Vizita

Ieri a trebuit sa ajung in Bucuresti. A fost musai, treburi urgente.
Am plecat fara tragere de inima, dis de dimineata, lasand in urma o turma de caini, pisici, gaini si rate nedumerite si uitandu-se lung dupa mine.

In drum mi-am lasat copiloiul la scoala, apoi am luat-o la pas grabit. La iesirea din sat, inevitabil, m-am intalnit cu turma de vaci a satului care se ducea catre islaz. Incet si cu ajutorul ciobanilor am trecut de ea, apoi am iesit din sat.

In viteza masinii am putut observa noua culoare a padurii, galben-rosiatica, campurile goale, dar lucrate, gaini iesite la sosea. La intrarea in Petresti am trecut "la mustata" de turma de capre, dar chiar daca ma intalneam cu ele, nu erau probleme. Ele merg mult mai grupate decat vacile.

Pe autostrada am mers incet, desi eram deja in intarziere, cu muzica data tare si am savurat din plin placerea sofatului.
Am ajuns in Bucuresti fix cand era aglomeratia mai mare. Pe Maniu erau masini bara la bara, dar am stat rabdatoare la rand, am ascultat muzica ( e tipul ala de la Sport FM un rocker inrait! da, vere, niste muzica de nu-ti vine sa crezi!) si am observat oamenii din masinile de langa mine. Nu am putut sa nu observ ca toti erau setati pe "privire-inainte", numai eu ma uitam curioasa si priveam iscoditor la ei, la fetele lor.

Oameni obositi, oameni preocupati, unii deja nervosi, desi nici noua dimineata nu era. Mi-a parut rau pentru ei, cu toate ca m-am recunoscut in tot. Asa am fost si eu.
Mi-am terminat treburile dupa-amiaza si am luat inapoi drumul spre casa. Orasul era mult mai liber la ora aia, asa ca am ajuns aproape de iesirea din Bucuresti cam in 20 de minute.

Am profitat de ocazie sa trag o tura printr-un supermarket pentru mici cumparaturi si nu m-am putut abtine sa nu vizitez si raionul de legume. E trist ce se intampla in zona aia: patrunjel fara miros, rosii de plastic din Spania, castraveti ofiliti si moi, mere fara miros de mere. Toate-s prea frumoase, prea la fel, prea nemuritoare, niste calitati care nu se pot aplica legumelor si fructelor.
Asa ca am iesit repede de acolo si am luat drumul inapoi spre casa. Ca si la plecare, am mers incet si negrabita, autostrada era libera, geamul era jos, aerul intra marinimos in masina, iar muzica era tare.

Ajunsa acasa, a trebuit sa mangai si sa vorbesc cu fiecare matoanca si cu fiecare cateloi in parte, sa le linistesc bucuria revederii ca sa pot baga masina in curte.
Dupa ce am linistit animalele, dupa ce am bagat masina in curte si am inchis portile, am intrat in solar sa-mi vad plantutele pe care nu le vazusem toata ziua. Le-am admirat, le-am mangaiat si le-am vorbit in drum spre locul unde Lucian muncea, scotea vrejurile uscate de rosii.
Multumita de zi in general, multumita ca plantutele sunt bine, multumita ca animalelor le-a fost dor de mine, multumita ca imi luasem portia de dragoste din partea lor, am intrat in casa, hotarata sa pregatesc cina.

Rasarit pe strada mea

Desi ziua a fost agitata, seara a fost linistita.
Iar ziua de azi a inceput cum nu se poate mai bine: cu un rasarit absolut spectaculos!
E vineri si-i aglomerat la noi, dar e o zi atat de frumoasa. Culegem legume si verdeturi adevarate, cu gust si miros, coacem paine si ne bucuram.
Ceea ce va dorim si voua! Din toata inima!:)

Baltata

Franturi. Dorinta

Trecere in viteza prin sat cu destinatie oras. Tot satu`-i rosu! De afise, bineinteles. Mai sunt pete de albastru, dar rosu predomina. Si cumva, acest rosu mostenit are efect de "taur furios". Marinimoasa cum ma stiti, imi impart scarba in mod egal in fata tuturor acestor culori.

O tura pan` la magazin.
In trecere auzi: "Pai, taranul nu mai are voie aia, taranul nu mai are voie ailalta. Pana cand? Ce mai avem noi voie?"

La o alta tura pana-n sat:
"Asa pret mic la porumb nu a mai fost! Eu ce fac acuma? Ce dracu` vor astia de la noi?"

"Nu am scos cat am bagat! Pretul e foarte mic. Nu mai vand! Unde vor sa ne aduca astia?!"

"Ce vor astia de la noi? Vor sa ne distruga de tot?

Franturi din discutiile oamenilor care au muncit cinstit, mult, greu, toata vara.
Concluzia mea? Ochii incep sa se deschida.
Dorinta mea: sa apuc sa traiesc ziua in care taranii se vor trezi.

Doamne, cat imi doresc asta!
LE
Intre timp masini cu portavoce trec pe ulita si-si lauda capii, facand un zgomot insuportabil, speriindu-mi gainile si ratele.
Pot sa dau cu pietre dupa ei?