Linistea satului ( implicit si a mea )

 

Ziua buna se cunoaste de dimineata

 Iar dupa rasaritul Soarelui chiar pare a fi buna.
Unde mai pui ca in seara asta vine Mosu` :).
Si stiu eu ca am fost cuminti, iar Mosu` ne stie "limitele cuminteniei" la toti.

 

 

Asa ca nu uitati de ghete, pantofi, papuci si altele, sa fie curate, lucioase si incapatoare :)

Alandala

E dimineata devreme si-i inca noapte, iar eu stau in curte zgribulita de frig inconjurata de caini gata de joaca si de pisici la fel de zgribulite ca si mine.

Stau cu fata la rasarit si ma uit cum apare Soarele. Si azi am parte de un rasarit frumos. Copacii sunt plini de chiciura, urmele de iarba de pe jos sunt inghetate si trosnesc sub picior.

E foarte frig, ger chiar.

Aerul miroase a fum, semn ca toti s-au trezit deja, iar cocosii canta din toti ranunchii, sa fie ei siguri ca ii aud toti din sat si se trezesc din somnul dulce al diminetii.

Incet, timid, au aparut pe la o casa, pe la alta, beculete frumos colorate si harnic licaitoare. In curand toate casele vor fi impodobite cu fel si fel de mosi de craciun, cu instalatii mai mult sau mai putin pompoase, luminitele vor colora casele si zapada, iar noaptea, cand intri in sat, e o feerie…

Nu ma asteptam la asa ceva anul trecut si am fost foarte placut surprinsa sa vad ca oamenii isi impodobesc casele si curtile de sarbatori. Anul asta abia astept sa-si aseze toti instalatiile si sa le admir.

Mai e un pic si se duce si anul asta. Duca-se! Spuneam anul trecut ca stim la ce sa ne asteptam, ca-l privim pe 2013 fix in ochi fara frica.

A fost o atitudine buna, pentru ca 2013 ne-a intrecut asteptarile. A fost un an…imi vin in minte numai cuvinte urate, asa ca o sa-i spun extrem de greu. Am invatat multe lucruri, am experimentat si mai multe lucruri, inclusiv situatia in care nu mai ai ( partial) acoperisuri la case, am pierdut animale si pasari dragi. Seamana cu o plangere de mila, asa ca nu mai continui. Dar cei care viseaza la viata la tara sa bage la cap. La tara nu e ca la apartament, e foarte greu si nu te poti baza decat pe tine. Daca esti un om puternic, daca te consideri un om puternic, te vei descurca. Daca nu…mai bine spui pas.

Din anul asta iesim tavaliti bine de tot, dar teferi. Si cum ce nu te omoara, te face mai puternic, cred ca pana la urma e un pas in fata.

Ce-i haios e ca 2014 cred ca va fi si mai rau ca asta. Dar iar e bine, pentru ca stim la ce sa ne asteptam.

Mda…intre timp Soarele a aparut bine, cainii sar pe mine, pisicile miorlaie de foame, iar in cotetele pasarilor e o harmalaie de nedescris.

Oftez si ma indrept spre casa. Intru si ma apuc sa le pregatesc mancarea ( diseara iar trebuie sa le gatesti, imi trece prin cap). 

Le aduc mancarea, le-o impart in blidurile proprii si cand ii vad ca au invatat sa astepte, ca fiecare ma asteapta pe langa castronul lui ( mai putin pisicile care nu vor invata niciodata!), un zambet se formeaza incet-incet.

Mi-s dragi, tare dragi. Si-s ai mei!

Le dau mancare si pisicilor care urla efeciv, apoi deschid cotetele pasarilor. Cat ies ele una cate una, eu le umplu adapatorile cu grau, apoi fug repede in casa cu o galeata in mana, ca sa le aduc apa calda. Mi-e mila de ele pentru ca deja e foarte frig.

Desi trebuia sa lucrez acasa, iata ca de doua zile tot la birou ma duc. Si or sa mai fie zile din astea.

Dau sa intru in casa, dar ma duc sa arunc un ochi in solar. Salata e bine sub agril, restul nu se simt prea bine. Totusi ceapa si patrunjelul isi vor reveni imediat cum da Soarele. Restul… vom vedea.

Ma indrept spre iesire, inchid usa bine si fug in casa urmarita de Mairon si Vulpita care se harjonesc intr-una.

 In casa baietii sunt aproape gata de plecare. Ma uit la Adi si-s atat de mandra de el. In curand vine  Mos Nicolae, apoi vreau sa stabilesc cu el o zi cand vom impodobi pomul, apoi va veni Craciunul. Parca dau sa ma bucur, parca nu.

Plecam ( iar au ramas cainii afara), il lasam si pe Adi la scoala, ii spun a nu stiu cata oara ( oare nu-s prea cicalitoare? ) sa ma sune cand ajunge acasa, apoi am plecat amandoi la Bucuresti. 

Postarea asta am scris-o in masina.

Cred ca pana la urma am nevoie de concediu, de cateva zile libere in care sa nu ma mai gandesc la unii si la altii, ci numai la ce e important pentru mine, adica la baietii mei dragi, la familia mea si la solar. 
Imi dau seama ca toti trei vorbim de solar ca de o persoana, l-am integrat in familie. Cred, totusi, ca numai niste oraseni pot ajunge la  “perfomanta” asta. 

Nu mai e mult pana vor veni si zilele libere, in mod sigur voi rezista pana atunci.