Verdele meu in noiembrie

Pomi

Am fost si anul asta la Indagra. Sincer, nu stiu de ce nu mi-a placut de data asta, a fost cam la fel ca anul trecut, dar cert e ca nu mi-a placut. Poate preturile (si mai mari decat anul trecut) la ceea ce ma interesa, m-au dezamagit. Sau poate a fost numai starea mea din ziua aia. In fine, sa trecem peste asta.
De cand ne-am mutat aici, am in cap o reorganizare a curtii, reorganizare care merge tare greu si care, sincer, nu cred ca o sa se termine vreodata.
Unul din planuri este plantatul a cat mai multor pomi fructiferi si trandafiri de dulceata. Aici, in zona noastra, nu prea sunt pomi fructiferi. Adica gasesti pruni si corcodusi, dar restul foarte rar. Ei bine, mie nu-mi place asta si as vrea sa am cat mai multi pomi fructiferi in curte. Si cat mai diversificati.
Din toamna anului trecut am inceput cu plantarile pomilor, urmat in primavara de alti pomisori si vreo trei Rosa Damascena.
Singurii care mi s-au uscat au fost un piersic pus in primavara, care se prinsese foarte bine, dar i-a aparut nu-stiu-ce pe frunze in vara si apoi dus a fost, si un cais pus in toamna trecuta, care la fel se prinsese, numai ca Mairon trecea printr-o criza existentiala in acea perioada si am gasit o mare groapa la radacina lui.
Restul s-au cam prins si le merge binisor, deci la anul am sperante la un mar, un par, doi pruni si doi visini, macar un fruct de degustat sa ne faca.
Anul asta am cumparat de la Indagra trei meri pe care i-am plantat cu Adi de-a lungul aleii ( hai sa-i zic alee, desi e departe de a ajunge la stadiul asta) de la intrare.

Si mai e un mar Generos, foarte stramb, dar l-am vazut abia acum, caruia lui Ureche nu i-a placut eticheta, drept urmare a rupt-o.

Strambi-drepti, nu mai conteaza, i-am plantat pe toti trei si ii vreau sa se prinda, sa treaca cu bine de iarna, sa creasca mari si frumosi, sa ne dea umbra si racoare vara si fructe gustoase toamna.
Acum trag speranta la un pui de nuc, deja i-am gasit locul in curte, sper sa il am cat de curand.

Noiembrie

Iata ca ne apropiem de jumatatea lui noiembrie, mai e un pic si se termina anul, iar daca ma uit in urma chiar nu-mi dau seama cand a trecut.
Zilele sunt caldute, de la un timp, dar intunecate, cu un cer tare morocanos si cu capsa pusa.

Prin gradina am mai strans cate una-alta, dar avem un peisaj cam monocrom, singurele care-s verzi fiind kalele, numai cele care au scapat de atacul gainilor (kalele au avut un succes nebun la gaini).

Ca tot am ajuns la capitolul pasari, gainile sunt grase si frumoase, imbracate bine cu penajul de iarna.

 De vreo doua zile aud prin curte cotcodaceala specifica ouatului, numai ca ouale nu le gasesc. Se pare ca puicile au inceput sa oua, dar nu in cuibare, ci pe unde le apuca.
Ratele-s la fel de grase si impanate, iar de curand le-a apucat zborul prin curte. De cateva zile tot vedem si auzim suratele lor care pleaca spre meleaguri mai calde si ale noastre imi pare ca au reintrat in agitatie. Adica, iar e la noi ca la aeroport, trebuie sa fii tare atent, altfel iti poti lua lejer una sau doua rate fix in freza.

Din solar am scos aproape tot ce-a fost de vara, bucuria pasarilor care-s tare curioase la tot ce e nou in curte, mormanele de plante le indeamna la scotoceala.

 Dupa scoaterea plantelor, raman in urma legume care-si asteapta locul dupa caz: borcan, congelator sau direct in cratita.

Imi e mila de ele, mai ales ca unele nici nu stiu ca si-au terminat treaba.

Dar ma mai alin cu noile plantute.

Cainii si matoancele sunt imbracati si ei pentru iarna, sunt grasi ca niste purcei si contrasteaza puternic: cainii sunt murdari si plini de ciulini, iar matoancele sunt foarte curate.

Ma bucur ca, pe langa Mairon, Miti si Aia Mica Alba, Miu a inceput si ea sa prinda soareci. Problema este ca matoancele vor sa vina cu ei in casa, evident ca nu-s primite, dar asa nu apuca sa-i manance, cainii le fura munca fara nici un fel de remuscare.

Exact cum se intampla si-n viata de zi cu zi a oamenilor.
Singurii ramasi nepomeniti sunt trandafirii, care-s rebegiti de frig, dar tot mai au cate un boboc sau doi.

Si cu ocazia asta, am putut constata ca trandafirul alb, pe care in vara il credeam de dulceata si de soi vechi, e un superb... maces :).

Deci zicala batranilor "cat traieste, omu`-nvata" se adevereste inca o data. Uite cum am mai invatat ceva :).