Dar nu pot sa nu ma bucur din plin de caldura soarelui de peste zi, de cerul albastru si curat, de verdele plantutelor.
In solar, pe parceluta personala, rucola si-a itit bine varfurile, are deja primele frunzulite, iar alaturi, langa ea, mangoldul isi face si el aparitia prin varfuri rosii, galbene si albe.
Niciodata nu voi inceta sa ma mir de modul in care natura ne ajuta, de minunea germinarii semintelor si a cresterii plantelor.
Pe parcela in care am avut morcovi semanati in solar in primavara, am vazut mai pe la sfarsitul toamnei ceva frunze iesite langa folie. Initial am zis ca-s ceva buruieni, dar cum acolo nu aveam de gand sa punem nimic peste iarna, le-am lasat in pace. Si frunzele au crescut si-au tot crescut pana mi-am dat seama ca sunt frunze de morcov. Nu le-am deranjat nici macar cu o privire pana de curand cand am inceput sa primenim solarul pentru viitoarele culturi.
Morcoveii mei au crescut binisor, iar aseara, unora dintre ei, le-a venit randul sa-mi dezmierde o gustoasa tocanita de legume.
Au fost cateva zile cand s-au oprit din ouat, dar de curand, pe zi ce trece, gainile au reinceput sa oua in numar cat mai mare. Puicile de anul trecut, care acum sunt gainuse in toata firea, au trecut la treaba. Numarul oualelor zilnice a ajuns la 4-5. E chiar bine pentru ianuarie, nu ma asteptam la asta, e foarte dragut din partea lor, spre deosebire de rate care nu catadicsesc sa faca nimic.
Iar acum, pe final, vreau sa va arat albastrul cerului de azi dimineata.
Frumos, limpede, curat ca lacrima!