Cateva minute

E dimineata si e cam tarziu, nici azi nu ma incadrez in program. Dar imi e din ce in ce mai greu sa-mi respect acest program.
Cu toate astea nu renunt in ruptul capului la minutele mele, numai ale mele, de dimineata.
E liniste, e frig, soarele incepe sa-si faca simtita prezenta printr-un rasarit asa cum m-a invatat.

Iar in departare se vad muntii.
Toata vara le-am dus dorul, au stat ascunsi, dar acum cand s-a lasat frigul, probabil aerul e mai rarefiat, nu stiu, nu ma pricep, au inceput sa se arate. Mari, frumosi, semeti si din cauza departarii ii vad intr-un verde-albastrui. Doamne, cat sunt de frumosi!
Desi nu imi doresc, le intorc spatele si ma indrept spre gardina, sorbind din cand in cand din cafeaua tare si aromata.
Ma insotesc toti cainii, toate matoancele si toate pasarile. Le murmur cate ceva, incet, adormita, apoi ii las in curte inchizand poarta gradinii dupa mine. Ii vad cum raman langa poarta uitandu-se lung.
Ma plimb incet prin gradina, panze de paianjeni harnici se lipesc de mine, dar nu le mai bag in seama. Imi admir rosiile din "maternitate", sunt verzi si mari, parca imi promit numai surprize placute pentru la anul. Oare or mai avea timp sa se coaca? ma intreb.
Apoi trec pe la dovleci si dovlecei, le laud incet, intre doua sorbituri de cafea, harnicia de anul asta. Dragii de ei, desi nu i-am ingrijit asa cum trebuie, ei nu s-au suparat, din contra.
Arunc o privire ardeilor iuti si le promit ca anul asta cativa dintre ei vor ierna cu noi in casa. In mod sigur...
Mai iau o gura de cafea in timp ce ma uit prin gradina si-mi fac planuri pentru la anul. La anul lucrurile vor sta cu totul altfel aici. In mod sigur...
Apoi ma indrept iar spre poarta gradinii unde pasarile si animalele ma asteapta rabdatoare. Ma uit in ochii lor si vad dragoste, recunostinta, chef de joaca, foame.
 Foame! M-a luat valul, iar ei rabda, saracii.
Minutele mi s-au terminat.
Asa ca o iau fuga spre magazie, in drum iau in maini si recipientele pasarilor, intru vijelioasa si le umplu repede.
Le aduc adapatorile umplute cu seminte de tot felul, apoi iau repede galetile si ma indrept catre cismea.
In timp ce astept sa se umple galetile primesc saluturi voioase de la vecinii care trec pe jos sau in carute catre campuri. Culesul porumbului si al florii soarelui este in toi. Oamenii sunt bucurosi, anul asta a fost bun, munca si banii cheltuiti sunt rasplatite foarte bine, iar ei au provizii indestulate pentru iarna ce-o veni.
Le intorc salutul, le zambesc la randu-mi si apoi ma indrept cu graba spre treaba mea.
Imi rezolv pasarile, mari si mici, hranesc si animalele, apoi incep sa ma pregatesc de plecare.
Plec, nu inainte de a-mi lua la revedere de la ei, dar nu ma grabesc. Desi ar trebui.
Merg incet, las jos geamul masinii si inspir adanc. Pe campuri aerul e si mai curat si mai inmiresmat.
Numai ca acum sunt goluri. Multe goluri. Nu se mai vad lanurile mari, frumoase, intinse cat vezi cu ochii.
In curand va fi pustiu...
...dar numai pana la sezonul urmator.
In mod sigur!

Pe la noi...

...lucrurile stau cam bine, plantutele in solar cresc si rodesc in continuare, tare-s curioasa cat or s-o mai tina, iar animalele si pasarile isi vad de viata lor tihnita.

Vinetele pot spune ca sunt vedete incontestabile. Unele fire au peste doi metri jumatate inaltime, au ajuns sus la plasa de umbrire, concurand rosiile si castravetii. Habar n-aveam ca pot creste atat de mari.

 Rodesc in continuare, fructele evident ca sunt mai mici, dar la fel de gustoase.
Am inceput sa le recoltez semintele, deja recoltatul semintelor la rosii mi se pare floare la ureche pe langa recoltatul semintelor la vinete. E criminal! Dar necesar...

Rosiile rodesc si ele, mult mai putin, dar rodesc, iar fructele, desi sunt mai mici, sunt foarte-foarte dulci.

Rosiile de Buzau si Inima de Bou au fost un succes. Le vom cultiva in continuare pe langa noua gama pe care o vom avea de la anul.
Desi cele Inima de Bou sunt atat de sensibile la boli, daunatori etc, gustul lor este fantastic! Multi abonati ai nostri s-au indragostit de ele si le cer in mod expres.
Cele de Buzau sunt mai rezistente decat Inima de Bou, rodesc foarte-foarte bine, iar gustul, atat de diferit si atat de specific ( l-as recunoaste acum cu ochii inchisi), ne-a facut sa ne dorim sa le cultivam in continuare.
Si-n plus sunt rosii romanesti si daca nu le cultivam noi, strainii in mod sigur n-or s-o faca.

Ardeilor grasi si capia se pare ca le cam prieste aerul mai racoros pentru ca si-au luat o culoare foarte frumoasa, sunt sanatosi si rodesc si ei in ton cu restul legumelor.

Acelasi lucru il pot spune de castravetii semilungi, cei cornison fac figuri in continuare. Sper totusi sa-si revina cat de cat, nu mai este atat de cald.

Din lucrarile actuale pentru sezonul de toamna va pot arata ceva ridichii harnicute.

Salata si spanac in stadiu de rasad:

Lucian pregateste locurile de plantare pentru ele. Evident ca vom roti culturile, altfel nu se poate.

 

 Si mai avem pusa deja ceapa, dar cum inca nu a dat, nu prea era nimic de vazut.

Alt motiv de bucurie ar fi ca de la un timp am inceput sa mai gasim cate un ou-doua. Ori gainile s-au hotarat sa mai si munceasca, ori Mairon, saracu`, i s-o fi acrit si lui de atatea oua.

Iar ratele si-au schimbat penele, s-au impodobit cu cele de iarna si-s albe-albe-albe.

O parte de restul populatiei

Dap, suntem ok! Din toate punctele de vedere :).

Despre una, despre alta

Mai...am inceput sa-mi doresc sa vina iarna, sa mai fac si eu o pauza :). Treburi-treburi... treburi multe au fost, sunt si vor urma.

Sambata am facut zacusca. Muuuulta zacusca, cateva zeci de borcane si asta e numai inceputul. Doua tipuri, ambele noi pentru mine, ambele iesite asa din greseala, dar super-super gustoase. Cine a zis ca nu e placut sa gresesti? Uite ca mai ies si lucruri bune :).

Tot sambata ne-am capatuit cu inca un pui de gaina. O nebuna ( eu nu stiu cum naibii s-au adunat numai pasari zapacite la noi in curte) a ouat si apoi a clocit in pod. Fiind dimineata devreme, era liniste afara si am putut sa aud piuiturile. M-am urcat in pod, am cautat ceva pana am gasit-o, era bagata intr-un colt de pod, exact unde se imbina acoperisul cu podeaua. Ca sa scot puiul a trebuit sa ma pun pe burta si sa "merg" pe coate. Dupa ce m-am luptat cu nebuna, am reusit sa iau puiul. Am vazut ca mai avea 2-3 oua, o pandesc in continuare.
Am luat puiul cel nou si l-am dus langa boboci si celalalt pui. Reactia lor m-a lasat muta. Mai intai, in special bobocii, l-au atins cu ciocurile, apoi s-au invartit in jurul lui, apoi s-au asezat cu totii in jurul lui ca sa-l incalzeasca. Iar puiul a adormit incalzit de bobocii de rata, puiul cel mare l-a mai trezit din cand in cand, cred ca-l amuza sa-l auda cum urla cand trecea cu picioarele peste el. Si puiutul mic, la fel ca si cel mare, seamana cu....ati ghicit! cu Blondu` :).
Acum puiutul este pe picioarele lui ( abia era scos din ou cand l-am luat), a fost invatat de boboci sa bea apa, sa manance si sta si el pe langa cei mari, incearca sa se tina dupa ei.

Pe Jedi am inceput sa o dam pe afara, a crescut de acum si trebuie sa se invete cu restul poporului din curte. M-a facut sa rad in momentul cand a vazut gainile si ratele, se facuse mica-mica in iarba, ochii ajunsesera la niste diametre imposibile si a stat mult timp nemiscata urmarind pasarile. Intr-un final a vrut sa sara pe spatele unei rate, n-a reusit si s-a mai ales si cu o sperietura de zile mari atunci cand rata a sasait speriata la randul ei.

In solar au iesit ridichiile, o parte din salata si de curand cateva fire de spanac. Lucian a pus si ceapa, speram ca intr-o luna - o luna jumatate verdeturile sa fie gata pentru ultimul sezon de legume proaspete din anul asta.

Curtea incepe sa se inveleasca cu frunze, seara si dimineata e frig de-a binelea, iar prin sat miroase a fum, a tuica, a fructe, a bulion. A venit toamna :)!