Oameni, animale, pasari

Dintotdeauna mi-au placut animalele si pasarile. Mi-am dorit sa le am si le-am dorit sa-mi umble liber prin curte. Pe vremuri imi inchipuiam ca am o curte mare si plina cu caini, pisici, caprite, gaini, rate, gaste etc. Cat ma uitam cu ochii eu vedeam, in mintea mea, o curte mare, verde, plina cu animale si pasari care umbla, traiesc, socializeaza intre ele, intr-un cuvant sunt fericite.
Am fost printre norocosii care mi-am realizat ( inca partial) visul.
In tot timpul care a trecut am putut sa-i observ. Am vazut ca nici un animal sau pasare nu face vreun gest aiurea, fara noima. Intotdeauna exista un motiv. Am vazut ca atat gainile, cat si ratele au ierarhia lor. Dimineata ies intotdeauna in aceeasi formatie din cotete. "Inferioarele" se dau la o parte si asteapta sa iasa "Superioarele". Si cele doua categorii separate au inferiorii si superiorii lor.
Sa nu mai vorbesc de caini. Unul este seful si ceilalti il recunosc si-l asculta.
Multi spun ca sunt animale sau pasari si nu rationeaza, nu judeca, nu realizeaza ce se intampla. Dar eu am observat ca nu e asa. Ele stiu prea bine ce se intampla, cateodata stiu mai multe decat noi. Si cateodata se comporta mai bine decat noi oamenii.
Cu ceva timp in urma eram plecati si eu si Lucian in Bucuresti. Eu la servici, el cu treaba prin oras. In jur de ora 14.00 m-a sunat Adi, care ajunsese de la scoala si mi-a spus ca Mairon a mancat o brahma. Ca gaina mai traieste, dar nu se simte bine si intr-un final a murit.
Seara cand am ajuns acasa ne-a intampinat un Mairon vinovat, care incerca sa dea din coada, dar nu-i prea mai iesea. A doua zi dimineata am vazut ca de fapt mancase un cocos, iar brahma n-a mai putut s-o manance.
Simteam amandoi ca explodam, imi venea sa-l bat, sa-l lovesc, sa-l alung de acasa, nu voiam sa-l mai vad in fata ochilor. Dar n-am facut nimic din toate astea.
Ce am facut? Timp de doua saptamani nici unul din noi trei nu i-am mai vorbit, nu ne-am mai jucat cu el, nu l-am mai mangaiat. L-am ignorat complet. Ii dadeam mancare, apa si atat.  
Mairon a suferit tare mult, venea la noi si isi punea capul pe mainile noastre sau ne lingea mainile sau se lipea cu totul de noi si desi imi venea sa-l iau in brate, nu am facut-o. Ii intorceam spatele si plecam de langa el.
 In ziua in care n-am mai rezistat si l-am luat in brate, l-am mangaiat, m-am jucat cu el, am zis ca a innebunit. Bucuria lui, recunostinta lui erau imense.
De atunci si pana acum nu s-a mai intamplat nimic. Bineinteles ca este sub observatie, dar nici nu se mai uita la pasari.
Deci el, animal si a inteles!
Un alt exemplu sunt bobocii de rata. Asa cum va povesteam ne-am pricopsit cu bobocei tarziu in toamna. Nu am avut ce face decat sa-i crestem in casa din fata intr-un hol.
Chinuiala a fost mare, au si murit dintre ei, dar am ramas cu cei mai puternici. Bobocii de rata sunt superbi si cand sunt mici si galbeni, dar si cand sunt mai mari, adolescenti sa le spun.
Dupa ce au mai crescut, am inceput ca ziua, daca era frumos, sa-i dam afara, iar seara sa-i bagam in casa. Dupa un timp am vazut ca seara veneau singuri, urcau scara incet si asteptau in fata usii.
Si m-am minunat.
Intr-o buna zi, cautandu-i prin curte, am intrat in panica pentru ca nu-i mai gaseam. I-am cautat peste tot, apoi am intrat in casa ingrozita si i-am spus lui Lucian ca nu mai sunt bobocii in curte. El, calm cum ii e felul, a iesit afara din casa, ne-am dus in spatele casei, acolo unde au cotetele si...mi i-a aratat. Atunci am realizat ca au crescut, ca-s mari si trebuie sa ma uit cu atentie la ei ca sa-i pot deosebi de celelalte rate.
In seara aia i-am luat in brate din fata usii de unde stateau, dupa cum erau invatati si i-am pus in cotetul ratelor pe un brat generos de paie.
Nu am inchis cotetul, i-am lasat asa si am intrat in casa.
In scurt timp i-am vazut pe geamul de la bucatarie ca stateau iar in fata usii de la casa din fata. Cand m-au vazut, caci m-au vazut, au luat-o la fuga, cracanati si haiosi, in cotetul ratelor in coltul pe care eu il amenajasem. Si de atunci tot acolo stau.
Deci ei, pasari, au inteles!
De ce am scris asta? Nu stiu...
Pentru ca eu am avut ceva de invatat din asta. Poate parea paradoxal, dar da, am primit o mica lectie de la animale si pasari.
Pentru ca unii oameni ar trebui sa invete cate ceva din comportamentul animalelor si al pasarilor.

Legume de noiembrie

 Legumele noastre, produse NUMAI de noi, bucurestenii mutati la sat!

Langa salata sunt ridichii, sa nu credeti ca-s rosii.

Cam asa arata legumele noastre la inceput de noiembrie : frumoase, gustoase si mai ales sanatoase!

Dupa week-end

Asa cum va spuneam de saptamana trecuta, am fost la Indagra. Pentru prima data pentru mine si nu mi-a parut rau deloc.
Intr-adevar am vazut numai lucruri frumoase, animale frumoase, plante frumoase si chiar si oameni frumosi.
Era puhoi de lume, de la bucuresteni cu copiii din dotare "Uite, mami, de la vaca vine lapticul", pana la afaceristi in toata puterea cuvantului.

Singurul pavilion care m-a dezamagit a fost pavilionul central. Acolo ma asteptam sa gasesc adevaratii producatori bio.
Insa cum intrai acolo dadeai cu nasul de Carrefour, primul meu sentiment fiind dezamagirea.
Am trecut de ei gandindu-ma ca hai, treaca-mearga, daca un singur producator isi permite sa intre in Carrefour, iar ei il accepta, ar fi ok.
Apoi pe masura ce inaintam dezamagirea, dezgustul si enervarea m-au cuprins pe de-a intregul. Erau foarte multi din zonele apiculturii si viticulturii, in rest erau producatori de ambalaje de tot felul, unii cu niste unguente pentru calmarea durerilor musculare (cum se gandesc ei la toti, asa?) si...si..siiii McDonalds, marele producator de hrana sanatoasa si mai ales ecologica!

Am iesit val vartej de acolo, asa cum spuneam dezgustata si nervoasa.
Insa pe marigini, in pavilioanele secundare, am avut bucuria sa vad producatori mai mici sau mai mari din diverse ramuri. Multi erau din gama pomiculturii si ne-am luat si noi cativa pomisori. Sa speram ca o sa le placa la noi.
Atractiile au fost bineinteles pavilioanele cu animale si pasari. Atat de frumoase erau toate!

Si-n pavilionul pasarilor am avut ce vedea. Tare rau mi-a parut ca n-a vrut Lucian sa ne luam vreo doua rate lesesti negre. M-am indragostit de ele si am ramas cu gandul la ele. Sunt splendide!

Preturile in general nu mi s-au parut mari, vorbesc despre ce ne interesa pe noi si am ajuns la concluzia ca merita sa astepti un an, atunci cand vrei sa faci o investitie si sa mergi la acest targ.
Ma opresc aici cu povestitul despre Indagra, asa cum am spus am fost cu totii super incantati si impresia mea este ca agricultura, cu toate ramurile ei, devine un segment din ce in ce mai atractiv si interesant pentru multi dintre noi, in special pentru tineri.
Am ajuns acasa seara tarziu, franti de oboseala si cu dureri de picioare, dar nu ne-a parut rau de nimic.
Ieri, duminica, a fost o vreme frumoasa, eu am mai pus o tura de gogonele, am reusit sa pun si varza pentru iarna si am facut ceva curatenie pe ici, pe colo, dar bineinteles ca nu se vede nimic.

Lucian a mai pus ceva salata noua ( in sfarsit salata este gata de livrare, am trecut-o in lista ), ceva spanac si a mai curatat din vrejurile de rosii si vinete uscate.
Nici nu stiu cand au trecut astea doua zile...