Dragii mei, de sambata 06.07.13 reincepem livrarile.
Startul e timid, rosiile inca nu-s gata toate si desi urasc asta, trebuie sa va spun ca principiul va fi : primul venit, primul servit.
Dupa cum se poate vedea in poze o rosie e facuta, zece nu, asa ca stocul e limitat momentan.
Va asteptam comenzile pana joi inclusiv, iar in cursul serii de vineri va vom da telefon sau trimite mail-uri in care vom confirma livrarile sau va vom anunta ca livrarea se amana pe saptamana urmatoare, daca va veti mentine comanda, bineinteles.
Am facut publica si lista de preturi, aveti sheet separat, am simplificat-o un pic, am trecut si info stoc, plus produse care vor aparea in curand.
Am modificat si suma pentru comanda minima de la 30 lei la 20 lei, plus 6 lei pentru transport.
Uite cum se facu un an de blog si la mine. Un an...
Ma uit in urma si tre` sa recunosc ca-mi cam place. E o munca facuta cu multa, multa placere.
Imi mai place ca blogul e ca un jurnal personal, ma uit in vara trecuta la gradina si am un termen de comparatie ( ce super e de cei care au ani in spate de blog).
Pot sa vad daca si unde am evoluat sau am involuat.
Am inceput blogul oarecum in joaca, asa cum am mai zis nu credeam sa ma mai citeasca si altcineva in afara de familie. Dupa un timp chiar m-am speriat de popularitatea blogului care era in crestere din ce in ce mai mare si am vrut sa-l inchid, mi se parea o responsabilitate mult prea mare, dar datorita voua, celor care ma cititi, datorita colegilor de "bloggerit" si datorita familiei, am incercat sa continui.
Am intalnit multi Oameni in anul asta. Am gasit mult bun simt ( pe care eu il credeam pe cale de disparitie, dar nu, mai exista inca!).
Am fost ajutati, incurajati, am invatat foarte multe. Si de la cei din blogroll-ul meu, care-s niste oameni minunati, foarte speciali pentru mine, fiecare in stilul sau, cat si de la cititori, cu unii chiar am reusit perfomanta sa ma imprietenesc, virtual momentan, dar in viitor cine stie, poate o sa ne cunoastem personal.
Dar am fost si injurata, blamata. Am intalnit si o multime de oameni falsi si mincinosi.
Am primit mail-uri idioate scrise in mod acid ( de ce, habar n-am, pentru ca am muncit amandoi de ne-au sarit capacele si n-am cerut la nimeni nimic) in care mi/ni se spunea ca n-o sa reusim etc, n-o mai lungesc, in mare ca suntem incapabili sa ramanem pe drumul pe care ni l-am ales.
Ce nu stiu persoanele in cauza este ca asemenea " urari de bine" ne intaresc si mai mult si ne ambitioneaza peste masura. Sau asa cum spune o vorba din batrani "nu mor caii cand vor cainii".
Oricum astfel de mail-uri au fost cu mult, mult mai putine decat cele in care am fost incurajati si sustinuti. Nu mi-am propus sa multumesc o lume intreaga, nu prea se poate sa ma/ne placa toata lumea si nici nu vreau.
Eu am ales ca sa arat totul intr-un mod cat mai deschis, cat mai transparent, eu mi-am facut publica adresa de mail, eu am vrut sa incerc sa fiu cat mai apropiata de cititorii mei. Asta-i reversul si ma asteptam la asta.
Mi-ar placea sa aud ca macar o persoana a invatat ceva din pataniile noastre si ale celor din blogroll-ul meu.
Stiu ca-s multi care viseaza o viata la tara, multi vor sa se mute la sat si citesc astfel de bloguri, asa cum e si al meu.
Deci...am facut un an de blog.
Imi doresc sa continui sa scriu in el, cu toate ca de multe ori am intalnit acea stare...nu stiu cum s-o intitulez...pur si simplu nu mai aveam subiect, nu mai stiam despre ce sa scriu. Da, am perioade dintr-astea si nu-s putine deloc, dar am vazut ca trec. Poate e si oboseala de vina.
Imi doresc sa scriu cu mult mai bine ca pana acum, sa fac postari frumoase si folositoare.
In fine, ca sa inchei ca m-am lungit tare mult, multumesc mult cititorilor mei pentru ca au avut rabdare cu mine si pentru ca imi fac vizite dese.
Multumesc mult colegilor din blogroll-ul meu, care-mi sunt dragi, dragi, dragi tare.
Multumesc mult si celor care ma au in blogroll-urile lor, dar nu fac parte dintr-al meu, sa stiti ca va citesc si va urmaresc si eu.
Deci...am facut un an de blog. Abia mi-au dat dintii :)!
Ma, a plouat ieri de-a rupt! Sper ca si la voi. Dar ce bine a fost, plantele in gradina sunt intr-o culme a fericirii, toate-s verzi, ridicate, zgubilitice.
Sambata nu am facut mare lucru in gradina, doar am inceput un mic experiment cu vreo 12 fire de rosii.
Am curatat si scos la lumina una din parcelele de rosii, ca doar atat am avut chef sa fac si numai stirea ca o sa ploua m-a pus la facut treaba. Ma gandeam sa apuc sa fac ceva, sa le mearga si lor mai bine.
Iar duminica dimineata cand m-am trezit, totul era o aparaie si-o udatura si mirosea divin afara.
Toate pasarile si animalele erau bagate care incotro, numai ratelor nebune nu le mai ajungea ploaia, asa ca erau bagate si-n ligheanele de scaldat.
Hai sa va arat experimentul meu.
Am vazut la mai multi gradinari metoda asta, care pare a fi buna, in special pentru reducerea consumului de apa si directionarea apei numai acolo unde este necesar.
Asa ca am zis sa incerc, intai numai la cateva fire, apoi daca totul e ok si voi fi multumita, am sa fac la toate firele din gradina.
Am sa va tin la curent cu treaba asta, momentan fetele au apa din belsug.
Si-n restul gradinii lucrurile stau cam bine.
Am pus cateva fire de castraveti care-s tare harnici, am mancat din ei si-s tare buni, cruzi, crocanti, perfecti.
Dovleceii albi si verzi produc mult, spre deosebire de dolveacul placintar cu care mi-am luat o mare teapa. Dovleacul cumparat in toamna (din care a iesit o placinta de zile mari) caruia i-am tinut semintele, era hibrid.
Evident ca n-am stiut, am pus semintele in pamant, au iesit niste tufe foarte mari, pline de flori, din pacate numai barbatesti.
Nici macar un singur dovleac nu s-a format pana acum.
Porumbul dulce, asa cum va povesteam mai deunazi, are papusoi si promite multe.
Si acum sa updatam pozele cu solarul.
Deci, nebunele au inceput! Si ce start au!
Marmande :
San Marzano ( inca nu dau semne de coacere)
Siriana
Evident ca ieri n-am mai putut si m-am dus catinel in solar, mi-am luat vreo 4 rosii ( Marmande), apoi fuga-fuga in gradina si am luat si vreo 2 castraveti plus o mana de marar, iar produsul final :
Acu` stiu ca mi le laud p-ale mele, ma, da` sunt buuuune. Au coaja subtire ( care la mine e un punct forte), gust dulce-acrisor, moi, dar nu foarte moi, plus ca au umplut castronul de zeama.
Excelente! Le vom pune in continuare.
Maine va mai arat si altele de prin solar, dar acum sunt sigura ca aveti niste semne de intrebare referitor la titlul postarii de azi. Daca nu aveati, nu conteaza, oricum o sa va lamuresc.
De dimineata m-am trezit cu melodia asta in cap! Dar nu asa oricum, ci de cum am deschis ochii a venit brusc. De unde, habar n-am, ca n-am mai ascultat-o de o mie de ani.
M-am dat jos din pat si-n drum spre cafetiera am fredonat incet, ca Lucian inca baga la aghioase, iar vocea mea nu e chiar... ca o voce umana atunci cand cant.
Si am facut cafeaua cu melodia asta in cap, am si baut-o, melodia tot in capul meu era, iar cand am iesit afara si m-am dus pe la pasari, nu m-am mai putut abtine si am inceput s-o cant cu voce tare, ce mama naibii!
Pasarile mele care misunau pe ici pe colo, cand au auzit cantecul s-au oprit un pic din activitatile lor, gainile si cocosii au inceput sa-si miste capetele si sa se uite la mine cand din stanga, cand din dreapta, cu niste ochi mari, foarte mirati cu totii, ratele care initial se oprisera si ele, dupa cateva momente au inceput sa sasaie si sa dea din capete, puii si-au deschis aripile si au rupt-o la fuga cotcodacind un pic speriati mi s-a parut ( deh, asa-s copiii...sinceri!), iar Mairon a inceput sa urle din toti plaminii lui de caine.
Si asa s-a format o harmalaie de nedescris dis de dimineata la mine in curte.
Ce puteam face? Am tacut ( apoi au tacut si ei ), le-am intors spatele jignita si am intrat in casa.
Cu coada ochiului vedeam puii cum se intorc la locurile lor, pasind incet, cu grija, parca pregatiti s-o rupa iar la fuga la primul sunet.
Chiar asa, ma? Sa nu aprecieze ei asa o melodie?
Ziceti voi ca nu e super :).
