Tare mi-a placut vara la tara, dar cred ca toamna va fi mult, mult mai placuta. Prima mea vara, prima mea toamna.
Pe drumul spre serviciu, pana la autostrada, trec prin trei sate, al meu e al patrulea. La ora cand trec prin acele sate ( si e una foarte matinala), strazile sunt pline. Pline de oameni, animale, pasari; e un dute-vino continuu, dar intr-un fel linistit, nu acel dute-vino agitat al orasului cu oameni incruntati, care au devenit roboti. Oamenii sunt in plin proces de strangere a recoltelor din gradini si campuri. La ora aia nesuferita din zi, pe campuri sunt oameni care-si strang recoltele.
Altii, mai harnici, deja se intorc de la camp. Si ma intersectez cu multi calare pe niste gramezi umblatoare, imense, de coceni de porumb sau fan. Carutele nici nu se mai vad din toata gramada aia, care reprezinta darul Pamantului catre Om.
Mi-e mila de cai, trag din greu carutele. Ma uit la ei si vad grija stapanului fata de ei, ii vad si sunt frumosi. El, stapanul, nu-i zoreste, nu ii loveste pe spinari, ii lasa sa mearga incet, in ritmul lor. Sunt ai lui si ii pasa. Omul de la tara isi iubeste animalele, prima grija a lui fiind pentru ele, apoi urmeaza si grija pentru el si-ai lui.
Pomii de pe marginea soselei au roade si-s frumosi asa. Am auzit ca nu la fel ca anul trecut, dar au. Pe aici cresc mai mult pruni. Fructele-s culese cu grija si apoi vor ajunge gemuri pentru copii. Si tuica pentru adulti.
Merg in masina si vad soarele cum lumineaza frumos campurile, parca pentru a-i veni omului in ajutor.
E liniste, e un aer rece si bun. Imi e bine.
Seara, in drumul catre casa prin acele sate, miroase usor a fum, a pamant si inca a ceva placut. Poate acel ceva o fi mirosul toamnei, nu stiu. Fumul este de la focul facut la pirostrii, sub cazanele pline cu rosii, care vor ajunge bulion. Femeile sunt grabite, pentru ca legumele nu asteapta. Vor sa fie culese si transformate. In bulion, suc, fel si fel de zarzavaturi. Beciurile trebuie sa fie umplute pana la refuz pentru iarna ce vine, pentru ca
" e scump sa iei de la supermarket". Asa-i, banul are alta valoare la tara.
Imi place! Imi place ca aici mai mentin obiceiul ca toamna sa-si faca conservele pentru iarna. In alte sate, mai apropiate de orasele mari, nu mai e asa.
Se gaseste la supermarket! La ce sa mai fac? Oare nu-si dau seama? Oare o fi lenea de vina?
Oare o fi dorinta de a imita stilul de viata al oraseanului? Intrebari retorice, la care nu imi va raspunde nimeni.
Si ajung in satul meu. Copiii-s afara la joaca. Cate o vacuta mai asteapta la poarta sa-i deschida stapana, mult ocupata in perioada asta.
Gainile inca nu au intrat in curti si-n cotete la culcare, mai ciugulesc de pe marginile soselei pline de iarba, cate ceva.
Numai ele stiu ce.
E o liniste binefacatoare pentru mine, cand ajung acasa. Dupa ce am ascultat toata ziua zgomotul orasului si am participat activ la formarea si mentinerea lui, linistea de acasa, de la tara, imi face bine.
Mi-am terminat treaba si-s afara-n curte la o tigara, stau si ascult rasetele copiilor care se joaca pe strada. E si Adi cu ei, parca aici s-a nascut, a devenit unul de-al lor.
Ciudat, imi zic
, nu ma mai deranjeaza zgomotele lor, asa cum ma deranjau la Bucuresti.
E liniste. Copiii rad in continuare si se joaca. Aerul e curat si rece. Imi e bine.
