Din gradina adunate si-napoi la rate date!

Stiti ca de vineri dimineata eram deja intrata in week-end cu ganduri mari si planuri de treburi serioase.
Voiam sa fac ceva suc de rosii si sa ma ocup de vinete, pe care le-am neglijat la modul cel mai nesimtit cu putinta.
Ei bine, n-am facut-o!
Daaaar, duminica dimineata m-am dus ca o primavara in gradina din spate, cu cafeaua, sa-mi salut vinetele, daca de altceva tot nu eram in stare.
Si le admiram si le vorbeam, le si auzeam cum se roaga de mine sa le culeg, sa fac ceva cu ele, dar eu eram surda la rugamintile lor.
La un moment dat, vad un "rest" de vanata. Adica o planta careia i-au ramas numai tijele principale, fara nici un pic de frunze. Mai sa fie, imi zic, au inceput iar scarboseniile de Colorado! Si incep sa ii caut.
Nimic, nici urma! Dar vad alta planta aproape cheala, iar o tija era mult " umflata". Cand ma uit mai bine era o mare, hidoasa, cea mai scarboasa omida pe care am putut s-o vad in viata mea.
Iau o frunza de dovleac ( ca-i mai mare ) si incerc sa trag scarbosenia de pe vanata.
Mai, parca era lipita acolo! Am tras tare, era sa scot si planta din pamant.
In momentul in care am dezlipit-o si era in mana mea, a inceput dracovenia naibii sa se miste intr-o parte si-n alta si sa scoata niste sunete de parca avea dinti si-i clantaneau in gura ( acum, ma gandesc ca poate avea un soi de foarfece ceva).
Cand am vazut cum face, am tras un chiot ( a se citi urlet disperat) de m-au auzit si satele invecinate si am lipit-o de pamant cu o forta de ma putea invidia si Hercule.
Lucian cand mi-a auzit chemarea bland susuitoare si duioasa, a venit in cel mai tare sprint al vietii lui. S-a blocat si el un pic cand a vazut scarbosenia, n-a mai apucat sa comenteze despre "volumul" chemarii mele.
Initial am zis ca am omorat-o, dar nu, a inceput sa se miste disperata, voia sa se urce iar in vinetele mele.
A luat-o Lucian cu grija ( si cu o fata super crispata ) sa o studiem, sa-i facem o poza. Cat i-a facut poza, a tot clantanit din clestii aia sau ce-o fi avand, scotea niste sunete de mi se ridicase paru`-n cap.
Si apoi a ajuns la rate. Si tare i-a placut ratoiului, ca el a apucat-o.

Dar sa nu va mai tin, sa va arat scarbosenia aia de vierme.

Va inchipuiti ce curajoasa am fost eu, cand am pus mana pe el, cu gandul ca e omida? Dar dupa aia va inchipuiti cum imi simteam picioarele? Parca erau de cauciuc. Si la doua ore dupa ce pusesem mana pe ea, inca o mai simteam ca-mi misca in mana.

Apoi mi s-a spus ca i se zice fapt. Nu m-am prea lamurit ce e el de-adevaratelea. Parerea mea e ca e o omida altoita cu un vierme. Sau invers. Cea mai scarboasa amestecatura a naturii.
Dupa ce a dat Lucian viermele la rate, ma gandeam ca poate e otravitor si-mi moare ratoiul. Dar natura nu a fost asa cruda, ratoiul e bine mersi, cu ceva proteine in gusita.