Inceput de noiembrie

Ieri dimineata cand am iesit prima data afara in curte si m-a izbit aerul ala rece de l-am simtit pana-n plamani, apoi am vazut masina inghetata bocna, dupa care am vazut si apa pasarilor inghetata, ei bine, atunci am realizat ca am intrat de-a binelea in frigurosul noiembrie.
Afara incepe sa apara un iz de zapada si-n zilele senine si luminoase (caci da, dupa mai bine de doua saptamani avem si noi soare) vad zapada pe crestele muntilor.

Pomii au inceput brusc sa se dezbrace si au aranjat curtea cu frunzele lor ce fac matoancele sa turbeze in zilele cu vant. Cum adie vantul si ridica o frunza, cum apar descreieratele si se arunca, sar si incearca sa le prinda. Unde-ti arunci ochii, vezi o mata-n aer.
S-au facut cat purcelele (sau purceii, dupa caz), au niste blanite de cer smotoceala grea si-s foarte rasfatate.

Sunt impartite in grupuri, triburi, tabere, cum vreti sa le spuneti, sunt rautacioase, sunt geloase si se mai bat, dar atunci cand mananca isi fac loc una alteia si mananca toate in liniste. Si mi-s cu atat mai dragi cand vad lucrul asta.

Gainile sunt grase, s-au imbracat in penajul de iarna cu culori frumoase si stralucitoare si nu mai oua. Nu am mai auzit o cotcodaceala de ouat de nici nu mai tin minte. De acum la primavara vom avea o tura noua.
Desi mai sunt vreo trei caposi, puii au inteles intr-un sfarsit ca trebuie sa doarma in cotet si nu pe o bara de-a chioscului, iar ratele sunt albe-albe, grase, cracanate si frumoase. Toate sunt imbracate in penele de iarna.

Mairon s-a imbracat si el in blanita de iarna, iar pe la mustati i-au aparut fire albe :).

Prin gradina au aparut niste zapaciti de bobi, semn ca nu i-am cules asa cum trebuie.

Macrisul e zgribulit de frig si se miceste pe zi ce trece, iar mangoldul s-a facut rosu-rosu din cauza brumelor.

Pe Nero di Toscana frigul le-a albastrit, dar nu le-a taiat elanul cresterii.

Desi avem plante care-s stagnate din cauza perioadei fara soare, in solarii pulseaza viata! Avem salate abia plantate sau mature.

 Usturoi abia itit sau tocmai bun de tocanite.

Ceapa verde, mustar, rucola, kale si spanac.

Lucian a scos ultimele rosii si am avut o surpriza mare gasind, prin vrejuri si iarba uscata, cateva rosioare.

Au aparut parcele noi, iar solarul mare incepe sa-si ia forma cu care-i sta cel mai bine.

Capitolul conserve este in sfarsit incheiat si tare bine mai este pentru ca am ajuns in stadiul in care numai auzind cuvantul "borcan" mi se face greata.

Camara-i plina ochi, am pus si varza, de acum poate sa vina iarna.

Prin sat e forfota. Se culeg cocenii de pe camp, se face curat, se ara pamantul pentru iarna. In camp a aparut graul, iar pe ulita trec carute cu lemne si miroase a fum.
Zilnic, dis de dimineata se aud strigate: " varzaaa, hai la varzaaa!", "meeeereee, pereee! 5kg pe dubla de cerealeeee!", "caaaartoofi, varzaaa, hai la cartofi!". Ultimele pregatiri pentru iarna sunt pe final.

Munca unui om

Am mai scris aici si aici cateva intamplari din copilaria mea de la Bolintin Vale. M-am oprit din a mai povesti pentru ca este un subiect delicat de cativa ani incoace. Mai exact de noua ani.
In tot ce-i legat de copilaria mea de acolo, tataia e prezent. Altfel nici nu ar avea cum. Iar eu, dupa atatia ani, nu i-am acceptat moartea si nu am acceptat locul unde este acum.
Dar sa trecem peste asta, postarea de fata se vrea una vesela si poate putin nostalgica.
Desi nu este o curte foarte mare, copil fiind si comparand cu curtea din Bucuresti in care locuiam, cea de la tara mi se parea uriasa. O sursa inepuizabila de chestii de descoperit, multi pomi in care ma cataram, vie mare in care ma puteam ascunde de matura mamaiei atunci cand faceam dracii (si ce le mai faceam...adica, mai subtil spus, nu am fost un copil cuminte si ascultator), iarba multa, pasari si animale, lanuri de porumb si miristi pe langa casa.
Verile plecam dimineata si ne intorceam mai pe dupa-amiaza rupti de foame, cateodata si cu hainele rupte, plini de praf si obositi. Mancam, ne incarcam bateriile si plecam iara. Dupa care ne mai intorceam seara, de obicei adusi de mamaie sau tataie, care plecau sa ne caute prin sat.
Casa bunicilor avea sobe cu plite pe care mamaie ne gatea fel si fel de minuni, langa care stateam sa ne incalzim iarna cand ajungeam acasa inghetati, iar pantalonii (din lana, foarte grosi, facuti de mamaie la andrele) stateau pur si simplu in picioare din cauza zapezii si ghetii pe care o aveam pe ei.

Acolo, in fata casei, in fiecare toamna tataie punea masa de lemn afara, mamaie scotea ligheanele mari folosite numai la conserve, iar ei stateau pe scaunele si tocau legumele din gradina, facand conserve pentru iarna. Iar eu mancam la rosii si ardei si beam zeama lasata de ele pana ma durea burta.
In casa este un hol mare, hol in care impodobeam bradul de Craciun. Imi aduc aminte ca-mi era asa de frig, holul nefiind incalzit, dar bucuria de a face bomboane de pom, de a aseza globurile de sticla in pom (in fiecare an spargeam cel putin unul, nu stiu cum reuseam, desi mamaie mereu ma avertiza sa am grija), de a lega mere de codite si apoi de a le agata pe cregile bradului, bucuria asta era atat de mare incat la un moment dat ma incalzeam cumva si imi era bine. Evident ca puteam intra oricand intr-una din camerele incalzite, dar nu se putea face pauza atunci cand impodobesti bradul, nu-i asa?
Cand eram mici-mici nu participam la impodobirea bradului. Pur si simplu ne trezeam intr-o dimineata si bradul era acolo in hol, mandru si impodobit.
Cand am mai crescut, mamaie ne-a luat cu ea si-l impodobeam impreuna, iar cand sora-mea era mica, ne-a venit si noua randul sa impodobim pomul in liniste, fara zgomot, in timp ce ea dormea, astfel incat sa-i vedem mutrita surprinsa dimineata cand vedea pomul.

Iarba asta multa si frumoasa se afla sub bolta de vie. In stanga, cum ne uitam in imagine, se afla randurile cu vie. Dar strugurii din bolta erau altfel, iar tataie ni-i pastra. Erau struguri pe care el ii numea "Tata vacii", un soi cu boabe mari, roz si foarte dulci.
Aici sub bolta aveam voie sa aducem copii si sa ne jucam cu totii. Imi aduc aminte ca aveam un joc, de fapt nici nu stiu daca era un joc, in care mai multi copii ne luam de mana, intr-un sir fiind asezati cu totii si ne invarteam. Din cauza rotirii prindeam viteza din ce in ce mai mare, iar.ideea era ca ultimul copil din sir, care era cel mai expus, sa reuseasca sa se mentina pe picioare cat mai mult, lucru deloc usor.
Ei bine, intr-o zi l-am adus la joaca si pe un baiat cam bataus, cam obraznicut si l-am provocat la acest joc, noi, restul copiilor, fiind vorbiti dinainte sa ne invartim cu toata forta, stiind ce ar putea pati. Voiam numai sa-l speriem putin ca sa ne lase in pace pe viitor.
Noi i-am propus, el a acceptat, noi ne-am uitat complice unul la altul stiind ce aveam de facut, ne-am luat de maini si am inceput sa ne invartim cu toata puterea noastra.
Prima tura a fost usoara, a doua tura a inceput sa mearga cu pasi mai mari, la a treia tura avea momente cand nu mai atingea pamantul cu picioarele, iar la a patra tura a inceput efectiv sa pluteasca peste florile de la marginea ierbii, urland cat putea de tare sa ne oprim.
E, dar nici opritul nu era usor, ca aveam viteza mare si depindeam unul de altul. Asa ca n-am mai apucat sa ne oprim, iar baiatul nostru a zburat prin peretele boltii si a aterizat direct in vie, urland cat il tineau plamanii. Ne-am luat o cearta de la mamaie, dar de atunci acel baiat s-a mai potolit cu noi.

Camera buna din fata :). Minunea minunilor, camera lucrurilor frumoase, camera in care nu prea aveam voie atunci cand eram copii.  In furiile adolescentei, cand aburii independentei ne dadeau tarcoale, aceasta a fost pe rand camera mea si apoi a lui Cri, fratele mai mic, nascut imediat decat mine. Dupa ce a trecut si aceasta perioada si noi ne-am luat locul in camerele folosite zi de zi.
In fiecare toamna tataie ne pastra cativa ciorchini din aceasta vie si ni-i dadea cand erau atinsi de ger si smochiniti. O adevarata delicatesa pentru noi, erau foarte, foarte dulci.

Gutuiul batran care facea fructe cam cum voia el. Intr-un an mai multe, in altul mai putine. Dar in fiecare an mamaie punea gutui in geam in camera mare (alta decat cea din fata. aici, in camera mare, sus pe sifonier punea cozonacii proaspat facuti pentru Craciun, nuci si piersici facute din aluat, atat de bune si pareau atat de adevarate colorate de ea, piscoturi si alte bunatati pe care le mancam in acea perioada. era o nebunie de mirosuri acolo: gutui, prajituri, aroma de nuca si vanilie, miros de cozonaci).

 

Tataie ne spunea mereu ca toamna trebuiesc lasate cateva fructe in pomi ca plata, altfel pomul se supara ca el nu are nici una, desi a muncit tot anul si a facut fructe. Asa ca la anul nu va mai face nimic. Iar eu le-am lasat :).

Livada cu pruni. Pe parcursul anilor, tataie a inlocuit prunii care se uscau sau erau prea batrani sau de care nu era multumit. Tin minte ca fix intre randurile de pruni din a doua poza avea un prun care crescuse inalt si subtire, putin cam stramb, dar care facea niste prune ciudate. Erau mari, cam de marimea unui mar mai mic, de culoare alba si foarte dulci. Facea foarte putine prune, erau ani in care nu facea deloc. Dar cand avea abia asteptam sa mananc o pruna sau doua din el. Era ca un ritual :). Tataie ne lua cu el langa prun, culegea doua fructe (obligatoriu cat mai apropiate ca dimensiune) si ni le dadea in acelasi timp mie si lui Cri (altfel putea iesi scandal ca mi-a dat mie prima sau ca i-a dat lui primul, ca pruna mea e mai mare si a lui mai mica... niste ofticosi eram amandoi :)!)

N-am mai vazut astfel de pruni, nici nu prea stiu cum se numesc, dar anul asta as vrea sa mergem la Indagra si poate gasesc acolo sa iau.

Nucii din curtea pasarilor. De cand ma stiu acolo au fost nuci. In primavara am luat si eu un pui si l-am plantat in curtea mea. S-a prins si-s tare bucuroasa.

Cel mai mult uram iarna cand ne punea mamaie sa spargem nuci! Atat de plictisitor mi se parea ca nu eram in stare sa fac mai nimic. Noroc cu tataie ca venea la masa langa mine si incepea si el sa sparga in timp ce-mi spunea povesti sau fel si fel de intamplari. Iar eu ramaneam cu gura cascata la el, cu o nuca in mana si ciocanul in cealalta si-l ascultam fara sa respir. Si nu stiu cum, dintr-o data nucile se terminau, iar eu puteam iesi afara la joaca.

Perele din perii astia se coc la sfarsit de octombrie. Sunt dulci, parfumate si zemoase. 

Continuarea locului de joaca de sub bolta.

Tufanicile lui mamaie. Intotdeauna i-au placut florile si intotdeauna au fost flori in curte.

Izma sau menta salbatica. Iarna, un ceai de izma facut la plita si baut langa ea, era una din placerile iernii.

Cam asta e turul facut prin curtea bunicilor. Vremea nu prea m-a ajutat sa fac poze frumoase, dar se poate vede pe unde e verde (de fapt, e peste tot acolo), se vad pomii, se vede cum tataie a organizat curtea, gradina, via, curtea pasarilor si animalelor. Se vede mintea lui organizata, se vede spre ce a tins, se vede ceea ce ne-a lasat.

Se vede munca de-o viata a unui om.

Doi intr-unu` (articol lung)

Am mai scris despre subiectul asta, dar anul asta am constatat ca s-a facut o campanie foarte-foarte agresiva pentru promovarea lenei. Pe langa mesajele subliminale din campaniile supermarketelor, in articole din ziare, anul asta am vazut acest subiect dezvoltat pe larg pe bloguri. "Pe persoana fizica", cum s-ar zice. Asta-i o noutate pentru mine. O surpriza foarte neplacuta.
" Pai, de ce sa mai fac? gasesc totul la supermarket."
" Conservele facute in casa sunt mai scumpe. Pe langa bani, investesti timp, efort, consumi curent, apa, gaz etc. Nu mai bine le iau de-a gata din supermarket? Sunt si mai ieftine!"
"N-am timp. N-am loc de depozitare."
Toata vara si toamna am facut conserve. Inca mai fac si cred ca anul asta ma apuca Craciunul si eu tot o sa mai bag la borcan. Sunt pasionata de asa ceva, recunosc. Dar trecand peste asta, imi place sa stiu ce mananc, imi place sa stiu ce mananca ai mei.
Sunt o persoana simpla si din multele defecte pe care le am, unul este foarte mare: nu am rabdare. Nu-mi plac retetele complicate, nu-mi place sa stau trei zile sa fac o chestie. Dar va spun ca ies chestii gustoase si din retete simple, cu ingrediente cat mai putine.
Este important sa stiti ce mancati. Este important sa mai producem cate ceva, nu sa fim numai piata de desfacere si sa inghitim ca pelicanii toate porcariile din supermarket.

(Aici am sa fac o paranteza. La ultima vizita in Bucuresti, dupa o perioada foarte lunga in care nu mai fusesem in oras, m-a uimit numarul foarte mare de oameni grasi pe care l-am vazut. Si nu-s numai adulti, sunt si foarte multi copii. E obezitate data de mancarea multa, ieftina si proasta, se vede clar. Cred ca in cativa ani ii vom depasi pe americani la treaba asta).

Inca nu au dat brumele puternice, inca se mai gasesc legume romanesti. Duceti-va in piete, luati de la tarani (va asigur ca nu or sa se imbogateasca pe banii vostri, o fac altii fara stiinta voastra si fara sa va dati seama) si alocati-va macar jumatate de ora pentru un borcan sau doua, pentru o punguta-doua de legume congelate. O sa va placa sentimentul de a sti ceea ce mancati, de a sti ca-i ceva facut de mana voastra. Macar acasa fiti proprii vostri sefi!

Partea a doua - retete

Mai jos am sa va dau doua-trei retete din ceea ce am facut, sunt retete rapide, fara prea mare bataie de cap.
Marea majoritate a conservelor mele le pot folosi atat la ciorbe, cat si la tocanite, mancaruri pentru felul doi - v-am zis ca n-am rabdare :).

Fasole teci si dovlecei in suc de rosii

Tecile si dovleceii se spala, curata si se toaca feliute/cubulete. 

Intr-o oala punem apa la fiert cu un varf de sare grunjoasa si in momentul in care clocoteste, bagam tecile si lasam sa fiarba 2-3 minute pana ce acestea isi schimba culoarea.

In momentul asta ne putem opri si putem incerca varianta congelatorului. Tecile prefierte si racite le bagam in pungute, dovleceii si rosiile, asa crude cum sunt, tocate cubulete, le repartizam rapid in portioare si via congelator cu ele. Cat a durat toata treaba? 20 de minute cu tot cu spalat, tocat, fiert!

Daca nu vrem congelat, mergem mai departe.

Dupa ce s-au fiert tecile, le scoatem si in aceeasi apa punem dovleceii. Ii lasam si pe ei 2-3 minute sa fiarba pana isi schimba culoarea.

Pana se racesc tecile si dovleceii, luam rosiile, le bagam la robot sau le dam pe razatoare, iar sucul obtinut il punem la fiert cu o lingurita de sare grunjoasa/litru de suc.

Cat fierbe sucul, pregatim borcanele. Le spalam si le bagam la cuptor pentru sterilizare. Sunt gata cand sunt perfect uscate.

Si uite cum rapid ne apropiem de final cu toate! Sucul de rosii a dat intr-un clocot, doua, asa ca inchidem focul si daca vreti acum ii puteti adauga o mana buna de patrunjel proaspat tocat.

In borcanele fierbinti asezam tecile si dovleceii in trei sferturi din borcan:

Apoi turnam sucul de rosii.

Veti intalni situatia de mai sus. datorita faptului ca sucul este gros, nu patrunde bine printre legume. Asa ca luam o baghetuta, un cutit, ceva subtire si mai lung si facem loc sucului printre legume. Nu trebuie sa existe bule de aer, caci altfel continutul se va strica.

La final, borcanul arata cam asa:

Capsam borcanele, apoi e necesar sa le sterilizam. Ori le bagam in cuptorul incalzit pentru 20 de min, ori le punem la bain-marie pentru 10-15 minute de cand incepe apa sa fiarba.

Pe acelasi principiu si cu acelasi mod de lucru va puteti juca cu continutul: morcovi, cherry-uri, dovlecei, ardei, teci etc.

Cat a durat? O ora.

Muraturi in saramura sau otet

Cu otetul am cam lasat-o moale de tot. Desi imi place la nebunie, organismul meu nu il mai suporta si imi face rau. Da` rau de tot. Probabil ca oi avea si eu ceva, dar si otetul din comert e groaznic de tare.

La muraturile in saramura punem ce ne trece prin cap si ce ne face cu ochiul: gogonele, ardei gras, capia sau gogosar, ardei iute, conopida, morcovi, sfecla, varza rosie, hrean, castraveti, un pepenas sau doi, daca ne place, telina frunze si radacina. Le putem pune pe toate sau numai cateva, in functie de gust, buget etc.

Curatam si spalam legume, borcane. Tocam ce-i de tocat sau facem cubulete, bastonase, paralelipede sau cum va place.

Pe un pat de varza rosie (sau frunze de telina):

asezam cat mai bine legumele in borcane.

Turnam peste ele o saramura rece din apa si sare grunjoasa (o lingura de sare/litru de apa) si capacim.

Timp de pregatire: 30 de minute cu totul.

Asa arata borcanele dupa doua-trei zile cand incepe fermentatia necesara murarii.

In otet

Otetul am ajuns sa-l diluez bine de tot. La 150 ml de otet pun un litru de apa. Acu` voi faceti cum va place, de obicei proportia era o parte otet la trei parti de apa sau chiar jumate-jumate (ceea ce mi se pare infiorator).

Ingrediente: gogosar, conopida, morcov, telina

Avem doua variante in cazul asta: ori ii tocam marunt ori felii mai mari. 

In cazul in care decidem sa ii facem felii asezam legumele in borcanele sterilizate si turnam peste ele o saramura fierbinte (calculati in functie de numarul de borcane pe care le puneti): 150 ml otet, 1 litru de apa, 1 lingura cu varf de sare grunjoasa, piper, boabe mustar, o lingurita zahar (daca considerati ca-i cazul sau va place mai dulce).

In cazul in care le tocam:

Le punem intr-un lighean, turnam amestecul cu otet de mai sus peste ele si le lasam o zi in acel lighean amestecand din cand in cand. A doua zi turnam salata in borcane sterilizate. Se poate consuma imediat.

Cat a durat? O ora.

Cam atat caci mi-e teama ca plictisesc.

Dupa cum se vede, sunt retete rapide, simple, sanatoase si gustoase. Tot ce trebuie facut este sa vreti sa va apucati de asa ceva.

Nu cred ca nu exista loc pentru un borcanas, doua. Nu cred ca nu exista timp. Cred ca exista teama de esec, multa comoditate si nepasare. Dar e necesar un simplu gest pentru a trece peste ele si apoi nu va veti mai opri din a face asta si o sa va minunati cum de nu ati facut-o pana acum sau va veti reaminti cat de placut este acest lucru :).

In curand nu or sa mai fie legume romanesti, asa ca puteti chiar azi sa trageti o fuga in piata la tarani.

Nu va trebuie decat un pic de vointa. Spor!