Cine n-are...sa isi faca!

Saptamana trecuta copilutul meu drag mi-a facut o mare si frumoasa surpriza : a cules rosii.
A fost harnicut si a facut treaba cu simt de raspundere.

A umplut o galeata, un lighean, o plasa si lada de la frigider.
 Cum rosiile nu prea asteapta, m-am apucat de suc de rosii. Reteta o puteti gasi in blog aici , in plus am mai pus in sticle si cate o crenguta de cimbru.
Rezultatul arata cam asa :

Asadar, cine n-are copiluti sa isi faca, pentru ca, atunci cand vor ei si au chef, sunt de ajutor!

In plus, am mai facut o salata de ardei iute, invatata de la frate-meu.
E o reteta simpla, gustoasa si putin costisitoare : se pune ardei iute, ardei bulgaresc, fasole fideluta, morcovi, telina si frunzele ei, ceapa, patrunjel. Cantitatile si le stabileste fiecare cum crede, dar daca puneti cate 1 kg din fiecare, iese multa. Dupa ce se toaca cubulete, fidelute, julien se pune sare de muraturi, cam o lingura plina la kg si se amesteca bine. In borcane puneti boabe de mustar, foi de dafin, piper daca vreti sa usture si mai tare. Peste ele puneti amestecul de legume si apasati bine in borcan, sa fie super indesate. Apoi se pune otet. In mod normal nu trebuie sa intre foarte mult otet, pentru ca legumele isi lasa si ele zeama si asa cum am zis, trebuie sa fie indesate bine. Salata nu va fi foarte iute, pentru ca in primul rand otetul taie din iuteala si in al doilea rand sunt destule legume cu care este combinat ardeiul iute.
Salata arata cam asa :

Iarna, in ciorba sau in sarmale, e DEMENTIALA!

Drumul meu

Tare mi-a placut vara la tara, dar cred ca toamna va fi mult, mult mai placuta. Prima mea vara, prima mea toamna.
Pe drumul spre serviciu, pana la autostrada, trec prin trei sate, al meu e al patrulea. La ora cand trec prin acele sate ( si e una foarte matinala), strazile sunt pline. Pline de oameni, animale, pasari; e un dute-vino continuu, dar intr-un fel linistit, nu acel dute-vino agitat al orasului cu oameni incruntati, care au devenit roboti. Oamenii sunt in plin proces de strangere a recoltelor din gradini si campuri. La ora aia nesuferita din zi, pe campuri sunt oameni care-si strang recoltele.
Altii, mai harnici, deja se intorc de la camp. Si ma intersectez cu multi calare pe niste gramezi umblatoare, imense, de coceni de porumb sau fan. Carutele nici nu se mai vad din toata gramada aia, care reprezinta darul Pamantului catre Om.
Mi-e mila de cai, trag din greu carutele. Ma uit la ei si vad grija stapanului fata de ei, ii vad si sunt frumosi. El, stapanul, nu-i zoreste, nu ii loveste pe spinari, ii lasa sa mearga incet, in ritmul lor. Sunt ai lui si ii pasa. Omul de la tara isi iubeste animalele, prima grija a lui fiind pentru ele, apoi urmeaza si grija pentru el si-ai lui.

Pomii de pe marginea soselei au roade si-s frumosi asa. Am auzit ca nu la fel ca anul trecut, dar au. Pe aici cresc mai mult pruni. Fructele-s culese cu grija si apoi vor ajunge gemuri pentru copii. Si tuica pentru adulti.

Merg in masina si vad soarele cum lumineaza frumos campurile, parca pentru a-i veni omului in ajutor.
E liniste, e un aer rece si bun. Imi e bine.

Seara, in drumul catre casa prin acele sate, miroase usor a fum, a pamant si inca a ceva placut. Poate acel ceva o fi mirosul toamnei, nu stiu. Fumul este de la focul facut la pirostrii, sub cazanele pline cu rosii, care vor ajunge bulion. Femeile sunt grabite, pentru ca legumele nu asteapta. Vor sa fie culese si transformate. In bulion, suc, fel si fel de zarzavaturi. Beciurile trebuie sa fie umplute pana la refuz pentru iarna ce vine, pentru ca " e scump sa iei de la supermarket". Asa-i, banul are alta valoare la tara.

Imi place! Imi place ca aici mai mentin obiceiul ca toamna sa-si faca conservele pentru iarna. In alte sate, mai apropiate de orasele mari, nu mai e asa. Se gaseste la supermarket! La ce sa mai fac? Oare nu-si dau seama? Oare o fi lenea de vina? Oare o fi dorinta de a imita stilul de viata al oraseanului? Intrebari retorice, la care nu imi va raspunde nimeni.

Si ajung in satul meu. Copiii-s afara la joaca. Cate o vacuta mai asteapta la poarta sa-i deschida stapana, mult ocupata in perioada asta. Gainile inca nu au intrat in curti si-n cotete la culcare, mai ciugulesc de pe marginile soselei pline de iarba, cate ceva. Numai ele stiu ce. 
E o liniste binefacatoare pentru mine, cand ajung acasa. Dupa ce am ascultat toata ziua zgomotul orasului si am participat activ la formarea si mentinerea lui, linistea de acasa, de la tara, imi face bine.

Mi-am terminat treaba si-s afara-n curte la o tigara, stau si ascult rasetele copiilor care se joaca pe strada. E si Adi cu ei, parca aici s-a nascut, a devenit unul de-al lor. Ciudat, imi zic, nu ma mai deranjeaza zgomotele lor, asa cum ma deranjau la Bucuresti.
E liniste. Copiii rad in continuare si se joaca. Aerul e curat si rece. Imi e bine.

Cocalar de Militari

Ieri am avut o zi de tot rah... naspa rau. Aglomerata, multe treburi de facut, timp putin si-n plus si aglomeratie in trafic ca la nebuni. Seara, in drum spre casa, dupa ce rezolvasem tot ce trebuia rezolvat, ma simteam obosita, fleasca, varza etc. Conducea batranul meu prieten Renault-ul, eu iar eram in starea aia ...
La un moment dat, unul din cei doi neuroni ramasi treji la acea ora, are o zvacnire si tipa : Vezi ca nu mai ai gaz! Nu mai ajungi acasa! Asa era, mergeam pe rezerva-rezervei. Si ma opresc la una din tulumbele alea de vand gaz, pe Maniu. In fata mea, un mosulica cu numar de Brasov, asudat si bulversat, alimenta si el.
M-am dat jos din masina ( ce binefacere pentru picioarele mele) si am asteptat. Mosulica termina de alimentat, plateste si pleaca. Pleaca cu tot cu busonul de gaz atasat la masina. Il vad si strig dupa el, dar nu ma aude. Apas ca disperata pe claxon. Draci, ca nu merge, uitasem ( dragul meu sot, cand ai de gand sa-l repari/cumperi altul?). Baiatul de la statie imi zice ca sa stau linistita, ca-si da el seama. Mie imi pare rau de mosulica, faceam si eu o fapta buna.
In fine, asteptam sa mi se umple rezervorul, imi era cald, eram obosita si tot ce voiam atunci era un dus si patul meu.
Cum stateam eu visand la patucul meu bun, mare si confortabil, aud un zgomot de motor turat la maxim, vad o masina care intra cu viteza in statie si se opreste, cu niste scartaituri groaznice de frana, exact in fata masinii mele, blocandu-mi, evident, iesirea. Nu stiu ce marca era, dar era o masina tip sport, de culoare neagra, lucioasa, curata, stralucitoare, cu geamuri negre si niste desene portocalii pe ea, cred ca erau desenate niste flacari. Sau o gura de animal. Siderata, incerc sa ma uit la cel care conducea in halul ala. Nu se vedea nimic! Negru tot!
Omu` ia contactul ( in sfarsit, liniste!) si deschide portiera. Inceeeet-inceeet iese din masina un tip super gelat ( nu ma puteam uita la parul lui, asa stralucea), cu trei sferturi de fata acoperita de niste ochelari cum au politistii americani din filme, intr-o vesta de blugi, pantaloni de piele ( mooamaa ce-o fi fost la .....pe el! ca era sa zic o prostie si citeste si copilul.) si ciocate trei-sferturi in picioare! Incepe sa se indrepte spre noi inceeeet-inceeet, cu un mers gen John Wayne, dar mai chinuit.
In timp ce el se indrepta spre noi in mersul ala strofocat, se lasa si juma` de geam din masina, din partea dreapta a soferului. Si apare o Pitzi blonda, machiata strident, cu mult mov la ochi, cu un bust extra-super generos, sprijinit de bord, aproape lipit de parbriz, si cu ceva urme de textil pe ea ( nu mi-am putut da seama daca era era sutien sau maieu) cu model de leopard . Se uita lung si gales la John Wayne, cu un zambet  provocator, care lasa sa i se vada cateva gauri negre in gura rujata cu cel mai rosu ruj pe care l-am vazut pana acum.
Tipul isi scoate ochelarii, se uita la masinaria aia care da gaz, se uita la mine plictisit, apoi se uita la Renault-ul meu cu sila.
Mda, imi zic, uitandu-ma intai la masina lui sclipitoare, apoi la a mea, care e super prafuita, murdara si cu urme de baligar pe la roti, aratam amandoi ca niste nespalati. De fapt, chiar suntem nespalati, continui sa ma gandesc, simtindu-ma jenata.
Intr-un final se umple si rezervorul meu, ii platesc baiatului si ma pregateam de plecare, gandindu-ma cum naibii ies de acolo.
Sa traiti, sefu`! il aud pe baiatul de la statie adresandu-se lui John Wayne, frumoasa masina aveti! Cat sa fie? Facem plinul, da?
Noroc, ii raspunde tipul, tare si pe un ton plictisit. Da, ie frumoasa, multi o place si o vreau!
Aha, imi zic, asta-i baietas de cartier, cu IQ-ul pe minus!
Tipul isi schimba pozitia corpului in asa fel incat sa fie cu spatele la Pitzi si continua soptit : Baga si mie de 5 lei!
Nu m-am putut abtine si am inceput sa rad isteric, ca o descreierata. Am dat cu spatele si i-am aratat lui John Wayne cum pleaca Renault-ul meu cu scart.
Si ieri a avut o zi buna batranelul meu, a tras niste scartaituri de mai mare frumusetea.
A! Un litru de gaz e 2.83 lei. Asa...spre informare.