joi, 3 iulie 2014
miercuri, 2 iulie 2014
Vesti. Freza. Recolte
Cu totii iesim la soare pentru un timp, apoi, ingrati, cautam umbra cea racoroasa.
Prin sat, pe strazi si ulite, au inceput sa apara combine si alte masinarii uriase, semn ca s-a inceput treierisul. Daca graul e gata de treierat, chiar ca e vara, nu-i asa?
Zilele imi par ca s-au lungit, desi orele de intrat in casa de genul zece jumatate seara, unsprezece fara, ne mai mira din cand in cand. Totusi, peste zi, acum cand e cald, nu mai putem sta in solar.
Si atunci ne distram cu pasarile si animalele din dotare, radem la joaca lor, ne amuza felul cum matoancele se lupta, mananca, se joaca si dorm.
A! Nu v-am povestit de Freza!
Freza este noul nostru catel de companie. Peste tot se tine dupa noi, atunci cand ne vede, ne iese in intampinare, ne vorbeste pe limba lui, ne arata cum sa ne cautam mancare pe jos, iar cand gaseste cate ceva bun si savuros de gustat, ne cheama cu sunete repezi si ascutite.
Freza este si un pic cam aiurit. Nu e zi sa nu se rataceasca prin curte si atunci tipa cat il tin ranunchii. Imposibil sa nu-l auzim. Asa ca ne ducem si-l cautam, il ajutam sa ne gaseasca vorbindu-i intr-una, astfel incat sa ne poata localiza. Si atunci cand ne vede incepe iarasi galagia, discutii despre ce a patit si cum s-a ratacit si cate probleme mai are si el.
V-am facut curiosi, asa? Bine, hai sa vi-l prezint pe Freza.
O alta abilitate a lui este sa-si rasuceasca amaratul ala de gat la mai mult de 180 de grade, ai impresia ca acusi-acusi si-l va rupe.
Asa-i ca-i frumos Freza? Asa-i ca v-ati dat seama ca nu mai e mancare?
Si apropos de mancare, desi vremea a fost cum a fost, desi au fost probleme, incepem sa ne bucuram si de roade.
Caci, da, vara asta sclifosita se pare ca si-a cam bagat mintile-n cap! :)
marți, 1 iulie 2014
Prin gradina
Gradina se resimte bine dupa vremea rece si ploioasa, plantele nu-s chiar in regula, dar ceva-ceva o sa produca.
Unele rosii sunt afectate de umezeala, altele se descurca mai bine.
Ceapa am culcat-o pentru ca frunzele i-au fost afectate de ploaie, nu stiu exact ce este, dar bine nu i-a fost.
Dar tot e bine, pentru ca a avut apa din belsug a crescut frumos si fata de anul trecut chiar o sa am ceapa uscata, nu arpagic mare.
Sfeclei vad ca-i merge bine, chiar e singura leguma care n-are nimic.
Fasolea creste si ea, vad ca nu e afectata de ploaie, dar a cam ciuruit-o grindina.
Zucchini au inceput si ei sa faca fructe, dovleceii inca nu, patisonii sunt pe cale sa infloreasca.
Am reusit sa pun dovlecii pentru toamna, inca o tura de patisoni care au si dat, guliile si sfecla de toamna pe care le-am semanat, au inceput sa dea si ele.
Din corcoduse am facut un nectar foarte bun (sunt sigura ca daca-i dau cuiva sa-l bea, fara sa-i spun ce e, habar nu are ca-i din corcoduse ), nu credeam ca poate iesi ceva atat de gustos din ele.
O sa mai urmeze o tura de marmelada, tot o premiera pentru mine.
Iar galbenelele sunt foarte frumoase, toata gradina e plina si frumos colorata de ele, probabil azi, dupa ce se mai usuca, o sa trec la cules florile pentru a le pune la uscat.

Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)