Din seria intamplari la tara : azi ENEL - partea a doua

Nu stiu de ce am o impresie vaga ca o sa ajung sa fac un roman in toata regula despre furnizorii astia de electricitate.
De fapt, astia de Dambovita nu-s Enel, sunt Electrica nu stiu cum, dar nu conteaza, tot o apa si-un pamant, asa ca le zic Enel.
Joia de trecu, pe la o ora mai pe seara, a inceput un vant tare p-afara, iar curentul s-a oprit. Apoi a pornit. Apoi iar s-a oprit. Apoi iar a pornit. Noi eram ca niste gaini capiate prin casa, nu mai pridideam sa scoatem aparatele din prize. In tot timpul asta lumina se aprindea si se stingea. Intr-una, intr-una, parca se juca cineva la intrerupator.
Extrem de enervat, Lucian pune mana pe telefon si suna la Enel. Nu raspunde nimeni. Si mai incearca iar. Si iar. Abia la al patrulea apel a catadicsit o DUamna sa ridice receptorul si sa raspunda.
Si se apuca Lucian sa-i zica de unde e, ce se intampla in casa cu lumina si sa-i intrebe ce au de gand sa faca.
In timp ce vorbea cu DUamna, curentul s-a hotarat intr-un final si s-a oprit. Definitiv. Lucian ii comunica si lucrul asta. Cucoana cand aude, ii raspunde prompt : Aaa, domnu`, facem reparatii pe linie! . Pai cum doamna, intreaba Lucian, faceti reparatii seara? Pe intuneric?Si nu stiu cum se intampla, ca de cate ori ploua sau vine cate o vijelie ( intre timp incepuse si sa ploua) se intrerupe curentul,  iar voi mereu imi spuneti ca faceti "reparatii". La care DUamna ii raspunde intepata : Va rog sa cititi contractul, domnu`! Ne-am rezervat " dreptul" sa facem revizii! - replica asta e noua, pana acu` n-au mai folosit-o.

Probabil doamna ca asa e, dar noi trebuie sa fim anuntati in prealabil, da?Si ce sa vad doamna in contract? Ce sa vad?, mai spune Lucian, scrie acolo cumva ca una din atributiile voastre e sa imi faceti discoteca-n casa?? . Raspunsul vine pe o voce mai inmuiata un pic, extrem de relevant : Nu stiu, domnu`!
Deja saracu` Lucian are alergie la NU STIU si ii raspunde pe un ton din ce in ce mai ridicat : Las` ca va zic eu daca nu stiti, in contract zice ca trebuie sa dati tensiune maxim 230V! Stiti cat am gasit? 248V! Stiti ce inseamna asta??. DUamna ii raspunde aproape soptit ca stie si isi da seama. Lucian continua : Pai sa dea dracu` sa mi se arda vreun aparat in casa si sa ma puneti pe drumuri sa va fac reclamatie la ANPC si la altii, ca luati foc cu mine!. La care DUamna ii raspunde pe un ton impaciuitor si compatimitor : E, lasati domnu`, nici chiar asa, ca doar nu sunteti singurul.. .
Si conversatia a mai durat ceva si s-a incheiat cu acelasi numar de inregistrare si cu concluzia DUamnei ca  trebuie sa ne impacam cu situatia ca au mai fost si alti fraieri carora li s-au ars aparatele si au ramas cu paguba.

Sambata, pana-n pranz.

Auzim strigate la poarta, printre latraturile dulailor nostri, care mai aveau un pic sa rupa gardul ( acum ma gandesc ca ar fi fost tare bine sa-mi alunece putin mana de pe poarta si sa iasa cainii afara, sa-i alerge un pic..Poate data viitoare, ca sigur va fi o data viitoare! ).
La poarta o masina cu o scara pe ea si doi tipi stateau in strada la o distanta respectabila de gard. Ne ducem sa vedem ce vor. Buna ziua, zice unu` pe un ton mai rastit, de la Electrica suntem. Ati facut o reclamatie. Lucian se prinde despre ce e vorba si-i raspunde : Cand ? .
Nu stiu, domnu` ( raspunsul standard!), raspunde tipul, eu stiu ca ati facut. Despre ce e vorba?.
Pai e important, d-aia am intrebat, zice Lucian, si daca nu stiti va zic eu : joi am facut reclamatia. Azi e sambata! Aveti o viteza uimitoare in a rezolva reclamatiile clientilor vostri. Sunt impresionat!
Domnu`, zice al doilea care avea un aer de sef, venim si noi cand putem. Important e ca venim, nu?, continua el pe un ton prin care ne spunea ca suntem foarte nerecunoscatori.
Se apuca Lucian si povesteste ce s-a intamplat si ii cere lamuriri de ce se intrerupe lumina cand bate vantul sau cand ploua ( eu i-as mai fi intrebat de ce se opreste si cand e soare si senin, dar am tacut..). La care cel cu aer de sef zice : Pai domnu`, va zic io. La statia de la Mozacu s-au schimbat firele. Aceste fire "ie" foarte sensibile! Daca se pune o pasare pe ele, se intrerupe curentul. Cum a zburat pasarea, vine curentul.
Eu, initial, am ramas interzisa. Apoi am vrut sa-i rog sa se uite un pic in parul nostru sa vada daca avem ciunga in el. Dar Lucian mi-a facut semn sa tac, le-am intors spatele si am plecat de acolo, ca imi venea sa le aduc aminte, in termenii cei mai elogiosi pe care-i cunosc din cartierul meu de bastina - Giulesti, despre mamele si toate neamurile lor.
Nu am vrut sa mai stiu ce au vorbit, dar Lucian va merge la Gaesti sa mai faca o reclamatie. Nu vom rezolva nimic, sunt sigura, dar macar o sa-i pisam si o sa-i tocam si vreau sa-i facem, cand ne aud numele sau adresa, sa-si spuna : Iar nebunii aia!. Macar atat!


Va urma...

Recordul nostru, paznicul lui si...alte cele

Avem si noi recordul nostru. O rosiuta care a crescut ca o nebuna.
Nu am cantarit-o, ca n-am avut cu ce, dar la ochiometru pare in jur de 400, maxim 500 gr.
A crescut in lotul de rosii pe care spuneam ca l-am lasat sa creasca asa cum au vrut ele, nu le-am facut altceva decat sa le ud. Si cam asa arata frumusica.

Frumoasa, a? Da, si mie imi place. Problema e ca are un paznic, ( ca-n povestile cu zane)...mare, urat si cu multe picioare.

Imi e frica de paienjeni. O frica d-aia morbida. Nu conteaza ca-s mici sau mari, imi e frica de mi se ridica paru`-n cap. De mica mi-a fost frica si de-a lungul timpului, mi s-a facut si mai frica, daca pot spune asa.
Lucian stie lucrul asta si cand l-am rugat sa ia frumusica de acolo, mi-a spus sa o iau eu ( face asa ca sa imi pot invinge frica, numai ca nu prea are succes mereu). Degeaba l-am rugat si m-am pisicit pe langa el, a zis nu! si gata, m-a lasat sa ma descurc singura.
Si stau eu si ma gandesc cum sa fac, pentru ca n-aveam de gand sa o las acolo. Si-mi vine o idee, sa iau un bat lung, foarte lung, in cazul in care cumva dihania o ia pe el in sus sa am timp sa-l arunc.
Gasesc un bat lung, cam subtire, da` altul n-am gasit si de la o distanta aproximativa de un metru si ceva,  doi, incerc sa ridic vrejurile si sa trag rosia spre mine. Numai ca acolo e haos, vrejurile sunt groase si intortocheate, batul e subtire si nu prea am sustinere.
Si incerc si incerc si incerc. Numai ca dihania simte ceva si incepe sa se miste. Cum facea cea mai mica miscare, aruncam batul cat colo si saream trei pasi in spate. Cred ca am facut figurile astea de cel putin 10 ori.
Pana la urma mi-am adunat tot curajul necesar, m-am pus pe burta si am intins mana, incet-incet, cu ochii numai pe dihanie si am apucat-o bine pe frumusica. Si am luat-o!
Nu mai conteaza ca tot restul zilei am avut impresia ca umbla paienjeni pe mine si m-a mancat pielea de-mi venea s-o rup, am invins bestia!

Suc de rosii in ritm de Rammstein

Aseara, cand am ajuns acasa, ma astepta in bucatarie un maaaare castron cu rosii. Sertarul de la frigider era plin de rosii, iar in frigider erau numai pungi, pungute, pungusoare cu rosii. Deci, trebuia sa actionez in consecinta.
Asa ca m-am gandit sa fac suc. Cum baietii nu erau acasa, totul se potrivea de minune ( fac mai bine treaba cand sunt singura in casa/bucatarie).
Si ma apuc sa caut pe net retete de suc de rosii, pana acum nu am mai facut niciodata.
Mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca toate erau cu " masina de tocat rosii". Habar n-aveam ca exista asa ceva. Cum eu nu aveam asa minunatie in casa, am purces la cautat retete fara masina in cauza.
Cam rarute, dar am gasit. Si ma apuc sa citesc ce-mi mai trebuie pe langa rosii, cum se face, timpul de fierbere etc.
Mai! am gasit niste retete, de statea pisica in coada. Cu unt, cu fel si fel de mirodenii, ulei de masline si otet balsamic ( !!), cu bibileli, era una avea timp de fierbere intre 5 si 7 ore! La un calcul rapid, impreuna cu timpul de curatare, mi-a iesit ca terminam sucul exact dimineata, cand trebuia sa plec la munca. Deci, nu! Inteleg si apreciez astfel de retete, dar nu-s pentru mine. Mie imi trebuie ceva simplu, pentru incepatori si rapid, pentru ca nu am nici timp si nici rabdare sa stau sa bibilesc.
Las netul si incep sa caut prin revistele " Practic" de acum o mie de ani, de cand le am. Si gasesc o reteta exact pentru mine. Simpla, rapida, cu un timp onorabil de fierbere ( cam o ora jumate ). Imi trebuiau numai rosii, sare grunjoasa si un pic de zahar. Excelent!
Ma apuc sa sortez rosiile, sa le spal si sa le curat. Si incep sa le dau prin sita, asa cum zicea reteta. Dupa prima jumatate de rosie, ajung la concluzia ca asta e munca de inginer chinez si n-o pot face.
Asa ca iau batrana si fidela mea razatoare, imi pun ceva Rammstein, Pantera si Metallica la laptop ( cu volumul aproape de maxim, altfel nu se pot asculta baietii astia. Cei care-i asculta pe cei mai sus mentionati cu volumul mic, mediu, normal, savarsesc un sacrilegiu si trebuiesc reeducati! ), pentru imprimarea unui ritm cat mai bun al datului rosiilor pe razatoare. Si da-i si da-i si da-i.
Cand mai aveam vreo 10 rosii de razuit, eram super transpirata, mainile mi le simteam ca niste prelungiri inutile ale corpului, avand maieul si un perete de la bucatarie pline de rosii, imi apar si baietii acasa. Dupa o inspectie rapida, Adi ma intreaba candid : " Mami, dar de ce n-ai folosit robotul ?". Mi-a cazut tavanul in cap! Si mi-am zis cateva de dulce in sinea mea, dar ca sa nu pic pe locul doi ( doar nu era sa recunosc ca la mine scleroza-i in floare si am uitat), raspund cu o voce constipata : " Pentru ca face zgomot!". S-au uitat amandoi un pic ciudat la mine, dar nu a mai zis nimeni nimic.
Dupa ce termin, imi iau o binemeritata pauza de tigara, cu o cana cat toate zilele plina cu suc de rosii. Apoi, il pun intr-o oala la fiert, la foc mic si incep sa il pazesc. Cat l-am pazit, am luat rosiile micute si cele cireasa, le-am spalat, uscat si bagat la pungute, in congelator. In plus, mai aveam si o punga mare cu dovlecei, i-am spalat, curatat, taiat, pus in pungute si via congelator cu ei. Ratele au fost super multumite se resturile de dovlecei si rosii pe care le-au primit.
Cand aproape s-a ingrosat sucul am pus o lingura buna de sare si o jumatate de lingura de zahar, apoi m-am apucat de spalat sticlele si sterlizat. Dupa timpul de sterilizare, le-am umplut cu suc, am pus un pic de ulei deasupra si le-am mai bagat in cuptor pentru aproximativ 10 minute.
Eu cu borcanele fac asa: le spal si le bag pe tava, in cuptorul de la aragaz. Cand sunt foarte bine uscate, fara picatura de apa, le scot. Le umplu fierbinti cu dulceata/gem/zacusca -ca atat am facut- tot fierbinti sa fie si ele si le mai bag capsate inca vreo 10-15 minute la cuptor. In felul asta mi-au tinut dulceturile si trei ani. Metoda-i de la soacra-mea, e testata de multe ori si e foarte buna.
 Si sucul a iesit asa :

Mi-au iesit doua sticle de un litru, un borcan de 800 gr si inca ceva. Ceva-ul asta l-am lasat ca sa-l gustam, sa vedem cum a iesit. Baietii au spus ca e bun si ca prea mult timp nu mai are, nu cred ca apuca sfarsitul saptamanii, pentru ca trebuie baut neaparat.

Ca si concluzii :

1. trebuie neaparat sa-mi iau o minune d-aia de masina, pentru ca pierderile au fost mari si sigur fara pielite si seminte sucul arata mai bine.
2. sucul facut in casa este extraordinar de bun si gustos
3. rosiile fac pielea mainilor foarte catifelata

Va recomand urmatoarea melodie, foarte potrivita datului pe razatoare a legumelor sau fructelor, dupa caz.

Singurul inconvenient ( minor, de altfel ) pe care l-am gasit este urmatorul:  capul este tentat sa copieze miscarea mainilor care dau rosiile pe razatoare, totul in ritmul muzicii, iar la finalul melodiei am fost un pic cam capiata. Dar metoda este foarte productiva, viteza la razuit fiind mare.
Spor va doresc si voua, dragii mei, la facut conserve!