caldurii din ultima vreme, dar si din cauza acelei perioade cand ziua a fost foarte cald, iar seara era foarte racoare. Le-au zapacit de tot atunci. Lucrez la ele si incerc sa le fac bine cat de cat pentru ca, desi fitoase, anul asta pur si simplu ne-au rasfatat. Sunt din abundenta, iar unele sunt uriase. Recordul nostru de pana acum este:

Dar nu numai rosiile sunt mari anul asta, ci si vinetele albe rotunde.

Evident, nu ma pot decat bucura si mandri cu ele.
Ardeii grasi, capia, iuti si gogosarii sunt voiosi si plini de fructe si tare bine imi pare, chiar nu credeam ca mai scot ardei anul asta la cate afide au avut pe ei, dar dusurile lungi si dese - cheia marilor succese.

In gradina varza de toamna, prazul, telina, ceapa verde si vreo doua ture de dovlecei cresc si ele printre buruienile nesuferite.

Nu ajung la liman cu buruienile in nici un fel. Acum termin un rand si-n doua zile nici nu se cunoaste.
Trag nadejde la turele de toamna la castraveti si dovlecei, nu imi pot da seama ce au de nu rodesc de fel.
Pepenii galbeni s-au copt si-s foarte dulci si gustosi, numai ca nu rodesc cum trebuie. La anul am un plan cu ei si cred ca o sa mearga, de acum am vazut cum sta treaba cu dumnealor.

Vinetele negre imi sunt tare dragi. Rodesc ca nebunele, s-au inaltat foarte tare, dar stiu ca or sa se mai inalte si inca nu m-am saturat de salata facuta din ele.

In alta ordine, m-am apucat serios de conservaie pentru iarna, doar ar fi si pacat sa nu profit de atata abundenta. Ca de fiecare data imi doresc sa-mi fac rezerve pana la sezonul urmator.
Si daca e abundenta, inseamna ca e loc si de retete noi :).

Ca si concluzie, in "jungla" noastra totul e multumitor. Am mai spus si o sa mai spun, anul asta natura a fost buna cu noi, generoasa chiar.