Sunt o persoana banala.
Ca oricare, imi iubesc baietii si ii alint. Imi alint si animalele si plantele si pasarile. Pentru toate am cate un nume de alint. Cui nu-i place sa alinte, nu?
Intr-o seara, in drum spre casa, ma opresc in Auchan Militari. Pe acolo imi fac veacu` de regula.
Mai intai trec pe la un bancomat ca sa storc cardu` de tot-tot-tot si dupa ce m-am asigurat ca e stors si uscat, ca un scalp plin cu matreata, intru in supermarket sa cumpar cele urgent trebuincioase.
Ajung in zona cu cafea, ceaiuri si alte chestii de genu`. Ma duc intinsa sa-mi iau cafeaua preferata ( stiu rafturile alora cu ochii inchisi), dar imi dau seama ca nu prea am loc. Exact in fata raftului cu cafeaua mea preferata un tip si-o tipa, foarte elegant imbracati, tinandu-se de maini, stateau si contemplau pachetele de cafea, cu niste expresii pe chipuri de parca in fata ochilor lor statea Gioconda in persoana. Langa ei, de-a lungul rafturilor, doua carucioare pline cu produse.
Nu ma mai mira faptul ca unii au impresia ca maine vine sfarsitul lumii si cumpara mancare ca inecatii, in fond sunt banii lor, asa ca incerc sa trec de ei. O iau in stanga - n-am loc. O iau in dreapta - nici atat. Imi zic sa stau sa astept un pic ca poate isi aleg o data pachetul si pleaca.
Si stau si astept.
La un moment dat tipa isi intoarce capul incet catre mine, imi arunca o privire dezgustata si isi reintoarce capsorul diafan catre tip, aruncandu-i priviri admirative.
Ma enervez si dau sa plec, cand aud in fundal : " Te-ai hotarat, Popo...?" .
Raman trasnita in loc cu privirea fixa la o eticheta cu pret ( nu ma intrebati ce pret era, ca habar n-am ce scria).
Popo..?! Popo, ma??? imi zic in timp ce rotitele incep sa se invarta, cautand numele intreg al tipului. [Popo...ce? Hai ca-i luat-o razna, numai tampenii ai in cap! O fi prescurtarea de la Popescu si tu te gandesti la prostii! ma cert, carandu-ma de acolo. Da, ma, da` sa-i zica Popo, ma? Asaaaa.... sa auda toata lumea?! Gura si nu mai comenta!]
Fac un tur rapid, imi pun in cos ce-mi trebuia si revin la cafea. Rasuflu usurata, cei doi nu mai erau acolo, pasamite se hotarasera intr-un final .
Dau s-o iau spre casa, cand imi aduc aminte ca as lua ceva afumatura. Ma intorc vijelioasa, bag viteza mare, ajung in zona aia si incep sa caut din ochi raftul ( p-astea le muta aia intr-una, tre` sa caut mereu).
Ochesc afumatura in cauza si-mi indrept fizicul catre ea, avand in cap o multime de planuri despre cum as putea s-o gatesc.
Imi iau avant, dar cand sa ajung langa raft, un carucior imi taie fata brusc. Pun frana nervoasa, imi iau o fata de killer cu experienta si-mi indrept privirile ca niste fulgere catre posesorul caruciorului.
In secunda doi fata de killer pleaca si-mi revine o fata de om lovit cu leuca in cap.
Tot cei doi! Tot de mana! Cu aceleasi priviri contemplative, voiau si o afumatura. Nu cred ca mai aveau loc in cele doua carucioare, dar daca-si dadeau drumu` la maini, aveau doua perechi de brate libere.
...sau in gura, imi trece prin cap aiurea.
Raman pe loc uitandu-ma la ei, gandind daca nu cumva fac intentionat chestia asta.
Luam si un ciolanel, Popo? intreaba candid tipa.
[Aha, deci n-am inteles gresit! I-a zis Popo! Fata, termina-te cu prostiile! Poate o fi omul popa! Cum sa-i zica, na?!....Pe nume poate...Gata! Ia-ti afumatura si tai-o!]
Fac pe nesimtita, trag un branci la carucior ( din avant atinge si un piciorus al tipei), imi iau afumatura si o tai spre case, insotita de privirile revoltate ale celor doi.
Ajung la casa, ma asez la coada si astept. Nu stiu cum se face, de cate ori ma duc la supermarket, cel putin jumatate din Bucuresti hotaraste sa-si faca cumparaturile tot de acolo.
Intr-un final ajung in fata si ma munceam sa arunc cele cateva firfirele cumparate, care mi-au golit portofelul, in carut.
Din viteza imi arunc ochii la casa de langa mine si-i vad iarasi pe cei doi porumbei diafani, zambitori si iubareti, spre deosebire de tipa de la casa, care era grena la fata si cu niste ochi care i se miscau controlat, in ritmul in care produsele celor doi erau trecute prin scanner-ul piuitor ( eu cred ca fetele astea aud in permanenta sunetul ala enervant in urechi, mai ales noaptea ).
Tipa lua cate un chilotel, cate un salamior in varful degetelor si le aseza cu grija in carucior, concomitent facand si cate o semi-genoflexiune. Apoi isi ridica manuta brusc ( impreuna cu restul corpului), cu degetul mic ridicat si cu un zambet dragalas pe fata, adresat - evident- tipului.
Si iar se intorcea incetisor catre casa apucand cu grija, in varful degetelelor, o punguta micuta de bombonele pe care o punea in carucior, cu aceeasi semi-genoflexiune.
Si apoi - v-ati prins! - zambea incantata catre tip.
Tipa de la casa mea terminase intre timp cu produsele mele si astepta banii. Eu, ramasa cu gura cascata la cei doi, ma grabesc sa-i inmanez banii si sa arunc in carut ce mai ramasese de luat.
Primesc restul, apuc carutul bine si-mi fac avant de plecare.
Fac primul pas si aud o voce mieroasa si alintata : Sa nuuu uiiitiii saaa scoti carduletuuuu`, poponeeeet frumoooos ceee iieeesti tuuu!
Nu m-am putut abtine, ca si altii care erau pe langa Poponet&co, sa nu incep sa rad in hohote. Tari, rasunatoare, zgomotoase.
E prima oara cand ies dintr-un supermarket razand, e prima oara cand rad ca nebuna singura pe strada.
Ajunsesem pe la km 50 pe A1 si eu tot mai radeam.
